Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Toată viața a trecut răul acela în sus și în jos, de pe un mal pe altul. Toate iubirile ei sunt legate de malurile acelui rău. Apa a fost elementul principal în jurul căruia a gravitat toată viața ei. Nu părinții, pe care nici nu a apucat să-i cunoască, așa a fost jocul vieții, și nici frații sau surorile ei, cam mulți la număr și care nu au ajutat-o niciodată, de care nici nu a încercat să se atașeze...

Da, din prima clipă s-a simțit pe cont propriu și a luptat din răsputeri să răzbată prin viața asta dură, care a măcinat-o și a făcut-o să cedeze mai repede decât se aștepta. Singura constantă a fost tot răul, lat și lin în acele locuri, cu frumusețea și bogăția lui.

Vremurile au fost grele, foarte mulți din cei pe care-i cunoștea au murit deja, chiar acolo, în zona râului, unde s-au petrecut destule atrocități.

De aceea, de când a devenit conștientă și-a propus, sau poate chiar a fost scris în ADN- ul ei, să lase moștenire ceea ce credea ea că va putea realiza cel mai sigur. Nu averi, nu palate, nici măcar ceva cunoștințe deosebite sau ceva spiritual, cum ne-am putea gândi. Nu, de mică și-a propus să lase moștenire mulți copii frumoși care să ducă ei mai departe familia lor, de care ea a știut că nu prea va avea parte.

Iar acum, conștientă că este aproape să-și realzeze visul, savura fericită momentele acestea deosebite, unde? Tot pe malul râului.

Da, a fost o viață frumoasă, de maximă intensitate, a meritat trăită, și dacă ar lua-o de la capăt ar face la fel, gândi ea, în timp ce se lasă să plutească pe suprafața apei. În scurt timp urma să atingă fundul râului într-o îmbăiere divină, dar vor trece vreo doi-trei ani înainte că progeniturile ei să ducă mai departe specia, într-o nouă și scurtă frenezie de doar câteva ore de viață, asemeni mamei lor, frumoasa Efemeridă.

Vizualizări: 79

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Este si imaginea pe care am vrut sa o postez eu. Doar ca mi se parea cam videnta si disparea ... suspansul, pe care l-am pastrat pana la ultimul cuvant. Sau, asa am sperat eu...

Frumoasa si trista legenda.

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->