Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Articolul este dedicat pasionaților de rime și umor, generic denumiți epigramiști. 

Îmi propun să realizăm aici un multi-dialog epigramatic, în sensul că eu voi posta o epigramă rugând pe toți membrii site-ului pasionați de epigramă (amatori sau experți) să posteze una sau mai multe replici proprii și apoi să scrie o cerere (rime date, temă aparte, replică unei epigrame sau inspirate de un citat, o fotografie. o caricatură, etc.)

Rog pe toți participanții la acest lanț să folosească limbaj și poze civilizate.

Iată primul catren umoristic:

1. LA VREME DE PANDEMIE

Știu eu un comerciant

Ce dă țepe într-o doară,

Vânzând numai apă chioară,

Pe rol de... dezinfectant!

Aștept cât mai multe replici și o cerere,... și tot așa. Mult succes!

Toate epigramele vor avea un număr curent.

Vizualizări: 5120

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

455.                   Lui Paul Curiman

SAU ALTFEL SPUS

Când adevărul e cert

Nu e loc de îndoială ,

Însă minciuna, concret,

E admisă la ... tocmeală!

 

456.                   Pe rime date: USTUROI / SOARE

ENERGIZANT ROMÂNESC

Că-i ger mare sau e soare,

Meniu specific la noi

E slana cu usturoi,

Înmuiată-n... țuică tare!

 

457.                    Pe rime date: BUSUIOC / CUVÂNT

N-AM NOROC, CE SĂ FAC?

Se zice în popor, despre busuioc,

Că este planta ce aduce noroc,

Eu l-am plantat în grădină, pe cuvânt,

Și tot norocul s-a risipit... în vânt!

 

Se așteaptă câteva replici umoristice epigramei de mai jos:

LUARE DE ATITUDINE – Sorin Pavel

Mi-ai fost amic apropiat

Și tare voitor de bine,

Atâta timp cât te-am lăsat

Să crezi că sunt mai prost ca tine!

Replică la rimele: BUSUIOC/CUVÂNT

 

 458. Norocul

 

Dacă vrei să ai noroc

Pune-n sân un busuioc,

Şi ajută, pe cuvânt?

Ajută... ca vorba-n vânt.

 

Replică la epigrama LUARE DE ATITUDINE – Sorin Pavel

 

 459.Speranţă

 

Că sunt prost, o ştiu şi eu,

Încerc să mă liniştesc

Şi capăt curaj mereu

Când în jurul meu privesc.

 

Solicit replică la caricatura

458. Replică epigramei „Ce m-a învățat viața”
MINCIUNA – COLAC DE SALVARE
Mulţi îmi vor spune secătură,
Trecut prin viaţă ştiu una:
Că adeseori minciuna
Te scoate din încurcătură!

459. Pe rime date: BUSUIOC / CUVÂNT
UNUI SPERJUR
Cu un fir de busuioc,
Liber ai rostit cuvântul:
Că o să îmi porți noroc,
Dar ți-ai călcat jurământul!

460. Pe rime date: USTUROI / SOARE
UNUI GURMAND
N-a mâncat nici usturoi,
Pe limbă nu a pus sare,
Dar stă cu burta la soare
Şi bagă în el cât doi!

461. Replică epigramei « Contabilul șef »
TIRANIE
În această unitate
Numai contabilul şef
Parafează fişe, acte,
Dar atunci când are... chef!

462. Lui Paul Curiman
IPOCRIZIE
Adevărul şi minciuna
Din străbuni sunt grea povară,
Că mereu se spune una
Şi –alta macină la... moară!

463. Lui Sorin Pavel
SFAT UNUI CREDUL
Asta se-ntâmplă-n mod fatal
Când creditezi făr-analiză,
De-aceea cred că e normal
Să faci întâi o... expertiză!

Aştept câteva epigrame pe rime date: PORCINA / LEAC.

466. Numărătoare resetată

                         Lui Sorin Pavel

APĂRĂ-L, DOAMNE, DE DUȘMANI, CĂ DE PRIETENI SE APĂRĂ SINGUR!

I-a fost cel mai bun amic,

“Frate de sânge” și basta,

Pân-l-a ars la “polonic”...

“Îmbrobodindu”-i nevasta!

 

467.                  Pozei propuse de d-l Bidulescu

UNUI BLOGER RENUMIT, LA MĂRTURISIT

Pentru ale lui păcate,

Pe net și-n realitate,

Și-a ales popă sadea

Care, și el, le... avea!

 

468.                  Pe rime date PORCINĂ / LEAC

AMBIȚIA UNEI FEMEI

- Sunt lovită în amorul propriu, vecină,

Că unul, tânăr, m-a etichetat “porcină”,  

Dar nu uita, că de “șoriciul” lui am un leac;

Nu mă las, că proastă nu-s, până când...  nu-l dezbrac!

 

 Aștept câteva catrene umoristice pe rime date: FRUMOASE / NOI

 Porcina/leac

 

Replică la rimele PORCINA/LEAC

 

469. Leac

 

Pentru c-a trecut porcina

Guvernul a găsit leac

În coteţ au stins lumina,

Gospodaru-i mai sărac.

 

Tot pe tema cu porcina

 

470.Pesta porcină

 

Porcii au sacrificat

Într-o ţară tot mai tristă,

De Crăciun omul la sat

Taie porcul... de pe listă.

La caricatură

471La spovedanie

 

Mă-nchin mereu la cele sfinte

Respect perceptele morale,

Dar am păcătuit în post, părinte,

Înghiţind gogoşi... electorale.

 

Replică la rimele frumoase/noi

 

 472.Alte vremuri

 

Erau femei frumoase

Sfioase şi retrase,

Acum la vremuri noi

Puţine sunt de soi.

 

Solicit replică la rimele CAL/LUNG

 

 

473.                   Pe rime cerute: FRUMOASE / NOI

POLITICIANUL

Lui, gura nu îi miroase

Că n-a mâncat usturoi,

Însă cu vorbe frumoase

Ne-“mbrobodește” pe noi.

 

474.                   Pe rime date: CAL / LUNG

DRUMUL MEU

La mândra iute s-ajung,

Ieri mi-am cumpărat un cal,

Că drumul e prost și lung

Și trece peste un deal!

 

Se așteaptă câteva replici umoristice epigramei de mai jos:

ADEVĂRUL ȘI MINCIUNA – Mircea Ionescu Quintus

De când stelele și luna,

De când valul spart de stâncă

Adevărul e minciuna,

Nedescoperită încă!

475. Pe rime date: PORCINA / LEAC

MADE ÎN CHINA

Încă bântuie porcina,
Aviara n-are leac,
Dar la toate-a pus capac
Covid-ul Made... în China!

476. Pe rime date: CAL / LUNG.

CALUL ŞI VINUL – TOVARĂŞI DE NĂDEJDE

Când pornesc la un drum lung,
Tovarăş îmi este calul,
Dar grijile de m-ajung
Îmi umplu cu vin... pocalul!

477. Pe rime date: FRUMOASE / NOI

CUM GÂNDESC BĂRBAŢII DESPRE FEMEI

Pe cât îmi sunt de frumoase,
Pe atât au limbi tăioase
Şi ne jecmănesc pe noi
Băgându-ne în nevoi!

478. Caricaturii propuse de Constantin Bidulescu

NEAJUNSURILE INTERNETULUI

Părinte, Sfinţia Ta,
Iartă c-am păcătuit!
Ştiu totul, copila mea,
Că... blogul ţi l-am citit!

479. Replică epigramei „Adevărul şi minciuna”, de Mircea Ionescu-Quintus

ADEVĂRUL – UN PROSCRIS?

Poţi să baţi tu-n zadar tobă,
Orişicât ai da din coate,
Pân-adevărul răzbate,
Şi minciuna... e tot vorbă!

Propun scrierea unor catrene pe rime date: COZONAC / MÂINE.

480.                   Lui Mircea Ionescu Quintus

DESPRE ADEVĂR ȘI MINCIUNĂ

Adevărul, chiar când doare,

Dacă-l spui, te “luminează”,

Minciuna te aiurează

Că-i zeamă otrăvitoare.

 

481.                   Pe rime date: COZONAC / MÂINE

ALESUL

Mănâncă doar cozonac

Și stă-n ditamai conac ,

Are sufletul de “câine”,

Și nu-i pasă ce-o fi mâine.

 

Se așteaptă câteva replici umoristice epigramei de mai jos:

LOZINCA PORCULUI – Efim Tarlapan

Democraţie nu te-ascunde,
Spre tine ruga mea o-ntorc:
Fă ca oricând şi orişiunde
Să am tot dreptul de-a fi... porc!

  1. Disciplină și tăcere – replică rimelor date busuioc / cuvânt

 

Nu mă duc azi la talcioc,

Că-i alertă, plec în... gând,

Dar miros des busuioc

Plâng și tac, fără-un cuvânt.

 

  1. „Tocăm” ce-avem... – replică rimelor date porcină / leac

 

Nu știu au găsit vreun leac

Pentru gripa cea porcină,

Dar a devenit un fleac.

Alt virus „tocăm” la cină.

 

  1. Angoase prelungite – replică rimelor date frumoase / noi

 

Vom scăpa oare de-angoase?

Vor veni altele noi?

Două zâmbete frumoase

Se desprind de lângă voi.

 

  1. Restricții rutiere antipoluare – replică rimelor date cal / lung

 

Azi, nimic nu e banal!

Drumu-ntortocheat și lung

Poți să-l faci rapid cu-un cal.

Și dacă calul e... ciung?

 

  1. Întoarcem roata? – replică epigramei „Adevăr și minciună”

 

Minciunica-i adevăr,

Căci roata-o-ntoarcem des!

Afirma mai ieri un văr

Plin de intrigi, boli și stres.

 

  1. „Dezinfectăm” probleme cu… tărie – replică rimelor date cozonac / mâine

 

Nu mai avem bani de pâine

Și visăm la… cozonac.

Nu știm ce vom face mâine,

Însă azi bem un cognac.          

 

 

 

  1. Unui „porc” cu mască – replică epigramei „Lozinca porcului”

A fi „porc” nu-i un defect -

Pare-o mare calitate,

Dar de-i spui așa direct

S-ar putea să cazi pe spate.

 

Solicit o epigramă pentru rimele clișeu / copil.

Replică la rimele CAL/LUNG

 

 489La hipodrom

 

Calul pe care am pariat a pierdut

la finiş cu numai un centimetru.

 

O să fiu mai raţional,

Duminică cum ajung,

Pariez pe un alt cal

Care este mult mai lung!

    

Replică pe rime date: COZONAC / MÂINE.

 

490. Rezolvare

 

Am văzut că mâine

N-o să mai am pâine,

Cum n-am ce să fac

Mănânc... cozonac.

 

Replică la ADEVĂRUL ŞI MINCIUNA – MIQ

 

491. Minciuna

 

A minţi, o ştiu prea bine,

E un lucru foarte trist.

Dar mă păcălesc pe mine

Când mă cred... epigramist.

 

492Pensia şi adevărul

 

A crescut al vieţii cost,

Şi vă spun, nu e minciună,

Îţi ajunge (de ţii post),

Două săptămâni pe lună.

 

 

  493.  Viciul

Nici nu beau, nici nu fumez,

Petreceri eu nu agreez,

N-ai niciun viciu, e frumos,

Ba da, sunt tare mincinos.

 

Replică la LOZINCA PORCULUI – Efim Tarlapan

 

494.Parlamentarii

 

În democraţie

Toată lumea ştie

Că au drepturi mari

De a fi... măgari.

 

 

Epigramă pentru rimele clișeu / copil.

 

 495Justificare

 

Pentru soţie-i un clişeu

Aduce câte-un fiu mereu,

Zicându-i soţului, subtil,

Din floare iese şi-un copil.

 

Solicit catrene la tema „Punguţa cu doi bani”

 

 

 

489. Pe rime date: COZONAC / MÂINE

CONSECINŢELE SECETEI

Seceta ne-a pus capac
Şi nu ştim ce va fi mâine,
Dar de nu vom avea pâine,
O vom da pe... cozonac!

490. Replică epigramei „Lozinca porcului”, de lui Efim Tarlapan

DEMOCRAŢIA AZI


Fiind dirijată prost,
Democraţia de paie,
În van vrei să-ţi faci un rost,
Căci aripile îţi taie!

491. Pe rime date: CLIŞEU / COPIL


AUTOEXILARE


A devenit un clişeu
Că traiul e tot mai greu
Pentru părinţi şi copil;
Benevol este... exil!

Propun scrierea unor catrene pe rime date: TINEREŢE / TREZE.

 

499. NUMĂRĂTOARE RESETATĂ

                         Lui Efim Tarlapan

CRUDA REALITATE

Cum o dai și cum o-ntorci,

Țara e plină de porci

Și democrație nu e...

Că suntem membri ai UE!

 

500.                  Pe rime date: CLIȘEU / COPIL

SENS UNIC

Ce vă spun nu e clișeu,

O știi tu, o știu și eu;

Că de ai sau n-ai copil,

Șansa ta... e la azil.

 

501.                   La tema PUNGUȚA CU DOI BANI

AMINTIRI-AMINTIRI

Că mă crezi, că nu mă crezi,

Eu nu uit frumoșii ani

Citind "Capra cu trei iezi"

Și... "Punguța cu doi bani!"

 

502.

FATA CU PUNGUȚA GOALĂ

Că-n punguță n-am un ban

Ies, poate văd un golan

Sau un senil hodorog,

Să-mi cumpere un hot dog.

 

503.                    Pe rime date: TINEREȚE / TREZE

ALELEI PE CÂND ERAM!

Azi, ajuns la bătrânețe,

Nimic nu-i ca-n tinerețe,

Deși simțurile-s treze

Șalele-s în... pioneze! 

 

Aștept câteva catrene umoristice pe rime date: DRAME / ZGÂRCITĂ

 

 

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->