Zile de naştere

Articolul este dedicat pasionaților de rime și umor, generic denumiți epigramiști. 

Îmi propun să realizăm aici un multi-dialog epigramatic, în sensul că eu voi posta o epigramă rugând pe toți membrii site-ului pasionați de epigramă (amatori sau experți) să posteze una sau mai multe replici proprii și apoi să scrie o cerere (rime date, temă aparte, replică unei epigrame sau inspirate de un citat, o fotografie. o caricatură, etc.)

Rog pe toți participanții la acest lanț să folosească limbaj și poze civilizate.

Iată primul catren umoristic:

1. LA VREME DE PANDEMIE

Știu eu un comerciant

Ce dă țepe într-o doară,

Vânzând numai apă chioară,

Pe rol de... dezinfectant!

Aștept cât mai multe replici și o cerere,... și tot așa. Mult succes!

Toate epigramele vor avea un număr curent.

Vizualizări: 8840

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

545.                   La tema OMUL

OMULE,

Demn și cinstit, bunăoară,

Pentru lume ești comoară,

Însă dacă te prefaci,

În viață... doi bani nu faci!

 

546.                   La proverbul “Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”

PROFESIONIȘTI ÎN ALE FURATULUI

Nu le pasă de semeni și de lege

Munca o refuză, se înțelege,  

Autoritatea statului o-nving

                   Și fură... de sting!

 

Se așteaptă câteva catrene umoristice pe rime date: EȘTI / ASCUNZI

 

Replică la tema “Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”

 

547.“Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”

 

Proverbu-i depăşit

Şi are alt sfârşit:

“Cine fură doar un ou…

E un bou”.

 

Pe rime date: EȘTI / ASCUNZI

 

 548.Vizită la nivel înalt

 

De curios ce eşti

Cu privirea îi pătrunzi

Înalţii oaspeţi îi priveşti

Dar te-amăgesc... sunt scunzi.

 

Solicit replică pe rimele PLAI/BUN

Revin, am citit în grabă rimele date.

 

Pe rime date: EȘTI / ASCUNZI

 

549. Răspunsul

 

Când sigur eşti

Nu te ascunzi

Pe loc gândeşti

Şi-apoi răspunzi.

550.                   Pe rime cerute: EȘTI / ASCUNZI

FAȚETELE PROSTIEI UMANE

De ești prost dar recunoști,

Pentru mine un domn ești,

Însă dacă te ascunzi

În dezonoare... te-afunzi!

 

551.                   Pe rime date: PLAI / BUN

UNEI NEMULȚUMITE

Fiindcă-i mereu beat “tun”,

Dumneaei, asear-aflai,

Tot hoinărește pe plai,

Să afle unul mai bun!

 

Se așteaptă câteva catrene umoristice la tema DOR

 

Replică pe rimele PLAI/BUN

 

552.S-au perindat mulţi miniştri prin guvern

 

Chiar specialist de îl propun

Ministru pe al nostru plai,

Degeaba-i vizitiul bun

Însă căruţa-i fără cai.

 

Catrene umoristice la tema DOR

 

  553.  Dorul

 

Astăzi mai am un singur dor

Ce mult mă doare,

Să-nceapă la acest popor

Şi bunăstare.

 

554. Le ducem dorul

 

Fabrici, staţiuni, uzine

Astăzi noi le ducem dorul

Şi-apoi pentru-a ne menţine

Ne-ncălzim doar cu umorul.

 

 555.Ultimul dor

 

O ţară bogată de vor

Nu are cine să producă

Şi-a mai rămas un singur dor

Dorul de ducă.

 

 556.Nostalgie

 

Mi-e dor de nopţile la mare

Mi-e dor de roua dimineţii

Mi-e dor de pajiştea în floare

Mi-e dor... de dorul tinereţii

 

 557.Ţinta epigramei

 

O epigramă să combine

Înţepătura cu umor

Şi-atuncea de loveşte bine

Ale ei ace îl cam dor.

 

Propun tema „La bloc”

558.                   La tema: DOR

DORUL DE PĂRINȚI MĂ ARDE

Îmi e dor ca și-altă dată,

De-o bătaie de la tată

Și de un sărut pe frunte,

De la măicuța cu minte.

 

559.                   La tema: LA BLOC

DIFERENȚE

Unii, născuți cu noroc,

Stau în vile cu piscină,

Iar eu, locuind la bloc,

Tot aștept... apa să vină!

 

Se așteaptă câteva replici umoristice epigramei de mai jos:

CRĂCIUN FERICIT – Mihai Moleșag

În șură s-a născut Hristos

Și boii-l încălzeau duios;

Noi stăm în casă, nu în șură

Iar dânșii nu ne dau căldură...

Tema LA BLOC

 

  560. Viaţa la bloc

 

Astă noapte pe la trei şi jumătate

Un vecin, în uşa mea bătea cu fermitate,

Însă motiv de supărare nu aveam

Că eram treaz şi la trompetă exersam.

 

Replică la epigrama lui Mihai Moleşag

 

561. Acum avem căldură

 

Pe-o vreme fără comentarii

Când de căldură mă topesc

Apreciez toţi demnitarii

Ce cu răceală ne privesc.

 

Propun tema TRĂDARE

562.                   Lui  Mihai Moleșag

REPARTIȚIA INECHITABILĂ A CĂLDURII

Pe Pruncul venit pe lume

Boii-l încălzeau, pe bune,

Iar nouă celor, din case,

Ne intra frigul în oase!

 

563.

ATUNCI ȘI ACUM

Dac-atunci, la Betleem,

În grajd răsuflau doi boi,

Astăzi, cu toți vedem;

Cam câți... ne prostesc pe noi!

 

564.                   La tema TRĂDARE

CHINUL PARTENERULUI ÎNȘELAT

Deși a aflat vestea demult,

Trăiește încă-n groaznic tumult,

Inima sa, tare îi vibrează,

Că nu știe... cu cine-l trădează.

 

Se așteaptă câteva replici umoristice epigramei de mai jos:

SUBANSAMBLE SUDATE – Florin Rotaru

Soția lui combate apatia

Și are-n ea neobosit suport:

Din când în când sudează căsnicia

Cu câte-un electrod de prin import.

Replică la tema TRĂDARE

 

565.Trădare la nivel înalt

 

Am avuz un prim ministru

Mult mai mult decât sinistru,

Chiar din prima săptămână

A trădat… limba română.

 

566. Prima trădare

 

Când te trădează o cochetă

Pe ea vina o arunci,

Dar când trădarea se repetă

E doar vina ta atunci.

 

Replică la epigrama lui Florin Rotaru

 

 567. Patriotism

 

Aici soţia lui greşeşte,

Iar ţara dacă vrei să o serveşti

Guvernul des ne sfătuieşte

Să folosim produse româneşti.

 

Propun tema DOCTORI

568.                   Lui Florin Rotaru

SUDORIȚĂ EXPERTĂ

Soția lui, femeie înțeleaptă,

Ce este frumoasă dar și deșteaptă

A ajuns meseriașă în “suduri”

Însă numai cu străine... “lipituri!”

 

569.                   La tema DOCTORI

PERCEPȚIA MEA

Eu când aud de doctori,

Îi compar cu niște-actori,

Ce își joacă bine rolul,

Ca să-și primească... obolul!

  

Se așteaptă câteva catrene umoristice pe rime date; STATÚIE / BUBUÍE

570.                   Pe rime cerute: STATÚIE / BUBUÍE

FERICIT CĂ ȘI-A GĂSIT JUMĂTATEA

Doamna lui e o duduie,

Zdravănă ca o statuie,

Când vorbește duduie,

Iar când doarme... bubuie!

 

Se așteaptă câteva replici umoristice epigramei de mai jos:

PRELUCRĂRI MECANICE – Florin Rotaru

Având nevastă dulce și frumoasă,

Vecinul meu, un talentat strungar,

Când m-a surprins în pat la el acasă

M-a prelucrat mecanic, cu un par.

 571.                 Lui Florin Rotaru

TRATAMENT ALTERNATIV

În locul vecinului tău, talentat strungar,

Nu m-aș fi obosit să te prelucrez cu-n par

Te-aș fi tratat mai uman, cu un drug de fier,

Să nu uiți nicicând acest tratament, mon cher!

 

Aștept câteva catrene umoristice inspirate de poza de mai jos:  

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->