Zile de naştere

Articolul este dedicat pasionaților de rime și umor, generic denumiți epigramiști. 

Îmi propun să realizăm aici un multi-dialog epigramatic, în sensul că eu voi posta o epigramă rugând pe toți membrii site-ului pasionați de epigramă (amatori sau experți) să posteze una sau mai multe replici proprii și apoi să scrie o cerere (rime date, temă aparte, replică unei epigrame sau inspirate de un citat, o fotografie. o caricatură, etc.)

Rog pe toți participanții la acest lanț să folosească limbaj și poze civilizate.

Iată primul catren umoristic:

1. LA VREME DE PANDEMIE

Știu eu un comerciant

Ce dă țepe într-o doară,

Vânzând numai apă chioară,

Pe rol de... dezinfectant!

Aștept cât mai multe replici și o cerere,... și tot așa. Mult succes!

Toate epigramele vor avea un număr curent.

Vizualizări: 6445

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

858.                   Pe rime cerute: TĂGADĂ / PERSOANE

OMAGIU CELOR DIN LINIA ÎNTÂI ÎN LUPTA ANTI COVID

Zici că-s oameni de zăpadă

Cu măști si combinezoane,

Ce muncesc fără tăgadă

Ca să salveze persoane.

 

859.                   Pe rime date: HALBĂ / ÎNTUNERIC

DESPRE EFICIENȚA ÎN MUNCĂ

Lipsind curentul electric,

Omul “muncea” pe-ntuneric,

Mușcând dintr-o pâine albă

Și bând vinul...  dintr-o halbă!

 

Se așteaptă câteva catrene umoristice pe rime date: RELAXARE / SUS

  1. Haos hibernal - catren pentru rimele date: halbă / întuneric

 

Iarnă este pe generic,

Dar zăpada nu e albă.

Să privesc din... întuneric?

Decantez totul cu-o halbă.

 

  1. Ascensiune pe coate - catren pentru rimele date: relaxare / sus

 

Nu-i moment de relaxare

Sau poate am un lapsus?

Fiecare dă ce are

Ca s-jungă cât mai sus.

 

Solicit catrene umoristice folosind rimele: ardei / benzină.

862.                   Pe rime cerute: RELAXARE / SUS

GIMNASTICĂ PE LITORAL ÎN LOC DE BAIE ÎN MARE

Pentr-o scurtă relaxare

S-au dus oamenii la mare

Să sară cu toți în sus

Că vremea bună... s-a dus!

 

863.                   Pe rime date: ARDEI / BENZINĂ

GUVERNANȚILOR

Că a mea-ntreaga chenzină

N-ajunge pentru benzină,

Le-aș da să mănânce-ardei

Ca să scap... sigur de ei!

 

Se așteaptă câteva catrene umoristice la tema: NEAM DE MĂMĂLIGARI

  1. Picanterii culinare - catren pentru rimele date: ardei / benzină

 

Lacrimi, zâmbete-n duzină

Vin cu iuțeala din ardei,

Însă tu mai torni benzină:

Drege-o cu ceapă și cu... mujdei.

 

  1. Aleșii neamului – pentru tema „neam de mămăligari”

 

S-a umflat mămăliga-n ei

Când votarea s-a terminat.

Parcă sunt niște derbedei

Care-aleargă după vânat.

 

Solicit catrene umoristice folosind rimele: revistă / adevăr.

 

866.                   La tema: NEAM DE MĂMĂLIGARI

S-A CONFIRMAT: SUNTEM NEAM DE MĂMĂLIGARI

După seceta prelungă

Plouă ca să ne ajungă

Din Cer, Sânt’ Ilie strigă:

“Români, păpați... mămăligă!”

 

967.                   Pe rime date: REVISTĂ / ADEVĂR

UNUI DEZAMĂGIT

Iată crudul adevăr;

Singurel și trist “forever”

Că și-a luat soață artistă

Ce-a pozat nud... în revistă!

 

Se așteaptă câteva catrene umoristice pe rime date: LEI / AER

  1. Enigmă – catren cu rime date: revistă / adevăr

 

Îmi spunea, mai ieri, un văr

Că-i prieten c-o artistă

Ce-a pozat nud în revistă.

Minciună sau adevăr?

 

  1. Dorința unui june - catren cu rime date: lei / aer

 

Uns cu alifii și fler,

Contul doldora de lei,

Ar da și taxă pe aer

De-ar avea la „fete” clei.

 

Solicit catrene umoristice folosind rimele: fraudă / vot.

 

 870.                  Pe rime cerute: LEI / AER

LA NOI CA LA NIMENI

La o bere de doi lei

Se bat frații între ei,

Bancomate sar în aer

Numai sub un guvern... fraier!

 

871.                   Pe rime date: VOT / FRAUDĂ

SĂ NE AFLĂM ÎN TREABĂ VOTÂND

Pe așa-zișii câștigători nu-i doare-n cot

Și savurând victoria se tot laudă,

Pe când așa-zișii învinși vor din nou la vot,

                        ...C-a fost fraudă!

 

Se așteaptă câteva replici epigramei de mai jos:

AZI ÎN TIMIȘOARA, MÂINE-N TOATĂ ȚARA?

                                               de Adrian Stroia

Oraș martir, cosmopolit,

De popa Tokeș păcălit,

Îți spun mâhnit: halal să-ți fie

Că ai un fritz... la primărie...

  1. Furtișag la drumul mare – catren cu rime date: fraudă / vot

 

Mă gândesc și mă socot,

Să fi fost chiar fraudă,

În capitală, la vot?

Surzii nu vor să audă!

 

 

  1. Replică epigramei cu aluzie la noul primar al urbei de pe Bega

 

Ați crezut că este mic,

Fiindcă-l cheamă Dominic?

Timpul va decide clar

De-a fost votat în zadar.

 

Solicit catrene umoristice folosind rimele: struguri / radio.

 

874.                   O replică epigramei lui Adrian Stroia

UN ALT PUNCT DE VEDERE

Să recunoaștem că; Tokeș - popa

Ne-a deschis drumul spre Europa,

Iar cu un primar de altă etnie,

Orașul va “crește”... în armonie!

 

875.                   Pe rime date: STRUGURI / RADIO

POSTULAT VERIFICAT

S-a transmis la radio

Că poți spune adio

“Dulceții fine de struguri”

Dacă nu știi... vicleșuguri!

 

Se așteaptă câteva catrene la tema:  BĂSESCU ȘI BLONDELE

  1. Dezamăgire - catren cu rime date: struguri / radio

 

De-am putea rămâne singuri,

Ca-n emisia de radio,

Am gusta boabe de struguri

Și n-aș mai rosti... adio.

 

  1. Condimente decolorate – la tema „Băsescu și blondele”

 

Dacă Băse ar fi chior,

Nu-l privi c-așa și pare,

I-ar sta blonde pe-un picior?

N-ar mai fi... piper și sare.

 

Solicit catrene cu rime date: fidea / morcov.

878.                  La tema BĂSESCU ȘI BLONDELE

879.                   Pe rime date: FIDEA / MORCOV

ȘIRETLIC FEMININ - PENTRU A MOȘTENI AVEREA

Ca să scape de gârbov,

Să mănânce, îi dădea,

O felie de morcov...

Într-o zeamă fidea.

 

Se așteaptă câteva replici umoristice epigramei de mai jos:

POLITICIENI FĂLOȘI – Mihai Moleșag

Mândria asta nu e de-nțeles

În limitele bunei înțelegeri,

Căci drumu-n viață nu și l-au ales

Și umblă din alegeri în alegeri...

880. La tema „Băsescu şi blondele”
UNUI „PREZIDENT” CU TRECERE LA FEMEI
Chiomp, aşa cum îl vedeţi,
În jurul lui roiesc bonde
Şi-n vreme ce voi râdeţi,
Cu spor le desfundă... sonde!


881. Pe rime date: struguri / radio
UNUI ÎMPĂTIIMIT AL LUI BACHUS
N-ar cârni lăstari sau muguri,
Da-i place zeama de struguri
Şi cântă după radio:
„Adio mamă, adio!”


882. Pe rime date: fidea / morcov

TRATAMENT ORIGINAL
Mai rar femeie ca ea,
De sus până jos în mov,
Îl atrage în alcov
La o supă... cu fidea!


883. Lui Mihai Moleşag
TRASEISM POLITIC
Este de acum notoriu,
Politicienii-n faptă
Nu-s de stângă, nici de dreaptă,
Aleg... sensul giratoriu!

Propun scrierea unor catrene la tema: EDUCAŢIE.

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->