Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Articolul este dedicat pasionaților de rime și umor, generic denumiți epigramiști. 

Îmi propun să realizăm aici un multi-dialog epigramatic, în sensul că eu voi posta o epigramă rugând pe toți membrii site-ului pasionați de epigramă (amatori sau experți) să posteze una sau mai multe replici proprii și apoi să scrie o cerere (rime date, temă aparte, replică unei epigrame sau inspirate de un citat, o fotografie. o caricatură, etc.)

Rog pe toți participanții la acest lanț să folosească limbaj și poze civilizate.

Iată primul catren umoristic:

1. LA VREME DE PANDEMIE

Știu eu un comerciant

Ce dă țepe într-o doară,

Vânzând numai apă chioară,

Pe rol de... dezinfectant!

Aștept cât mai multe replici și o cerere,... și tot așa. Mult succes!

Toate epigramele vor avea un număr curent.

Vizualizări: 5118

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

125 şi 126 se repetă. Aşa se întâmplă când postează doi cam în acelaş timp. Nu am cum să modific că nu văd buton de EDITARE.

 Cum a numerotat Victor sărind peste două numere, intrăm în normal.

Ok, Astept replici!

  La tema PENSIA

 

144. Pensia nespecială (!)

 

Am predat mulţi ani la şcoală

Se pare c-am muncit în van,

Acum pensia mea pe-un an

E cât una ce-i specială.

 

  La tema PREOCUPĂRI

 

145. S-au schimbat preocupările

 

Puneam metafore-n poeme

Îmi făcusem chiar programe

De când Covidul dă probleme

Scriu epigrame.

 

Propun tema CARTEA

146.                   La tema PREOCUPĂRI

PREOCUPĂRI PARALELE

Vuiește presa de gripa chineză,

Nevasta se luptă c-o maioneză

Eu cum aud; Brexit, înjur de mamă

Și mă reprofilez pe... epigramă!

 

147.                    La tema CARTEA

PROBLEMA E LĂMURITĂ

Unul, cică-i plăcea cartea,

Însă de loc nu mințea;

Era mare sărăntoc

...”Mort” după cartea de joc!

 

Aștept câteva replici umoristice epigramei de mai jos:

MÂNDRIE NAŢIONALĂ – Ion Diviza

Mă întreabă un chinez:

„Creşte pe la voi orez?”

„Nu, pe plaiul românesc

Numai preţurile cresc!”

Replică la tema CARTEA

 

148. Unei proaspăt măritate

 

Îi plăcea cartea la şcoală,

Acum tot spre carte bate

Dar e una mai specială

Este... cartea de bucate.

 

Replică la MÂNDRIE NAŢIONALĂ

 

149.   Scumpiri

 

Nu pot spune-a cui e vina

Atuncea când îţi faci plinul

Am ajuns s-avem benzina

Mult mai scumpă decât vinul.

 

 Propun tema PRESA

150.                   Lui Ion Diviza

GUVERNANȚILOR

Prețurile, sărăcia

Mi-alimentează furia

Și ca să mă răcoresc

Zilnic îi... “blagoslovesc”!

 

151                   La tema PRESA

PRESA SCRISĂ E FALIMENTARĂ

S-a ajuns în așa hal

Că oricât te-ai strădui

În ziar n-ai ce citi

E doar reclamă, scandal.

152. 

TABLOIDUL

Cu fetițe dezbrăcate

Și multă publicitate,

Are pagini cu toptanul...

Nu-l cumpăra, că plângi banul!

Se așteaptă câteva catrene umoristice la tema VIS NĂRUIT

Replică la PRESA

 

153.Cu presa la atac.

 

Presa este şi a fost de când se ştie

Câinele de pază în democraţie,

O parte însă care latră, dar nu muşcă,

Iar alta chiar de are gloanţe… n-are puşcă.

 

154. Conferinţă de presă

 

Conferinţa lor de presă

Pe malul apei o vor,

E o dorinţă expresă...

Că o scaldă mai uşor.

 

Replică la VIS NĂRUIT

 

155. Vis ratat

 

Am ales un deputat

La viaţă nouă visând astfel,

Însă visul e ratat

Că viaţa nouă-i pentru el.

 

Propun tema DIRECTOR

156.                   La tema VIS NĂRUIT

VIS NĂRUIT

Muncește omul cât șapte

De pensie s-aibă parte,

Dar astăzi, din cât se pare,

Mult prea devreme se moare!

 

157.                   La tema DIRECTOR

DIFERENȚA O FACE PILA

(ȘI ACCENTUL)

Unul dotat cu umor

În trupă e directór

Iar altul având protector

A fost “cocoțat”... diréctor!

 

Se așteaptă câteva catrene umoristice la tema: PE CĂRAREA VIEȚII

La tema DIRECTOR

 

158.Noul director către subalterni

 

Nu mă priviţi ca pe un şef mai mare

Cum des se mai întâmplă, din păcate,

Priviţi-mă ca pe un prieten care,

Întotdeauna va avea dreptate.

 

La tema PE CĂRAREA VIEŢII

 

 159. Căsnicia

 

Soţii merg pe drumul vieţii

Parcurgând an după an

Totul este să nu fie

Soacra la volan.

 

 

160. În medie trăim bine

 

Când conturi şi-au verificat

Şi-au observat că sunt chiar pline,

Parlamentarii-au constatat

Că toţi trăim chiar foarte bine.

 

 

161. Pe al vieţii drum

 

La petreceri şi fumat

Toată ziua cu băieţii

Şcoala n-a mai frecventat

Are-acuma şcoala vieţii.

 

Propun tema CERERE ÎN CĂSĂTORIE

162.                   La tema PE CĂRAREA VIEȚII

PE CĂRAREA VIEȚII

O viață de om muncim,

Averi să agonisim,

Dăm și statului ceva,

Poate-apucăm... pensia!

                           La tema CERERE ÎN CĂSĂTORIE

163. NESATISFĂCĂTOR

A cerut mâna la multe,

Și frumoase dar și slute,

Însă toate l-au respins...

Că l-a pat nu a convins!

 

164.UNUI SLĂBĂNOG

El pe multe a pețit,

Dar rușine a pățit:

Că toate l-au refuzat

Pe motiv... că nu-i bărbat!

 

165. SURPRIZA DIN NOAPTEA NUNȚII

Tânăr de căsătorit

O tânără și-a găsit,

Dar ajunși la dezbrăcat,

Constată că e... bărbat!

 

166. ALEGERE EȘUATĂ

A ales cam dintr-o mie,

Fată de căsătorie,

Însă ce mare păcat;

Aleasa era... băiat!

 

Aștept câteva replici umoristice epigramei de mai jos:

TOAMNA ÎN VIZIUNEA UNUI HÂTRU – Iulian Bostan

De-l întrebi: ce-i toamna, oare?
Îţi răspunde tata moşu:
E-anotimpu-acela-n care,
Eu, cu nasul, trec ...pe roşu!

 

Replică la CERERE ÎN CĂSĂTORIE

 

 167.Cerere în căsătorie

 

Dacă mă respingi, eu mor,

Am maşină, casă, bani.

Ea l-a respins, el a murit,

Peste... şaptezeci de ani.

 

Replică la TOAMNA

 168.

Toamna te îmbie

Şi te-ndreptăţeşte

La melancolie

Dar te-ncărunţeşte.

 169.

Când din nou e toamnă

Aduc bucurie

Crizantema doamnă,

Strugurii din vie.

 

Propun tema PROMISIUNI

 

170.                   Lui Iulian Bostan

PĂREREA MEA

Vorbind despre-al său nas roșu,

Îmi pare șugubăț moșu’

Eu aș fi tentat să cred că

I se trage de la... țuică!

 

171.                   La tema PROMISIUNI

ALESUL MEU

Scos în față de-al meu vot,

Repetă ca un robot,

Turnându-mi promisiuni,

Însă toate sunt... minciuni!

 

Se așteaptă câteva replici epigramei de mai jos:

EŞEC IDILIC – Elena Mândru

Pe draga mea mult prea frumoasă,

Un an de zile am curtat-o,

Părea o piatră preţioasă…

Cred că de-aceea mi-a furat-o!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->