Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Poezii în stil ingambament

 

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Lucian Blaga

 

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

şi nu ucid

cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc

în calea mea

în flori, în ochi, pe buze ori morminte.

Lumina altora

sugrumă vraja nepătrunsului ascuns

în adâncimi de întuneric,

dar eu,

eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -

şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna

nu micşorează, ci tremurătoare

măreşte şi mai tare taina nopţii,

aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare

cu largi fiori de sfânt mister

şi tot ce-i neînţeles

se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari

sub ochii mei-

căci eu iubesc

şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

 

Izvorul nopţii

Lucian Blaga

 

Frumoaso,

ţi-s ochii-aşa de negri încât seara

când stau culcat cu capu-n poala ta

îmi pare

că ochii tăi, adânci, sunt izvorul

din care tainic curge noaptea peste văi

şi peste munţi şi peste seşuri

acoperind pământul

c-o mare de-ntuneric.

Aşa-s de negri ochii tăi,

lumina mea.

 

 

Gorunul

Lucian Blaga

 

În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn

cum bate ca o inimă un clopot

şi-n zvonuri dulci

îmi pare

că stropi de linişte îmi curg prin vine, nu de sânge.

 

Gorunule din margine de codru,

de ce mă-nvinge

cu aripi moi atâta pace

când zac în umbra ta

şi mă dezmierzi cu frunza-ţi jucăuşă?

 

O, cine ştie? - Poate că

din trunchiul tău îmi vor ciopli

nu peste mult sicriul,

şi liniştea

ce voi gusta-o între scândurile lui

o simt pesemne de acum:

o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet -

şi mut

ascult cum creşte-n trupul tău sicriul,

sicriul meu,

cu fiecare clipă care trece,

gorunule din margine de codru.

 

 

Leoaica tânără, iubirea

Nichita Stănescu

 

Leoaica tânără, iubirea

mi-ai sărit în faţă.

Mă pândise-n încordare

mai demult.

Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,

m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.

 

Şi deodata-n jurul meu, natura

se făcu un cerc, de-a-dura,

când mai larg, când mai aproape,

ca o strângere de ape.

Şi privirea-n sus ţişni,

curcubeu tăiat în două,

şi auzul o-ntâlni

tocmai lângă ciocârlii.

 

Mi-am dus mâna la sprânceană,

la tâmplă şi la bărbie,

dar mâna nu le mai ştie.

Şi alunecă-n neştire

pe-un deşert în strălucire,

peste care trece-alene

o leoaică arămie

cu mişcările viclene,

încă-o vreme,

şi-ncă-o vreme...

 

Ingambament

de Constantin Bidulescu

 

Azi a venit mătuşa Varvara cu unchiul Nae

pe la noi. Ne-am sărutat toţi în fund

ul grădinii. Ea a acceptat să stea în cap

itală de câtva timp şi să facă nave

ta. Din casă a ieşit sora mea în ultimul hal

at cumpărat ieri. Lângă ea a apărut şi soţul gol

gheter la echipa de fotbal din localitate.

Unchiul s-a apucat să critice tinerii care

nu muncesc ca să aibă de toate.

– Tu vorbeşti, a sărit mătuşa care eşti moş

tenitorul averii bunicului?

Am intervenit şi eu şi mama cu supă

rare a zis că mai bine să mă duc la oi

, un sport care mie îmi place mult.

Mătuşa a povestit că a făcut analize, iar

doctorul a spus că are multe globule albe în sân

ge. Soţul a trimis-o pe sora mea să se schimbe

de halat şi toţi au gândit că e şic

anată că nu o lasă să se îmbrace cum vrea.

I-am propus unchiului să facem o partidă

de şah, dar a zis că nu poate să

stea în faţa mea că put

ernic fiind îl bat mereu.

Mătuşa îmi tot făcea cu ochiul

dar e un tic moştenit de la naş

tere. Când mama a apărut cu o tavă mare

am sărit cu toţii în pat

euri. Trebuind să deschid o cutie

am avut nevoie de un cuţit

şi atunci sora mi-a dat un pumn

al. Ne-a prins seara stând în cur

te, mâncând şi sporovăind.

 

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 324

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Așteptăm lecturarea. Baftă! Poate ulterior, după ce domnul Muntean dă „undă verde”, voi încerca și eu. Cred că ceea ce-ai postat anterior e OK. Așteptăm însă și părerea specialiștilor.

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->