Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

Poveste de iarnă

de Ana Urma

 

Invers număr zilele

și în gând bătăile inimii ample ample

uită mersul ca o pasăre speriată din aripi bătând după aer

alteori ca un ceas fără sticlă o ia înainte și uită noțiunea de timp

schimbă ritmul sau rămâne pe loc în furtuni mai uimită ca luna

când scutur și ninge într-un prespapier imagini suflate cu pulberi

din ceru-i revin

 

la capăt de an povești se repetă

reclame cu moși fericiți dinspre nord vine iarna

în sănii cu reni caravane cadouri cu funde albastre

lumini în vitrine e albul mai alb și mii de steluțe mii de brațe

așteaptă perechea sub vâsc destramă iubirii și ultimul nod

andrele golite de aer în cerc împletesc alte fire în formă de inimi

aripa se zbate în piepturi la umeri călcâi după cum fiecare simte zborul

crescut din sămânța mirării semănată de-aezi printre file

e seara aproape și-i zvon de colinde

și ninge și plouă e molimă dulce cu febra în toi

 

în gloată copilele gânduri colindă

pe ulița noastră pornim în alai e vacanță și

fulgii scăpați din strânsoare se-ntrec

în troiene bocancii cu găuri abalele grele

spargem nuci între două refrene decojim portocale în vis

veseli ne ținem de mâini a noastră e lumea pariem viitorul pe un leu aruncat

peste cap în vâltorile minții cresc secvențe pe role dulci rezerve de fum

tremurând cum lumini anime agățate de pleoape

 

pajura vieții de pe-atunci nesătulă ciupea cu un clonț argintat câte-o zi câte-o zi

 

ca-ntr-un glob cu povești din casă în casă lumini se aprind pe garduri de fier

sunt flori cu tiare forjate mai înalte cu o palmă zăpezi sau pleșuve cu gheață

doar ninge sau plouă aceleași refrene se aud aceleași podoabe foșnesc în cutii

numai bradul e altul lumina

 

între timp prin deșerturi a nins la poli se topește calota

repere se schimbă pe glob și statistici bilanțuri în scris la capătul listei

balanța înclină spre bine ferestrele mele oglindesc un copac

zornăind din inelele gheții pune puncte pe i ca în filmele mute

după cum vântul bate după cum inima

 

pariez doar pe alb știu gustul zăpezii dinspre nord vine frigul

e târziu pentru fluier caval sau vioară și totuși tresar răzbit de-un colind și

lerui să umplu pustiul lerui liniștii false din fratele om cum lerui Luminii

în zilele mele

 

Poveste de iarnă

de Cristina Magdalena Frâncu

 

-Ieslea inimii -

 

Un vis alb din cer se-aşterne

peste vale, deal şi munte.

Fulgii scutură alene

îngeraşi cu aripi frânte.

 

Şi în case, la ferestre,

se ivesc năsucuri cârne.

Chipurile zâmbitoare

privesc larg astă minune.

 

Cum copacii-şi pun cojoace

şi mănuşi de promoroacă.

Vântul de vrea să-i dezbrace,

haina să îi ocrotească.

 

Iar căsuţele-s desprinse

dintr-o carte de poveşti.

Parcă sunt cu zahăr ninse

şi-s bucate-mpărăteşti.

 

Nici un glas nu se aude

jos pe uliţa pustie

şi când toate-n jur par surde

un suspin pacea sfâşie.

 

Un copil cu faţa-n palme

plânge fără mângâiere

că Pruncul venit în lume

n-are-un loc de găzduire.

 

Dar un chip blând de măicuţă

îi spune cu zâmbet larg:

“Fiule, chiar de-i micuţă

Inima, dă-i-o cu drag.

 

Astfel Isus Se va naşte

azi în inimioara ta.”

Şi copilul se grăbeşte

ieslea inimii s-o dea.

 

 

Poveste de iarnă

de Gabriela Munteanu

 

Presară iarna lacrimi dalbe  peste pământul înghețat,

Acoperă cu flori de gheață ferestrele și-ntregul sat.

Pe dealuri ea așterne neaua cu străluciri ca de mărgea,

Copacii îi îmbracă-ndată în mantie de catifea.

 

Iar vântul intră-n jocul iernii și viscolește fulgii toți,

Cu veselie îi adună pe toți copiii pe la porți.

Ei vântul îl aleargă-n  vale și fulgii-i prind din zborul lor,

Apoi se tăvălesc râzând,pe-al iernii drag și alb  covor.

 

Iar iarna se înveselește și-n jocul lor cu drag se prinde,

Din ceruri cerne iar ninsoare, ce lumea-ntreagă o cuprinde.

Din râsul pruncilor  ea face pentru văzduhuri zurgălăi,

Ce-n nopțile de vifor pline suna-vor vesel peste văi.

 

În jocul iernii intră seara ca o măicuță obosită,

Ea liniștește copilașii și-n case-ndată îi trimite...

Iar iarna ca s-o pedepsească trimite crivățul hapsân,

I-acoperă pe boltă luna cu norii ei ce-aduc furtuni.

 

În case-acum e cald și bine, copiii s-au culcat de mult,

Afară singur vântul bate , cu inima-mi eu îl ascult...

Mă ninge-n suflet cu fantasme, iar vântul vieții mă îngheață,

Doar inima-mi e încă jună și desenează flori de gheață.

 

Presară iarna lacrimi dalbe peste-al bunicilor mormânt...

Mi-e dor de –a lor sfântă poveste, mi-e dor de-al lor blând, drag cuvânt...

Pe dealuri se așterne neaua  și ninge-n suflet cu povești,

Curând la noi va veni Moșu...colindători pe la ferești....

 

Tăcerea iernii

de Nicoleta Mija

 

Soarele iernii reci apune,

fulgul de nea multe spune,

Simt în suflet multă tăcere,

îmi lipsește a ta mângâiere.

 

Fulgi mulți încep să zboare,

dispare ultima rază de Soare,

În suflet am acum multă pace,

numai ceasul vechi iar  tace.

 

Visele nopții sunt mai adormite,

legănate de gândurile nerostite,

Somnul alunecă printre pleoape,

știu că-mi ești mereu aproape.

 

Vântul la gemuri mai tare cântă,

pe bolta cerului senină și sfântă,

Fulgii aleargă departe în noapte,

printre a visurilor tăcute șoapte.

Poveste de iarnă

de Mihaela Hură

 

Zăpada s-a ascuns într-o poveste

din care a rămas doar începutul,

cu foști  copii dând unei nopți de veste

că plânge într-o iesle nou-născutul.

 

Erau și sănii în povestea veche,

Cu urma neucisă de rugină,

și clopoței cu roșu la ureche,

pentru un an mai bun ce sta să vină.

 

La poartă, viforeauv în   lanțuri câinii

Când curtea își primea colindătorii.

Dormea în mâna mamei gustul pâinii

Iar geamurile se-nchideau ninsorii.

 

Omătul scârțâia sub talpa  mică

și iarna  mirosea a bucurie.

Povestea o mai spune o bunică

și-n ochii ei se naște-o veșnicie.

 

Ninge nebun

de Mihaela Hură

 

Ninge nebun și ninge-a nebunie,

Se țin de crengi copacii, să nu cadă,

În curte râde omul de zăpadă

Cu cerul înghețat sub pălărie.

 

E-atâta alb, că ochii își pierd rostul,

își pun fular și fug în buzunare,

ninge nebun și ninge tot mai tare

și iarna-și sapă-n oase adăpostul.

 

Din oameni, au rămas pe drum doar pașii

în care curg lumini de felinare,

părinți așteaptă-n prag câte-o scrisoare,

în îngeri ninși s-au transformat poștașii.

 

Întoarce luna ceasul spre chindie,

Se umple apa din fântâni de stele,

lipite-n geam stau nasuri mititele –

ninge nebun și ninge-a nebunie.

 

Ninsori spovedite

de Mihaela Hură

 

S-au spovedit ninsorile-n grădină

și s-au umplut de alb copacii toți

când norii au furat, ca niște hoți,

tot aburul din laptele de cină.

 

E seară și e pace peste lume

și trec prin vorbe îngeri necăzuți,

cărări se nasc sub pașii neștiuți

din calendare văduve de nume.

 

S-au spovedit ninsorile deodată

și cerul a gândit că-i dreptul lor

povara să și-o lase crengilor

în seara dintr-o iarnă neumblată.

 

Miroase-a alb și-a gânduri de psaltire

printre copacii care tac zăpezi,

iar în altare mute din livezi

miroase-a alb de-atâta spovedire.

Vizualizări: 63

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O colecție deosebită de poeme dedicate anotimpului îmbrăcat în alb.
Mulțumim frumos pentru dăruire autorilor și colecționarului!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->