Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

În România de altădată, 24 Faur (Februarie) – ziua de pomenire a aflării capului Sf. Ioan Botezătorul în calendarul religios –  era considerată ca fiind prima zi de primăvară (cap de primăvară”) și era numită "Ziua de Dragobete". Fiind o adevărată sărbătoare a iubirii conform tradiției populare, în ziua de Dragobete se sărutau pentru prima dată în public fetele cu băieții, împărtășindu-și astfel dragostea comunității în care trăiau („Dragobetele săruta fetele...”). De Dragobete se făceau logodne fictive sau înfrățiri între tineri. Exista credința că cei care se vor drăgosti” în această zi vor rămâne îndrăgostiți până în primăvara următoare. Se credea de asemenea că de Dragobete păsările se strâng în stoluri ca să se împerecheze și că începând din această zi încep să își clădească noile cuiburi.

Iubirea care înflorește

Să redescoperim cine este de fapt junele Dragobete, acest adevărat Cupidon dac, flăcăul uitat dar scos în ultimii ani de la naftalină pentru a fi o contrapondere neaoșă la mult mai comercialul Sf. Valentin: „S-a emis ipoteza că Dragobetele poate fi „înrudit” cu zeii străvechi greco-romani de tipul lui Pan, care avea picioare, coarne și blană de țap, dănțuia primăvara prin pădure și, cuprins de elanuri erotice, pândea nimfele și femeile, pentru a le face partenere, în dansul ritual al dragostei. În susținerea acestei ipoteze vine faptul că „Dragobete” ar deriva din cuvintele dacice Trago = țap și Bete = picioare (pedes în latină). Prin creștinizarea Daciei, zeul păgân Dragobete a devenit reprezentant al dragostei pure, sufletești, pierzându-și atributele sălbatice, primitive, sărbătorit odată cu venirea primăverii, când natura se trezește la viață. Etimologii consideră cuvântul Dragobete ca prevenind din slava veche: dragu biti – a fi drag. Legendele spun că ar fi băiatul Babei Dochia (dar opusul ei pozitiv) și cumnatul lui Lăzărică – un străvechi zeu al vegetației - și că ar fi un tănăr voinic, frumos, iubăreț și bun, care inspira dragoste curată fetelor.” („Sărbători, tradiții, ritualuri, mituri...” - Julia Maria Cristea).

Dragobetele sărută fetele...

De ziua de Dragobete se leagă o serie de obiceiuri pline de farmec, în mare parte uitate:

- De Dragobete fetele și nevestele tinere strângeau zăpadă - "zăpada zânelor" - şi o topeau, iar cu apa rezultată îşi spălau faţa şi părul în anumite zile din an pentru a-și păstra frumusețea;

- Tot în ziua de “cap de primavară” fetele și flăcăii trebuiau să arate comunității cine le era alesul sau aleasa inimii; cel care stătea singur în această zi risca să rămână singur până în primăvara următoare;

- În ziua de Dragobete nimeni nu avea voie să plângă, pentru a nu atrage  ghinionul asupra lui. Se credea de asemenea că plantele de leac care erau semănate în ziua de Dragobete căpătau puteri magice.

Cap de primăvară

- În satele românești, de Dragobete se organizau adevărate petreceri: “dacă era vreme frumoasă, de dimineața, frumos îmbrăcați ca la o mare sărbătoare, fetele și băieții se adunau pe grupe de vârste și porneau hăulind și chiuind de răsuna satul, strigând “Dragobetele săruta fetele...”, înspre dealurile din preajmă sau înspre pădure, pentru a culege primele flori de primăvară – ghiocei și brândușe. În timp ce fetele căutau flori, băieții strângeau uscături pentru a aprinde un mare foc, în jurul căruia se adunau, pe grupe de vârste, vorbeau, spuneau glume cu caracter erotic – dar nu cu substrat indecent – mai mult legate de simpatiile ascunse. Înspre namiază, când focurile se stingeau, fetele porneau în goană spre sat, fiecare urmată de băiatul care o îndrăgea. Dacă acesta reușea s-o prindă (și evident că ea se lăsa prinsă), avea dreptul să o sărute în văzul tuturor și erau pentru un an de zile, până la următorul Dragobete, considerați ca logodnici. Se întâmpla însă ca doi tineri să fugă după aceiași fată,și atunci ea trebuia să-și dea silința să se lase prinsă de acel pe care îl îndrăgea.” („Sărbători, tradiții, ritualuri, mituri...” - Julia Maria Cristea).

Dragobete

Românii aveau așadar până nu demult obiceiuri și tradiții pline de farmec legate de o sărbătoare a iubirii. De ce atunci - chiar dacă am importat și îmbrățișat plini de entuziasm o altă sărbătoare a dragostei – să îl dăm uitării pe iubărețul Dragobete și această sărbătoare neaoș românească a iubirii? 

Cât e iarna cu ninsoare,

Stă și doarme calda boare

Dar Sân-Toaderii pornesc.

Haide să culegem fete

Ghiocei la Dragobete

Și brândușe că-nfloresc

Și-au să iasă iarăși muguri,

Și pe câmp români cu pluguri,

Va fi cald și va fi bine

Că-ncep zilele de cresc.

(George Coșbuc)

Vizualizări: 97

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Dragobetele – Obiceiuri, farmece și superstiții


Sărbătorit de obicei pe data de 24 februarie a fiecărui an, în unele zone până în preajma zilei de 1 martie, Dragobetele este o tradiţie populară românească de celebrare a primăverii şi un rit de fertilitate specific renaşterii anuale a vieţii şi naturii. Nu întâmplător, Dragobetele, un Cupidon folcloric românesc, fiu al babei Dochia, transformat în floarea care îi poartă numele de către Maica Domnului, stăpâneşte nu numai peste amorul oamenilor, ci şi peste cel al animalelor. Potrivit tradiţiei, în ziua de 24 februarie, păsările îşi aleg perechile, pregătindu-se astfel de a aduce pe lume noi generaţii. 
În mod asemănător, ziua de Dragobete era consacrată drept ziua în care băieţii şi fetele îşi mărturiseau dragostea sau îşi alegeau un partener, urmând astfel a fi oblăduiţi pe durata întregului an de către miticul protector al iubirii. 
obiceiuri, farmece, superstitii de dragobete

Dragobete era un nume purtat atât de către popularul reprezentant al iubirii, numit şi “Logodnicul păsărilor” sau “Năvalnicul”, de flăcăii arşi de focul lăuntric al iubirii, dar şi de mugurii culeşi din pomi de către fete şi purtaţi la ureche, asemeni cerceluşilor  din cireşele lunii mai. 
Cuvântul Liber - Legenda lui Dragobete
“Dragobetele sărută fetele” 
Goana din ziua de Dragobete” un obicei specific câtorva regiuni româneşti, debuta cu o adunare de dimineaţă a băieţilor şi fetelor îmbrăcaţi în straie proaspete de sărbătoare, într-un loc aflat în afara satului. Acest loc putea fi o pădure din vecinătate, prilej cu care se culegeau cele dintâi flori ale primăverii: ghioceii, tămâioasa, viorelele şi brânduşele. După câteva ceasuri de glume, împunsături şi snoave, se dădea startul “zburătoritului”, o cursa atletică şi rituală a dragostei: fetele o luau la fugă către casele lor, urmărite în goană de către băieţi; cei care aveau iuțela şi îndemânarea de a-şi ajunge din urmă aleasa inimii, îi puteau pretinde acesteia o sărutare, semi-oficializând în acest fel legătura lor de dragoste sau angajându-se într-o logodnă simbolică. Desigur, într-o astfel de ocazie, unele fete nu se străduiau să îşi iuţească prea tare pasul!. Acest obicei a dat naştere celebrei strigături sau ameninţări glumeţe: “Dragobetele sărută fetele !”. 


Farmece şi vrăji de Dragobete 

În unele zone româneşti, fetele mari obişnuiau să strângă în această zi din zăpada rămasă încă netopită, numită “zăpada zânelor”. Apa rezultată din acest omăt, înzestrată cu calităţi magice, zămislită fiind, se spune, din surâsul zânelor, era folosită de-a lungul anului pentru spălatul feţei, având proprietatea de a conferi frumuseţe şi atractivitate. 

Viorelele şi tămâioasă erau florile culese în mod special de către fete. Păstrate lângă icoane, aceste flori puteau fi utilizate ulterior în farmece de dragoste. 
Dragobetele era ziua din an în care babele făceau vrăji de dragoste pentru fete, acestea din urmă obişnuind, totodată, să îşi confecţioneze un mărţişor norocos dintr-un bănuţ de argint. 
În noaptea de Dragobete, se zice că, dacă fetele ştiu să rostească anumite cuvinte potrivite şi îşi aşează busuioc sub pernă, ele vor putea să îşi vadă în vis viitorul soţ. 
Numai în ziua de Dragobete sau a “capului de primăvară”, feciorii puteau să devină fraţi de cruce, ei obişnuind să îşi cresteze cu cuţitul braţele, suprapunându-şi, apoi, tăieturile. 

Superstiţii de Dragobete 

- Nu se sacrifică animale sau păsări. 
- Nu se munceşte la câmp, nu se cârpeşte sau coase. Sub aparenţă unui flăcău arătos, Dragobetele pândea prin păduri, pentru a pedepsi fetele care îndrăzniseră să lucreze de ziua lui. 
- Dacă o fată sau un băiat nu vede de Dragobete nici un reprezentant al celuilalt gen, va avea un an lipsit de dragoste. 
- Dacă plouă de Dragobete, va fi o primăvară frumoasă şi timpurie. 
- Dacă nu se ţine într-un anume an sărbătoarea de Dragobete, în anul acela dragostea nu va mai pogorî asupra nici unui flăcău sau unei fete. 
- Cine i-a parte la sărbătoarea de Dragobete va fi ferit de boli tot anul. 
- De Dragobete iese ursul din bârlog; dacă îşi vede umbra înseamnă că va mai dura până se va încălzi, aşa că se reîntoarce în culcuşul lui. 
- În ziua de Dragobete se face mare curăţenie în casă, pentru a o pregăti de rodnicia noului an agricol. 
- Dacă auzi pupăza cântând în ziua de Dragobete, vei fi harnic tot anul. 
- Dacă fata şi băiatul care formează un cuplu nu se întâlnesc şi nu se sărută în această zi, ei nu se vor mai iubi în anul ce urmează.

...

Dragobetele – sărbătoarea magică a iubirii la români! | Albinuţa Magică

Dragobetele, sărbătoarea dragostei la români

Dragobetele, sărbătoarea dragostei la români

Amintirile mele de Dragobete...

Azi e Dragobetele

De mă săruţi de Dragobete doar o dată,
Din minte îţi vei şterge orice altă fată,
De mă săruţi atunci de două ori,
Tu doar cu mine ai să vrei să te însori.

Dragobetele
Sărută fetele!
Nu ai dori tu, mai băiete,
Să-mi fii în anul asta Dragobete?

De te-am uitat de Sfântul Valentin,
Să mă-nţelegi, nu-i sărbătoare românească,
De Dragobete nu pot, însă, să-mi abţin
Preaplinul inimii să te iubească.

Te logodeşti cu mine doar o zi, iubire?
E-un obicei străvechi de Dragobete.
Cum altfel am putea să ştim că e menire
Mereu unul de altul să ne fie sete?

Am strâns curată nea din fragă,
Să fiu mereu frumoasă, drăgăstoasă,
Mereu să-mi spui că îţi sunt dragă
Cu vorba-ţi dulce şi contagioasă.

De Dragobete, păsările îşi aleg perechea,
Să înţeleg că m-ai ales pe mine?
Să îmi aplec oare urechea
Atunci când spui „Mi-e dor de tine”?

Mi-am pus busuioc sub pernă,
Oare tu îmi eşti ursit?
Îţi este dragostea eternă
Sau doar o toană de iubit?

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->