Timp flămând

[Nicolae Valareanu Sârbu]

Flămând
tot strânge în sine
verdele mişcător,
dimineţi de iarbă înflorind.

Creşteri ciudate în cercuri de ceaţă
ape grăbite cheamă pe râuri.

Se rup de cer nopţi să deschidă
minţii puterea să-i crească
ş-o urcă pe trepte înalte,

de rămâne timpul flămând

să iubească verdele-verde,
în păduri cu plămâni
de aer curat,

unde-şi botează copacii şi-i ninge.