Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

„Eminescu e sfântul preacurat al ghersului românesc” (Arghezi)
Starea întâi 
 
E mult de când te’nsinguri spre nopţile de-apoi
Mişcându-ţi veşnicia prin spaţii şi prin noi.
Intrăm cu tine’n lume şi parcă ieri ne-au fost
Năvoadele din care-ţi făcurăm adăpost.
Enciclica serbare. Ne’nvălui în rotund.
Stâlpări de foc se-adună şi’n tine se pătrund.
Cenuşile’nserării pe slove ni le cerni
Umplându-le cu arderi din zorii tăi eterni.
Treapta întâi 
 
Minunea lumii toată-i în ochii tăi oglindă.
Ies taine din vitralii şi’n soare se’nfloresc.
Hotar cu ne’nceputul, văzduhul pământesc
Aprinde roi de patimi când visul tău colindă
Imperii de tăcere din care cânturi cresc:
bucură-te’ntrariparea gândului de-abia’ntrupat
bucură-te somn în care munţii’n capete se bat
bucură-te corn de seară când se pleaca’n vad gorunii
bucură-te logodirea lacului cu raza lunii
bucură-te cel ce nu ştii ceasul bun pe unde-apucă
bucură-te Dor-de-Ducă!
bucură-te chip al ierbii îndrăgit de cer şi ape
bucură-te unda’n care stelele te simt aproape
bucură-te cutezanţa vântului de-a fi subţire
bucură-te că’nainte-ţi neguri prind să se desfire
bucură-te’nmugurire din gândire şi din grai
bucură-te’nveşnicirea Eminescului Mihai!
Starea a doua
 
Erai pe-atunci copilul cu plete zburătoare 
Mirat de câte’n lume din vis pot să coboare. 
Intrau cu tine’n fi’nţa şi’n fruntea ta’nvârstate 
Nălucile din sânge cu veacuri lungi în spate. 
Eresurile cărnii cu sufletu’n răspăr 
Se schimbă azi la faţă’ntr’un singur adevăr. 
Cine-ar putea să nege că’n ochii tăi adânci 
Undeşte învierea izvoarelor din stânci?
Treapta a doua 
 
Miresme tari ţi-adie pământul astei patrii.
Izvoarele suspină şi codrii negri plâng.
Hai-hui porneşti cu dorul, colinele se frâng,
Asiric ţi se’nchină ca nişte idolatri
Inaii şi Ceahlăii – şi cerbii din Parâng.
bucură-te somn al brazdei roditor de spic înalt
bucură-te noapte-adâncă ce-şi ia soarele cu-asalt
bucură-te bob de spumă bubuind prin besne sparte
bucură-te şoapta’n care se dau stâncile de-o parte
bucură-te că secunda’n veacuri vaste se dezghină
bucură-te Rădăcină !
bucură-te trunchi al slavei drept şi dârz prin viituri
bucură-te umbra largă cât o ţară de păduri
bucură-te nor de aur peste dulce Românie
bucură-te prinţ de rouă rourat în moarte vie
bucură-te că te’mbie de sub glie sfânt alai
bucură-te’nveşnicirea Eminescului Mihai!
Starea a treia 
 
Elanurile ierbii sub calmele zăpezi
Marturisescu-ţi graba cu care te visezi
Ivit la faţa lumii’ntr’o singura durată.
Năpraznicele arderi strâng timpul ca’ntr’o roată.
Erupi precum din scorburi diamantele’n cunună.
Strigoii zburda’n soare, muţenia se răzbună.
Curg raze diamantine şi ne sporesc de sus
Umbrind virginitatea cuvântului nespus.
Treapta a treia 
 
Musteşte toamna’n codri – nemistuite ruguri –
Ieşindu-şi dintru sine pe când în ea se’nchide.
Hipnotice podgorii se-ascund în crisalide.
Arìpile de mâine din vinuri dorm în struguri,
Imn tainic ce-ţi preschimbă armurile’n hlamide.
bucură-te’ntrebătorul neştiutului tărâm
bucură-te că’n lumina vetrei tale dogorâm
bucură-te-adeverirea celor ce ne par că mint
bucură-te pasul frunzei între-aramă şi argint
bucură-te murmur palid al cuvântului nescris
bucură-te Prag Deschis !
bucură-te ritm al horei ce se-alege din hârjoană
bucură-te nimb subţire care faci din chip icoană
bucură-te geana-a zilei când o lume se desceaţă
bucură-te abur slobod prins în florile de gheaţă
bucură-te dimineaţa ce-şi răsfaţă albul strai
bucură-te’nveşnicirea Eminescului Mihai!
Starea a patra 
 
Eminii şi Aminii ni se’ntâlnesc în mituri,
Mânaţi de începuturi, atraşi de nesfârşituri.
Istorie şi poveste se-adeveresc în carte,
Nicicând mai laolaltă şi nici mai făr’de moarte.
Eroii’nchipuirii şi-ai vieţilor aieve
Străbat un singur geniu şi sorb aceleaşi seve.
Cândva vom înţelege de ce – rotit şuvoi –
Urcându-ne spre tine ne pogorâm în noi.
Treapta a patra 
 
Mulţimi trezite’n spiţa strămoşilor iconici
Izbesc cu pumni de piatra’n preaferecate porţi.
Hrisoavele se’nziua din viaţa celor morţi,
Aleargă’n colb spre tine uitaţii de prin cronici,
Iar tu la curţi de aur triumfător îi porţi.
bucură-te buciumaşul secolelor ne’ndurate
bucură-te glas de-aramă ce prin neguri mari răzbate
bucură-te că-ţi răspunde zvon de fluier şi de trişca
bucură-te ca’n Rovine osemintele se mişca
bucură-te steag sub care vin norod după norod
bucură-te Nou Voivod!
bucură-te biruinţa armelor cuvântătoare
bucură-te că vitejii îţi pun sceptrul la picioare
bucură-te bard ce schimbă halebardele’n stindarde
bucură-te că din arcuri numai viersul sună’n coarde
bucură-te stea ce arde în pieptar de tânăr crai
bucură-te’nveşnicirea Eminescului Mihai!
Starea a cincea 
 
Eşti azi şi vei fi mâine ce-ai fost întotdeauna,
Mai mult decât certarea ce ne-a’mblânzit furtuna.
Imens la proră, zărea scrutând-o cu doi cremeni,
Năboiul greu de ape şi veghea ni le’ngemeni.
Epave’ngreuiate de aur se scufundă;
Săraci ne ştim, dar marea ni-i largă şi rotundă.
Când Mircea Domnul însuşi în zaua ta viază,
Unde-am găsi povaţa mai clară şi mai trează?
Treapta a cincea 
 
Menit ai fost să scaperi un verb de foc prin oameni.
Icnesc în furci mişeii, nebunii’n cuşca rag,
Hienele’ncoltite stau gata de arţag,
Abraşe ca din toate’n nimic nu li te-asameni.
Instanţa ţi-este vorba, condeiul tău, toiag.
bucură-te mustrătorul proştilor şi far’delegii
bucură-te grai prin care şi-au râvnit puterea regii
bucură-te jude tânăr, nemitarnic şi bărbat
bucură-te ca’mprejuru-ţi stau toţi Tepesii la sfat
bucură-te că prin tine bunii de cei răi se-aleg
bucură-te Om întreg !
bucură-te bici pe cei ce limba neamului o spurcă
bucură-te spaima celor ce jucară ţara’n ţurcă
bucură-te zeu ce’nfruntă toate stimele’n fruntării
bucură-te că te-or teme hoţii, gâzii şi samsarii
bucură-te cel ce-i sparii pe cezarii puşi pe trai
bucură-te’nveşnicirea Eminescului Mihai!
 
Starea a şasea 
 
Egal cu tine însuti, la masa ta de brad
Mângâi garafa ştirbă ca pe-un pocal de jad.
Ispite nu-ţi treziră de slava prin funingini
Nici idolii din pieţe, nici larii carolingini.
Edenul tău e unde cărare n’au călaii:
Singurătatea lumii şi cosmosul odăii.
Cerca-te-vom zadarnic în moarte, vocea ta
Uranic se detună şi arde’n agorà.
Treapta a şasea 
 
Misterele femeii ucid şi nasc imperii.
Izbânzi, înfrângeri, doruri şi patimi omeneşti
Hangere-ţi trec prin cuget, pumnale prin poveşti.
Ascunsă ca un cântec în bronzurile serii,
Iubirea ta-i vecernia din care le stârneşti.
bucură-te’mpătimitul frumuseţii ne’nserate
bucură-te cel ce’n codru i-ai pus dragostei cetate
bucură-te floare ninsă peste pletele bălaie
bucură-te dor ce’ncarcă sfânta nopţilor văpaie
bucură-te boare caldă peste trupuri ca o haină
bucură-te Vis-de-Taină !
bucură-te însetatul sărutării suferinde
bucură-te jind pe care gură dulce nu-l cuprinde
bucură-te limpezime de fântâna şi năstrapă
bucură-te că nu-i pânza de izvoare să te’ncapă
bucură-te ochi de apă ce-şi adapă guri de rai
bucură-te’nveşnicirea Eminescului Mihai!
Starea a şaptea 
 
Erotica-am numi-o lucirea ta pe ape –
Miraj nocturn – de n’am şti că-i rază din Agape.
Iubita care’n braţul străinului se frânge
Nu-i poate da durerii decât porniri nătânge.
Există’n frigul cosmic o clipă făr’ să degeri?:
Seninul unei alte mai ‘nalte înţelegeri.
Cu cât eşti mai Luceafăr, cu-atât eşti şi Părinte;
Uitaseşi pentru-o clipă, El ţi-a adus aminte.
Treapta a şaptea 
 
Mărunte lumi se’nalţă, curg stelele prin cetini,
Inelele se leagă’n ghirlande de minuni.
Hyperion, ce patimi te-aleargă prin genuni,
Atât de vii, ca zborul nu-i chip să ţi-l încetini?
Iertăm în tine totul, tu încă nu te’mbuni.
bucură-te neodihna vântului culcat prin vrejuri
bucură-te că te-aţâţa şuier, spulber şi vârtejuri
bucură-te amintirea lumilor de peste soare
bucură-te că tot cerul în făptura ta tresare
bucură-te sfânt nesaţiu să cuprinzi ce-i necuprins
bucură-te Zbor Nestins!
bucură-te drum de aur către Steaua-ne Polară
bucură-te că durata doar adâncul ţi-o măsoară
bucură-te cel ce fulgeri dincolo de timp şi schime
bucură-te din răpirea neajunsă’n veac de nime’
bucură-te’n Cincizecime şi’nălţime de-Adonai
bucură-te’nvesnicirea Eminescului Mihai!
Starea a opta 
 
Eonul asfinţeşte din ostenite pleoape
Mărindu-ţi umbră lungă pe câmpuri şi pe ape.
Ins de-o vecie, fructul e floarea dintr-o zi
Nuntita’n vis şi’ntoarsă’n bobocul ce-o porni.
Efluviile stirpei în tine ni se-adună
Supuse şi slăvite ca laurii’n cunună.
Cuceritor de spaţii, ne dărui pe pământ
Uimirea de-a cuprinde o lume’ntr’un cuvânt.
Treapta a opta 
 
Martiriul de-a te naşte nu’ncape în osândă,
Izbeliştile vieţii sunt viaţă’n sinea ei.
Haiduc al suferinţei, în codrul tău de tei
Adii din doina frunzei nelinişte născândă –
Incertă şi fecundă ca luna’n funigei.
bucură-te rob al trudei şi-al sudorilor de sânge
bucură-te cel ce’n noapte noaptea paginii o’nfrânge
bucura-te’mblânzitorul de cuvinte’n herghelii
bucură-te cel ce graiul într’un spic de până-l ţii
bucură-te lupta slovei cu’ntelesul ei deplin
bucură-te Dulce Chin!
bucură-te colb de aur între filele ne’ntoarse
bucură-te ceară scursă din lumină care-o arse
bucură-te turn de veghe până’n ceru’n care stărui
bucură-te apa’naltă ce’n cascade largi te nărui
bucură-te cel ce-i dărui fiecărui tot ce ai
bucură-te’nveşnicirea Eminescului Mihai!
Starea a noua 
 
Ecouri destrămate par vechile geneze.
Mormânt cu plod, în tine’nceputurile-s treze.
Incendii calme parcă ar vrea să despresoare
Neprihănite doruri timide’n aşteptare.
Efemerida nopţii ţi-aruncă’n ploi de stele
Seminţe ne’ncercate, grădini să faci din ele.
Culegem floare-albastră şi ştim că ni s’a scris
Ursita de-a ne’ntoarce cu tine’n paradis.
Treapta a noua 
 
Mirunsa frunte. Logos în treaptă lui înaltă.
Iluminată stema’n vecia unui neam.
Harìsma’n deznădejdea sub care ne’nclinăm
Amurgului. Cu viii şi morţii laolaltă
Iesimu-ţi în nuntire prin sfânt epitalam:
bucura-te’nflacarare adunata’ntr’o scânteie
bucură-te strop de rouă revărsat în curcubeie
bucură-te ram pe care stelele’n ciorchin roiră
bucură-te alăută’n zbor cu strunele spre liră
bucură-te văz lăuntric ce’n auzul alb se’nscrie
bucură-te Poezie !
bucură-te’ntregul nostru ce prin secoli s’a tot frânt
bucură-te darul pâinii de-a se’ntoarce în cuvânt
bucură-te ne’mparţirea inimii ce ni se’mparte
bucură-te bucurie din adânc şi de departe
bucură-te cel ce’n moarte printr’o carte ni te dai
bucura-te’nveşnicirea Eminescului Mihai!
Starea a zecea 
 
Extazele cernelii doar tu ni le’nfiori,
Mihaiul nostru unic şi-al unicei splendori.
Izvoade noi de-am strânge, tot am culege’n cale
Norocul de-a-l petrece pe-al tău din ale tale.
Eterna stalagmită din stea stalactitară,
Statura ta ne-adună sub cer şi peste ţară.
Cuvântul tău din ziuă-l purtăm cu noi prin ere,
Uşure ca’ntr’o moarte şi greu ca’ntr’o’nviere.
(Valeriu Anania, IMN EMINESCULUI în nouăsprezece cânturi, Cartea Românească, 1992, p.5-23).

Vizualizări: 359

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări pentru postare!

„Tot mai citesc măiastra-ți carte,

Deși o știu pe dinafară.....”

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->