Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Viaţa Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţării Româneşti (27 septembrie)

Viaţa Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţării Româneşti (27 septembrie)- colecţia "Vieţile sfinţilor" a bibliotecii Cronopedia. Reeditare electronică necomercială după cele 12 volume „Vieţile Sfinţilor” apărute între anii 1991 şi 1998 la Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor (volumele consacrate lunilor septembrie-aprilie) şi apoi la Editura Episcopiei Romanului (volumele consacrate lunilor mai-august), realizată de Ioan Muntean. Lucrarea conţine fotografii cu icoane, biserici şi/sau opere de artă referitoare la sfântul evocat, coleţionate şi prelucrate de pe internet.

Vizualizări: 206

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ctitoria lui Antim Ivireanul de la începutul secolului al XVIII-lea, în apropiere de Dealul Mitropoliei. http://manastireaantim.ro/

În prezent, în afara mănăstirii propriu-zise, ansamblul găzduiește și biblioteca Sf. Sinod. De altfel, Sf. Antim înființează aici pentru prima dată în Țara Românească, o bibliotecă publică de împrumut. https://umblu-teleleu.ro/manastirea-a...

,Vărsată iaste ca apa
mării pre pământ închinăciunea idolească. Zidirea iaste acoperită cu norul a
mulți dumnezei. Adâncul necredinții îneacă toată lumea, oamenii se confundă
cu valurile drăcești. Lumea pute de întinăciunea sângiurilor și să strică cu
jirtvele cele stricăcioase. Voiu pune asupra lor ispravnici și doftori, pre voi,
pre păscari. Patima aceasta chiiamă meșteșugul vostru. Să slujim cu iarbă
mântuitoare zidirea ce iaste în nevoi; veniți după mine”
18
 fragment din Didahii

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->