Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

„Vino, ticălosul meu suflet, de plângi astăzi,

de cele ce s’au făcut cu tine, aducându-ţi

aminte de goliciunea cea dintâi din Eden,

prin care ai fost scos din desfătare şi din

bucuria cea neîncetată.”

 

(Slujba Utreniei din Duminica Lăsatului sec de brânză, Cântarea 1, Imnul 1)

 

 

Părinţii care cunosc bine vechile rânduieli liturgice din perioada Triodului ne spun că tema izgonirii lui Adam din rai legată de Duminică Lăsatului sec de brânză reprezintă o transpunere a expulzării temporare a penitenţilor în afara bisericii, care odinioară avea loc atunci. Aceştia trebuiau să rămână în afara uşilor bisericii (ca oarecând Adam în faţa uşilor încuiate ale raiului) şi să-şi plângă păcatele până la sfârşitul Postului Mare, când erau reintroduşi în ea împreună cu cei care încă nu făceau parte din comunitatea bisericească. De aceea imnografia acestei Duminici se întemeiază pe imaginea lui Adam tânguindu-se înaintea porţilor raiului (cf. Părintele Macarie Simonopetritul, Triodul explicat).

Dar această rânduială mai explică încă ceva: prezenţa picturilor (sau a mozaicurilor) reprezentând Izgonirea şi plângerea lui Adam (împreună cu alte episoade din viaţa protopărintelui nostru) în proximitatea locului unde penitenţii îşi imitau protopărintele „în străpungere şi lacrimi”, adică în afara bisericii, pe suprafaţa exterioară a zidurilor ei, sau, uneori, în nartexul acesteia.

Astfel de exemple întâlnim şi în programul iconografic al vestitelor biserici mănăstireşti de la Voroneţ, Molodovita şi Suceviţa. Cu unele diferenţe de la un loc la altul, asupra cărora nu vom stărui acum, întâlnim pictate aici următoarele scene: Facerea lumii, Crearea lui Adam, Crearea Evei, Adam şi Eva călcând porunca, Izgonirea lor din rai, Adam lucrând pământul şi Eva torcând. Privindu-le, am zice că iconarii au reprodus cu fidelitate primele capitole din Cartea Facerii şi indicaţiile oferite de Erminie (acel manual de pictură bizantină de care se slujeau zugravii de biserici). Însă pentru cel care le studiază mai cu atenţie există o pricină de nedumerire: preţioasele vesminte pe care le poartă în rai strămoşii omenirii. De ce zugravii le-au „ţesut” straie ca de sărbătoare (la Voroneţ, Adam are chiar o mantie pe umeri) când ştim prea bine că în Cartea Facerii se spune că „Adam şi femeia lui erau amândoi goi”? (Facere 2, 25). Sau, cu alte cuvinte spus: De ce costumul lui Adam nu e „costumul lui Adam”?

 

Locul în care vom afla un răspuns la aceste întrebări ne este indicat de mai mulţi teologi ai Bisericii Ortodoxe, care, plecând de la afirmaţiile Părinţilor celui de-al şaptelea Sinod Ecumenic despre importanţa unităţii imaginii liturgice şi a cuvântului liturgic, ne învaţa că cele două moduri de expresie (imnografia şi iconografia) „constituie un fel de control al unuia asupra celuilalt, trăiesc aceeaşi viaţa şi au, în cadrul cultului, o acţiune ziditoare comună” (Leonid Uspensky, Teologia icoanei).

Aşadar, să deschidem Triodul la Duminica Izgonirii lui Adam din rai, acolo unde, după cum vom vedea, această imagine a „îmbrăcării” sau „dezbrăcării” unui veşmânt cu totul special, „nestricăcios”, „ţesut de Dumnezeu” – pe care omul îl purta înainte de a fi îmbrăcat „hainele de piele” – poate fi întâlnită aproape în fiecare imn. Iată două dintre aceste imne, unul de la Vercenie şi celălalt de le Utrenie:

 

De veşmântul cel de Dumnezeu ţesut m-am dezbrăcat eu ticălosul, prin sfatul vrăjmaşului, neascultând porunca Ta cea dumnezeiască, Doamne. şi m-am îmbrăcat acum cu frunze de smochin şi cu haină de piele; căci m’am osândit a mânca prin sudori pâine cu muncă; şi pământul a fost blestemat să-mi rodească spini şi pălămidă. Ci Tu, Cel ce Te-ai întrupat din Fecioară în anii cei de apoi, chemându-mă, iarăşi adu-mă în rai.” (la Vecernie)

 

Cu veşmânt de Dumnezeu ţesut m’ai îmbrăcat, Mântuitorule, în Eden ca un milostiv; iar eu am călcat porunca Ta, plecându-mă vrăjmaşului, şi gol m’am văzut eu, ticălosul.” (Utrenie)

 

Prin urmare, zugravii bisericilor bucovinene nu au făcut altceva decât să propovăduiască cu mijloacele specifice o învăţătură deja existentă în Biserică, învăţătura potrivit căreia cei dintâi oameni creaţi „erau îmbrăcaţi în slavă cea de sus” – veşmântul cel de Dumnezeu ţesut – „care îi acoperea mai bine decât o haină”. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere).

Ajunşi în acest punct al demersului nostru putem spune că abia acum ni se descoperă motivul pentru care teologii Bisericii noastre îi zugrăvesc, prin cuvânt sau culoare, pe protopărinţii noştri în rai, îmbrăcaţi cu acele vesminte preţioase, iar după căderea în păcat, dezbrăcaţi de ele: ca noi să pricepem şi să luăm aminte că „aşa cum Adam după călcarea poruncii a fost izgonit din rai şi din desfătarea şi din petrecerea împreună cu îngerii, şi a ajuns gol şi departe de faţa lui Dumnezeu, aşa şi noi, păcătuind, ne despărţim de Biserica robilor Săi sfinţi şi dezbrăcăm prin păcat veşmântul dumnezeiesc pe care l-am îmbrăcat botezându-ne, şi care, precum credem, este Hristos„ (Galateni 3, 27) (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cartea discursurilor etice).

 

Ioan GÂNSCA

 

Vizualizări: 216

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Izgonirea din Rai

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, numită şi Duminica lăsatului sec de brânză, sau Duminica Iertării, este a patra duminică a Triodului şi ultima zi dinaintea Postului Mare. Ea urmează Duminicii lăsatului sec de carne, precedând Duminica Ortodoxiei.

În această ultimă duminică dinaintea Postului mare, ultima zi în care creștinii ortodocși mai mănâncă produse lactate înainte de ziua Paşti, Biserica face pomenirea izgonirii lui Adam din Rai. Dumnezeu le poruncise lui Adam și Evei să postească, abținându-se să mânânce din fructul unui pom (Facerea 2, 16), dar ei nu L-au ascultat. Astfel, Adam și Eva și urmașii lor au moștenit moartea și stricăciunea.

În Duminica Iertării, mulți credincioși participă la Vecernia Iertării din ajunul Postului Mare. Ei ascultă învățăturile Domnului despre post și iertare și intră astfel în perioada postului iertându-se unii pe alții, ca și Domnul să îi ierte pe ei. „Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc” (Matei 6, 14).

Citirea din Evanghelie oferă la rândul ei sfaturi cu privire la postire. „Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 16-18).

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->