Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

partea VII-IX 

Trei glăscioare începură să suspine simultan iar bobițe de cristal se rostogoleau pe obrajorii dolofani înodându-se sub bărbițele ce tremurau gata, gata să dea drumul unui plâns în toată regula.
Bunica continuă cu glasul ei cald povestea și iarna de afară părea că ascultă, aducându-şi contribuția cu urletul vântului ce se întețea, cu gerul ce făcea copacii să troznească și, din când în când, cu un urlet al lupilor la Luna ce rotunjea în toată măreția ei pe boltă, vrând cumva să pătrundă în camera mică atât de încărcată de emoție. 

În poieniță la izvor, scăldați în razele de lună 
Doi tineri se iubeau cu dor făcându-și planuri împreună.

Gândindu-se la viitor, pentru o-ntreagă veșnicie, 
N-au fost atenți c-al morții nor se-apropie cu frenezie. 

Dimineața în zori de zi Haiducu-n cer s-a ridicat. 
Lebădă, fata deveni, zburând pe lacul fermecat. 

Moartea chip de om îmbracă și la castel bate în poartă. 
În fața regelui se pleacă:
-Am rege leac pentru-a ta fată! 

Trimite-un meșter iscusit haina penelor să-i fure 
Când soare fi-va răsărit fiica ta fată va rămâne! 

Apoi un foc s-aprinzi , Mărite, în el s-arunci acest veșmânt 
Să ardă penele vrăjite să-ți auzi fata cuvântând! 

Să mergi Mărite la izvor, scăldată-n razele de soare
Să-i privești ochii plini de dor și zâmbetul frumos de floare. 

-Și îți mai dau un praf vrăjit, Tu să-l arunci peste-a ta fată 
Când soarele a răsărit vraja să-i fie ridicată! 

Și ai să vezi mărite rege, blestemul ce o stăpânește 
Ca abur peste lacuri trece, sub ochii tăi se risipește. 

-Cât vrei bătrâno să-ți plătesc? Vrei bani de aur sau pământ? 
-Vreau să pot și-eu să privesc blestemul risipit în vânt.

Așa grăi Moartea vicleană zâmbind șiret din colțul gurii
Văzând pe rege cum aleargă cuprins de febra pregătirii.

Vuia cetatea ca un stup, toată treaba se făcea cântând. 
La butoaie cepurile se rup vinul e mai dulce ca oricând.

Se-aud lăutele cum cântă carnea sfârâie-n cuptor. 
Zici că-s pregătiri de nuntă, nu de ars, o piele la izvor! 

Chiar și zidu'-și scutură cenușiul din culoare 
Și-mprumută din căldură, din lucirea de la soare. 

Clepsidra timpului își uită secundele în așteptare, 
Privind la lume cum se-agită, fremătând de nerăbdare. 

Când noaptea umbrele-și arată si totu' intră-n amorțire 
Alaiul pe-a cetății poartă iese, mergând către pădure. 

Pășeau încet în liniște vegheați de stelele din cer, 
Înfiorați în suflete de-al codrilor adânc mister. 

De-odată pasar'le-au tăcut, liniștea a cuprins pădurea, 
Din cer haiducu'-a coborât să-și întâlnească fericirea. 

Alunecând pe-a nopții boltă, în zbor lin lebăda veni, 
Și-ntr-o mișcare dezinvoltă, frumosul trup și-l dezveli. 

Către cer glasu-și înalță, făcând să râdă stelele 
Cu sufletul plin de speranță, ea își cânta cântecele. 

Stăteau curtenii în contemplare vrăjiți de cântecul de dor 
Doar hoțul cela-n grabă mare fură haina de la izvor. 

O noapte-ntreagă-au așteptat privind iubire-a doi copii..
-O, Doamne! Fi-va binecuvântat Soarele când o răsării! 

Fără să știe cei așteaptă și cât de mult s-au înșelat, 
Nu vedeau Moartea deghizată cum râde-n sine pe-nfundat! 

-Bunico, bunico, o s-o omoare, bunico? Întreabă Oana plângând.
-Nu așa bunico că regele e deștept și n-o s-o asculte pe Moartea aia rea? Zice și Dana acompaniind plânsul Oanei cu suspinele ei.
-Fată tu ești proastă ? Păi regele de unde să știe că e Moartea? 
-Bunico! Uite cum îmi zice Găbiță! Prost ești tu să știi! Regele trebuie să le știe pe toate!
-Ba nu sunt! Nu așa bunico că nu sunt? Nu așa că regele nu știe? Că doar Moartea acuma arăta ca o femeie!
-Gata, gata! Sau nu vreți sa aflați continuarea? întrebă bunica.
-Ba da bunico! zise Oana întorcăndu-se către cei doi și zicându-le:
-Dacă nu tăceți odată vă dau bobârnace! 
Bunica începând să râdă de autoritatea Oanei continuă să spună povestea:

Cum văzură pleoapa zării, tremurând că-şi saltă geana, 
Au pus foc pe la toți rugii înălțați să-i ardă haina. 

Dar fără haina fermecată, rămase doar un om de-acum, 
În raza soarelui fu arsă, și-ncet se prefăcu în scrum. 

-Tăicuțule ce mi-ai făcut tocmai când mi-am găsit ursitul... 
Doar două nopți să fi trecut și se sfârșea tată blestemul! 

O, tată! O viață-aș fi trăit, alăturea de tine, în casă.
Acum tăicuță m-ai pierdut, haina penelor mi-e arsă! 

Tăicuță, știu cât m-ai iubit, și cât ai vrut bine să-mi fie,
Dar astăzi ai fost păcălit, căci m-ai pierdut pentru vecie. 

Rău te-a-nvățat, cin' te-a-nvățat, s-arunci asupra mea pucioasă... 
Flăcări albastre-au transformat în fum pe fata cea frumoasă. 

Păsările-au refuzat să cânte, izvorul apa își seca, 
Vântul a încetat să sufle, pădurea toată se usca. 

Stelele lumina-și sting de durere Luna s-a-nroșit, 
Îngerii din ceruri plâng, aripile și-au cernit. 

Haiducul privea-ncremenit, simțind că sufletul îi moare,
Frumoasa fată dispărea deasupra lacului în soare. 

Un urlet sfâșie pădurea, fulger țâșnește către-nalt, 
Haiducul își striga durerea și ceru'-n două-a despicat. 

-O, Tată! Te rog să te-nduri, pe Lebadă să nu mi-o iei! 
-De ce-mi ceri fiule minuni? Și moartea are rostul ei! 

-Atunci ia-mi tată nemurirea ș-aruncă-mă-n în iad să mor, 
Să ard în flăcări ca și ea, căci iad îmi este al său dor! 

Tu sufletul mi l-ai ucis, când mândra lebădă mi-ai luat, 
Gonindu-mă din paradis, de umbra Lunii m-ai legat. 

Luându-mi șansa fericirii, mi-ai făcut nemurirea chin, 
Ah! Blestem ceasul înserării ce-mi toarnă-n inimă venin! 

Azi nemurirea mi-e blestem, ce-n lanțuri de cer m-a legat, 
Renunț la tot! O zi mai dă-mi o zi cu lebăda s-o-mpart! 

de Gabriela Mimi Boroianu

 

Vizualizări: 169

Răspunsuri la Aceste Discuţii

superb!

Mulțumesc din suflet draga mea!

Deosebita!

Mulțumesc frumos!

Mulțumesc frumos, domnule Muntean!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->