Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Ultimul solstiţiu

de Corina MAFTEI

 

Trăiau pe mica insulă de doi ani, de când corabia lui naufragiase în timpul unei furtuni. Nu rămăsese mare lucru din corabie însă cabina căpitanului şi puntea nu suferiseră stricăciuni majore. El reuşise să salveze spineta şi un sextant pe care-l folosea şi acum din când în când.

Din echipaj supravieţuiseră cinci marinari. Toţi îşi găsiseră pe insulă un cămin. Fetele erau frumoase şi dornice să placă. Era foarte cald şi nisipul auriu era tot timpul fierbinte. Nopţile erau înăbuşitoare însă apa era aproape şi colibele răcoroase...

Era o viaţă plăcută. Ea era una dintre cele mai frumoase fete din familia ei. Se obişnuise greu să trăiască alături de acest străin din ţinuturile îndepărtate ale nordului. El vorbea o limbă ciudată, avea haine ciudate şi prea grele pentru clima tropicală şi cânta o muzică ciudată pe care o citea de pe hârtie...

Tânărul John şi cu Alia urcau deseori împreună pe corabie şi îşi petreceau acolo nopţile. Le plăcea intimitatea şi faptul că pe corabie se simţea tot timpul briza din golfuleţ.  Ea era şi fascinată şi speriată de tot ce i se întâmpla... el avea multe cărţi cu poze, cu hărţi şi binenţeles, partiturile... erau momente în care el se închidea singur în cabina căpitanului de pe corabie şi cânta la spinetă, în timp ce Alia stătea pe punte şi admira apusurile de soare. El însă nu ştia ce sentimente avea pentru tânăra fară. Îi era necesară, dar neputând
să-i împărtăşească cele mai ascunse dorinţe ale lui, o mare parte din sufletul lui îi rămăsese necunoscut Aliei.

Corabia fusese reparată şi repusă pe apă... Nu putea însă naviga prea departe din cauza unor spărturi mari care nu puteau fi reparate cu uşurinţă în condiţiile rudimentare de pe insulă. Era necesar să ajungă pe un şantier din Europa, însă nu era uşor să se ia legătura cu alţi europeni.

Insula era destul de izolată şi cei de acolo se deplasau cu bărci uşoare cu vâsle... cei cinci marinari au ajutat la reparaţia corăbiei, însă catargele se prăbuşiseră iar velele erau toate rupte... astfel, în acest moment, corabia putea fi folosită doar ca dormitor şi loc de depănat amintiri... Ancora rezistase, astfel încât acum corabia se legăna uşor într-un mic golfuleţ adăpostit...

Locotenentul posta în permanenţă oameni de pază dintre marinari. Nu renunţa la ideea că cineva îl va găsi pe el şi pe cei cinci marinari din echipaj şi că se vor întoarce cu toţii în Anglia...

Aveau fiecare câte o colibă în apropierea golfului ca să poată ajunge uşor la corabie... se adaptaseră la viaţa simplă. Satul nu era mare şi se găsea peşte din belşug. Se puteau hrăni şi cu fructe care creşteau peste tot... în timpul liber făceau scufundări în căutarea perlelor şi admirau coralii care înconjurau insuliţa.

Povestea de dragoste dintre acest locotenent englez şi frumoasa indigenă începuse în noaptea solstiţiului de vară. În acea regiune în perioada solstiţiului se iscau furtuni puternice şi vânturi potrivnice. Pe insulă era sărbătoare... se aprindeau focuri şi indigenii cântau, dansau şi se distrau toată noaptea...

În acea noapte se pornise furtuna pe la miezul nopţii. Se auzise zgomot de catarge frânte şi se văzuse umbra corăbiei eşuată pe ţărm. Tot satul dăduse fuga pe plajă să ajute corăbierii.  Din păcate, mulţi au fost răniţi şi mulţi au pierit în acea noapte. Cei şase supravieţuitori au fost aduşi în sat, fiind îngrijiţi de localnici.

Alia era una dintre fetele din casa unde fusese adus locotenentul. Avea şaisprezece ani, era înaltă şi brunetă. Părul îi ajungea până în talie. Îi plăceau orhideele albe, flori pe care le purta în păr. Purta un sarong roşu şi umbla în picioarele goale... avea ochi foarte luminoşi şi o privire blândă şi supusă. Uneori, însă, prin ochi îi trecea o flacără care scotea la iveală un suflet pasionat şi o tărie de caracter destul de rar întânită pe aceste melaguri...

Erau multe fete în familie. Mai avea trei surori, una din ele mai mare iar alte două mai mici, iar fraţi avea trei mai mici. Fetele cele mari duceau toată gospodăria de când le murise mama. Tatăl era pescar şi uneori se scufunda după perle. Avea deja o mică comoară. Fiecare fată şi băiat avea câte o mică punguţă de piele în care îşi ţineau perlele care erau de diferite culori şi mărimi.

John, tânărul locotenent încă nu renunţase la ideea de a se întoarce în Anglia. Avea familie acolo, un domeniu, însă el fiind al doilea fiu toate acestea îi reveneau fratelui mai mare. Din acest motiv el alesese această meserie de marinar şi plecase de acasă. Fusese educat de mic, îi plăcea să picteze, să citească şi să asculte muzică...

Aici pe insulă găsea mereu perisaje deosebite şi tot timpul căra după el cutia de vopsele şi şevaletul. Uneori stătea ore întregi în hamac fără să vorbească. Ore în şir se gândea la ceva nelămurit...

Deocamdată nu ştia dacă va putea pleca de aici. Îi instruise pe cei cinci membri ai echipajului să facă şi să întreţină un foc imens pe un munte din vecinătate. Spera ca acest foc să fie văzut de vasele care treceau prin zonă, înă corabia lui se abătuse destul de mult de la rutele comerciale obişnuite şi pe harta insuliţa lor nu era decât un mic punct...

Familia lui provenea din Irlanda. Nu locuiau chiar în Londra, ci aveau o casă undeva în apropiere. Tatăl lui murise într-un accident de vânătoare. O mai avea pe mamă, pe fratele mai mare şi o soră mai mică.

Aici pe insulă însă fusese adoptat de familia Aliei. El avea purtări plăcute, ajuta la treburile casei şi o iubea pe fiica lor. Era de ajuns aici. Ea spera desigur ca el să nu mai plece niciodată. Nici nu ştia că mai există şi alte locuri în afară de insula lor. El îi arătase pe hartă de unde venea el, îi arătase alte continente, alte ţări, alte mări şi oceane...

Alia rămânea uimită că lumea e atât de mare. Începuse să deprindă literele şi el îi arăta atlasele geografice şi îi povestea despre ţara lui. Pentru ea, începuse să picteze din amintire peisaje din Anglia, copaci de acolo, peisaje de primăvară sau de toamnă care nu puteau fi văzute aici unde tot era verde tot timpul anului şi unde era cald şi umed permanent. Îi plăcea să picteze şi peisaje hibernale, dar era foarte greu să-i explice Aliei ce este zăpada...        

Se apropia un nou solstiţiu de vară... cu fiecare vară care venea şi pleca tânărul  spera să se încheie şederea lor pe insulă... Şi ceilalţi marinari sperau în taină că urmează un ultim solstiţiu... care-i va duce înapoi în ţara lor, în lumea lor de unde fuseseră smulşi cu atâta brutalitate şi că această perioadă petrecută la tropice va fi în curând doar o amintire...

Vizualizări: 74

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Sincer, titlul a fost cel ce m-a acaparat şi - deşi am tot amânat - până l-aurmă am deschis pagina şi am citit această mini-proză. Este un text bun.

Dar avem şi un "dar"... Precum o femeie - să zicem - o fi ea pricepută, deşteaptă, harnică, chiar şi frumoasă ş.a.m.d., dacă nu e un pic aranjată, curată, uşor parfumată (chiar goală fiind ea) nu te atrage... Textul de mai sus e greu de citit! Pe de o parte e mărunt, pe de alta nu este aliniat şi nu-şi marchează corect paragrafele (cu un indent de 1 cm în nterior). Desigur, un editor îl poate prelua şi-l aranjează el frumos în pagină - în pagina unei reviste sau a unei cărţi. Dar până atunci, textul nostru - femeia de care spuneam - se oferă cititorului pe site...

Îmi scuzaţi îndrăzneala de a face observaţii în acest mod comparativ... dar aşa am simţit doar privind textul. 

Şi pentru a nu vă crea vreun dubiu...

Imagini pentru Ultimul solstiţiu

Wow... va multumesc foarte mult... Chiar nu ma asteptam... Povestioarele mele sunt mici refulari, daca vreti... Chiar ma simt onorata si cumva incurajata sa mai scriu... Am si niste "nuvele" asa-zise... dar nu prea am curaj sa le supun atentiei dvs... pentru ca nu sunt terminate... O sa vad... Multumesc...

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->