Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

         

              Arhimandritul Sofronie și ucenicul acestuia Părintele Rafail Noica mi i-am ales ca modele. În cartea din 2005 /5/ Arhimandritul Sofronie mărturisea: "Credința se află la temeiul a toată cunoașterea ".

              "În acest mod nu mă definesc pe mine însumi, cine și ce sunt eu, ci urmez cu credință Descoperirea de Sus, și o primesc ca pe  cunoașterea  a ceea ce Dumnezeu gândește despre om. Dar cu îndrăzneața noastră rugăciune, Dumnezeu ne grăiește despre felul cum ne gândește"- Sofronie 2004 volumul II./4/ 

              Rugăciunea te ajută să te calibrezi lăuntric. Ce înseamnă  de fapt aceasta? În lăuntrul tău să te poziționezi corect față de Domnul. Adică să îL simți și să îL trăiești astfel. Ea aduce în tine curgerea de viață, ca un șuvoi de bine ființial, care se lasă simțit și în viața celor din jur.

            Viața veșnică este cunoașterea Lui Dumnezeu, o spune chiar Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pentru aceasta nu există tehnici personale ci doar tatonări proprii, ajutat de Sus.

             Toți suntem legați de un timp și de un spațiu relativ./1/ Mintea omului este Chip al Dumnezeului absolut. În lumea  materială  ea se simte strâmtorată.

             La supărări, mari încercări, rugăciunea ta țâșnește cu o nouă intensitate, cu o nădejde mai presus de orice nădejde, conform Scrisorii către Romani a Sfântului Apostol Pavel. Romani cap. 4,v. 18.

            Se poate vorbi  de o încordare extremă a propriei tale ființe,pentru a sonda rugător către Cel de Sus adâncul Prezenței Sale, mai ales în fața bolii tale grele, sau în fața morții celor dragi .

            Astfel de momente grave am trăit în anul 98, acum 21de ani,  la moartea tatălui meu , dar și în condițiile în care  m-am îmbolnăvit grav  la doar 38 de ani zece ani mai devreme , muncind peste puterile mele, fără să mă odihnesc suficient perioade lungi de timp.

            Rugăciunea curată a inimii am ajuns de atunci să o practic permanent, la îndemnul Părintelui Duhovnic, dar și citind cartea "Pelerinul rus", dată de nașul meu, tot în acele momente teribile. 

            Doream să fiu auzit de Dumnezeu în rugăciunile mele, întrucât mama  îl visa pe tata numai rău. /7/.

            Doream cumva să fiu auzit în veșnicia Lui Dumnezeu fie și o clipă. De aceea plângeam cu lacrimi fierbinți pentru a îl salva pe tata, care murise brusc, nepregătit.

          Curgeau lacrimi nu numai din ochii mei ci și din icoane, cum  mi se părea de multe ori.                       M-am rugat astfel doi ani de zile, zi de zi. După șase luni, chiar de 21 noiembrie , la Intrarea Maicii Domnului în Biserică, noaptea, reușind să adorm cu rugăciunea inimii pe buze, cu candela aprinsă, și cu Icoana Maicii Domnului cu pruncul  aproape de sufletul meu aprins de iubire de Dumnezeu, am avut cel mai fericit moment al vieții mele creștine, pe care nu o să îl uit niciodată.

         Este clar că Mântuitorul nostru Iisus Hristos așteaptă cu bucurie din partea noastră a oamenilor,rugăciunea neîncetată.

         Aceasta este pentru că se poate,  întrucât structura lăuntrică ne permite, prin Darul Lui Dumnezeu, continua noastră atenție la Acesta, spune Arhimandritul  Sofronie./2/ 

           Viața noastră duhovnicească  se traduce printr-o  priveghere lăuntrică permanentă, o viață  profundă,  ce se cere descoperită prin rugăciune.

          " A descoperi forța rugăciunii  și adevărata ei noblețe, prin înfățișarea ta în fața Celui care este Existența prin excelență, face parte din angajamentul nostru creștin, revelator, mistic", spunea tot Arhimandritul Sofronie.

           Rugăciunea este o mișcare a iubirii noastre, implicându-ne în totalitate. Se produce invizibil,  ca o umflare a pieptului  nostru. Unele aspecte legate de rugăciunea inimii le-am relatat în cartea recentă apărută în luna martie anul 2019,  cu titlul "Memoria Iubirii ". / 8/                    Multe aspecte legate de ea sunt afirmate și dezvoltate de "Filocalie-Sbornicul inimii".

          Trupurile noastre sunt antrenate în mișcarea Învierii,  încă din timpul vieții, așa cum mărturisim și în Crezul ortodox.

          "Rugăciunea nu modelează doar alcătuirea lăuntrică a omului,  ci și fiziologia acestuia. Suntem antrenați pentru veșnicia împlinită și fericită.
         Ea,  în formele sale cel mai puternice, nobile, constituie aceea de a sta înaintea Lui Dumnezeu. Neajunsurile inzestrărilor firești pot fi împlinite prin cele mai sus de fire", spune  tot Arhimandritul  Sofronie în cartea sa apărută în anul 2014. 

Bibliografie

  1. Răzvan Ionescu, "Duhovnicie și știință în teologhisirea arhimandritului Sofronie Saharov", Editura Apostolia, 2019,
  2. Sofronie Saharov,"Nașterea întru Împărăția cea neclătită" , Editura Reîntregirea , Alba Iulia, 2003,
  3. Sofronie Saharov, "Cuvântări duhovnicești "–volumul I, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004,
  4. Sofronie Saharov, "Cuvântări duhovnicești"–volumul II , Editura Reîntregirea , Alba Iulia, 2004,
  5. Sofronie Saharov, "Vom vedea pe Dumnezeu cum este", Editura Sophia , București , 2005,
  6. Sofronie Saharov, "Taina vieții crestine", Editura  Editura Accent print Suceava, 2014, 
  7. Mircea Florin Caracaș, "Drumul inimii către lumină", Ediția a I-a, Editura ePublishers, noiembrie 2017,

        8.Mircea Florin Caracaș," Memoria iubirii", vol I si II, editura EIKON, martie 2019.

Vizualizări: 82

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Despre smerenie

Avva Pimen a zis: "Odată, când bătrânii stăteau jos și mâncau, avva Alonios stătea în picioare și servea. Ei, văzându-l, l-au lăudat, dar el n-a răspuns nimic. Cineva îl ia deoparte și-l întreabă: "De ce n-ai răspuns bătrânilor, când te-au lăudat?». Avva Alonios îi zice: "Dacă răspundeam, aș fi părut că primesc laudă".

Dragă domnule Caracas, am pus înaintea răspunsului meu pentru dv. această mică pildă ortodoxă pentru că nu doresc să se creadă că doresc cumva laude.

Da, îmi amintesc cu plăcere şi bucurie de perioada în care colaboram "dincolo" - unde după un timp nu am mai fost dorit, timpul a dovedit însă că oarecum eu aveam şi atunci dreptate.

Mă bucur nespus că aţi ales să vă continuaţi activitatea aici, pe Cronopedia şi am convingerea că ea va fi rodnică.

În măsura posibilităţilor mele 8a se citi mai bine timpului disponibil) voi căuta să contribui cu  ce pot eu mai bine eforturilor dv.

Chiar doresc să vă fac public o propunere: noi avem 2 reviste Cronos şi Taifas literar (online şi tipărite) şi acum pregătim un supliment internaţional al revistei Taifas literar (International Taifas - literary supplement of the magazine Taifas Literar) ce va fi publicat în limbile engleză şi italiană (eventual şi în alte limbi). Eu personal, ca redactor-şef al acestor reviste vă propun o colaborare mai de durată prin rezervarea pentru dv. a unei rubrici permanente de 1 sau 2 pagini A4, în română sau în franceză sau în engleză) rubrică ce va avea ca denumire "Resurse creştine" sau/şi "spiritualitate" care să fie "gestionată" de dv. (materialele le putzeţi trimite pe mesagerie, pe adresa revistelor cronostaifas@gmail.com sau publica direct pe site.

Şi eu sper ca în activităţile noastre comune cititorii noştri să nu fie doar observator sau consemnatori ci mai degrabă contributori activi ai actelor noastre de socializare culturală, artistică, ştiinţifiică.

 

Multumesc doamna Mimi Boroianu pentru frumoasele cuvinte privitor la postare 

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->