Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Scurta istorie subiectiva a tehnicilor si indeletnicirilor populare (4) Ierburi de leac

Ierburi de leac

 

Țărăncuța din  tabloul lui Arthur Verona „Țărăncuță odihnindu-se”  nu pozează într-o atitudine studiată. Nu își etalează nici costumul, nici zveltețea taliei, nici buclele cosițelor, nici limpezimea ochilor. Stă așezată pe un dâmb, cu capul întors spre umăr și privește, parcă distrată, undeva în iarbă, urmărind vreun  gândac  sau cercetând cine știe ce  buruiană. Oare o fi bună de leac? După costum, pare a fi din Moldova, din Bucovina sau Herța. După peisaj, poate fi lunca Dunării sau a Siretului. Undeva în spate, printre tulpinile subțiri de plop, se întrevede cursul liniștit al unui râu adânc. Tonurile de verde-pal și galben, ca și trunchiurile încă pe jumătate înfrunzite, ne duc cu gândul la luna mai.

Când privesc un tablou, primul lucru care mă întreb este: ce rost are compoziția? Desigur, unul estetic, adica unul care sa produca senzatia de frumos, de armonios, dar numai atât? nu cumva exista si idei intelectuale, care se adreseaza mintii? Intotdeauna exista si acestea, numai natura singura produce  frumusete fara ratiune. Când Cezanne pictează fructe pe o masă  ne dăm seama imediat că avem de a face cu o scenografie realizată de pictor pentru a-i servi ideilor sale estetice: alternanța și contrastul culorilor, ale  texturilor, ale formelor, toate acestea dând naștere unui ritm intern al pânzei, unei vibrații, unei simfonii vizuale. Tabloul lui Cezanne „cântă”, acesta este cuvântul, deși în compoziție nu se află nici un om.

Arthur Verona, pictor român impresionist contemporan cu Cezanne, școlit în Vest, nu pictează un peisaj oarecare, un cadru impersonal sau o fereastră către lume. El pictează un peisaj în care se află o persoană umană. Aici e diferența. Omul introduce gânduri, sentimente, nostalgii, tristeți și bucurii, frică sau nădejde. În jurul omului se organizează și vegetația luxuriantă și irațională. Priviți: trunchiurile copacilor, atât ale celor care stau vertical, cât și cel care vine în diagonală, sunt orientate către femeie, îi subliniază în mod ciudat prezența. Deși ocupă un loc modest și lăturalnic în compoziție, ea devine personajul principal. Stânjeneii  au înflorit pentru ea, la picioarele ei. Natura este doar un decor pentru acest personaj. De aceea este firesc  să ne întrebăm: care e rostul ei acolo, ce face ea? Atenția ei a fost atrasă de o mică plăntuță din apropiere, dar gândurile au trecut mai departe, s-au desprins de la floricică si au trecut la cele inalte ale existenței,  la misterele vietii. Stim asta din usoara invaluire a vegetatiei din jurul ei, care parca este animata de un suflu nevazut, ascendent, din camasa si esarfa ei albe, imaculate. De o vârstă cu ea, poate cu vreo zece-cincisprezece ani mai tânără, trebuie să fi fost bunica mea. Eu n-am cunoscut-o decât când era bătrână, ca la șapte zeci de ani. Așa mi-o aduc aminte, culegând ierburi de leac.

Batrâna mergea șchiopătat pe cărăruia înabușită de buruieni, care ducea de la prispa din fața casei spre livada din fundul curții. Căsuța bunicii, cu fața spre soare, înconjurată de trandafiri, se afla în dreapta uliței care urcă dealul Roșcarilor, chiar în exteriorul primei curbe. De pe prispa casei, așezat pe băncuța de lemn, mă uitam în lungul uliței la căruțe și trecători, cum urcă sau coboară dealul. Bunica a avut șchiopătatul acela de când o știu, din cauza unei deformari la glezna piciorului stâng.

– E grea bătrânețea, băiete! Nu mai văd! Mă dor picioarele! Și mi-e frică de moarte!

An de an, în fiecare vară bunica aduna plante medicinale pentru ceaiuri și le punea la uscat pe foi de ziare. De pe lângă garduri, de prin șanțuri, de pe malurile pârâului: frunze și flori de pătlagină, coada-șoricelului, rostopască, ciuboțica-cucului. Aerul curat și luminos de început de vară, cireșele pârguite în pom, vacanța toată înaintea mea, cărțile frumoase primite în dar la școală, ca premiu, și nici o grijă în plus pe cerul copilăriei mele. Mai stau un pic aici, pe băncuță, și o zbughesc la gârlă să mă scald.

– Uite, ține minte: coada-șoricelului e pentru splină; pătlagina e pentru ficat; rostopasca e pentru fiere, mușetelul e pentru când te infectezi; teiul e pentru răceală. Mă uitam la ele și nu pricepeam: de ce să-i trebuiască splinei coada-șoricelului? Bunica avea câte o plantă medicinală pentru orice nevoie. I se spunea, cam în derâdere, “coana farmacistă”, dar leacurile sale amare erau căutate și respectate de noi toți, copii, veri, matuși și nepoți. Asculta cu regularitate emisiunea “Sfatul medicului” la radioul Mamaia cu tranzistori, care stătea deschis toată ziua pe masa din bucătărie.

– Nepoate, tu ești deștept, ai citit multe cărți. Spune-mi: de ce mi-e frică de moarte? Spune-mi ce să mă fac. Of, of, tare mi-e frica!

Mamaia a făcut băi de nămol, la Techirghiol, pentru picioare. O duceau copiii. Trăgea mereu la aceeași gazdă, cu pensiune completa.

– Îmi puneau câte o farfurie plină vârf cu mazăre verde de la ei din gradină, povestea. Era așa de buuună! Mazărea e foarte bună pentru diabet, să știi.

Și apă de la izvorul 10 de la Slănic Moldova a băut, pentru rinichi. Cât de complicată este viața pentru cine are grijă de fiecare mădular în parte, mă gândeam. Și cât de multe lucruri trebuie să țina minte. Să le aduni, să le usuci…

Cotele apelor Dunării încep cu regularitate la ora douăsprezece fără zece minute. Deși ascult în fiecare zi la radio, n-am auzit să fi descoperit cineva leacul bătrâneții și al morții. Nu am ce să-i răspund bunicii, ca să-i dau o veste bună. Și apoi, ea știe cel mai bine ce și cum…

Pe marginea drumului rostopasca crește și acum în voie, și pătlagina se simte ca la ea acasă. Nu le mai culege nimeni. Casa bunicii nu mai este de zece ani. Pământul a fost ras și bătătorit, și locul ei nu se mai cunoaște. Cu discreție, așa cum a trăit, mamaia a trecut și ea la Domnul, unde s-a vindecat de toate mădularele.

 

Vizualizări: 106

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Arthur Verona – Ţărăncuţă odihnindu-se

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->