Zile de naştere

FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – BISERICA GRECEASCĂ “SFÂNTUL NICOLAE” DIN ORAȘUL SULINA, JUDEȚUL TULCEA

Biserica grecească Sfântul Nicolae” din orașul Sulina, județul Tulcea, a fost sfințită în anul 1869. Piatra de temelie a bisericii s-a pus în anul 1862 și a fost terminată în anul 1867.  Cei care au contribuit integral la construcţia ei au fost grecii stabiliţi la acea vreme în Sulina. Catapeteasma a fost adusă odată cu construcţia bisericii, tot de către greci. De altfel, multe lucruri, cum ar fi icoanele care au fost aduse în 1867 din Grecia (unele sunt mult mai vechi), au fost cumpărate în principiu de către navigatorii greci, înstăriţi, constituind darul lor pentru biserica „Sf. Nicolae”. Catapeteasma este realizată din lemn de măslin și sculptată cu mare migală, atrăgând și astăzi enoriași chiar şi ortodocşi români. În anul 1906 biserica se prezenta în stare bună, avea două proprietăți și la ea slujeau 2 preoți și trei cântăreți.

Clopotnița bisericii are trei clopote, pe două dintre ele putându-se citi inscripția: “Sulina - 1933”. În biserică pot fi admirate covoare și tapiserii, înrămate sub sticlă, donate de către unii enoriași greci ai orașului. În altar, Sfânta Masă are deasupra un frumos baldachin lucrat de maistrul Constantin Ioan. Biserica poartă hramul Sfântul Nicolae, considerat patronul marinarilor. Comunitatea elenă fiind redusă ca număr, nu poate susţine singură întreţinerea bisericii de aceia ea este deschisă și practicanților altor religii. Sfinţii din această biserică sunt pictaţi în mărime naturală. Lucrul cel mai important îl constituie două curiozităţi. Şapte icoane din această biserică sunt făcătoare de minuni, și în plus, din ochii sfântului Ioan izvorăște mir. În biserică există o cutie a milei, datată 1903. Praznicele sunt prinse în pereţi, la fel de vechi, de când a fost construită biserica, ori poate cu mult mai vechi, fiind aduse din Grecia şi nefiind datate. Sfintele Epitafe au fost cusute manual cu fir de aur şi argint. Sunt folosite la Paşti, doar atunci fiind scoase de sub sticlă, din rame.

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2015/01/arbing-austria.html

 

 

Vizualizări: 10

Răspunsuri la Aceste Discuţii

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->