Zile de naştere

FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – HOTELUL GĂRII DIN STAȚIUNEA VATRA DORNEI, JUDEȚUL SUCEAVA

Hotelul Gării, denumire alternativă Hotelul Traian, denumire și destinație actuală Spitalul municipal din stațiunea Vatra Dornei, județul Suceava, este o clădire cu statut de monument istoric, situată într-un deosebit cadrul natural, pe Strada Mihai Eminescu, nr.14. Gara Vatra Dornei a luat fiinţă în anul 1902 cu scopul de a face legătura între staţiunea balneoclimaterică Vatra Dornei şi zona industrială a oraşului prin linia de cale ferată spre Câmpulung Moldovenesc. Gara a îndeplinit mult timp rolul important al unei staţii capăt de linie, în care se efectua activitatea de manevră, revizia sau întreţinerea locomotivelor şi vagoanelor, preluarea/încărcarea sau descărcarea/predarea mărfurilor. Construcţia ei a fost gândită pentru a face faţă traficului de mărfuri şi călători, estimat a se înregistra şi după 30-40 ani de la darea ei în folosinţă, nu numai cel existent la nivelul anului 1900; acesta fiind motivul pentru care staţia a fost prevăzută încă de la înfiinţare cu mai multe linii de manevră şi garare, clădiri administrative, instalaţii pentru activitatea de exploatare tehnică a staţiei. Totuşi, pentru a fi folosit în mod profitabil potenţialul turistic al localităţii şi pentru a asigura în acelaşi timp cazarea oficialilor, a angajaţilor cu funcţii superioare din cadrul Direcţiei de Căi ferate ori a turiştilor sosiţi în vizită sau la tratament, Societatea Bukowinaer Lokalbahnen, în asociere cu un grup de investitori locali şi străini, a propus construirea unui hotel modern la Vatra Dornei. În acest sens, inginerul E.A. Ziffer a purtat la finele lunii septembrie 1902 o serie de discuţii (în particular) cu ministrul căilor ferate austro-ungare, aflat de mai bine de două săptămâni în Bukowina într-o vizită oficială şi, după obţinerea unor promisiuni favorabile, a înaintat o propunere către Ministerul Căilor Ferate de la Viena, la începutul anului 1903. Tot atunci a fost contactat arhitectul austriac Alois Maria Wurm-Arnkreuz, care era cotat ca unul din cei mai buni şi apreciaţi în domeniu. Arhitectul Alois M. Wurm-Arnkreuz era distins la acea dată cu medalia de aur a Academiei din Viena şi Medalia pentru Divizia Arte a Târgului Mondial de la Viena, fiind membru al Comisiei pentru Servicii de Transport din Viena, preşedinte asociat al Companiei de Construcţii a Statului Major General şi vicepreşedinte al Societăţii „Crucea Albă” – Asociaţia pentru construirea şi exploatarea Caselor de Odihnă ale ofiţerilor austrieci. Proiectul Hotelului Căilor Ferate din Vatra Dornei, cunoscut mai târziu sub numele de Hotel Traian, a fost finalizat în anul 1903, iar aprobarea pentru construcţia sa a fost dată de Ministerul de Resort de la Viena în data de 14 ianuarie 1904 prin actul Z/41.523/1-1903, când a şi fost aprobată alocarea sumei de 350000 coroane. Construcţia sa a început în luna iulie 1904, în execuţia unei firme de construcţii bucovinene, condusă de maistrul constructor Karl Rudnik din Rădăuţi. Edificiul, construit în stil vienez, a fost ridicat în timp scurt (finalizat în iulie 1905) deoarece s-au folosit o serie de meşteri străini şi mână de lucru calificată, militari sau muncitori locali foarte bine plătiţi, fiind deschis pentru turişti la începutul sezonului de cură din acel an. Hotelul a fost dotat cu generator de curent electric, mobilă de lux, veselă din porţelan, sticlărie italiană, tacâmuri din argint sau argintate (marca Arthur Krupp), toate scumpe şi foarte bine lucrate. Din această cauză, tarifele de cazare au fost ceva mai ridicate faţă de alte hoteluri sau pensiuni din oraş (tariful de cazare la Hotelul Traian era dublul celui practicat de Casa Vladimir sau de Hotelul Balnear în perioada interbelică), dar cereri de rezervare au existat mereu. Toţi oaspeţii cazaţi aici erau trataţi regeşte, fiind serviţi cu băuturi fine şi mâncare preparată de doi bucătari străini, aduşi în târg pe bani grei. Chiar dacă a trecut prin mai multe mâini (în anul 1910 hotelul era condus de Heinrich Mannheimer, iar în 1925 administratorii hotelului erau Bojescu Gheorghe şi Forfotă Petru), edificiul şi-a păstrat mult timp eticheta de „Otel cu ştaif”. După cel de-al doilea război mondial, hotelul a fost naţionalizat şi transformat în spital orăşenesc, destinaţie pe care o are şi astăzi. Istoria sa a fost ascunsă, uitată şi nimeni nu mai pare interesat să şteargă praful clipelor trecute pentru a o scoate la lumină şi pentru a o valorifica, dar în sensul bun al cuvântului. Totuşi, în perioada 2006 - 2011, o mână de investitori locali au făcut ceva donaţii şi au fost modernizate câteva saloane. Clădirea a „prins” apoi câteva fonduri de pe la judeţ şi a trecut printr-o serie de reparaţii şi cosmetizări. Din vara lui 2012 parcă a început să semene cu ceea ce a fost odinioară, la începutul veacului trecut.

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2014/10/aviz-portugalia.html

   

 

 

Vizualizări: 6

Răspunsuri la Aceste Discuţii

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->