Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Stadionul olimpic din Montreal – Canada, a fost construit în anii ’70 ca bază sportivă principală a Jocurilor olimpice de vară din anul 1976. Stadionul este situat în Parcul Olimpic din cartierul Hochelaga-Maisonneuve a orașului Montreal, provincia Quebec. Capacitatea maximă a stadionului a fost de 73000 locuri pe fotolii pe timpul Jocurilor olimpice și după. Stadionul este realizat după proiectul arhitectului francez Roger Taillibert și se estimează că a “înghițit” 1,47 miliarde dolari până în anul 2006, aici intrând costul de construcție (770 milioane dolari) inclusiv costuri suplimentare, dobânzi și reparații. Stadionul cu cel mai mare număr de locuri din Canada, a devenit casa echipelor profesionale de baseball și fotbal din Montreal. În prezent stadionul servește ca o destinație polivalentă entru evenimente speciale (de exemplu, concerte, spectacole comerciale), cu o capacitate minimă de 56040 de locuri. Capacitatea poate fi extinsă pentru montarea de scaune temporare. Stadionul este conectat direct la stația de metrou Pie IX. Pe latura de nord stadionul are un turn înclinat înalt de 175 de metri. Stadionul a fost proiectat să aibă o instalație elaborată care să poată acționa un acoperiș mobil cu ajutorul unor cabluri suspendate fixate la un turn înclinat. Designul clădirii este apreciat ca o capodoperă a arhitecturii organice moderne. Taillibert s-a bazat în realizare clădirii pe forme vegetale și animale, urmărind să includă structuri vertebrale și chiar tentacule. Stadionul a fost inițial planificat pentru a fi terminat în 1972, dar marea deschidere a fost anulată din cauza grevei lucrătorilor din construcții. Construcția a fost salvată fiindcă a fost cumpărată de guvernul canadian. Datorită sistemului greoi de închidere și deschidere a acoperișului acesta a fost acționat până în prezent doar de maximum 100 de ori. După anul 1976 pe scheletul turnului înclinat s-a montat un lift cu capacitatea de 76 de persoane care parcurge toată lungimea turnului în mai puțin de 2 minute, cu viteza de 2,8 metri /secundă. Cabina este proiectată să staționeze la nivel superior un timp pentru a oferi pasagerilor posibilitatea de admira panorama orașului. Stadionul a generat venituri în medie de 20 de milioane de dolari în fiecare an din 1977. De-a lungul timpului acoperișul a creat cele mai serioase probleme, care până la urmă s-au rezolvat dar cu mare cheltuială. A fost nevoie de 30 de ani pentru a achita în cele din urmă costul, ceea ce a dus la porecla sa de „Big Owe”.

https://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2020/05/minuni-ale-arhit...

 

Vizualizări: 10

Răspunsuri la Aceste Discuţii

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->