Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Cumplită iarnă a fost şi gerul foarte mare,

Venit-a iară primăvara, cu veselie şi mult soare.

Atâtea rândunele plutesc pe cer în zbor …

Doar una mai plăpândă, s-a pus pe-al meu pridvor.

 

Simţind că-i este foame, firimituri i-am dat.

Ea le-a mâncat, a ciripit şi veselă din nou a zburat.

Peste un timp, zăresc, privind cireşul înflorit,

O pasăre voioasă, ce cuibul şi-a zidit.

 

După ale ei triluri, să desluşesc nu-i greu,

Că e aceeaşi rândunică, pe care-am hrănit-o eu.

Îi pun din nou, în locul de noi ştiut, firimituri,

Dar constat că n-a mai venit singură, are trei puişori.

 

Le mai arunc mâncare, cu dragoste-i hrăneşte,

Iar când s-au săturat cu-n ciripit, îmi mulţumeşte.

Cum ar fi viaţa noastră, dacă n-ar exista

O pasăre să cânte, măcar o dată la fereastra ta?

 

Dar într-o seară, când mai devreme m-am culcat,

Aud ceva la geam, din pat m-am ridicat.

Săraca rândunică, era disperată … zău!

Puiul ei cel mic se lovise cam rău.

 

Îl iau la mine-n grabă, ca să îl îngrijesc,

Iar rândunica cu-n ciripit, răspunde: Mulţumesc!

Studiindu-l atent, am observat,

Că micul puişor la o aripă s-a accidentat.

 

L-am bandajat. Ofta, sărmanul puişor …

Culcuş i-am pregătit, pe-al meu pridvor.

Plângeam şi eu, ce chin, câtă durere …

Şi mă-ntrebam: Va mai putea să zboare?

 

Cireşele s-au copt şi vara a venit,

Iar puişorul bolnav, încet, încet şi-a revenit

Şi cât era de trist, că nu putea să zboare,

Dar colinda cu ochii întreaga zare.

 

Acum plouă, vântul bate tare. Sărmana rândunică

Simţea toamna-n picioare! Cu câtă frică,

Uitându-se la puiul bolnav, gândea că iarna vine.

Iar el, simţind, mă-ntreba din priviri: Pleacă fără mine?

 

Cu dragoste îl mângâiam, vroind s-o-nlocuiesc,

Dar plâng şi eu, oftez, mă  necăjesc,

Ştiind că dacă rândunica va pleca-ntr-o zi,

De dorul ei, puiul bolnav, va muri.

 

Se lasă toamnă gri, cu zile mohorâte.

Păsările călătoare, aproape toate-s plecate,

Şi-n cireş, rândunica tristă, tot cugeta

Să plece sau să-nfrunte iarna grea?

 

Văzându-i pe cei doi puişori tremurând, e grav!

Pentru moment, uită de puiul său bolnav.

Cu multă bărbăţie, zboară, privind’nainte,

Şi puii după ea. Fuge … fără cuvinte!

 

Într-un târziu, stând lângă sobă, puiul bolnăvior

Îmi ciripeşte trist, în glas îi simt fior.

Din ciripitul lui, cred, că el a înţeles

Că-n astă iarnă, va fi cu mine, n-are de ales.

 

Hrănindu-l şi stând cu el zi de zi

Am înţeles o taină. Dorinţa sa de a trăi!

Sperând probabil că-n primăvara viitoare

Rândunica se va-ntoarce când fi-vor cireşi-n floare.

 

Şi tot aşa, sperând că totul va fi bine,

Încet, încet, puişorul s-a obişnuit cu mine.

Şi iarna a trecut, când greu, când mai uşor …

E primăvară! Rândunica-i în al meu pridvor!

 

Cum aş putea să descriu clipa,

Când puiul s-a-ntâlnit cu rândunica?

Un lucru îmi e foarte clar,

Nicicând o mama nu poţi să oferi în dar!

Vizualizări: 12

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->