viziuni despre nasterea fiilor mei

Mi-am amintit de curand de două evenimente importante din viaţa mea şi anume naşterea fiilor mei. Visele le-am avut cu ceva timp înainte de a afla că sunt însărcinată. 

    Într-unul din vise mă aflam în curtea bunicilor mei, ninsese mult, iar pătând albul pur al zăpezii, o buturugă de trandafir pe care erau dispuşi trei boboci, doi pe o ramură, iar unul stingher. Îmi amintesc că a trecut un văr după soţie a mamei  mele şi a cerut un trandafir, eu am rămas cu cei doi dispuşi pe aceeaşi ramură, iar lui i-am dat acel trandafir singur pe ramură. Eu am di băieţi, ulterior el a devenit tatăl unui băiat. 

    Într-o altă noapte am visat că de la chioşcul din stradă cumpărasem o felicitare  în care era o gâscă cu doi gâsaci într-un coş cu paie, iar jos, căzută, o gâsculiţă. Din nou avertisment al celor doi fii ai mei. 

    Înainte de naşterea celui mic, am visat că aveam la capul patului o vază cu trei garoafe, două roşii şi una albă. Era o familie, familia mea.

    Iată deci că oricât am vrea să tratăm cu indiferenţă relaţia cu oniricul, semnalele continuă să îşi arate veridicitatea şi să ne controleze viaţa. Şi câte alte dovezi nu există! Trebuie numai să le vedem.

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->