Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Primii creştini au postit probabil după obiceiul iudaic, dar Biserica creştină nu a adoptat nici unul din posturile evreilor. Primele prescripţii cu privire la post se găsesc în Didahia (Învăţătura) celor 12 apostoli (capitolul 8), care fixează zilele de miercuri şi vineri ca zile de post pentru creştini, în locul postului iudaic de luni şi joi. Apoi, Canoanele Apostolice (66 şi 69), Didascalia (capitolul 21) şi Constituţiile Apostolice prescriu postul înainte de hirotonie, practicat încă din epoca apostolica (Fapte 13, 2-3), înainte de botez şi de împărtăşire, înainte de Paşti, postul pentru penitenţi, precum şi posturile de miercuri şi vineri şi cele din preajma sărbătorilor mari.


Astfel, posturile de o zi din cursul anului bisericesc ortodox sunt următoarele:

  • miercurile şi vinerile de peste an (cu excepţia celor de harţi – Săptămâna în care e permis să se mănânce de frupt miercurea şi vinerea). Într-o zi de miercuri au luat cărturarii şi fariseii hotărârea de a ucide pe Mântuitorul, iar într-o zi de vineri au adus-o la îndeplinire, prin judecarea, osândirea la moarte şi răstignirea Mântuitorului;
  • sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie), în care postim în orice zi ar cădea, chiar şi duminică, deoarece ea ne aminteşte de patimile îndurate de Mântuitorul pe Cruce;
  • ziua ajunului Bobotezei (5 ianuarie) - zi de post desăvârşit, până la vremea Ceasului IX;
  • ziua Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august), în care postim de asemenea în orice zi a săptămânii ar cădea, în amintirea celui mai aspru postitor şi zelos propovăduitor al pocăinţei;
  • postul din zilele de luni - practicat, de regulă, în mănăstiri, fiind benevol sau facultativ pentru ceilalţi creştini.

Posturile de mai multe zile din cursul anului bisericesc ortodox sunt în număr de patru, fiind în legătură cu sărbătorile mari din cele patru anotimpuri şi anume:

  • Postul Naşterii Domnului (al Crăciunului) - postul de iarnă;
  • Postul Paştilor sau Paresimile sau Patruzecimea - postul de primăvară;
  • Postul Sfinţilor Apostoli (Petru şi Pavel) - postul de vară;
  • Postul Adormirii Maicii Domnului - postul de toamnă.

(sursa: util21.ro)


Temă dezvoltată simultan pe blogul Cronopedia şi în reţelele RoGrup, În fapt de seară cu Lenuş


Vizualizări: 77

Răspunsuri la Aceste Discuţii

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->