Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

Dragostea a fost un domeniu mai putin studiat in trecut, in principal dincauza faptului ca era oarecum dificil de standardizat rezultatele, de aplicat teste cu privire la un fenomen greu masurabil ca dragostea. Prin urmare psihologia dragostei este studiata de putin timp, comparativ cucelelalte fenomene.

In ultimul timp s-au facut o serie de experimente, si s-au elaborat cateva teorii cu privire la psihologia sociala a dragostei

Caracteristici referitoare la psihologia dragostei

Pusi sa raspunda la o întrebare u privire la cel mai important lucru din viata lor, cei mai multi oameni vor mentiona o relatie cu cineva apropiat: parinte, frate, fiu, sot, sau sotie, iubit sau iubita. Începând cu anii `70 în psihologia sociala s-a dezvoltat domeniul relatiilor intim, în care sunt abordate relatiile apropiate dintre doi adulti, relatii ce implica atasament emotional si dependenta reciproca.

În limbajul comun sunt folositi o multime de termeni pentru a desemna conceptul de dragoste, precum: iubire, pasiune, prietenie, atractie sexuala, dragoste platonica, etc. Deoarece dragostea in psihologia sociala a fost privita multa vreme ca ceva miraculos, ca un fenomen caruia nu ne putem sustrage, studiile în laborator au întâmpinat mari dificultati. În cele mai multe cercetari s-a folosit doar chestionarul si interviul.

De exemplu, în anul 1970, Zick Rubin a încercat sa demonstreze faptul ca dragostea este diferita de prietenie ori simpla atractie interpersonala. El le-a cerut subiectilor sa raspunda pe scale de la 1 a 10, având în minte un bun prieten sau partenerul lor într-o relatie de dragoste.
  • Aceasta persoana este una din cele mai simpatice persoane din câte cunosc.
  • Aceasta persoana este genul care mi-ar place mie însumi sa fiu.
  • Am mare încredere în puterea e judecata a acestei persoane.
  • Cred ca pot sa am încredere în aceasta persoana cu privire la absolut orice.
  • As face orice pentru aceasta persoana.

Rezultatele au dus  la concluzia ca avem tendinta de a descrie pe cei e care suntem îndragostiti în termenii itemilor 4-6. El a demonstrat ca pe primii trei itemi scorurile sunt mai mari când subiectii se gândesc la un prieten , iar pe ultimii trei itemi scorurile sunt mai mari când se evalueaza partenerul sau partenera.

Teoria triangulara a dragostei.

teoria_triangulara.png, 44kB

Robert Sternberg, cunoscut pentru studiile referitoare la inteligenta, a realizat si studii în domeniul dragostei, propunând o teorie foarte influenta. (1986) Dupa Sternberg, dragostea are trei componente de baza, ea putând fi vazuta ca un triunghi, ale carui vârfuri sunt tocmai aceste componente.

  • Pasiunea reprezinta componenta motivationala, ce reflecta în principal atractia interpersonala.
  • Intimitatea corespunde componentei emotionale si se reflecta în dorinta de a fi cu celalalt, de a-i împartasi experientele fericite, ca si pe cele neplacute.
  • Angajamentul reprezinta componenta cognitiva, incluzând aici decizia de a fi împreuna cu celalalt, decizia de a continua relatia, reafirmata chiar si în momentele de criza

Sternberg afirma ca relatiile de iubire din orice cuplu pot fi descrise combinând cele trei ingrediente principale. De exemplu, dragostea pasionala înseamna pasiune si intimitate lipsite de angajament, iar dragostea prieteneasca are drept componente intimitatea si atasamentul, fara pasiune. Pasiunea singura, fara intimitate si angajament, este ceea ce numim dragoste nebuna, iar combinatia pasiune si angajament, dar fara intimitate, este numita de autor dragoste stupida, precizând si ca un astfel de sentiment leaga unele vedete de la Hollywood. În final, toate cele trei componente se regasesc în ceea ce Sternberg numeste dragoste desavârsita

Despre Dragostea pasionala

Psihologii sociali nu s-au lasat impresionati de multitudinea de definitii date psihologiei sociale, definitii oferite de literatura sau cinematografie, si au cautat sa stabileasca tendintele si comportamentale si cognitive proprii  starii de a fi îndragostit. S-a aratat astfel a îndragostitii se gândesc în mod constant la persoana iubita, doresc sa petreaca mai mult timp cu ea, si adesea îi supraestimeaza calitatile. Dragostea înseamna dorinta de izolare cu persoana iubita si excluderea altor prieteni. Ea este perceputa ca o emotie intensa asupra caruia individul nu are control.

Cercetarile au aratat ca dragostea este perceputa diferit în functie de cultura. Pentru a se îndragosti, individul trebuie sa fi fost educat într-o cultura care sa promoveze conceptul de dragoste. La fel ca în multe alte contexte, în situatia în care ne îndragostim, credintele noastre determina ceea ce se întâmpla. Pentru a ne îndragosti avem nevoie de conceptul de dragoste promovat de cultura din care facem parte. Alti autori au aratat ca focalizarea gândirii asupra dragostei face posibil îndragostirea.

Sotii Walster au propus o teorie a dragostei care pleaca e la ideea de concept cultural. Potrivit acestei teorii, exista trei variabile raspunzatoare pentru exprimarea dragostei, si anume: conceptul cultural specific de dragoste, o persoana potrivita ca obiect al dragostei, (un individ de sex opus si de vârsta apropiata) si excitarea emotionala etichetata dragoste, care este resimtita când individul interactioneaza cu persoana iubita, sau chiar când numai se gândeste la ea.

Despre Dragostea prieteneasca

Dragostea pasionala nu dureaza o vesnicie. Interesul sexual pentru partenerul marital poate sa dispara treptat. Ceea c continua sa tina legate multe cupluri când se întâmpla aceasta, este dragostea prieteneasca. Ea este mai putin intensa emotional, dar este mai stabila si de multe ori mai profunda. Apare între soti, dar exista în egala masura si între prieteni care se cunosc de multa vreme. Desigur, nu întotdeauna dragostea pasionala se transforma în dragoste prieteneasca. Se poate întâmpla, la fel de bine, ca disparitia pasiunii sa duca la ruperea relatiei, mai ales în cazul celor ce gândesc ca atractia sexuala reciproca este esentiala pentru casatorie. Dragostea prieteneasca are la baza respectul, admiratia, încrederea. Încrederea ar putea fi cea mai importanta dintre ele. Dragostea prieteneasca propune doua tipuri de încredere: încrederea propriu-zisa (faptul de a crede ca celalalt va face ceea ce a promis), si încrederea emotionala ( faptul de a crede ca celuilalt îi pasa de ce ni se întâmpla si de sentimentele noastre, si ca el cva acsiona pentru binele nostru).

sursa:psihologia sociala

Vizualizări: 618

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Dimensiunea psihosocială a iubirii

Motto:
« Viaţa nu e altceva decât un vis, iar daca stiţi sa creaţi o viaţă din iubire, visul poate deveni o capodoperă ». Miguel Ruiz

Natura şi rolul îndeplinit de iubire în viaţa oamenilor a primit în istoria culturii interpretări variate. Una dintre cele mai vechi interpretări este aceea mitologică-cosmologică, în care iubirea apare ca o forţă cosmică grandioasă, generatoare şi creatoare (Erosul orficilor, principiul organizator al Universului la Empedocle, entuziasmul eroic al lui G. Bruno, principiul unificator al cerescului şi al teluricului, al finitului şi infinitului în romantismul german, forţa motrice şi diriguitoare a evoluţiei la Ch. Peirce). Distingând genuri diferite ale iubirii şi considerand-o pe cea spirituală (raţională) ca superioară, numeroşi gânditori i-au atribuit virtuţi cognitive fundamentale (cunoaşterea frumosului ideal ca atare, identificare a iubirii şi cunoaşterii la Platon, accederea către culmile lumii inteligibile, beatitudinea iubirii divine la M. Ficino, libertate interioara izvorată din cunoaşterea raţională, “amor dei intellectualis” la Spinoza, penetrarea conţinutului ideal sau absorbirea în noi a lucrului cunoscut ca o contopire erotică la F. Schlegel).
Psiholog DR.Aurelia Moraru

Viziunea psihologică şi psihosocială a iubirii
Din punct de vedere psihologic, iubirea ia naştere printr-un fenomen de ” cristalizare” care a fost descris de Stendhal( Despre iubire, 1822) şi care este analizat ca o fixaţie progresivă a bucuriei pe care ne-o procură relaţiile cu o persoană determinată ; Stendhal opune iubirea adevarată ” loviturii de fulger”, care cel mai adesea este destinată să dispară tot atât de repede pe cât a venit.
Din punct de vedere psihanalitic, iubirea, sentiment de ataşare a unei fiinţe faţă de o alta, adesea profund, chiar violent, dar despre care psihanaliza arata că poate fi marcat de ambivalenţă şi că, mai ales, nu exclude narcisismul( Dicţionarul de psihanaliză).

Studiul iubirii nu poate fi realizat de o singură ştiinţă, ci necesita o abordare multidisciplinară şi interdisciplinară. Această calitate interdisciplinară o îndeplineşte psihologia socială, ştiinţa care studiază fenomenele de graniţă generate de interacţiunea dintre factorii sociali şi cei psihologici.
Noi nu studiem doar iubirea de dragul iubirii, deoarece nu există raporturi fără suporturi, ci studiem şi suportul acesteia, OMUL şi prin aceasta personalitaea umană.

Interacţiunea, baza actului interpersonal
Iubirea nu se naşte din senin, ci în urma interacţiunii dintre două persoane. În procesul interacţiunii, persoanele se îndreaptă una spre cealaltă cu anumite ipoteze în ceea ce priveşte atracţia şi modul în care fiecare o percepe pe cealaltă. Există o legatură inversă care animă cuplul interpersonal. Atracţia unei persoane pentru altă persoană variază în funcţie de percepţia pe care primul o are faţă de celălalt, percepţia atracţiei celuilalt în raport cu el. Relaţia de atracţie reciprocă este constantă în iubire. Cel ales este perceput ca un individ care oferă de asemenea atracţie.
Interacţiunea dintre doua persoane reprezintă baza actului interpersonal, act ce defineşte iubirea.
În interacţiune sunt implicate trei categorii de elemente :
1. Particularităţile psihice individuale ;
2. Ceilalţi indivizi cu cerinţele, motivele, atitudinile lor ;
3. Situaţia, contextul interacţiunii.
Capacitatea partenerilor de a se adapta unul celuilat, ca într-un dans, interacţiunea optimă depinde de corectitudinea cu care fiecare percepe şi evaluează modul cum apare în ochii celuilalt. Rezultă astfel un ciclu de procese : interacţiune, modificarea partenerului, perceperea modificării, adaptarea la modificare, implicarea în relaţie.
Iubirea ca relaţie interpersonală cuprinde : sentimente, convingeri, reguli, motivaţii, valori, comportamente.
Iubirea este o trăire foarte complexă ce apare şi este întreţinută prin interacţiunea şi ajustarea continuă a persoanelor implicate în actul interpersonal al iubirii.
Pentru ca iubirea să fie un act de durată, este necesar ca actorii care formează cuplul iubirii să se cunoască profund, să cunoasca evenimentele în mod continuu şi să aibă capacitatea de a transpatrunde personalitatea partenerului prin a conştientiza sistemul cunoştinţelor celuilalt. Transpătrunderea socială este rezultanta interacţiunii între cele două personalităţi aflate în relaţie şi la nivelul carora se petrec o serie de procese cognitive.
Relaţiile interpersonale acoperă un spectru foarte larg al atracţiei. Cea mai puternică emoţie şi relaţie interpersonală pozitivă este dragostea.

Dragostea în psihologia socială.
Dragostea a fost ignorată multă vreme de psihologia socială şi a fost tratată ca un fel de Cenuşăreasă în raport cu atracţia. Deşi s-a aflat în conul de umbră al cercetărilor psihosociale pâna în 1980, interesul pentru dragoste a renăscut.
Problemele studiului ştiinţific al iubirii s-au concretizat în trei factori:
1. Măsurarea conceptului este dificilă
2. Conceptualizarea şi operaţionalizarea au ridicat probleme
3. Neacordarea fondurilor pentru cercetare
Dragostea romantică e caracterizată de intensitatea emoţională, pasională. Pasiunea e alcatuită din componente emoţionale, comportamentale şi “chimice”(Liebowitz, 1983).
Dragostea romantică e minunată şi confuză datorită unui principiu bifactorial bazat pe teoria emoţiei elaborată de Schachter şi Singer. Emoţia implică atât trupul cat şi psihicul/mintea. Iubirea romantică este o excitaţie psihică şi o interpretare cognitivă care ne indică faptul că aceasta este dragostea.
Iubirea romantică a fost definită de Rubin(1973) într-u studiu temerar prin joncţiunea a trei componente:
1. A ţine la cineva
2. Ataşamentul
3. Intimitatea
În vederea cercetării, Rubin a creat doua instrumente de masurare a iubirii:
1.O scală prin care a măsurat emoţia iubirii
2.O scală prin care a măsurat atracţia.

Relatiile de cuplu şi stabilitatea lor
Psihologii sociali au reţinut urmatorii factori psihosociali cu impact pozitiv asupra stabilităţii şi duratei relaţiei de cuplu:
1. Întelegerea autentică a partenerului de cuplu
2. Împărtăşirea ideilor şi informaţiilor
3. Împărtăşirea sentimentelor profunde
4. Oferirea şi primirea suportului afectiv
5. Dezvoltarea personală şi ajutorul acordat partenerului în dezvoltarea sa
6. Ajutorarea partenerului de cuplu în cotidian
7. Reciprocitatea dorinţei
8. Oferirea şi primirea tandreţei

Ce include iubirea? Iubirea, asemenea prieteniei apropiate include:
1. Plăcerea reciprocă dintre parteneri
2. Acceptarea
3. Încrederea
4. Respectul
5. Ajutorul reciproc
6. Confidenţa
7. Întelegerea
8. Spontaneitatea (Keith Davis, 1985)
Autorul menţionat mai sus, în studiul numit de el “Tapiseria iubirii”, afirmă că iubirea cuprinde două grupuri de factori: pasiunea şi afecţiunea. La rândul ei, pasiunea include : fascinaţia, exclusivitatea şi dorinţa sexuală.

Lungul drum al intimitatii
Majoritatea psihologilor sociali, împărtăşesc ideea că pentru iniţierea şi construirea unei relaţii de iubire pe termen lung, partenerii cuplului iau în calcul urmatoarele aspecte:
• Beneficiile prezente
• Anticiparea celor viitoare
• Evaluarea costurilor
• Grija pentru egalitate( Altman, 1974, Levinger, 1980)

Etapele dezvoltarii relaţiei de iubire
În urma cercetărilor efectuate, Backman(1981) si Secord si Backman(1974) au concluzionat că există câteva etape în dezvoltarea unei relaţii de iubire:
• Etapa explorării
• Etapa tratativelor
• Etapa angajamentelor
• Etapa emergenţei aşteptărilor reciproce
Deşi viziunea şi abordarea iubirii în psihosociologie sunt diferite, cercetătorii au concluzionat că pe parcursul relaţiei au loc modificări comportamentale odată cu adâncirea şi aprofundarea acesteia.

Intimitatea, condiţia stabilităţii cuplului
Intimitatea face parte integrantă din “motorul viu” al fiinţei umane şi conferă adesea individului resurse reale de adaptare şi eficienţă socială. Ea asigură acţiunilor cuplului o sursă sporită de energie, rezistenţă crescuta la stres, “imunitate psihosocială” pe scena vieţii.
H.S. Kaplan considera intimitatea drept o calitate particulară a două persoane de a fi aproape sub aspect emoţional, cu alte cuvinte de a dizolva orice distanţă psihologică care ar putea bara o comunicare completă şi autenică.
Intimitaea ca latură afectivă a relaţiei de cuplu este considerată drept garanţia dezvoltării şi stabilităţii acestuia.


Teoria triunghiulară a dragostei

R.G. Sternberg si S. Grajek (1984) au formulat ”teoria triunghiulară a dragostei”.
1. Pasiunea
2. Cunoaştera de sine şi a celuilalt
3. Intimitatea, reprezintă elementele dragostei.
Tipuri de intimitate:
Fuzională, bazată pe o relaţie de interdependenţă, proprie stării de îndrăgostire şi
Matură, care permite dezvoltarea propriei individualităţi şi autonomiei, considerată mai avantajoasă pentru cuplu.
Armonia unui cuplu, chiar dacă se construieşte pe o intimitate fuzională la începutul relaţiei, ulterior se va menţine prin stimularea şi recunoaşterea autonomiei partenerilor care permite maturizarea şi dezvoltarea reciprocă a acestora.

Iubirea deplina, una din cele mai înalte şi profunde trăiri
Drumul catre iubirea deplină, este unul greu, plin de primejdii…Cand un copil învaţă sa meargă, fiecare căzătură este un pas spre a învăţa să se ridice. Copilul nu începe să meargă de când s-a născut, el trebuie să treacă prin diferite etape pentru a învăţa să meargă ; acelaşi lucru e valabil şi pentru iubire.
Toate experienţele în cuplu sunt paşi pe Calea Dragostei. Nu poţi elimina aceste etape. Uneori suntem adevăraţi copii şi cum bine ştim, înainte de a putea alerga, copilul nu poate elimina anumite trepte ale învăţării, precum să se întindă pe jos, să meargă de-a buşelea, să stea în şezut, să se ridice, să cadă, să se ridice din nou… dar fiecare pas este un progres şi să nu uităm că paşii mici fac schimbările mari ; chiar şi eşecurile noastre ne conduc spre reuşită cu condiţia să învăţăm din ele, sa luăm lecţia şi să continuăm a dezvolta relaţii şi a spera.
Cel ce nu vrea să alerge, acela nu va cădea niciodată, cel ce vrea să iubească cu adevarat acela va cunoaşte adevărata Dragoste. Motivul există, intenţia există, sinceritatea există pentru a realiza ţelul şi, desigur, căderile inerente sunt de asemenea acolo, dar drumul continuă….
Şi să nu uităm că un adevarat îndrăgostit niciodată nu se plânge. El iubeşte. Se simte cu adevarat bogat. Caci bogat este numai acel ce pastrează cu tărie în inima sa, dragostea pentru semeni. Atunci cand devii un îndragostit, adevărata bătălie a început. Te lupţi cu tine însuţi, te reconstruieşti experimentând iubirea ca pe una din cele mai înalte şi profunde trăiri. Iubirea este una din cela mai mari valori ale OMULUI, ea este cea care da sens şi suprasens vieţii.
Psiholog dr. Aurelia Moraru

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->