Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

S-a născut în București, 6 ianuarie 1881. Este fiul comerciantului Tudor Minulescu și al Alexandrei ( născută Ciucă). Cursul primar l-a urmat la Slatina, cursurile liceale le-a făcut la Pitești și București, luând bacalaureatul în 1899. Între 1900 și 1914 se află la Paris, frecventând boema artistică și intenționând să facă studii juridice. Aici se familiarizează cu poezia modernă franceză: Baudelaire, Lautréamont, Verlaine, Jean Moréas etc. Reîntors în țară, participă la înfruntarea dintre " moderniști" și " tradiționaliști". Din 1907, frecventează sâmbetele literare organizate de Mihail Dragomirescu și colaborează la revista " Convorbiri critice". Inițiază și îndrumă revistele de orientare simbolistă " Revista celorlalți" (1908) și " Insula" (1912). Între 1914 și 1919, este șef al biroului de presă și director de cabinet în Ministerul de Interne. Între 1922 și 1940, este director general în Ministerul Cultelor și Artelor. A fost numit în 1926, director al Teatrului Național din București. I se decernează Premiul național pentru poezie ( 1928). Debutează în anul 1897 cu poezia "Gândului", în revista " Povestea vorbei". Ion Minulescu este un reprezentant important al simbolismului românesc. Printre elementele de tehnică simbolistică întâlnite în poezia sa, se disting: muzicalitatea, laitmotivul, dislocarea versului clasic, iar dintre motivele simboliste se remarcă: obsesia numărului, exercițiul peisajele exotice, noțiunile înscrise cu majuscule, nostalgia depărtărilor, pătrunderea în orizonturile incerte. Poetul practică versul liber, regenerează versul prin tehnici moderne, are o înclinație deosebită spre grotesc și spre sublinierea îngroșată a amănuntului semnificativ. Este cu predilecție înclinat spre poantă, spre vorba de duh. S-a stins din viață pe 11 aprilie 1944 și este înmormântat la cimitirul Bellu din București.

Opera (selectiv): Versuri: Romanțe pentru mai târziu, 1908; De vorbă cu mine însumi, 1913; Strofe pentru toată lumea, 1930; Nu sunt ce par a fi, 1936.

Povestiri: Măști de bronz și campioane de porțelan, 1908; Cetiți-le noaptea, 1930; 

Romane: Roșu, galben și albastru, 1924; Corigenți la limba română, 1928.

Teatru: Omul care trebuie să moară, 1924; Manechinul sentimental, 1926.

Referiri asupra operei:

George Călinescu: " S-a întâmplat dimpotrivă că această poezie a fost îmbrățișată cu entuziasm și devenită populară, s-a prefăcut prin melodie în bun obștesc. Explicația ce s-a dat este că numai întâmplător și uneori aparent simbolistă, poezia lui Minulescu este declamatorie, elocventă și de o sonoritate de fanfară, că deci prin aceste cusururi s-a popularizat, aducând de la expresia emoțiilor adânci."

Dumitru Micu: " La Topârceanu, autoironia vine din afară. E un produs cerebral, rece, suprapus efuziuni sentimentale, anterioare. Minulescu se dă în spectacol cu candoare. Se dovedește și se autopersiflează concomitent. Conștient de postura mai mult sau mai puțin comică în care se află, și-o analizează numai pe jumătate prin detașare ironică".

Tudor Vianu: " Cele mai multe din poemele lui Minulescu sunt construite pe schema dinamică a unui gest verbal. O declarație, o invocație, o cerere, o întrebare alcătuiesc de cele mai multe ori cadrul mobil al compoziției sale. Cadrul acesta poetul îl umple apoi cu enumerări sau variații pe aceeași temă, după procedeul amplificativ al oricărei retorice."

@Lenuș Lungu

Vizualizări: 129

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Îl recitam.....

E.g. „celei care minte”

Eu știu c-ai să mă înșeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert-
E vechi păcatul
Și nu ești prima vinovată!...


În cinstea ta,
Cea mai frumoasă dintre toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ți-am presărat garoafe
Și maci-
Tot flori însângerate-
Și cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca și-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiță
Și-un ram uscat de-Eucalipt.
Dar iată,
Bate miezul nopții...
E ora când amanții,-alt'dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrva binecuvântată...
Deci vino,
Vino și desprinde-ți din pieptenul de fildeș părul,
Înfinge-ți în priviri Minciuna
Și-n caldul buzei Adevărul
Și spune-mi:
Dintre câți avură norocul să te aibă așa
Câți au murit
Și câți blesteamă de-a nu te fi putut uita?...
Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert-
E vechi păcatul
Și nu ești prima vinovată!...


De ce nu-ți cer vorbe-mperecheate de săruturi,
Nu-ți cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alții,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Și nu-ți cer patima nebună și fără de sfârșit,
Nu-ți cer
Nimic din ce poetul palid
Cerșește-n veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poți o clipă
Din șirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet infinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împletești cununa de laur verde
Și-n priviri
Să-mi împietrești pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Și-așa, tăcuți-
Ca două umbre, trântiți pe maldărul de flori-
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Și mâine s-o sfârșim în zori!

Mulțumesc frumos dl Nitu!♥️

Mulțumesc frumos! 

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->