Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Încep umila mea scriere despre volumul poetei Mihaela Aionesei cu un citat din marele Blaga, care a definit poezia cu următoarele cuvinte: „Poezia este un veşmânt în care ne îmbrăcăm iubirea şi moartea”!

Când mi-a căzut acest volum de versuri în mână, m-am grăbit să citesc, mi-am zis că o să-l citesc pe nerăsuflate, cu mult nesaț, apoi brusc după câteva poezii m-a cuprins o stare ciudată și deși voiam să continui, ceva din lăuntrul meu mă oprea. Mai târziu când am reluat și finalizat lectura, mi-am dat seama că pentru a citi poezia Mihaelei ai nevoie de o stare de liniște interioară, deoarece slovele din volumul „ Anotimp (I) Legal- Lumina” m-au purtat prin aproape toate sentimentele umane posibile: bucurie și dezamăgire, extaz și agonie, dragoste de viață, ură spontană față de firescul destinului etc.

Poezia denotă multă maturitate și har în mânuirea cuvintelor, nu folosește cuvinte multe și aride de sens, evită digresiunea în expozeul liric din aproape fiecare poezie. Construcția poetică este armoniasă chiar dacă din forma grafică a textului nu rezidă asta, acest lucru este asigurat de forma inegală a strofelor, masura variabilă și de folosirea cu mare inspirație a versului liber. Versul liber la Mihaela Aionesei degajă feminitatea versurilor, armonia și muzicalitatea diferită a fiecărei poezii din acest volum.

Un alt aspect deosebit al acestor poezii îl constituie alăturarea de modern și clasic în accepțiunea de dicționar al acestora. Tematica poeziilor constituie un caleidoscop bine articulat și armonizat unde se întrepătrund teme ca: religiosul, dragostea vie și cea ideală, însingurarea, criza omului modern, bucuria romantică, dar și dezamăgirea specifică romantismului. Astfel, volumul ne oferă o trecere de la elemente romantice și puțin simboliste până la expresii de factură modernistă și postmodernistă.

Poezia de deschidere, ( După 22 de ani ), ne arată capacitatea de comunicare a autoarei, textul în sine te pune pe gânduri și mereu găsești sensuri noi, te face să te gândești la ce suntem noi după 22 de ani de după decembrie: ,, și ninge, iubite/ din cerul plin de rouă/ rămâne o singură așteptare/ a mea ”. Te poate duce și la trăirea unei iubiri redescoperite, dar care după entuziasmul revederii emană glacialitate în care doar amintirea subzistă: „ când clipe, când redute/ și inimi spintecate-n două /strecoară amintiri/prin vene pitulate stau toamne”.

Un iz de simbolism se revarsă din poezia (Simfonie în alb negru ) „Văd cum te rostogolești printre sunete/ fără să știi pe care clape să te arunci/ inima ia forma pianului /simfonie alb negru”. Apare și Bacovia și Iuda și Iisus în versuri, originar mi se pare întâlnirea acestora cu eul liric al poetei în aceași poezie, lucru care denotă faptul că autoarea pe lângă talent are și știința alăturării semantice atât de diferitelor personalități biblice și poetice, semn că maturitatea din poezii le sale se bazează și pe multă profunzime.„ Bacovia îmi umblă prin suflet/ cu abatoare de miei/trupul chircit într-un bob/ coboară în adânc, sărutul lui Iuda,/ fântânile dau în clocot(…) Iisus strecoară lumea prin ciur/ bulbi de rouă pocnesc ”. De la întâlnirea cu poezia Mihaelei nu putea lipsi, evident nici unicul „Eminescu”, care în viziunea autoarei a fost chemat de „Creator” după cea făcut lumea ( poezia De atunci): „ apoi a strigat/ să vină poetul/ și a venit ca un ram de măslin înflorit/ Eminescu/ cerul a devenit acvariu/ mările au plâns luceferi / umbrele toate s-au aprins/ când pământului i-a fost dat poetul”. Am descoperit și o artă poetică pe care n-am s-o comentez, ci o să las slovele să se comunice singure , căci vorba marelui critic Tudor Vianu în Dubla intenție a limbajului și problema stilului, „ Cine vorbește comunică și se comunică. O face pentru alții și o face pentru el”. ( La nașterea unui poem), „ câteodată am chef să deșir cuvinte pe orizontală/ până le pierd urma sau sensul(…) mă adun în sânge, năvălesc spre degete/ e ca o naștere mult așteptată/ pentru care strâng cât pot pământ în oase/ cioplesc umbre să înflorească puieți” iar finalul anunță condiția de a a deveni poet în percepția creatoarei de stihuri Mihaela Aionesei : „târziu de tot învăț cum se deșiră umbra/ fără să înnod lumina/ atunci poate mă veți putea numi poet”.

Mă opresc aici, lăsându-vă plăcerea de a descoperi printre versurile acestea, multă hrană spirituală îmbrăcată într-un lirism desăvârșit și captivant. În încheiere o să folosesc un clișeu specific elevilor mei, atunci când argumentează apartenența unei poezii la genulul liric care ar spune: aceste poezii din volumul „ Anotimp(i)legal- lumina ”, aparțin genului liric deoarece autoarea își exprimă în mod direct sentimentele, poeziile au toate trăsăturile genului lyric, iar titlul volumului anticipează ( în mod enigmatic) mesajul textului.

Pr.dr. Alexandru Surdu-Târgu Secuiesc
http://agentiaizvordecultura.wordpress.com/2013/06/30/cronica-poete...

Vizualizări: 67

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->