Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Interviu cu Ion Barbu despre proiectul „Sticle pentru minte, inimă și literatură”

Interviu cu Ion Barbu despre proiectul „Sticle pentru minte, inimă și literatură”

În urmă cu două luni apărea, pe Facebook, o nouă pagină: „Sticle pentru minte, inimă și literatură”. Cumva, postările de pe pagina respectivă s-au strecurat și în news feed-ul meu (poate și în al vostru). Erau fotografii cu multe sticle, poete și poeți români, în diferite ipostaze, mai serioase sau mai haioase, și versuri. Cum să nu-ți atragă atenția?

Dacă intri pe pagina „Sticle pentru minte, inimă și literatură”, vei găsi următoarea descriere succintă în secțiunea „Despre”: „O antologie sui-generis de poezie olografă românească pusă în capodoperă de Mihai A. Barbu şi Ion Barbu”. Sună interesant, nu-i așa?

Voiam mai multe lămuriri, aveam mai multe curiozități, așa că am luat legătura cu Ion Barbu, binecunoscutul caricaturist român și seniorul proiectului în cauză. Iar acesta a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări despre proiect, ce înseamnă el și cum a înflorit, titlul acestuia, volumele fotografico-poetice și cum arată acestea, colaborarea cu fiul său, Mihai A. Barbu, poeții care au participat de bunăvoie și nesiliți de nimeni la ședințele foto, planuri de viitor cu acest proiect și multe altele, pe care vă invit să le citiți în rândurile de mai jos.

 

Ce înseamnă proiectul „Sticle pentru minte, inimă și literatură”?

Proiectul „Sticle pentru minte, inimă şi literatură” înseamnă, în fapt, continuarea unei preocupări constante, din parte-mi, de promovare a poeziei româneşti. Nu scriu poezie, dar sunt degustător de esenţe tari. Am înţeles s-o promovez pe materiale neconvenţionale, silind-o să iasă din coperţile care o închid ca între două paranteze.

De unde vine titlul acestuia? De ce tocmai „sticle” și nu altceva, mai ales că sticlele nu apar în toate fotografiile?

Titlul acestei întreprinderi pleacă de la „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”. Iar dacă avem foaia cu manuscrisul olograf al poetului, nu mai avem nevoie decât de o sticlă pentru a trimite VIA WATERMAIL mesajul nostru înspre apele teritoritoriale române, ori, de ce nu?, către alte bazine hidrografice mai străine.

adam

brumaru

Ne puteți spune, în câteva cuvinte, cum v-a venit ideea acestui proiect fotografico-poetic (sau poetico-fotografic) și cum de l-ați făcut în tandem, Ion Barbu featuring Mihai A. Barbu?

Am văzut, demult, la televizor, o sticlă cu un mesaj expediat de un tată şi un fiu de pe un vas de croazieră care a fost pescuită în partea cealaltă de lume de un pescar. Având datele de stare civilă ale expeditorilor în interiorul sticlei alături de mesaj şi graţie noilor tehnologii apărute, i-a permis pescuitorului o legătură video-telefonică cu copilul expeditor. Tatăl se duse… Aveţi aşadar motivul pentru care mi-am ales fiul să-mi fie alături, întrucât speranţa mea de viaţă nu bate la 40 de ani de-acum înainte.

Un al doilea motiv: este un foarte bun fotograf.

Al treilea a fost că vrem ca gloria să rămână în familie.

Ion Barbu si Mihai A Barbu

Ion Barbu și Mihai A. Barbu - Sursă

garbea

În prima postare de pe pagina de Facebook a proiectului, scriați: „Au apărut, imprimate într-un singur exemplar şi condiţii grafice excepţionale la o tipografie din California, primele două volume din antologia poetică: „Sticle pentru minte, inimă şi literatură”. (…) De acum aşteptăm oferte de la editurile noastre pentru tipărire în tiraje care să satisfacă”. De ce în California? V-au contactat editurile noastre, știți când vor ieși cele două volume „în tiraje care să satisfacă”?

Am ales California pentru că acolo există o întreprindere căreia, dacă-i trimiţi cartea în format electronic, să zicem luni, în vinerea aceleiaşi săptămâni o poţi avea în mână.

Asta ca să nu vorbim de excepţionalele condiţii grafice.

Încă nu ne-au contactat niciuna dintre editurile noastre, dar le dăm pe această cale ultimatumul necesar. Pentru că vorba lui Nomina Odiosa Dan Diaconescu: Habar n-aveţi ce pierdeţi! Acum nu facem decât să aşteptăm oferta unei edituri româneşti pentru răspândirea ei în proporţie de masă.

Sticle pentru minte, inima si literatura coperte volumele unu si doi

Pe 4 iunie ați dat drumul paginii de Facebook „Sticle pentru minte, inimă și literatură”. Am fost surprinsă să văd că, într-o lună jumătate, au fost postate o sută de fotografii cu poeți. Câte fotografii sunt, în total, între copertele celor două volume?

Cartea conţine 100 bucăţi foto-poeţi plus 100 bucăţi foto-sticle.

Se mai adaugă două din partea prefaţatorului Radu Cosaşu şi încă două ale postfaţatorului
Ada Milea. Iar pentru fanii de ambe sexe şi trei vârste un ansamblu foto cu Tata şi Fiul, amândoi Barbu.

Copertele mai conţin 100 poeţi întregi şi verticali, deci după o aritmetică sumară suntem în măsură să dăm Totalul General: 304!

chris tanasescu

Chris Tănăsescu

serban foarta

Șerban Foarță

După ce criterii ați selectat cei o sută de poeți care au apărut în primele volume?

Contrar aşteptărilor, selecţia nu s-a făcut pe bază de concurs, ci de Dosar!

Fiecare set de fotografii cu câte un poet este însoțit de unul sau mai multe versuri. Așa că mă întreb cum arată volumele, sunt împărțite pe capitole/ poeți sau ce formulă ați adoptat?

În mod democratic, fiecare poet are parte de 4 pagini. Singura căreia i s-a dublat raţia a fost Nora Iuga, dar dacă credeţi că e vorba de un amantlâc e treaba dumneavoastră. Noi nu facem decât să confirmăm!

Cele 4 pagini conţin: o fotografie de studio cu mare încărcătură ludică, o fotografie cu sticla conţinătoare de poem olograf plus eticheta personalizată, o pagină cu olografa propriu-zisă şi încă o pagină cu traducerea acesteia în caractere de tipar, ca să fie şi poeţii mai bine înţeleşi.

Ordinea poeţilor apăruţi e una alfabetică. Regretele noastre, Varujane Vosganian!

nora iuga

Nora Iuga

hondrari

De asemenea, fiecare set de fotografii este diferit: într-unele, poeții se „joacă” cu sticle de diferite forme și culori, într-altele cu bucăți de hârtii, cu pietre colorate, cu monede, beculețe, cretă și multe altele. Cum au decurs ședințele foto? Cine a decis ce „instrumente” i se vor da unui poet sau altuia?

Recuzita cu care am fotografiat poeţii a fost cea găsită în studiourile „PHOTOLIU”.

Totul a fost improvizaţie pe tema operei celui fotografiat. Ne-ar fi plăcut s-avem studioul lui David Hemings din BLOW UP. Dar asta e: la noi Filmul bate Viaţa!

marius chivu (IMG_8180)

Marius Chivu

Scriați că v-au refuzat patru poeți. Care au fost motivele invocate?

Dacă, să zicem, cel mai mare caricaturist român şi, să spunem, cel mai bun fotograf român îţi propun să faci parte din proiectul lor şi tu refuzi, cam cum ar trebui să te cheme: Mihai Eminescu?

Care a fost cea mai dificilă ședință foto? Dar cea mai amuzantă, cea mai lungă, cea mai dragă?

Lucrurile nasoale nu le dăm din casă. Mihai spune că a avut orgasm fotografic cu Ionel Ciupureanu. Mie mi-a plăcut Marta Petreu. Parafrazând-o, aş spune: “Învie în Marta, în fiecare zi, o femeie!”.

ionel ciupureanu

Ionel Ciupureanu

Prima fotografie din proiect a fost făcută pe 28.06.2011 și ultima pe 03.04.2014 – aflăm tot de pe contul de Facebook. Iată, trei ani de „travaliu”. Câți poeți v-au rămas nevalorificați? Cât timp credeți că vă vor consuma următoarele volume?

Având în vedere că românul se naşte poet, cred c-au mai rămas milioane bune de nemurit.

Ținând cont că românul fotograf are şapte vieţi, avem tot timpul înainte. Tot înainte!

Cum a fost receptat proiectul, până acum, pe rețeaua de socializare?

Credem că testul nostru pe facebook merge bine. Suntem doar oarecum surprinşi de:

- o oarece lipsă de solidaritate între poeţi;

- o oarece lipsă de interes întru promovare din partea acestora;

- o oarece lipsă a mulţumirilor din partea celor care ne-au mâncat 3 ani din viaţă.

Dar, în fond, vorba unui clasic care încă mai respiră: În viaţă nu se ştie niciodată cine pe cine onorează…

vladareanu

tudoran

Există o continuitate a proiectului într-o campanie mai largă?

Suntem în măsură să vă anunţăm că există (în cazul în care ne vindem casele) o continuare a acestui proiect. Stă în intenţia şi puterea (exclus cea financiară) noastră de a face o mare expoziţie cu produsele şi instalaţiile noastre, de a aranja, mobila şi popula un pavilion românesc la un mare târg internaţional de carte, putem să decorăm cafenele şi librării literare cu poeţi, şi, mai ales, putem să dăm 100 de idei. Cine are urechi de auzit şi bani de investit s-o facă acuma. Sau să tacă pentru totdeauna!

stefan manasia

Ștefan Manasia

Pe site-ul The Barbu, într-o categorie numită „Testament”, pe lângă „Sticle pentru minte, inimă și literatură”, există și alte proiecte, „opere postume ce se vor antume”. Vă avântați des în realizarea unor proiecte pe cont propriu? 

Ce încheiere mai frumoasă pentru acest interviu decât un vers din Aurel Dumitraşcu:
„Biblioteci întregi m-au cerut de bărbat!”.

 

Selecția de fotografii din acest material este realizată de Ion Barbu și este folosită cu acordul acestuia. Pentru mai multe fotografii, mergeți pe pagina de Facebook „Sticle pentru minte, inimă și literatură”.

Eli Badica

http://agentiaizvordecultura.wordpress.com/2014/08/23/interviu-cu-i...

Vizualizări: 203

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am recitit cu multa placere!

Mulţumesc frumos Mimi pentru lectură.
Cu drag!

Interesant!

Mulțumesc frumos dl Vasile!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->