Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

MARIN PREDA ȘI „ERA TICĂLOȘILOR” (partea întâi) – Ion Ionescu Bucovu

MARIN PREDA ȘI „ERA TICĂLOȘILOR”
(partea întâi)

Pe 16 mai 2012 se împlinesc 32 de ani de la moartea lui Marin Preda, prilej de rememorare a unuia dintre cei mai mari prozatori români actuali. Moartea lui a venit în plină glorie, după romanul său „Cel mai iubit dintre pământeni”, roamn care probabil i-a fost fatal.
În noaptea când a fost lansat romanul la librăria „Eminescu” din capitală s-a strâns un număr imens de iubitori de literatură, de la profesori, la scriitori și cititori de rând pentru a-i cumpăra cartea. Trecând prin zonă Elena Ceușescu și văzând atâta puhoi de oameni, a întrebat pentru ce sunt strânși acolo atâția oameni și cineva din escortă i-a răspuns că Marin Preda a scris un roman care se numește „Cel mai iubit dintre pământeni”. Auzind de titlu a crezut că cel mai iubit dintre pământeni este Nicolae Ceaușescu și a fost tare încântată. După câteva zile de la apariția romanului a tunat și a fulgerat când a aflat că romanul este un afront adus regimului, prin personajul Petrini, un alter ego al scriitorului, care a îndrăsnit să compare epoca lui Ceaușescu de societate socialistă multilateral dezvoltată cu o „ eră a ticăloșilor”. Cei de la Comitetul de cultură au mâncat o mare papară iar securitatea a primit noi ordine de monitorizare a tuturor scriitorilor și nu numai a lor, ca să nu mai apară astfel de cărți.
În acea perioadă eu însumi am fost protagonistul unei astfel de anchete. M-am pomenit cu doi securiști la poartă care mi-au spus că am o anonimă în care sunt reclamat că posed mult aur și să le dau voie să-mi facă o percheziție. Natural că le-am dat voie, dar când am văzut că răscolesc prin sertarele bibliotecii, mi-am dat seama că nu după aur au venit ei ci după manuscrisul unui roman pe care tocmai atunci îl terminasem. Mi l-au confiscat și au plecat mulțumiți, lăsându-mi un proces –verbal pe masă. Manuscrisul mi-a parvenit prin postul de miliție local în preajma revoluției din 1989, când securitatea a intrat în panică.Vă închipuiți prin ce am trecut câțiva ani, așteptându-mă oricând să fiu inculpat ca dușman al orânduirii socialiste. Dar nu asta interesează. Să revenim la Marin Preda. Despre organele de represiune ale statului care ţineau ţara sub teroare, eroul romanului “Cel mai iubit dintre pământeni”, Petrini, foloseşte la adresa lor epitete precum “duri”, “cretini”, “primitiv” (un colonel de securitate), “demagog rudimentar” (un general), “analfabet periculos” (un gardian pe care până la urmă l-a omorât de teama de a nu fi el ucis de acesta) etc. Aici amintea de organele de securitate cum supravegheau oamenii și cum o rețetă de medicamente este luată drept comunicare cifrată, transmisă „dușmanului de clasă” în țară. . Apoi Marin Preda avusese curajul să vorbească despre unele probleme insolubile ale societăţii socialiste. În convorbirile cu Florin Mugur, Marin Preda critica anumite aspecte negative ale societăţii socialiste, cum era agricultura care rămăsese pe spinarea militarilor şi elevilor. Şi nu numai atât. În cercuri intime el avea gura slobodă vorbind despre culisele ceauşiste. Era printre singurii scriitori care vizitase Franţa şi, împreună cu Eugen Simion, văzuse cum trăiesc capitaliştii. De altfel, Eugen Simion are şi o poveste hazlie cu Marin Preda cum l-a ocolit tot Parisul pentru a cumpăra o pălărie.
Puteau fi trecute cu vederea aceste păreri infamante ale lui Marin Preda la adresa băieţilor cu petliţe albastre la veston? Conjunctura le era extrem de favorabila. Aveau acordul cabinetului 2, deoarece soţia dictatorului fusese vizată direct în aluzia referitoare la dorinţa ei de implicare în viata politică, precum şi sprijinul logistic al ruşilor care se simţiseră ofuscaţi la apariţia volumului “Delirul”.
Toate aceste fapte au speriat regimul și a intrat în alarmă. Lui Marin Preda trebuia să i se închidă gura. Mai cu seamă că după romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”, devenise celebru, era adulat de mulțime, mergea prin țară la întânliri cu cititorii, cu delegații interminabile de scriitori, critici literari, prieteni și era ascultat ca un guru de un auditoriu care umplea sălile peste măsură. Profesorul Alexandru Piru, la care am avut lucrarea de licenţă, mi-a declarat că la citirea romanului “Cel mai iubit dintre pământeni”, a stat claustrat în casă două zile şi două nopţi, fără să mănânce, citindu-l pe nerăsuflate. De altfel și eu la citirea romanului ,,Cel mai iubit dinte pământeni” am rămas cu un mare gol în suflet, cartea aceasta mă răscolise atât de mult încât câteva zile îmi tăiase apetitul. Întrebări stranii îmi sunau în cap: ce-i omul pe pământ? încotro merge specia umană? ce-i dragostea, acest sentiment straniu care ne cucereşte pe toţi? ce-i femeia? ce-i răutatea? care-i sensul vieţii? ce este cu „era asta a ticăloşilor” şi cu „bezmeticii” despre care vorbea el? încotro merge specia umană? de ce universul operei lui este aşa de degradant? de ce personajele lui aleargă toate după un ideal labirintic, eşuând în lamentabil? După moartea lui tragică, mi-am răspuns la toate aceste întrebări. El s-a identificat cu eroii săi, părăsind scena vieţii ca şi ei, expus derizoriului. El a văzut ca nimeni altul dincolo de obiecte, stările confuze, ambiguitatea sufletească, crepusculul, vagul, preluate prin filiera simboliştilor. De la el am învăţat că dragostea nu-i eternă, biologicul din noi o destramă, că viaţa este cel mai mare mister al creaţiunii pe pământ, ea nu e frumoasă, dar trebuie s-o facem să fie frumoasă, că moartea este o stare naturală pe care numai omul o face înspăimântătoare…

Nimeni nu mai scrisese ca el până atunci. Eugen Simion, critic literar și prieten cu scriitorul arată că „Marin Pereda avea un sistem coerent de gândire și o morală ce se bizuia pe câteva noțiuni fundamentale. Era o ființă complexă, neobișnuit de complexă chiar pentru un creator.” Scriitorii lui preferați erau Dostoievki, Balzac, pe care îl admira enorm, Tolstoi, singurul scriitor pe care îl credea pe cuvânt,Celine, Camus, Marlaux, Faulkner, iar dintre români, Sadoveanu și Caragiale. Nu întâmplător i-a editat și prefațațat opera lui Caragiale iar eroul lui din „Moromeții” are afinități caragialești. Citea mereu Biblia, avea o memorie fabuloasă a epicului, Eroii lui „pățeau ceva” A cunoaște, a trăi și a păți erau cele trei verbe care defineau demersul lui epic. Se inițiase și în filozofie, vorbea cunoscuților despre Cartea morților tibetani, de Gnoza din Princeton, recitea Nietzsche, și alte cărți filozofice, fapt certificat și de C. Noica .
În opera lui, moartea are un loc aparte. El de altfel a fost toată viața obsedat de moarte. În ”Moromeții,II,” moartea tatălui are o grandoare aparte, ca o tragedie greacă, o moarte simbolică, dispariția unui mic zeu al câmpiei care era tatăl lui. Cu el piere o lume sub talpa istoriei. În „Cel mai iubit dintre pământeni”, Preda vorbește mai mult ca oriunde despre moarte, prevestindu-și parcă sfârșitul apropiat. Dar moartea, de fapt frica de moarte l-a obsedat permanent în viața de zi cu zi.
O lovitură soseşte ca un trăsnet în anul 1980, într-o zi a lunii mai, pe 16, când am auzit că Marin Preda a murit. Cum să moară Marin Preda? Moartea lui venea după succesul extraordinar cu romanul ,,Cel mai iubit dintre pământeni” După această dată din doi în doi ani se ţinea un festival ,,Marin Preda” în Siliştea Gumeşti şi la care am participat şi eu.
Se vorbea în surdină că moartea lui n-ar fi fost naturală. Prima dată am aflat de la sora lui, Alboaica, că la moarte avea o lovitură în cap pe care medicul legist i-o motivase prin căzătura din pat. Dar paturile de la Mogoşoaia erau atât de joase, încât, oricât ar fi căzut din pat, nu putea să-i rămână un asemenea semn. El, îmi spunea Alboaica, de câte ori venea pe acasă, le povestea la ai lui, lui Ilinca, că prevestea ceva, avea bănuiala morţii păgubaşe… „Mă urmăresc…” le spunea. „Cine?” – ł-a întrebat ea, soru-sa, Ilinca. Şi el tăcea. Nu-i răspunsndea.
Marin Preda a fost luat în vizorul securităţii după apariţia romanului “Delirul”, roman care readucea în actualitate profilul moral al mareşalului Antonescu. Prezentarea conducătorului României din perioada celui de-al Doilea Război Mondial intr-o lumină pozitivă a fost considerată la timpul respectiv o încercare de reabilitare a celui care a ordonat Armatei Romane să treacă Prutul pentru eliberarea Basarabiei.
Notiţele volumului al doilea din “Delirul”, împreuna cu o valiza plina cu documente care se aflau în fişetul lui personal au dispărut imediat după moartea scriitorului. După unii investigatori ai acestui caz, Marin Preda devenise deosebit de incomod atât pentru ruşi, care nu puteau uita înfrângerile suferite în fata armatei române conduse de Antonescu dincolo de Nistru, cât şi pentru cuplul dictatorial din România, deoarece în acest volum el face o subtilă aluzie la pretenţiile soţiei dictatorului de a se afirma în viaţa politica a ţării. De remarcat similitudinea morţii lui Marin Preda cu moartea lui Nicolae Labiș sau cu cea a actorului Amza Pellea care a spus intr-unul din monologurile lui care ne descreţeau frunţile, în contextul unei întâmplări din oraşul Băileşti: “Leana lui Zăpăcitu din capul satului”. “Zăpăcitu” era porecla concetăţeanului său pe nume Galiceanu, dar aceasta aluzie avea să o plătească cu viaţa deoarece a fost dat pe mâna lui “Radu”, adică iradiat, cum obişnuia dictatorul să ceară securităţii lichidarea adversarilor regimului, ai indezirabililor sau ai aşa zişilor trădători. Ne amintim de asasinarea fotbalistului Dan Coe, a lui Cornel Chiriac, a istoricului Vlad Georgescu care a primit următorul mesaj de ameninţare: “dacă îl dai pe Pacepa (Orizonturi roşii), vei muri”, precum şi a altor câtorva din conducerea postului de radio “Europa Libera”, a inginerului Gh. Ursu, a lui Virgil Trofim, a lui Vasile Patilinet la Ankara, ca să dăm numai câteva nume ale celor lichidaţi de organele de represiune aflate în slujba dictatorului.
Marele succes la public al lui Marin Preda nu putea să nu trezească sentimente de invidie şi în rândul unora dintre confraţii săi, atât înainte cât şi după evenimentele din decembrie ‘89. Detractorii lui au încercat să minimalizeze valoarea literara a operelor sale declarând că a fost un produs al regimului comunist şi faptul că a colaborat cu acest regim este impardonabil.
Să vedem insa cum s-a desfăşurat “colaborarea” lui cu regimul comunist şi care au fost relaţiile sale cu securitatea care primea note informative despre el chiar şi de la bunii lui prieteni sau de la unii colegi de breasla, care figurau cu nume conspirative de informatori în documentele securităţii. în Dosarul de Urmărire Informativa (DUI) a lui Marin Preda, Dosar care cuprindea 4 volume şi era intitulat “Editorul”, există o notă a securităţii datată 16 noiembrie 1972 în care se menţionează că “Marin Preda este lucrat de organele noastre prin DUI pentru faptul că este cunoscut cu manifestări negative cu privire la politica partidului şi Statului nostru”. După “Tezele din aprilie” prin care Nicolae Ceauşescu anunţa începutul aşa zisei “revoluţii culturale” după model chinezesc, securitatea a început urmărirea tuturor plecărilor peste hotare ale scriitorilor, consideraţi potenţiali duşmani ai “revoluţiei culturale”.
Se cunoaşte faptul ca Marin Preda era în evidenta securităţii încă din anul 1966. Toate deplasările şi întâlnirile lui erau urmărite de o armata de agenţi care îl supravegheau în permanenta. în notele informative cu privire la convingerile lui personale despre regimul de la putere, se menţiona: “declaraţii duşmănoase la adresa orânduirii”, “refuzul lui de a colabora la organul CC al PCR Scânteia”, precum şi unele afirmaţii cu privire la lipsa de libertate a presei în România. Intr-una din aceste note se preciza că în anul 1965 Marin Preda fusese la Paris unde se întâlnise cu “transfugii faţă de care a criticat regimul comunist din România”. în luna ianuarie 1972 un alt informator al securităţii care semna “Artur”, scria că Marin Preda se întâlnise la Paris cu Monica Lovinescu şi cu alţi colaboratori ai postului de radio “Europa Libera”. în baza acestor note, cât şi a unui referat al securităţii în legătură cu “activitatea lui duşmănoasă”, convorbirile telefonice i-au fost interceptate prin montarea la domiciliu a unui dispozitiv de ascultare, iar la sediul Editurii “Cartea Romaneasca” s-au făcut dese percheziţii noaptea. Cat priveşte “colaborarea” lui cu regimul comunist, aceasta se poate stabili cu uşurinţa citind declaraţia criticului literar Marin Mincu căruia nu i se publicau lucrările fiind acuzat ca în scrierile lui este prea de “dreapta”. Marin Preda, directorul Editurii l-a apărat insa punând la punct pe un denigrator al acestuia printr-o înjurătură neaoşe, publicându-i apoi toate lucrările. Iată cum îl caracterizează Marin Mincu pe acest aşa zis “produs al proletcultismului”: “Marin Preda era un om de o elevată nobleţe, comportându-se în orice împrejurare ca un adevărat aristocrat; el avea răbdarea nobila să-i asculte pe toţi cei care i se adresau şi să le răspundă cu francheţe şi naturaleţe. De asemeni el apreciază “onestitatea intelectuală a lui Preda şi incapacitatea lui organica de a nu tolera minciuna şi injustiţia, de orice fel ar fi fost acestea.”
La rândul lui, Nicolae Breban declara că Marin Preda i-a publicat romanul “Îngerul de gips”, deşi era ostracizat în ţară întrucât participase peste hotare la manifestări anticomuniste.
În ultimul an al vieţii îşi petrecea timpul mai mult la Palatul Mogoşoaia. Aici avea o camera a lui în care se simţea bine şi putea să scrie în linişte. Seara la apusul soarelui, ieşea la plimbare prin parcul somtuos al Mogoşoaiei singur sau în compania altor scriitoricum erau Sânziana Pop, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi etc. . Cei care l-au cunoscut spun ca era un taciturn, rar îi scoteai vorba din gura. El se confesa rar şi numai prin întrebări.
,,Serile acelea erau adevărate academii de literatură, pe care prezenţa d-lui Preda le transforma în regal.” –povesteşte Sânziana Pop.La Palatul Mogoşoaia, creaţia Martei Bibescu, locul era pur si simplu un paradis natural, plin de arbori seculari , de păşuni verzi şi flori în care castelana îşi pusese întreaga pasiune ,,Marin Preda era brutal în discuţii, dar numai cu cei pe care-i dispretuia, adică majoritatea ,, creatorilor” aflaţi la vremea aceea în solda scriitorimii care mişunau pe la Palat.”- zice tot Sânziana Pop. În colhozul literar al Mogoşoaei erau multe figuri abjecte care i-ar fi putut face rău lui Marin Preda. Oameni simpli din interiorul Palatului, nea Duminică si nea Răsărit, îngrijitori, au declarat: Marin Preda ştia că o să moară. Se simţea urmărit, îi era frică. Îşi baricada camera, plângea, ieşea noaptea gol pe culuarul pustiu, strigând îngrozit: ,,Mă omoara, băiete, mă omoară!”A fost otrăvit, a fost drogat? Soţia lui, Elena Preda: ,,Da, Marin avea o mulţime de spaime. Una din ele era legată de friguri, de boala lui din copilărie. De pildă, îi era frică să mai meargă la mare, pentru că acolo avusese ultima criză…” Avea permanente atacuri de panică, din această cauză îl apropiase pe Mircea Dinescu ca prieten să stea cu el mai mult. În ziua aceea fatidică Elena Preda a primit un telefon de la el, era la editură: ,,Îmbracă-te trebuie să mergem la Mogoşoaia!” Femeia i-a explicat că nu poate să lase copiii singuri, erau mici doar. ,,Dacă vin, îi iau şi pe ei!” Marin Preda s-a supărat. A căutat bona să stea cu ei, dar n-a găsit-o. Simţea nevoia să fie cu cineva, primea telefoane anonime în care era ameninţat.,, Trebuie să vii să stai cu mine!” Cine îl ameninţa? După aparitia ,,Delirului” a urmat o perioadă de hăituire. Chiar soţia lui, Elena Preda, primea bilete de ameninţare pline de cuvinte obscene care erau semnate ,,Un grup de legionari”. Miza acestor ameninţări era volumul al doilea al ,,Delirului”. La mare, Mircea Sântimbreanu, a venit la Elena şi a întrebat-o: ,,Ştiţi, a venit ambasadorul rus, Drozdenco, şi m-a întrebat ce are de gând să scrie Marin Preda în volumul al doilea din ,,Delirul”… Spuneţi-i domnului Preda să fie atent!” După un timp, altădată în Bucureşti, seara, când a venit Preda acasă: ,, Ha, ha, ha, să vezi ce-am mai făcut astăzi!…Ştii cine a venit la mine, la birou?’ ,,Dacă nu spui, nu ştiu!”-i-a zis soţia. Zice: ,,Ambasadorul sovietic!” După o pauză:,, Cum să vina el să mă întrebe ce am de gând să scriu mai departe în ,,Delirul”? ,,Ţi-a pus chiar el întrebarea asta?”-l-a interogat soţia.,, Da m-a întrebat direct: Ce aveţi dumneavoastră de gând să scrieţi în volumul al doilea din ,,Delirul”? Marin Preda a luat o poză serioasă şi i-a zis: ,,Ia ascultă, de când veniţi voi să ne întrebaţi pe noi ce scriem în ţara asta? Noi venim să vă întrebăm pe voi ce faceţi?… Cum îţi permiţi dumneata să vii în biroul meu, la mine acasă, şi să mă întrebi aşa ceva?” Scena aceasta Marin Preda o povestea prietenilor cu mândrie, dar în sufletul lui se cuibărea neliniştea. Dupa aceasta scenă Preda a fost invitat în URSS la un simpozion, dar a refuzat vizita. Îi era frică de o iradiere sau alceva de genul ăsta. Altădată a primit un mesaj telefonic de tipul: ,,Te-ai trezit şi tu să scrii cărţi curajoase. Ai grijă că te vom omorî pe tine şi pe copiii tăi.” In 1979 a fost la un pas de moarte în urma unui accident de circulatie stupid cu un tir ciudat, care a căutat să lovească intenţionat maşina scriitorului.
(Revista As,AnulXX, nr.938,1-8 octombrie 2010- din relatările Elenei Preda, soţia scriitorului)
De aici şi până în ziua fatală n-a fost decât un pas.

(Va urma)
Ion Ionescu-Bucovu

http://agentiaizvordecultura.wordpress.com/2012/04/09/marin-preda-s...

Vizualizări: 190

Răspunsuri la Aceste Discuţii

“…Sunt fericit in nefericirea mea…”

Scris de Aurel Conţu

„... Moartea e un fenomen simplu în natură, numai oamenii îl fac înspăimântător. Vorbesc despre moartea naturală, care adesea e o dulce ispită. Înainte de a fi depus aici în această celulă, din care nu voi mai ieşi decât pentru a intra într-o captivitate perpetuă, în plimbările mele solitare pe la marginea oraşului, pe poteci, uitându-mă în jos şi privind pământul, un sentiment senin se insinua în sufletul meu, la început de dragoste pentru el, pământul negru, tăcut, liniştit, apoi de atracţie, de dorinţă, un fel de melancolie, de nostalgie blândă, de a mă culca pe el şi a rămâne acolo întins pentru totdeauna...”

( Cel mai iubit dintre pământeni – Marin Preda )

 

În fiecare an, la fiecare 5 august, se mai aşează câte un an peste cei 88 trecuţi deja de la naşterea romancierului Marin Preda, dar şi peste cei 30 scurşi de la moartea sa violentă, survenită nefiresc pe 16 mai 1980 şi prefigurată ideatic cu mult înainte de scriitor într-o cugetare: „... Mai bine un sfârşit cu groază decât o groază fără sfârşit...”. Sfârşitul acesta  „obscur”, cum l-au considerat toţi apropiaţii şi biografii săi, pus de autorităţile vremii pe seama „ asfixiei mecanice” ( înecare în propria vomă ) a fost infirmat ştiinţific după 1989 de reputatul doctor Şerban Milocoveanu, fără ca, totuşi, Justiţia să-şi spună cuvântul pînă acum şi fără ca braţul lung al LEGII să-i prindă sau să-i pedepsească pe asasini. Istoria umanităţii se poticneşte adesea neputincioasă în faţa acestor „găuri albe”, sărind peste ele şi mergând mai departe, precum s-a observat nu demult în cazul morţii lui Lech Kaczynski, preşedintele Poloniei, aproape de aeroportul din Smolensk. Se pare că „timpul nu mai avea răbdare” cu dânsul, urmaşul lui Moromete, cel care împlinise 58 de ani, sfidase ce puţini îndrăzniseră să sfideze şi se ridicase, măreţ şi strălucitor, deasupra timpului său.

 

Am mai avut de a face cu anchetele şi justiţia şi am mai fost condamnat, dar nu pe viaţă şi nu fără speranţa de a ieşi curând. Nu fusese chiar curând, dar nici prea târziu ca să nu pot uita. Acum însă descopăr cu groază că ei, cei care mă interogau, erau liberi ( şi asta se vede din pofta cu care îmi consemnau depoziţia, acele infame gesturi ale fiinţei animalice care se simte trăind fără oprelişti, gestul cu care aplicau o ştampilă, răsfoitul hârtiilor, mâncatul unui sendvici, înghiorţăitul unui pahar cu apă, scârţâitul scaunului sub trupul voinic, ancorat bine în realitate, uitatul pe fereastră, căscatul, râgâitul, gândul la muierea tânără pe care o va strânge în braţe la noapte ), iar eu nu voi mai fi niciodată ca ei, toate gesturile mele vor fi sau îmi vor reaminti că sunt condamnat să nu mai fiu liber până la moarte...”

( Cel mai iubit dintre pământeni – Marin Preda )

La data de 16 mai 1980 scriitorul Marin Preda a fost gasit mort, in camera lui de creatie de la Palatul Mogosoaia, datorita "asfixiei mecanice", conform rezultatului anchetei oficiale. Adica inecat in propria voma. Certificatul de deces eliberat de Institutul Medico-Legal mentioneaza insa ca moartea lui a fost violenta si s-a datorat asfixiei mecanice cu un articol de lenjerie, probabil un cearsaf, nefacandu-se absolut nicio referire la faptul ca asfixia s-ar fi datorat continutului esofagian sau al resturilor alimentare regurgitate in trahee.  

Se pune intrebarea, cum de a murit atunci "inecat in propria voma " daca s-a sufocat cu un articol de lenjerie care i-a intrat, sau i-a fost introdus fortat in gura? Si cum se explica echimozele de pe fata pe care nu le avea inaintea mortii, dupa cum au declarat cativa dintre cei care l-au vazut in ziua precedenta decesului ? Marea majoritate a biografilor prozatorului au considerat moartea lui "ciudata", "suspecta", "nefireasca", "inconjurata de mister", "neelucidata ", petrecuta in conditii "neclare", "stranii", "obscure", etc, insa putini au fost aceia care s-au incumetat sa patrunda in labrintul ipotezelor si al scenariilor puse in circulatie pentru a investiga si dezlega misterul mortii autorului romanelor "Delirul" si " Cel mai iubit dintre pamanteni ", care aveau sa-i pecetluiasca destinul.  

Daca inaintea evenimentelor din decembrie ’89 nici nu se putea discuta macar despre o cercetare competenta in cazul mortii suspecte a unei personalitati, dupa inlaturarea regimului comunist, cand s-a incercat obtinerea unor informatii dela Institutul Medico-Legal sau dela cei abilitati cu ancheta mortii lui Marin Preda, dorinta ziaristilor de elucidare a cazului a fost intampinata cu raceala si indiferenta, sau cu lansarea unor versiuni neconforme cu realitatea. Motivul ? Asupra mortii lui pluteste umbra sinistrei institutii care nu este straina de acel "accident", asa cum nu este straina de moartea multor altor dizidenti din tara sau de peste hotare care devenisera incomozi sau indezirabili pentru regimul comunist . Distinsul doctor Serban Milcoveanu care a analizat din punct de vedere strict medical aspectele mortii clinice a prozatorului, bazandu-se pe acel "facies cadaveric" al lui Marin Preda, demonstreaza netemeinicia zvonurilor lansate de cei interesati sa deruteze opinia publica si sa-i denigreze memoria. El a pus diagnosticul de asasinat, intr-un articol publicat in revista "Lumea Magazin" din septembrie 2002. Si realizatoarea de programe TV Mariana Sipos, care a cercetat cu minutiozitate dosarul de ancheta al procuraturii, cat si cel de urmarire penala a scriitorului de catre organele de filaj ale securitatii si a publicat cartea intitulata "Dosarul Marin Preda", considera ca zvonul lansat in legatura cu asa zisa lui moarte prin "inecare in propria voma" este o infamie. In legatura cu certificatul de deces eliberat de IML, in care se mentioneaza "asfixia mecanica cu un corp moale", Mariana Sipos concluzioneaza ca este posibil sa fi fost asfixiat cu o perna, datorita urmelor vinete pe care le avea pe buza de sus.  

Marin Preda ar fi implinit anul acesta la 5 August varsta de 86 de ani daca nu ar fi fost luat in vizorul securitatii dupa aparitia romanului "Delirul", roman care readuce in actualitate profilul moral al maresalului Antonescu. Prezentarea conducatorului Romaniei din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial intr-o lumina pozitiva a fost considerata la timpul respectiv o incercare de reabilitare a celui care a ordonat Armatei Romane sa treaca Prutul pentru eliberarea Basarabiei strabune. Marin Preda avea in pregatire un alt roman in care intentiona sa arate cum au fost lichidate valorile neamului nostru in obsedantul deceniu. In romanul "Cel mai iubit dintre pamanteni" eroul principal pomeneste la un moment dat despre "era ticalosilor". Notitele volumului al doilea din "Delirul", impreuna cu o valiza plina cu documente care se aflau in fisetul lui personal au disparut imediat dupa moartea scriitorului. Dupa unii investigatori ai acestui caz, Marin Preda devenise deosebit de incomod atat pentru rusi, care nu puteau uita infrangerile suferite in fata armatei romane conduse de Antonescu dincolo de Nistru, cat si pentru cuplul dictatorial din Romania, deoarece in acest volum el face o subtila aluzie la pretentiile sotiei dictatorului de a se afirma in viata politica a tarii. De remarcat similitudinea mortii lui Marin Preda cu cea a actorului Amza Pelea care a spus intr-unul din monologurile lui care ne descreteau fruntile, in contextul unei intamplari din orasul Bailesti: "Leana lui Zapacitu din capul satului". "Zapacitu" era porecla concetateanului sau pe nume Galiceanu, dar aceasta aluzie avea sa o plateasca cu viata deoarece a fost dat pe mana lui "Radu", adica iradiat, cum obisnuia dictatorul sa ceara securitatii lichidarea adversarilor regimului, ai indezirabililor sau ai asa zisilor tradatori. Ne amintim de asasinarea fotbalistului Dan Coe, a lui Cornel Chiriac, a istoricului Vlad Georgescu care a primit urmatorul mesaj de amenintare:"daca il dai pe Pacepa (Orizonturi rosii), vei muri", precum si a altor catorva din conducerea postului de radio "Europa Libera", a inginerului Gh.Ursu, a lui Virgil Trofin, a lui Vasile Patilinet la Ankara, ca sa dam numai cateva nume ale celor lichidati de organele de represiune aflate in slujba dictatorului.

Cel care avea sa plateasca cu viata faptul de a-si fi permis sa faca cativa pasi in afara liniei frontului in care erau inregimentati scriitorii care acceptasera tezele proletcultiste ale realismului socialist, slugoii si poetii de curte care elogiau "realizarilii epocii de aur" si-l tamaiau pe dictator dedicandu-i osanale si omagii, s-a nascut la data de 5 august 1922 intr-o comuna din judetul Teleorman, Silistea-Gumesti, pe care o descrie in capodopera lui epica "Morometii". Aceasta ampla fresca a vietii unui sat romanesc din Campia Dunarii, in care este conturat cu linii viguroase taranul Ilie Moromete i-a adus autorului premiul de Stat in anul 1956. Se poate afirma cu certitudine ca ascensiunea si celebritatea lui Marin Preda s-au datorat in cea mai mare masura aparitiei acestei carti care l-a situat ca prozator epic imediat dupa Liviu Rebreanu in istoria literaturii romane, celebritate care i-a dat constiinta deplina a valorii sale. In anul 1968 este ales vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor Romani, doi ani mai tarziu este numit director al Editurii Cartea Romaneasca nou infiintata, in anul 1971 primeste premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul "Marele Singuratic" iar in anul 1974 este ales membru corespondent al Academiei Romane. In anul 1975 publica volumul "Delirul", in 1977 "Viata ca o Prada" in care descrie drumul sinuos parcurs, la capatul caruia il astepta consacrarea, iar in anul 1980 apare ultimul sau roman de mare succes intitulat "Cel mai iubit dintre pamanteni", dupa care, la data de 16 mai este gasit mort in camera lui de creatie de la Palatul Mogosoaia, "dupa o noapte de betie", asa cum s-a zvonit in cercurile literare si in masmedia controlata de partid imediat dupa acel tragic eveniment.  

A fost un scenariu initiat si pus in circulatie de cei care au avut misiunea de a-l elimina intrucat se indepartase de la "linia partidului", devenise prea independent si, datorita popularitatii de care se bucura, isi luase anumite libertati permitandu-si sa scrie lucruri care nu puteau fi pe placul nici al Moscovei si nici al tiranilor care tineau tara sub teroare cu ajutorul unui aparat de opresiune alcatuit din elemente aduse de la periferia societatii.  

Marele succes la public al lui Marin Preda nu putea sa nu trezeasca sentimente de invidie si in randul unora dintre confratii sai, atat inainte cat si dupa evenimentele din decembrie ‘89. Detractorii lui au incercat sa minimalizeze valoarea literara a operelor sale declarand ca a fost un produs al regimului comunist si faptul ca a colaborat cu acest regim este impardonabil.  

Sa vedem insa cum s-a desfasurat "colaborarea" lui cu regimul comunist si care au fost relatiile sale cu securitatea care primea note informative despre el chiar si de la bunii lui prieteni sau de la unii colegi de breasla, care figurau cu nume conspirative de informatori in documentele securitatii. In Dosarul de Urmarire Informativa (DUI) a lui Marin Preda, Dosar care cuprindea 4 volume si era intitulat "Editorul" , exista o nota a secu

ritatii datata 16 noiembrie 1972 in care se mentioneaza ca "Marin Preda este lucrat de organele noastre prin DUI pentru faptul ca este cunoscut cu manifestari negative cu privire la politica partidului si Statului nostru". Dupa "Tezele din aprilie" prin care Nicolae Ceausescu anunta inceputul asa zisei "revolutii culturale" dupa model chinezesc, securitatea a inceput urmarirea tuturor plecarilor peste hotare ale scriitorilor, considerati potentiali dusmani ai "revolutiei culturale". 

Se cunoaste faptul ca Marin Preda era in evidenta securitatii inca din anul 1966. Toate deplasarile si intalnirile lui erau urmarite de o armata de agenti care il supravegheau in permanenta. In notele informative cu privire la convingerile lui personale despre regimul de la putere, se mentiona: "declaratii dusmanase la adresa oranduirii", "refuzul lui de a colabora la organul CC al PCR Scanteia", precum si unele afirmatii cu privire la lipsa de libertate a presei in Romania. Intr-una din aceste note se preciza ca in anul 1965 Marin Preda fusese la Paris unde se intalnise cu "transfugii fata de care a criticat regimul comunist din Romania". In luna ianuarie 1972 un alt informator al securitatii care semna "Artur", scria ca Marin Preda se intalnise la Paris cu Monica Lovinescu si cu alti colaboratori ai postului de radio "Europa Libera". In baza acestor note, cat si a unui referat al securitatii in legatura cu "activitatea lui dusmanoasa", convorbirile telefonice i-au fost interceptate prin montarea la domiciliu a unui dispozitiv de ascultare, iar la sediul Editurii "Cartea Romaneasca" s-au facut dese perchezitii noaptea. Cat priveste "colaborarea" lui cu regimul comunist, aceasta se poate stabili cu usurinta citind declaratia criticului literar Marin Mincu caruia nu i se publicau lucrarile fiind acuzat ca in scrierile lui este prea de "dreapta". Marin Preda, directorul Editurii l-a aparat insa punand la punct pe un denigrator al acestuia printr-o injuratura neaose, publicandu-i apoi toate lucrarile. Iata cum il caracterizeaza Marin Mincu pe acest asa zis "produs al proletcultismului": 

"Marin Preda era un om de o elevata noblete, comportandu-se in orice imprejurare ca un adevarat aristocrat; el avea rabdarea nobila sa-i asculte pe toti cei care i se adresau si sa le raspunda cu franchete si naturalete. De asemeni el apreciaza "onestitatea intelectuala a lui Preda si incapacitatea lui organica de a tolera minciuna si injustitia, de orice fel ar fi fost acestea."  

La randul lui, Nicolae Breban declara ca Marin Preda i-a publicat romanul "Ingerul de gips", desi era ostracizat in tara intrucat participase peste hotare la manifestari anticomuniste.  

Despre organele de represiune care tineau tara sub teroare, eroul romanului "Cel mai iubit dintre pamanteni" foloseste la adresa lor epitete precum "duri", "cretini", "primitiv" (un colonel de securitate), "demagog rudimentar" (un general), "analfabet periculos" (un gardian pe care pana la urma l-a omorat de teama de a nu fi el ucis de acesta), etc.  

Puteau fi trecute cu vederea aceste pareri infamante ale lui Marin Preda la adresa baietilor cu petlite albastre la veston? Conjunctura le era extrem de favorabila. Aveau acordul cabinetului 2, deoarece 

sotia dictatorului fusese vizata direct in aluzia referitoare la dorinta ei de implicare in viata politica, precum si sprijinul logistic al rusilor care se simtisera ofuscati la aparitia volumului "Delirul". Cu cateva zile inaintea mortii lui, dupa cum declara fratele sau, scriitorul a primit cateva amenintari cu moartea si i-a marturisit, "sunt un om terminat", exact ca in cazul lui Vlad Georgescu. Si baietii s-au tinut de cuvant, exact ca in cazul lui Vlad Georgescu care a dat pe post "Orizonturile Rosii", carte care a dezvaluit occidentului adevarata fata a dictatorului roman. Pentru a demonstra ca nu sunt primitivi, i-au varat un cearsaf in gura, sau i-au pus o perna pe fata, "astupandu-i orificiile respiratorii", dupa cum reiese din raportul intocmit de IML. Cea mai autorizata parere asupra mortii lui Marin Preda ramane insa cea a medicului Serban Milcoveanu, care, bazandu-se pe declaratiile unor martori care l-au vazut pe Marin Preda imediat dupa moarte, este convins ca a fost otravit cu cianura de potasiu, deoarece cadavrul lui nu avea culoarea livida specifica tuturor cadavrelor, ci era de culoar

e "rubinie, de un rosu deschis", culoare specifica a celor morti in urma inhalarii cianurei. De aceiasi parere este si fosta sotie a scriitorului, Elena Preda, care este convinsa ca sotul ei a fost otravit. Si Aurora Cornu, prima lui sotie, a declarat intr-un interviu acordat la Paris Lucretiei Barladeanu "Dupa ce am vazut fotografiile date de politie cu cadavrul lui Marin nu poti sa nu te intrebi daca nu este vorba de un asasinat".  

Moartea scriitorului Marin Preda ramane, deocamdata, un caz nerezolvat. Daca Justitia va fi pana la urma epurata de magistratii obedienti pana la sevilism fata de puterea "emanata" in convulsiun

ile din decembrie ‘89, se va afla cine sunt autorii acestui asasinat politic, cat si al multor alte asasinate executate la comanda politica. Sa speram insa ca intrara Romaniei in structurile europene, precum si dorinta de purificare a societatii vor declansa operatia de purificare a tuturor Institutiilor Statului si eliminarea tuturor colborationistior unui regim recunoscut a fi fost cel mai inuman din Europa, regim care, raportat la numarul de locuitori ai tarii noastre, a dat cel mai mare numar de victime si de tortionari.

http://top-secret.ablog.ro

© 2022   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->