Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Eminescu si Slavici – o prietenie literara
Pe Eminescu, Slavici l-a cunoscut la Viena in 1869. In luna septembrie a acestui an a fost incorporat ca „voluntar” la un regiment din Viena. Paralel cu stagiul militar Slavici face aici si studii de drept. Din primul moment, intre cei doi viitori mari scriitori, s-a legat o prietenie. Eminescu ii va ramane toata viata „prieten si sfatuitor”. Amandoi sunt proclamati „membri definitivi” ai societatii literare „Romania”, intemeiata inca din 1864 de studentii romani aflati la Viena.
La Universitatea din Viena Eminescu si Slavici audiaza impreuna unele cursuri, iar dupa orele de instructie citesc intens din opera lui Platon, Kant, Hegel, Schopenhauer, Rousseau, Pestalozzi, iar din filozofia orientala il citesc pe Confucius, pe care Slavici il considera „cel mai cuminte dintre oamenii care le-au dat altora sfaturi”. Dezbaterile in urma celor citite se intindeau atat de mult incat numai oboseala ii face sa-si intrerupa printr-o scurta odihna dialogul framantarilor filozofice.
In ciuda diferentelor dintre ei, atat ca structura, cat si ca temperament, poate si ca formatie, Slavici marturisea in „Amintiri”: „Oricat de multe si de mari ar fi fost deosebirile dintre noi, erau cateva lucruri care ne legau pentru toata viata”, sau „se izbeau in noi amandoi una din alta, doua lumi pornite din aceeasi obarsie, dar desfasurate fiecare in felul ei, una larga su luminoasa, iar cealalta stramta si neguroasa”.
Slavici a fost fascinat de la inceput de inteligenta sclipitoare a lui Eminescu, dotat cu o extraordinara capacitate de intelegere a universului, inzestrat cu jocurile sclipitoare ale fanteziei, manifestandu-si cu o impetuozitate clocotitoare valoroasele sale convingeri.
Scriitorul sirian marturiseste „Deodata cu mine venise la Viena si Eminescu al nostru. Ne-am intalnit, ne-am facut prieteni si vrand nevrand, tot pe el il gaseam cand vroiam sa discut cu cineva, caci desi era mai mic de ani, era mult mai mare ca stiinta, strivitor ca superioritate intelectuala si mai presus de toate om cu inima deschisa si totodata plina de caldura sfanta a celor alesi” ( Fapta omeneasca).
La randul sau, Eminescu a intuit in Slavici pe „omul disciplinat, maniac de corect, cu o anume ingustime in vederi, crescut in respectul masurii in toate” (P. Marcea).
Cu siguranta Eminescu s-a apropiat de Slavici ca si de Creanga, datorita zestrei folclorice cu care acesta venise de la Siria. „Amintirile si povestirile lui – observa pe buna dreptate Ovidiu Papadima, in graiul reavan al locurilor natale, il vor fi incantat pe Eminescu, care il indemna sa astearna din ele pe hartie asa cum le rostise”.
Eminescu, desi mai tanar cu doi ani, incepe sa se preocupe serios de formarea lui Slavici ca scriitor. Plimbarile lor filozofice, pana noaptea tarziu si de multe ori pana la aparitia zorilor unei noi zile i-au fost de mare folos scriitorului sirian „Asa a trecut iarna si primavara. Nu era zi fara ca sa ne intalnim si toate orele libere ni le petreceam impreuna. In urma straduintelor lui am inceput sa citesc romaneste; m-am deprins incetul cu incetul cu rostirea literara a vorbelor si am scris, cum zicea el in sirieneasca mea comedioara „Fata de birau”, apoi povestea „Zana zorilor” si in cele din urma studiul „Noi si maghiarii”. Deoarece eu nu eram in stare sa scriu corect, el imi copia manuscrisele facand in ele corecturi cu multa discretie, unele si le trimitea la Convorbiri literare, cu care avea legaturi”. (Amintiri)
La numai un an de la contactul cu Slavici, Eminescu a inceput sa-l recomande lui I.Negruzzi, unul dintre fondatorii Junimii „Eu cred ca Slavici este un scriitor de viitor – ii scrie Eminescu redactorului Convorbirilor literare. El cugeta drept, are idei originale si va scrie foarte bine cand va manui mai usor limba romaneasca”. Toate acestea i-au facilitat lui Slavici apropierea de revista Convorbiri literare, unde la recomandarea lui Eminescu era asteptat de toata lumea „Toti pe cati i-am consultat sunt de parere ca trebuie sa vii la Iasi” ii scria I. Negruzzi. Pana si Titu Maiorescu se va intreba nelinistit „Nu mai vine Slavici?”. Acesta era asteptat cu nerabdare si pentru faptul ca sectorul de proza era deficitar la revista in comparatie cu cel de poezie, unde Eminescu si Alecsandri erau doua nume de referinta.
Nicolae Iorga sublinia inca in 1925 ca „Slavici a reusit sa dea revistei junimiste sucul tare si gustos al adevaratei vieti populare, asa cum o vazuse, o traise in tinutul sau de nastere”
Slavici era constient tot timpul de imensul rol pe care l-a jucat Eminescu in viata sa si mai ales in cea scriitoriceasca. Inca din vremea studentiei avea despre marele poet o imagine cu totul iesita din comun „Eminescu a fost cel mai stiutor dintre oamenii cu care eu am avut in viata mea multumirea de a sta de vorba” (Amintiri).
Intr-o scrisoare adresata lui I. Negruzzi, Slavici marturiseste „Felul gandirii sale ma seducea si nu mai putin ma seduce forma in care, se manifesta acest fel. Eminescu este o combinare armonioasa a trecutului cu prezentul”.
Slavici l-a cunoscut si l-a iubit pe Eminescu, ca nimeni altul. El cel mai in masura sa-l caracterizeze pe cel mai mare poet al neamului nostru: „Eminescu este dintre acei putini oameni care nu sunt meniti a vietui in societate, pentru ca nu-si afla semeni… Este un om de felul in care natura nu produce decat in momentele sale de preocupatiune”.
Eminescu l-a invatat pe Slavici sa nu judece stramb, sa fie un luptator cu convingeri statornice, un observator sanatos, care uitandu-se la oamenii din jur, fie ca-i cunostea, fie ca nu, sa le poata creiona figura, gesturile, atunci cand era nevoie sa-i aseze ca eroi in vreuna din operele sale.


Slavici a intrat in viata cu un suflet sanatos, iar actele ce le-a savarsit in cazul vietii lui „nu le-a facut din interese egoiste ci din cel mai curat cuget”(E. Slavici – Jurnal).
In opera lui suna un accent blajin si cumpanit si se misca o lume impacata si buna.
Eminescu referindu-se la „Novele din Popor” il considera pe Slavici ca un autor sanatos in conceptie, care in prezentare personajelor se dovedeste a fi un bun cunoscator al naturii omenesti „fiecare din chipurile care traiesc si se misca in novelele sale sunt nu numai copiate de pe ulitele impodobite cu arbori ale satului ci au si fondul sufletesc al poporului, gandesc si sunt ca el”.
Purtatori ai unui intreg si autentic „credo” al acestui popor, pastrandu-si inconfundabila identitatea, cei doi buni prieteni calatori vin inspre noi dint-un alt veac, ramanand fara varsta pentru ca materia gandului lor este inepuizabila si ne insoteste generatii la rand in fiecare moment al existentei noastre.
„Nu trece omul luminat prin lume fara ca sa-si reverse lumina si daca i se retrage viata marginita in timp, ramane lumina pe care a revarsat-o in sufletul celor inca vii si creste impreunandu-se cu alte lumini si se intinde patrunzand in sufletele celor ce randuri, randuri intra in viata”(Din batrani).

Prof. Alina Vance

Vizualizări: 56

Răspunsuri la Aceste Discuţii

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->