Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Postări de blog prezentate -- Arhiva Iunie 2020 (56)


INACTIV
E DUMINICĂ AZI

Duminicile sunt făcute să-mi fie dor, să mă rup în bucăți, să le arunc pe podea, pentru ca mai târziu, în noapte, să mă aplec să le adun, să le strâng la piept,  încercând zadarnic să le pun împreună. Duminicile sunt făcute să scriu până-n zori, pentru a-mi ascunde lacrimile în cuvinte care să mă mângâie, pentru ca a doua zi să apar puternică în fața oamenilor. Duminicile sunt făcute să-mi îmbrățișez durerea, mințindu-mă că totul a fi bine și că niciodată…

Continuare

Adăugat de Zina Dorina Pancu la Iunie 15, 2020 la 10:00am — Nu sunt comentarii


redactor
Adultescentul (cap. 7)

La al doilea leșin, Emilia fu aproape să se stingă. Senzația de sufocare fu atât de senin acceptată, din pricina tragismului apăsător al vieții, încât ea se prinse cu sete adâncă de acest prilej de evadare. Apoi s-a instalat starea de calm şi uşurare, iar sufletul ei de fecioară privea moartea ca pe un dar nemaipomenit. Părea o linişte amestecată cu extaz, care o făcea să se înalțe precum un fulg, dar nu sub influența unei forțe exterioare, ci din voința proprie. Lumea rămânea în urmă cu…

Continuare

Adăugat de Paul Rotaru la Iunie 14, 2020 la 5:00pm — 2 Comentarii


admin
Mai la sud de inima ta

Mai la sud de inima ta

de Gabriela Mimi Boroianu

13.06.2020

Din ce parte vrei să mi te-apropii?

Dinspre ieri sau, poate, dinspre nord,

De pe-aleea unde-s singuri plopii

Și-au făcut iubiri atac de cord?

Dinspre miazăzi sau dinspre vale?

Strada cu grădini de trandafiri

Unde bate, veșnic, vânt de jale

Și se frâng dorințele în miri...

Sau alegi poteca șerpuită

Ce coboară agale de pe deal,

În miros de tei, și-i…

Continuare

Adăugat de Gabriela Mimi Boroianu la Iunie 14, 2020 la 11:22am — 6 Comentarii


ACTIV
ÎN IUNIE-N PARCURI TEIUL ÎNFLOREŞTE-Rubaiat

În iunie-n parcuri teiul înfloreşte,
Parfumul lui în inimă-mi trezeşte
Un gând ş-un dor de Clujul studenţiei,
Emoţia o simt în piept cum creşte...…
Continuare

Adăugat de Friciu Ioan la Iunie 13, 2020 la 10:00pm — 1 Comentariu


ACTIV
ADN-ul social e-o bagatelă

Ceainicul Europei este iar sub
presiune psihologică sau nu în
piață ori în viață același crema
toriu sub acoperire citește și ar
zi mai departe…
Continuare

Adăugat de Costel Zăgan la Iunie 13, 2020 la 5:54pm — Nu sunt comentarii


ACTIV
Discretia memoriei

poezii recente - SAGA 2020

ilustratii: Juan Miro

https://www.academia.edu/43329905/Adrian_Grauenfels_-_Discretia_memoriei

Adăugat de Adrian Grauenfels la Iunie 13, 2020 la 10:49am — 1 Comentariu


ACTIV
Poem nenumerotat

(Despre nimicuri)

”Nu mă mai înghesui între scândurile din gard aiurea, dă-mi pace. M-am urzicat toată. Și mă zgârie până la sânge și tufa asta nesuferită de zmeură. Ți-am zis că nu știu a săruta, mă tânguiam eu”. Dar el nu și nu, nu se lăsa înduplecat de rugăminți. ”Las că înveți, mi-a spus, nu-i cine știe ce filozofie, e un nimic”. Mi-a arătat cum să-mi desfac brațele amorțite, să le așez curcubeu în jurul gâtului său. Dacă le-aș fi lăsat încrucișate îmi zdrobeau sânii; ar fi țâșnit…

Continuare

Adăugat de Veronica Șerban la Iunie 13, 2020 la 12:12am — 5 Comentarii


ACTIV
TUDOR-COSTIN SICOMAS - despre "Momente magice ale avangardei române"

O critica de TUDOR-COSTIN SICOMAS  

 

Momente magice ale avangardei române”, de Adrian Grauenfels

Editura Saga, Israel, 2020

Întotdeauna am fost…

Continuare

Adăugat de Adrian Grauenfels la Iunie 12, 2020 la 7:57am — 1 Comentariu


ACTIV
AUNCI CÂND VÂNTURI RECI ÎŢÎ SUFLĂ-N CALE, ÎMPOTRIVĂ-Rubaiat

Când vânturi reci îţi suflă-n cale, împotrivă,
Propteşte-te în rădăcini să nu cazi în derivă,
C-acesta-i modul de-a răzbi prin jungla pământeană
Şi să te lupţi cu soarta cea vicleană şi furtivă.…
Continuare

Adăugat de Friciu Ioan la Iunie 11, 2020 la 11:20pm — 1 Comentariu


ACTIV
Viitorul e-un necunoscut

 

Ne conjugăm la timpuri ce-au trecut,

Dar vrem secunda de-i săgeata oarbă,

Lăsăm minutul iute să ne soarbă

Că-ci viitorul e-un necunoscut.

 

Ne amintim că tineri am trecut

Peste războaie destrămate-n pace.

În noi iubirea încă zace

Căci viitorul e-un necunoscut.

 

Pe visători la index i-am trecut.

Rămânem cerebrali în neputinţă.

Simţim cum răul scormone-n fiinţă

Căci viitorul…

Continuare

Adăugat de Mihai Katin la Iunie 11, 2020 la 6:11pm — 3 Comentarii


ACTIV
CÂND N-AM IDEI GÂNDIREA-N CERCURI SE ROTEŞTE-Rubaiat

Când n-am idei gândirea-n cercuri se roteşte
Şi în rotirea ei perpetuă găseşte
Filon de aur în cuvânt de poezie,
Pe care îl extrag şi-l dărui cui citeşte.…
Continuare

Adăugat de Friciu Ioan la Iunie 10, 2020 la 11:24pm — Nu sunt comentarii


ACTIV
New order

 

Se strigă lung pe străzi despre dreptate,

Irepresibili până la injurii,

Cuprinşi de inepţia unor furii,

Statuile vor fi decapitate

 

În numele frăţiei în dispreţ

Incendiind valoarea şi vitrină,

Doar cei bătrâni să îşi asume vină

Că astăzi libertatea n-are preţ

 

Şi d-ar avea o vindem pe-o ţigară,

O strecurăm în ieftină plăcere

Căci orice prost are acum părere

S poate…

Continuare

Adăugat de Mihai Katin la Iunie 10, 2020 la 7:57pm — Nu sunt comentarii


admin
In Memoriam Agafia Drăgan...

Mă alătur tuturor cronopedienilor - şi nu numai - îndureraţi de trista veste a mutării la cer a celei ce a fost Agafia...

În memoria ei, printre lacrimi de durere, repostez aici volumul realizat şi lansat la noi, în Biblioteca Cronopedia încă din 2014...

Dumnezeu să te odihnească în pace şi mântuire...…

Continuare

Adăugat de Ioan Muntean la Iunie 9, 2020 la 1:50pm — 12 Comentarii


ACTIV
AGAFIA DRĂGAN- Spinul din creier

AGAFIA DRĂGAN- Spinul din creier

După o lungă perioadă de absență, cu mare durere, vin și vă dau o veste tristă. Agafia Drăgan ( Eugenia-Jana Drăgan) după o necruțătoare boală și o lungă suferință, ne-a părăsit. Din păcate, cu ,, Spinul din creier'' nu s-a mai putut face absolut nimic. Acolo, Sus în Cer,…

Continuare

Adăugat de Maria-Ileana Tănase la Iunie 9, 2020 la 10:00am — 9 Comentarii


redactor
Adultescentul (cap. 6)

De la primele discuții dintre tatăl ei şi Bădia Gil, Emilia nu a încetat să spere că se va întâmpla ceva, orice, chiar şi o nenorocire care să împiedice acest eveniment asupra căruia vedea planând cele mai sumbre auspicii. Însă nunta a cunoscut repeziciunea şi formalitățile specifice oamenilor simpli de la țară, unde unii se plâng că sunt excedați de greutățile zilnice, iar alții îşi trâmbițează nevoia de urmaşi.

Ziua aceea începuse ca oricare alta, nici mai mohorâtă ca sufletul…

Continuare

Adăugat de Paul Rotaru la Iunie 9, 2020 la 5:00am — 2 Comentarii


ACTIV
ÎN CREAŢIA LUMII MAI ÎNTÂI A FOST IDEEA-Rubaiat

În creaţia lumii mai întâi a fost ideea,
Demiurgul, în tot ce a urmat a dat scânteia
Ca din haos materia să s-aşeze-n univers
Şi luminătorul să se nască cu planeta Gea.…
Continuare

Adăugat de Friciu Ioan la Iunie 9, 2020 la 12:23am — Nu sunt comentarii


ACTIV
ÎNTRE MIEZUL NOPŢII ŞI AMURG-Rubaiat

Între miezul zilei şi amurg
Trec marşând prin vechiul nostru burg,
Cavaleri frumoşi şi visători,
Dulci priviri în urmă li se scurg.…
Continuare

Adăugat de Friciu Ioan la Iunie 8, 2020 la 12:08am — 1 Comentariu


moderator
Puiul de căprioară

Păşește din umbră

către albe zări

un gingaș pui de căprioară

venit din sfera de ninsori

tristețea o măsoară,

cu pași mărunți

îl privesc îndeaproape

cu ochii scăldați de dor,

în suflet adânc îmi pătrunde

tresare şi clipeşte întrebător

încărcat de adânci visuri

ce au rămas,

raze vii de…

Continuare

Adăugat de CIOBOTARIU MARIA la Iunie 7, 2020 la 6:00pm — 5 Comentarii


ACTIV
ÎMBĂTRÂNIT-AM NOI IUBITO ÎMPREUNĂ-Rubaiat

Îmbătrânit-am noi iubito împreună,
Ne-am contrazis, apoi ne-am acordat în strună
Să trecem mai uşor meandrele vieţii
Şi valul să-l oprim din marea în furtună.…
Continuare

Adăugat de Friciu Ioan la Iunie 6, 2020 la 10:21pm — Nu sunt comentarii


ACTIV
frica

s-a mai pierdut un amurg
celebru
al gândurilor
sub lampadarul
trupului
fără el fi pregătită să culegi
din vitrina anotimpului ploios
lacrimi
te aștept pe covorul fosil
al timpului otrăvit
nu alerga prin cotloane
pietrificate
în iarna mâniei noastre
gust din poala mamei
frământată cu rugăciuni
să îmblânzesc frica de cuvinte

Adăugat de ovidiu dinica la Iunie 6, 2020 la 12:34am — 3 Comentarii

Arhive Lunare Prezentate

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->