Zile de naştere

Blogul lui George Ionita -- Arhiva Noiembrie 2020 (8)

amurg

amurgul conabiu se destramă

sclipiri de olmaz pătează cerul

păsările aripi au de-aramă

din Graalul Sfânt se-adapă norul

satul s-a pierdut sub fum

câinii latră-n curți sărace

oameni obosiți pe drum

se-ntâlnesc își dau noroace

le sunt palmele crăpate

chipul ars de-atâta soare

de pe -ncovoiatul spate

storc cămașa de sudoare

țânci desculți le ies în cale

bucuroși că vin acasă

cine-a spus că-s…

Continuare

Adăugat de George Ionita la Noiembrie 9, 2020 la 9:30am — Nu sunt comentarii

La Luna

La Luna

„este atâta singurătate în acest aur”
Jorge Luis Borges

Luna ca o candelă în noapte
cu raze reci
însingurate
în amprente de priviri furate
visuri de o umbră rezemate
timpul picurând destine
în eternitate...
spada care taie nodul sacru
și surâsul de madonă
într-o pânză prizonier
miraje albastre plutind peste Shamo
„Hai tanta soledad en ese oro”

Adăugat de George Ionita la Noiembrie 8, 2020 la 11:23am — Nu sunt comentarii

toamna se revarsă-n frunze

toamna se revarsă-n frunze
și copacii mor câte puțîn
peste florile confuze
vântul bate acum străîn

sălciile plâng pe ape
ce se duc necontenit la vale
cerbii vin să se adape
răul răvășind în rotocoale

luna palidă se-arată
luminând cărări pustii
cât aș vrea măcar o dată
să uiți toamnă să mai vii

Adăugat de George Ionita la Noiembrie 7, 2020 la 11:30am — 2 Comentarii

vertij

uneori totul se învârte în mintea mea

şi mă simt de parcă aş fi coborât dintr-un carusel

sau aş fi băut câteva beri în plus

mă clatin şi nici măcar nu încerc să merg drept

pentru că n-am încotro

sau pentru ce

simt golul cum mă apasă

nu răspund nici la telefonul iubitei

care sigur m-ar întreba

" ce faci dragă, nu vii să...?"

mă chircesc pe canapea şi închid ochii

poate o să adorm

sub pleoapele lăsate văd turme de…

Continuare

Adăugat de George Ionita la Noiembrie 4, 2020 la 11:30am — 2 Comentarii

cocorul

se tulbură albastrul cer

de-atâtea aripi care bat

de zborul geometric în echer

când spre apus cocorii au plecat

pe câmp măceşele sunt rumene

pădurea plânge cu stropi de aramă

în sufletu-mi pustiul se aşterne

şi visele mi se destramă

iar tu cocor bătrân n-o să mai pleci

şi nici n-o să mai vezi vreodată marea

de-acum vei îndura aici

singurătatea disperarea

tu singurul rămas în cuib

priveşti tăcut spre zarea necuprinsă

curând…

Continuare

Adăugat de George Ionita la Noiembrie 3, 2020 la 1:38pm — 4 Comentarii

miraj

îmi sunt buzele însetate
şi trupul îmi pare un munte de sare
de unde sângele mi se adapă
şi sudoarea
chiar şi lacrima mea
abia mă târăsc
până la fântâna crescută-n pustiu
dar mereu ajung obosit
şi prea târziu
e vie fântâna
şi-acolo iar creşte-ntre dune
şi-o tânără fată cu cofele pline
apa răsfiră şi semne îmi face
răscolind setea din mine

Adăugat de George Ionita la Noiembrie 3, 2020 la 9:48am — Nu sunt comentarii

extaz

n-am crezut vreodată că iarba

poate fi aşa de albastră

cerul senin de un verde crud

că zborul păsărilor coboară atât de jos

încât poţi să-l atingi

şi vântul se încurcă prin şuviţele tale blonde

acoperindu-ţi ochii

cu ultima lui adiere

odihnindu-ţi privirea

când albastră când verde

că zâmbetul tău

poate alunga toată tristeţea lumii

punând în loc un strop de fericire

în clipa asta-n care se…

Continuare

Adăugat de George Ionita la Noiembrie 2, 2020 la 10:55am — Nu sunt comentarii

ascunde-mă în amintirea ta

ascunde-mă în amintirea ta
să mă poți vedea
de o să vrei
te voi aștepta
printre urme și tot ce am atins
când te căutam prin ploi
sau împreună ne miram
chiar dacă e toamnă
prea devreme-a nins
păstrează-mă în amintirea ta
să mă poți vedea
când dorul te va răscoli
și în tomnatice amurguri
la mine tu te vei gândi
te vei gândi...

Adăugat de George Ionita la Noiembrie 2, 2020 la 10:11am — Nu sunt comentarii

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->