Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Blogul lui Daniela Vîlceanu -- Arhiva August 2019 (9)

OȘTEAN ÎN BĂTĂLIA BRÂGLELOR

Atunci când eram doar o fetișcană și mama se străduia să scoată din mine o copie a ei (femeia tipică, gospodina perfectă) pe vremea asta avea tot timpul "războiul" în casă. Durerea mea cea mai mare era că mă pregătise și pe mine oștean destoinic și mă lua cu ea în bătălia brâglelor și a ițelor. Cu cât mai multe ițe, cu atât mai complicată era treaba, iar fala în sat atingea cote incomensurabile. Cine mai avea așa fată vrednică și isteață care atunci când venea de la școală trăgea cu suveica…

Continuare

Adăugat de Daniela Vîlceanu la August 26, 2019 la 7:26pm — 2 Comentarii

DATORNICUL DORIT

Mi-ai spus că luna tainic ne trădează

Când vântul indiscret suflă-n perdea

Eu cred că Ea e doar invidioasă

Pe o iubire ca a mea și-a ta.

Luceafărul nu-ți bea din cupă vinul

Chiar de-ar râvni la sângeriul lui

Așa că te aștept să-mi stâmperi chinul

Ți-am pus sub pernă dragostea dintâi.

Doar știi că-s o femeie demodată,

Că mă hrănesc cu vise și cu slove

Și mă agăț nebună, disperată,

De tot ce-ai spus cândva, câteva…

Continuare

Adăugat de Daniela Vîlceanu la August 25, 2019 la 6:06pm — 6 Comentarii

NEPRIHĂNIRE

De un timp desenez sacrificii,

Adieri de vânt

Care se strecoară prin rănile spațiului

Și seacă sufletul pământului.

Desenez o mână de femeie

Care atârnă palidă și fără vlagă

Peste rama unui tablou închipuit.

Desenez Cleopatre, Madone,

Borgii, Semiramide;

Și de ce nu aș desena Ane?

Ane, născute să fie libere,

Deja iertate de păcatul omenesc

Ane eliberate din chinuri

Cu viața spre bucurie…

Continuare

Adăugat de Daniela Vîlceanu la August 19, 2019 la 7:01pm — 6 Comentarii

ANOTIMPURILE GRĂIESC DIFERIT

Astăzi de dimineață o rândunică desena cercuri concentrice pe cer

O barză mândră de tenacitatea puilor pune la cale o expediție

Câteva frunze palide dau semne de bătrânețe precoce

Pământul cu buzele crăpate adulmecă cerul

Dorul de o ploaie curată îi seacă sufletul

Soarele face exces de zel

Ultimul curcubeu care mi-a…

Continuare

Adăugat de Daniela Vîlceanu la August 9, 2019 la 5:13pm — 1 Comentariu

TEAMA

Minunea aceasta fragilă, colorată și plină de viață
Tocmai a adormit în palma mea întinsă,
Îi risipise ploaia polenul din colțul unei aripioare, ologind-o.
Închid mâna cu grijă și în timp ce se face pumn
Observ cum spaima privării de libertate, o trezește,
Instinctiv se zbate disperată.
Momentul acela în care își lăsase floarea preferată în grija cosașului prieten
Îi răpise încrederea în tot ce era purtător de suflet.

Adăugat de Daniela Vîlceanu la August 6, 2019 la 7:54pm — Nu sunt comentarii

INDECIZIE

Priveam cu ochiul drept, printre genele umede o lacrimă

Se desprinsese din suflet atunci când mai trăise încă o patimă

Se revărsase șiroind pentru că își dorise evadarea de după pleoapă

Se desprinsese-ntr-o clipă, se prelinsese pe obraz, pe buze îmi zăcea bolnavă.

În chinuri pustii mi se îmbracă în fiecare dimineață timpul

În neguri reci îmi umblă sufletul oricare ar fi anotimpul

Se parfumează cu dorințe ce par că îl resuscitează

Își revine,…

Continuare

Adăugat de Daniela Vîlceanu la August 4, 2019 la 7:27pm — Nu sunt comentarii

PĂDUREA ALBASTRĂ



- mulțimea vidă -

-- Bunicule, cum stai cu timpul liber?

-- Mai bine ca niciodată, nepoate! Sunt în concediu pe viață! De ce întrebi?

-- Mă ajuți să-mi fac temele la mate și fizică? Ne cere să vorbim despre "zero absolut", despre unitate, despre nulitate... Limbi străine, nu altceva!

-- O-hoo... Ai nimerit cum nu se putea mai bine, nepoate! Acum e vremea lui zero și a acoliților săi, nimicurile, nulitățile, vidul... Hai să-ți spun o poveste despre toate…

Continuare

Adăugat de Daniela Vîlceanu la August 2, 2019 la 10:00pm — Nu sunt comentarii

CÂNTECUL UNUI BALANSOAR

Purtând în bagaj pulbere de stele

Pașii te purtau prin visele mele

Pe Calea Lactee maci se scuturau

Rubiniul lor cerul îmbrăcau.

Balansoarul plânge, răcnind scârțâit

Femeia din mine nu a adormit

La priveghiul zilei Luna stă-n genunchi

Vântu-mi poartă glasul, unde te ascunzi?

Mi-e sufletul gol de tine de-aseară

Inima suspină în camera-i goală

Mângâi albul filei, apoi talpa dreaptă,

Schițe de trăiri încă te…

Continuare

Adăugat de Daniela Vîlceanu la August 2, 2019 la 7:30pm — 2 Comentarii

DEZLEGARE

Mă-nfrupt din vocea ta cu lăcomie

Când la ureche îmi șoptește tandru

Suflarea ta de struguraș din vie

O trag în mine ca un copilandru.

Nu mă mai satur să te mai iubesc

Nu mă mai satur să mă las iubită

Mă bate-un gând să mă cadorisesc

Dar știu că trece clipa fericită.

Ambrozie și mosc îmi pun în sân

Cerșite-n miez de noapte de la iele

Când gândul tău mă bântuia nebun

Gonindu-mă să caut printre stele.

Ce…

Continuare

Adăugat de Daniela Vîlceanu la August 1, 2019 la 9:00pm — 5 Comentarii

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->