Blogul lui Zinca Iulian Marius -- Arhiva Septembrie 2015 (16)

Ploaia timpului

 

 

Cu şoapte, cu dor, cu gânduri în vise, plouă

cu sete pământul uscat de lacrimi, strigă

 

cerul şi toamna

se miră de unde cânt

printre ramuri dezgolite de nori

 

şi

 

frunze îmbracă drumul ticăit

prin noapte, lumină

şi ecou din culori

 

(răz)bat la porţi deschise

de ochii ce nu-şi dorm timpul.      

 

 

29.09.2015, ora 23,38’

 

Adăugat de Zinca Iulian Marius la Septembrie 30, 2015 la 9:00am — 3 Comentarii

Muzica eclipsei

 

 

Plouă cu toamnă şi frunzele tac

în şoaptele stropilor de culoare.

 

Beau cafeaua în zorii nopţii cu privirea plecată după lună.

Norii o ţin ascunsă şi nici întunericul nu mai e întuneric.

 

Schimbări de timp, de stare, de foc şi apă au loc, toate odată.

 

Ce roşu e gândul şiroit pe după ureche,

acum,

curge întins,

transpir dinăuntru,

mă plouă afară,

cald şi frig,

tremură…

Continuare

Adăugat de Zinca Iulian Marius la Septembrie 27, 2015 la 11:28pm — Nu sunt comentarii

Îngeri lângă noi

 

Mi-am învelit trupul în suflet să simt şi eu

ce-mi spunea el: „Şi Sufletul are suflet.”

 

Acum nu mai am teamă să privesc în josul meu.

Oricât de înalt mi-aş cocoţa gâtul, doar albastru şi alb.

 

Sunt culorile îngerilor şi ei nu sunt doar în cer.

 

Sunt printre noi

şi ne ating când plutim

în derivă, fără cârmă.  

 

Se-nalţă cu noi pe aripi de dor.

 

Ale noastre sunt aripile, spunea el,…

Continuare

Adăugat de Zinca Iulian Marius la Septembrie 26, 2015 la 11:14pm — Nu sunt comentarii

Ploaia de noi

 

 

Cu urma de vară rămasă-n zi, am aşteptat noaptea

să vânture gândurile, pădurea şi frunzele pe buze

căzute sărutând luna în zborul lor. E toamnă acum.  

 

Sunt dezgolite

 

ramurile,

crengile,

 

braţele mele cuprind jocul unui pâlc de stele

călăuze de drumuri (ne)bătute de paşi şi tună.

 

Auzi?

 

N-ai teamă. Avem lumina dinlăuntru

şi pe noi ne avem – eu şi sufletul meu.…

Continuare

Adăugat de Zinca Iulian Marius la Septembrie 25, 2015 la 11:30pm — 4 Comentarii

Toamnă

 

Mă plouă Toamnă, toamna ta şi nici

nu simt stropii de-s reci sau calzi.

 

Mi-am învelit privirea în florile frunzelor tale

şi tot aici, sub cer, în anii ăştia, m-ai aflat.

 

Eu nu mai plec din tine.

 

Rămân chiar dacă te prefaci

când nori-ţi scuturi iarăşi,

 

poteci,

cărări

şi uliţi,

şanţuri

 

pe chipu-mi faci.

 

Sunt toate alte haine ce trupul le…

Continuare

Adăugat de Zinca Iulian Marius la Septembrie 24, 2015 la 3:00pm — 3 Comentarii

Libertate şchiopătată

 

Ploaia a ameţit pământul. Frunzele se clătinau

în zborul lor ca şi cum ar fi şchiopătat de un picior,

iar eu săream printre ele, pe celălalt.

 

Vroiam să-mi aud foşnetul trosnit pe cărare,

ca al lor. Mă credeam liber, eu cu mine.

 

Nu înţelegeam, nu ştiam de ce

 

se aşezau în pas de dans pe alei.

N-am învăţat să le ascult muzica.

 

Auzi? Ascultă. Libertatea.     

 

 

24.09.2015,…

Continuare

Adăugat de Zinca Iulian Marius la Septembrie 24, 2015 la 1:26am — Nu sunt comentarii

Pictura tăcerii (din şoapte)

 

Ţintuit cu mâinile şi picioarele, de cerul căzut pe mine,

priveam cum îmi cresc rădăcini în sus

de parcă eu creşteam în jos.  

 

Totul era calculat, planificat să văd mugurii din seminţele  

mai ieri aruncate din vârf de deget, cum încolţesc

în pământul ascuns de frunzele toamnei.

 

Rodesc culorile udate de ochi cu roua

dimineţii sau bruma din seara pictată

 

în tăcerea ce-şi tace şoaptele.…

Continuare

Adăugat de Zinca Iulian Marius la Septembrie 23, 2015 la 1:47pm — Nu sunt comentarii

Timpul din gânduri

 

Împăturesc tutun în foi de ziar, de nervi, de lipsă de răbdare, de timp,

de bani care să alerge la magazinul din colţ de stradă cu noaptea.

 

Pe fiecare deget,

 

o amprentă,

o umbră,

o pată,

 

cerneală albastră sau neagră,

 

nici nu mai contează în scrumul ars când îmi aprind

privirea pe cerul cu uşa închisă la camera cu luna.

 

Citisem undeva, într-un basm cred,

că poţi deschide…

Continuare

Adăugat de Zinca Iulian Marius la Septembrie 22, 2015 la 1:00am — Nu sunt comentarii

Gânduri teleleu (pe portativ)

 

Ard timpul ca pe o ţigară la cafea în dimineaţa clipei

aburită de un televizor cu gropi, găuri prea mici,

prea mari să mă încap între graniţele purtate

de interesele de dincolo de percepţia gândurilor

 

împreunate,

 

în braţe,

 

copii migraţi prin ţări

cu şine de tren pe valuri

de corăbii aruncate  

 

în mare de note, portativ de culoare.

 

Sting apăsat ca pe un muc, un chiştoc…

Continuare

Adăugat de Zinca Iulian Marius la Septembrie 20, 2015 la 4:27pm — 2 Comentarii

Duzina de timp

 

 

La distanţă de un click de ochi, lumina arde

şi tata e aici, cu noi, la bancă, eu şi sufletul

 

şi pădurea foşneşte-n linişte frunze pe cărărui străjuite

de copaci. Sunt încă verzi şi câteo ghindă obosită

să stea agăţată pe ram, cade, adulmecă pământul.

 

Îmi dezgolesc picioarele şi calc apăsat dorul de timp

răstignit la răscrucea dintre cer şi pământ, cu privirea

de-a lungul şi de-a latul, înaltul şi adâncul…

Continuare

Adăugat de Zinca Iulian Marius la Septembrie 15, 2015 la 6:14pm — 3 Comentarii

Crizantema dorului

 

 

Sufletul s-a dezbrăcat de trup. L-a lăsat pe un deal, pe o colină,

singur, în bătaia vântului. Nu se uscase deajuns, pe dinăuntru.

 

Am luat o găleată de cuvinte să-l tencuiesc, cu ele.

 

Vorbele au zburat în amintiri, pe

cer. Erau şi ele ude. Soarele le

mângâie, le aşteaptă să se aşeze

pe drumul de dincolo şi eu.

 

Eu mi-am mai pus un strat de vopsea pe mine cât pentru un an

şi era albastră…

Continuare

Adăugat de Zinca Iulian Marius la Septembrie 14, 2015 la 6:18pm — 2 Comentarii

Migraţia

 

Drumul era în urcare şi eu coboram în mine,

adânc. Mă voiam emigrant în timpul de demult.

 

Nu aveam viză. Nu ştiam să cânt la colţ de stradă, să

cerşesc lacrimi să-mi fac un fluviu ca Dunărea, să înot.  

 

Nu ştiam să dansez, să fac paşii mari de tango, să sar

graniţa dintre copilul de acum şi cel de atunci. Nu.

 

Nu m-au primit copii de acum,

eram unul mare,

ziceau ei.

 

Priveam la mama cum…

Continuare

Adăugat de Zinca Iulian Marius la Septembrie 12, 2015 la 6:53pm — Nu sunt comentarii

Zorii gândurilor

 

Zorii mi-au bătut în obloanele ochilor de parcă

ar fi fost alarma unui ceas. Mă anunţau că

trebuie să-mi iau pastila de o nouă zi şi cafeaua.

 

Cafeaua pe care o sorbea cu nesaţ în fiecare dimineaţă şi saluta

zgomotos oamenii care intrau şi ieşeau pe uşa scării de la bloc,

ca un veritabil portar din vremuri cu răsăritul în apus.

 

Bărbatul acela.  Bărbatul care purta vârsta în locul meu.

 

Arunc un pumn de apă pe…

Continuare

Adăugat de Zinca Iulian Marius la Septembrie 12, 2015 la 11:32am — Nu sunt comentarii

Banca sufletului

 

 

Norii s-au aliniat la start, pe cer. S-au înghesuit atât de mult

încât niciun strop de ploaie nu mai cădea printre ei. Toţi

veneau spre mine şi eu aveam atât de multă treabă azi,

 

să lenevesc cu privirea pe ruginiul toamnei.

 

Nu-mi rămâne decât

să mă aşez la umbra lor şi

când soarele se va plictisi să fie udat,

să alerg cu dorul, să culeg,

să strâng un buchet

 

de flori

 

din…

Continuare

Adăugat de Zinca Iulian Marius la Septembrie 11, 2015 la 1:39pm — 4 Comentarii

Caldarâmul şoaptelor

 

 

Ard picioarele printre stropii de ploaie azvârliţi pe asfalt.

 

Parcă joacă şotronul şi eu îmi ţin capul la umbra norilor

pictaţi pe cer, în nuanţe, nonculori în forma aripilor larg

deschise, de zbor. Ţineau locul sufletului când se odihnea.

 

Ştia. Eu nu pot striga după el. Gâtul îmi era arşiţe,

gropi pline, gata să erupă. Le ţineam sub control

cu antibiotic - privirea cufundată-n gânduri şerpuite

 

de…

Continuare

Adăugat de Zinca Iulian Marius la Septembrie 10, 2015 la 4:46pm — Nu sunt comentarii

Sărutul zorilor

 

 

Dincolo de noi, nu e nimic. De mână, amândoi, eu şi sufletul  

călcam ţărmul. Marea ne săruta tălpile bătucite de iţele vremii.

 

Gândurile dansau cu stelele şi luna. Luna era plină. Lumina

urmele paşilor din adâncul fără valuri. E linişte şi muzica

mută a nopţii, bate în ritmul zorilor de început de toamnă

 

şi

 

soarele răsare în larg, pe furiş, de teamă,  

 

parcă,

 

să nu…

Continuare

Adăugat de Zinca Iulian Marius la Septembrie 9, 2015 la 12:00pm — 5 Comentarii

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->