Zile de naştere

Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui

Noaptea asta nu trebuie să dormim, că altfel întunericul înghite lumea. Soarele nostru a murit, de aceea trebuie să stăm inimă lângă inimă toți copiii, să furăm scânteia,  să o ținem  în palmele noastre pline de viață  - nu, nu vă temeți, nu  vă veți arde, atât timp cât  pentru voi cutia Pandorei nu s-a închis -   să aprindem focul, să-l alimentăm cu vreascurile uscate ale lumii acesteia, iar cănd vom fi obosit să punem surcele tinere din ramurile noastre ca să nu se stingă.

Bunica, în nopțile viscolite de iarnă, punea la fiert grâul până înflorea, iar pe plită mere peste care presăra scorțișoară și îmi vorbea  încet despre   moșii care acum  sprijină coloana cerului.  La fereastra micuță a odăii albastre așeza mereu câte o gutuie galbenă și  spunea că rolul ei este să călăuzească lumea atunci când soarele, speriat  de răutățile oamenilor de peste an, obosit să înconjoare pământul, încearcă să se strecoare înspre tărâmul de  miazănoapte, vrând  să scape nevăzut, să se ascundă, să mai vadă, să uite, să doarmă ... Când fuge,  Soarele-Moș răscolește lumea, uneori singur, alteori însoțit de babe bocitoare, hâde, năpraznice care aduc gerul și nisori de-a valma peste lume,  peste streșinile caselor, peste zilele din calendar. Iar el, soarele, era urmărit  de doi sfinți,  gardieni la marginile lumii,  meniți să-l așeze din nou pe drumul lui.  Din prag mă privea cu blândețe bunicul, care intrase  cu brațele încărcare de dulciuri, de jucării.  În răstimp,   mâinile ei micuțe, albe torceau fusul, în vatră focul ardea molcom, răspândind miros de rășină de brad,  întreaga casă se cufunda în liniște, iar eu tresăream la auzul  viscolului șuierând amenințător, strecurându-se pe la colțurile caselor în așteptarea sufletelor înfricoșate. Zăpada se așternea, se înălța din pământ, înghițea încet Bărăganul ...

          Iarnă, nu am nimic cu tine, dar în fiecare an îmi răscolești amintirile și zadarnic încerc să regăsesc bucuria sufletului de copil care stătea cu năsul cârn lipit de fereastra peste care zăpada își așternuse stelele, zadarnic încerc să simt aroma de gutuie și măr copt cu scorțișoară.  În auz îmi sună și acum lemnele care se zvârcolesc, suieră  și se lasă înghițite de flăcările galben-roșiatice,  chipul sever al bunicului, vocea bunicii..., dar ei au devenit de mult moși, s-au mutat în copacul  care se întinde deasupra lumilor și  veghează.    

Sursa foto YGDRASSIL, by Prasa. deviantart.com 

Vizualizări: 47

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Mihail Toma pe Decembrie 21, 2016 la 2:18pm

Țumpa mică, e trist dar e omenesc și, deci, trebuie asumat:

- Ce-ai?

- Mai nimic iubit-o. Vezi tu, atingerea asta acum ceva timp mi-ar fi stârnit toți nervii și-o încleștare s-ar fi pornit în mușchi, acum e doar o mângâiere, plăcută, încă, iubita mea. 

Mă hrănesc din senzații trecute, frumoasă mică. Fericit sunt că le am și, încet, mă rostogolesc peste ea:

- Acum... vreau să mă visez în tine!

https://youtu.be/3Kw8OUzVyEU

© 2022   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->