Zile de naştere

Fuseseră avertizați că nu este o simulare primind echipamentul complet cu muniție de război. Complet e un fel de-a spune atâta timp cât combinezonul, bocancii, casca și mănușile erau niște aiureli care flendurau alandala mai mult încurcîndu-i... Și unde s-a mai pomenit să porți mănuși când ai de'ș'tul pe tragaci?... Mai era și centura aia parcă făcută din plumb...

- Iote... niște paparude!... veni Grosu croncănind si fluturînd din brațe... cra..cra... - - Cotcodac... mă!...cotcodac. Tu m-ai băgat în asta, tu să mă scoți!...

- Ști și tu cum e cu aliații ăștia... n-au toată șița la locu' ei, da' de-nțeles dacă te dai de-o

parte și-i lași să-și rupă târtița pe limba lor... Noi la urmă de!... Carne de tun!...

- I-a vezi de-l mic !..

- Iete-l colo cu ochii beliți în jucărelele ăle noi... Puțoiul n-a-nțărcat și tot ce vede

bagă-n gură!... N-avea grijă că-s după el să-i dau peste mâini de s-apucă cu vre-o boroboață... Nu scapă el!...

Bineînțeles... Pe Grosu îl cunoștea de la început, fuseseră camarazi în zeci de misiuni și vre-o două războaie, de dinainte de a se gândi că v-a ajunge ofițer... De fapt până și de treaba asta tot sergentul era vinovat...

- Chinezule!... așa-l alinta pornind de la o glumă a băieților care-i băgaseră de seamă

rezerva și bonomia, lucru rar între cei care văd moartea cu ochii la fiecare pas, luîndu-l așadar în tăbarcă, vorbeau despre el că n-ar fi de-al lor... o fi chinez?...

Hăhăise unul mai mucalit...

- Auzi mă... tu ești cu minte, nu ca noi... La ce să nu faci tu școală, acăsică, la căldurică... acu' că tot îți naște muierea... trei ani ca mâine trec și când te-ntorci, ști și tu... Nu te mai aia nimeni, ba... tu pe alții de ți-o cășuna... Dar la cum te cunosc!... și dăduse din mână a lehamite.

Așa făcuse... trei ani acasă lângă ea și Ilinca... Mai ales lângă Ilinca... Dar până la urmă n-avusese nici un folos... La doi ani după ce revenise locotenent îl anunțase că nu mai rezistă așa, să-l tot aștepte între patru scânduri... Ani la rând!... Și mai ales să nu caute s-o vadă pe Ilinca... Înțelege și n-are nimic să-i reproșeze însă fata-i mică și ar face mai bine să n-o scoată din ale ei... Să crească ca toți ceilalți, fie și cu alt tată... normal... care pleacă dimineața și vine seara... N-a spus nimic... avea dreptate... dar a durut al dracului...

- Mă!... îl luase înainte de a se vârâ până-n gât în dandanaua asta... Se face selecție

de paiațe bune de-mpușcat pentru nu-ș' ce trupe de misiuni speciale... mă da' speciale de tot că nu fu chip să scarpin măgarul să necheze gloaba mai mult, și pe parale serioase ce n-a văzut neam de neamu' nostru... Nu ai noștri, bre... că de-abia de-au de izmene!... Aliații!.. Parale!... n-auzi... La sfârșit o să tragă toate la noi ca muștele la...

- La tine... Grosule... Tu ești ăla care miroase, nu noi!..

- Ptiu... Nădușesc de!... Așa mi-e moda, ce să-i fac?.. Auzi!.. Io ca io, da' p'ormă dacă te-

ai întâlni cu fosta, să nu te pună ăl din baltă căpitane, anii trec și săltase-n grade, să pleci cu pistolul la tine că ți-l șmanglește căpiata, numa' așa, să te bage-n belele după ce-și trage-o boabă-n tărtăcuța aia seacă...

- Și de unde-o să știe ea dacă totul e atât de secret...

- Află ea...

- În sfârșit recunoști și tu odată că te întrece cineva la capitolul ăsta...

- De... recunosc, ce să fac!... pentru a încheia cu glas scăzut scărpinîndu-se-n creștet. Te

pui cu-n cur de muiere!...

Dar se duseseră, sergentul și prâslea, Țache, istețul plutonului care avea viitorul înainte și nu i-ar fi stricat un strop de osânză... La urma el, trăgînd nădejdea că poate i se mai luau gândurile de la dorul de-a mică adormită în brațele lui...

Două luni instrucție și sudoare ca la pifani la trecerea cărora efectivul se subțiase vizibil fără prea multe explicații... Nimic special, afară de boarfele alea bune de-o sperietoare de ciori, croite de vre-un zbanghiu de pe la vre-o casă de modă la braț cu pălărierul nebun.... Acum era testul final...

- Atacați...

Nu realiză cine dădu-se comanda dar grupa din care făcea parte executa asaltul ca la buchie, în salturi de mai puțin de zece metri, deși malul de pământ către care se îndreptau nu părea să adăpostească nici un inamic. Îl urcară tot fără a întâmpina rezistență. În vale un zid uriaș de beton îl descumpăni pentru că planul de luptă nu spunea nimic... Indica o abordare frontală ceea ce ar fi reprezentat o nebunie...

- Atenție... Activați!..

Apăsă centura... De fiecare dată fuseseră puși s-o activeze atingînd butonul roșu dar

crezuse că e vre-un sistem de comunicație către computerele din comandament, unde pasămite înregistrau pentru analize... Acum însă și cel verde!.. Iar instructorul erijat în șef de pluton se năpusti oblu către fortificație, urlînd... Mulți șovăiră dar îl urmară în cele din urmă urniți de înjurăturile și înghiontelile gradaților sub supravegherea cărora se aflau... Odată la picioarele peretelui de beton, tot fără urmă de ostilitate, îl giniră pe ăla alergînd vertical, drept către muchia contrafortului în dreptul căreia se aflau. Se lămuri în sfârșit ce era cu centura și hanțele alea... De rostul lor... Porni pășind cu băgare de seamă... un', doi... un', doi ca la paradă mirat de efortul moderat pe care îl depunea, departe cu mult de cotele la care se așteptase. Putea chiar alerga... Din ce în ce mai repede... Hm!... Era mai mult decât omul-păianjen dacă nu obosea mai deloc... Aveau și muniție... De război!..

Se întoarse, oprindu-se drept in picioare, perpendicular pe zid, căutindu-și camarazi... care îl urmaseră credincioși cu toată uluiala...

- Dați dracului nemții astia... ptiu... abia mai îngăima-se sergentul lac de apă...

- Mă așteptam să iasă la iveală... e o treabă mult mai veche decât s-ar crede... făcu

Țache, cu toată scatoalca primită de la Grosu... Stai bre, că știu ce vorbesc!...

- Gura amândoi că e groasă!.. Fortificația are pe puțin cinzeci de metri până-n vârf și

nimeni nu ajunge istovit acolo... Mai e ceva cu bulendrele astea, nu doar că mergem ca muștele cu curu-n sus... Uitați-vă... și indică către o surplombă artificială care nu reprezentase pentru nimeni vre-un obstacol... Până acum n-am tras un foc... Nu uitați... nu este o simulare!..

- Iar după mintea mea o asemenea găselniță nu o afli fără să fi pedepsit... completă

veteranul afișînd în sfârșit o mină îngrijorată... Și eu care v-am băgat în daravera asta!.. Puștiule treci între noi... Taci odată și fă ochii cât cepele... ca să-l mai altoiască odată deși respectivul n-avusese vre-un semn de nesupunere...

Primul în vârf ajunse Grosu care urlă ca apucatul aruncînd la repezeală ambele grenade pe care le avea în hăul care i se căscase la picioare...

- Dihănii!.. Cred că de data asta ne-a luat Aghiuță... Ptiu... Și-și cumpăni arma cu

hotărâre deși în priviri stăruia disperarea...

Curiozitatea a omorât pisica și credeți-mă că știu ce vorbesc de vreme ce mi s-a întâmplat.. Aveam una birmaneză... A lovit-o blestemul mâțesc colindînd prin vecini, unde nimerind pe la unii fereastra întredeschisă, nici una nici două bâști cu labele de rama de sus basculînd oscilobatantul care i-a frânt șalele... M-a chemat aia s-o iau când s-a întors de pe unde fusese de scârbă să n-o atingă. Vai sărăcuța. Am pus-o într-o cutie de pantofi cu șoricelul de pluș pe care i-l luasem cadou de cinci mai, ziua în care ne intrase-n casă. După ce am scris pe cutie Schrodinger că nu-i știam numele dupa neam și nici alt nume de stirpe mârtănească, am îngropat-o plângînd în pământul tare ca iasca, cum fusese secetă în anul ăla, și am lăcrimat mai bine de-o săptămână... Iaca plâng și acum dacă mi-am amintit!..

Așa și cu Țache... La-nmpins necuratul să vază el și s-a ridicat să tragă cu ochiul... Dar ia stați oleacă... știți voi cine era el?... Nț... Aha... Ia să vă spui și p-ormă om mai vedea...

Îl chema David și aducea cu sculptura lu' Buonaroti, dar mai degrabă cu Ares... Avea pielea albă, ochii verzi și părul cârlionțat... Nu... Nu era brunet... era blond-nisipiu... Da și voi!... Cârcotași ca o femeie de peste patruj-ș-cinci de ani care pe situ-rile de matrimoniale să se întâlnească numai cu bărbați distinși, înțelegători, sensibili, generoși... musai de unu optzeci-optzeci și cinci înălțime, cântărind nu mai mult de optzeci de kile și neapărat cu zece ani mai tineri... Dar ce apă de colonie să prefere?.. Culoarea costumului?... Și... ăăă... vre-o cinzeci de herghelii sub capotă.... Asta se subînțelege cucoană!.. Vilă la Nisa.?.. Da' cum altfel?... Iaca eticheta haute-couture... făt-frumos sadea... cu ștanța mai la dos, cum e de bonton...

Treaba e că zeul ăsta grec, și nu glumesc când vă spui una ca asta dacă așa arăta, avusese un ghinion la începutul ultimului an la medicină când i se prăpădiseră parinții într-un accident de s-a pomenit singurel pe lume și fără nimeni de nădejde alături... Venit de printr-un târg obscur, acareturile n-ar fi valorat mare scofală așa că nu l-a lăsat inima să le înstrăineze pentru cenușa din vatră și cu mult chin a târât anul ăla până s-a văzut cu fițuica-n buzunar... Dovedise și se chema că e doctor dar urma rezidențiatul fără de care nu înseamnă că ai isprăvit ucenicia. N-ar fi fost însă chip să-i facă față fără ajutor la simbria de mizerie din sistemul nostru de sănătate, așa că se văzu silit să amâne. Fără să șovăie, profitînd de sprijinul unui coleg cu rude mai influente s-a înrolat voluntar pentru a însenina în cele din urmă pe front, nu fără peripeții ori datorii de rostuit la întoarcere, ținînd cont de faptul că tradițiile noastre nenumărate se cuvin urmate și mai cu seamă onorate, mai abitir se pare, atunci când te îndrepți către tărâmul făgăduinței, la loc cu verdeață.

Ba umblă vorba că l-a recrutare l-ar fi întrebat colonelul care era șeful comisiei, tot medic dar bătrân, ce căuta unul ca el acolo în loc să fie la spital unde se deprinde cu adevărat meseria asta. iar ăsta ar fi răspuns, așa cum se afla, în pielea goală:

- Bani, domnule, bani... nu vedeți că nici haine pe mine nu mai am!..

- N-aș zice să le porți prea des... i-ar fi răspuns ofițerul pe deasupra ochelarilor făcînd semn

din cap înspre cele două femei rămase cu gura căscată tot cu ochii după eroul nostru...

Că nu-ș' de ce, dar la recrutare, printre atâția tineri în costumul lui Adam, nimeresc întodeauna și niscaiva aiurite de-astea care se fâțîie de colo colo fără să aibă nimeni habar de ce ori pentru ce... Coțcariu' ăla bătrân le-a trimis pe fiecare după câte un pahar cu apă ca să-l dea amicului nostru. Le-a băut fără să fie nicidecum mirat la ce fusese îndemnat să o faca și nici de ce roșisera pațachinele când îi dăduseră paharele deși, între noi fie vorba, nu aduceau nici pe departe a mironosițe. A coborât impasibil de pe cântar așteptînd hârtiile ca să poată pleca în treaba lui, iar doctorul, cică ar fi ridicat fișele ăstuia înspre tavan și ar fi rostit teatral:

- Ecce Homo... Soldatul perfect!...

Odată ajuns la trupă nu s-a bidit nimeni că pifanul ăsta de semăna cu Di Caprio zburînd în vânt la prora Titanicului de mucava, era bartai doctorul cu patalamale. Nimic n-a vărsat puțache din el... Na, acum stiți de unde i se trage cu Țache... Dacă Țâcă nu i se potrivea!... Acu' orice s-ar povesti despre slobozenia de gură a soldaților, nu-i poți acuza totuși de nerespectarea realităților ori de lipsă de precizie...

Un an întreg a făcut pe mortu-n păpușoi, desenînd și dregînd gageturi de-astea militare fărâmate din nebăgare de seamă de idioții de pretutindeni... Unde mai pui că, băgînd de seamă obsesia unora pentru o lume sănătoasă cu tomberoane etichetate pentru reciclabile, acolo în pustia afgană unde se dospeau pruncii avortați pe marginea drumului, a făcut el și-a dres de-a scris pe unul nărozi civilizați iar pe altul amărâți încrezuți...

- Țeachii... Țeachii... Can you fix?...

- Da ce i-ai facut Kadir?..

- Căzut latrin... Io agitat mult... aici nu women... pleosc...

- Fleoșc... i-al că nu mă ating de el... Câh...

- Papir... raport... problem... Satelite communication...

- Și ce-mi iese?...

- Ce vrei?...

- Mă gândesc...

Iar ăsta era colonelul regimentului unei țărișoare mari dar sărace de pe lăngă ecuator... De bună seamă ceva îi ieșea deoarece într-o zonă de conflict se prăpădesc multe dar și mai multe dispar fără urmă. Restul ține de... ce, cât, cum, unde... plus o leacă mai multă discreție...

- Da' ce mă... și ăia fură?... se mirase Grosu...

- Hârtia igienică nu... și nici săpunul de la hotel!... Dar vre-o două camioane de intedență

burdușite n-ar strica... Lor așa le place... Dacă-i bal, atunci bal să fie până cazi lat... răspunsese blondinul... Atunci barem ști că ai folosit cu vârf și îndesat ca să-ți mai pară rău a doua zi...

Cu desenul de... damblaua lui... În facultate se împrietenise cu asistenta de la anatomie căreia îi mai ținea locul la Belle Arte unde preda Anatomia Artistică... Serviciu contra serviciu... Ea cu libertatea, el cu pozatul, pentru că întodeauna găsești cucoane mai cu dare de mână dispuse să achite o sumă consistentă unui model de calibrul lui... Chiar și cele mai modeste făceau uneori chetă cu tot neajunsul de a fi astfel nevoite să-l împartă... Așa se face că pe holurile școli de arte frumoase nu mai scapi de Apollo, Narcis ori Cupidon, bașca ceva torsuri ori capete turnate în lut acrilic așezate după îndelungi negocieri și vociferări prin cele mai potrivit luminate unghere, întărindu-ți convingerea în teoria conspirației dacă după cum se vădește, are un sâmbure de adevăr atâta timp cât e evident că nu oaia aia fost ultima clonă, ci David al nostru...

Dar tot acolo se alesese cu meteahna asta a mâzgăleli neîntrerupte... Toca zilnic două-trei blocnotesuri de capricii anatomopatologice... Organe himerice cu fragmente de oase, fascii, piele în secțiune ori instrumentar chirurgical real sau inventat, toate pornite din obsesia permanentă de a ajunge totuși ''măcelar'' cardio-toracic dacă meseria asta de cătană îl scosese definitiv din cursa pentru neurochirurgie... Făcuse și o expoziție la comandament cu Sadness Inside adică mai pe limba noastră Tristețea Măruntaielor, cum o numise în afișul de prezentare cu o inimă în chip de femeie adormită pe un norișor de garouri și tuburi perfuzoare din care ploua peste bolovănișul schimonosit al Kandahar-ului... Făcuse bani frumoși... O reporteriță belgiană oferise câteva mii de verzișori și plecase cu toate foile într-o valiză, bașca interviul cu eroul nostru sosit dintr-o misiune de salvare a unei afgane în chinurile facerii, căreia acesta ii făcuse cezariana pe drumul înspre spital, sub privirile uluite ale doctoriței în sarcina căreia se afla de fapt pacienta... Scăpase pruncul și muierea cu tot scepticismul echipei medicale, sub lupa aparatului de filmat aflat întâmplător de față. El, soldatul a cărei datorie era de a proteja convoiul s-a înfuriat pe fatalismul celorlalți și s-a transformat în Apollo însuși mustrînd nevrednicia lui Asclepios... Ulei de televiziune pe pânză realităților dramatice...

David era frumos și vorbea întodeauna molcom, aproape șoptit... Atunci a rămas același numai că vocea i se oțelise iar din ochii lui curgeau flăcări înveninate de smarald sub a căror revărsare înțepenești hipnotizat... Te subjuga în totalitate ca într-un ritual... N-a fost doar o operație dificilă pe un drum plin de hârtoape, ci o liturghie urmată de o epifanie...

Cu toată opoziția și invidia clănțăilor care au concluzionat că o făcuse dinadins, câștig de cauză tot el a avut... După nici o lună a venit capitanul cu decorația și tresele de sublocotenet...

- Păi bine mă Chinezule, tu știai?...

- Eu citesc dosarele burduhănosule, nu trag cu urechea...

- Da' mie de ce nu mi-ai spus?... Ai?...

- La ce să-ți fi spus!... Datoria noastră era să-l facem soldat ținîndu-l în viață... Medicina e

treaba lui... Și-acu' ce-o să fie?... Și-așa te țineai după curul lui mai dihai ca mumă-sa de drag ce-ți e, de-acu' o să fi și mă-sa mare alergîndu-l cu linguroiul plin ochi cu untură de pește?...

Un an au tot rulat televiziunile reportajul iar prin universități s-a preluat filmarea necoafată cu întreaga procedură, exemplu de inovație, comportament adecvat în medicina de urgență profesată la fața locului în condiții de stres major... Mă rog... tot o limbă de lemn... Minunea s-a petrecut când șeful spitalului de campanie din bază, tot un neamț de prin Chicago, i-a oferit un post de rezident chiar acolo, și-o poartă deschisă după terminarea stagiului înspre templele de chirurgia inimii de peste ocean... Ajunsese în sfârșit unde își dorise cu doar juma' de an de contract de respectat când i se făcuse propunerea cu beleaua asta în care se vârâsera toți trei... Nu cumpănise mult...

- Vin... cum să vă las singuri capitane!...

- Auzi la el... puțoiul... Adică... mă domnule locotenent...

- Las-o Grosule... Puiul și-a întins aripile mai mult decât am fi reușit noi vreodată... Mai

bine nu... Rămâi...

Dar nu-l putuseră face să se răzgândească...

Și-acu' ghinion... De ce n-o fi ținut capul la cutie?... Dar barem v-am spus cine și de ce soi era, nu ca în scenariile de la Holywood unde moare atâta popor nevinovat fără să apuce să zică nici pâs.... Unde mai pui și toți scenariștii ăia despre care am ajuns să cred că sânt pe invers... Nu că aș avea ceva cu ei dar prea omoară toate femeile frumoase... Cum apare una mai răsărită, zveltă pe tocuri... Toc... toc... foșnind vaporos cu pieptul înainte de-i simți mirosul prin sticlă, închizi ochii o clipă doar de-ai aduce-oleacă mai aproape visînd, dar când îi deschizi... buf... au și omorât-o nătărăi, ori mai rău, au prefăcut-o-n Baba Cloanța sau a violat-o un extraterestru și-acu-i curg bale dintr-o gură știrbă, la balamuc... În schimb toți metrosexualii pensați și cu unghiile făcute care după ce împușcă două armate de căpcăuni ce săriră pârleazul din bălmăjelile vreunui schizofrenic, s-au cațărat pe Himalaia și pe Aconcagua în juma' de oră și-n urmă s-au aruncat fără parașută făcînd tumbe ca un maimuțoi într-o piscină cu fete despuiate, bașca alte câteva duzini de smetii încasate drept în mufă fără să-și sclintească frizura, scapă măi fraților teferi și fără să nădușască la subsuoară... Spuneți și voi dacă asta-i dreptate!..

Acu' io ce să fac cu Țache dacă așa i-a fost soarta... Nu că am vrut să fac în ciudă cuiva cum o să creadă știu eu cine și bine fac că nu spui... Barem o să afle întreaga suflare cum era și cui să aprindă o lumânare... Io unu, care am inima mare aș cam fi de părere că merita să fac atâta lucru pentru unu' ca el!...

L-a mâncat undeva să salte scăfârlia peste muchia zidului și l-a luat gaia... Tot nu pricepurăți că vorbesc serios... La luat gaia, adică o dihanie, ca știa Grosu ce știa, ca de-un stat de om, sau mai mare... Aducea a pasăre dacă avea pene ori a pterodactil dacă avea dinți, iar gaiadactila asta le avea pe amândouă cu vârf și îndesat și mai și zbura șuierînd gros ca un huruit de avalanșa de bolovani pe șoseaua din Valea Oltului reparată asta vară... Nu se poate mai clar, nu-i așa... L-a înșfăcat pe bietul doctoraș de căpățână și dusă a fost cu el cu tot, lăsîndu-se la vale, înspre pământ, unde i-a dat drumul să se izbească de țepele ascuțite și drepte ale unor stânci parcă cioplite și așezate acolo cu cele mai sănătoase intenții... În vremea asta sergentul băgase un sector in ea dar arătării nici să-i pese. Ba se înălță din nou după o voltă făcută departe, la adăpost de bătaia puștii.

Capitanul era geană, luînd aminte cum puștanul se ridicase iute dovedind c-ar fi întreg. Îi arătă camaradului și laolaltă se avântară într-un salt mortal... Înaintea lor căzuseră alții, de voie ori de nevoie, împinși de zburătoarele alea afurisite ori dezechilibrați de groaza camarazilor. Pe versantul ăla chestia cu mersul păianjenului nu funcționa... probabil 'nadins, dar toți cei prăvăliți ajungeau în fundul gropii ăleia ca o căldare făcută parcă cu mână de om, fără nici o stricăciune... Ceea ce îi aștepta însă acolo era fără nici o îndoială iadul așa cum nimeni nu și-l închipuise...

Orătănii de toate neamurile și din toate vârstele pământului, care mai de care corcite între ele ori peste vremuri. Sfinxii, grifonii,vârcolacii, dragonii înaripați, hidrele, balaurii cu mai multe capete ori pajurile bicefale erau dintre cele care barem purtau un nume și puteau fi recunoscute însă gângăniile mostruoase cu picioare de camilă și blană de leopard, lianele târâtoare cu frunzele ca ventuzele unei caracatițe din care se auzeau plânsetele a sute de copii ori o balenă avînd coarne de berbec cu mai multe cozi despicate ca limbile înveninate de năpârcă ce înota prin văzduh ca prin apă nici în cele mai aprige înfruntări ale sfinților cu Sarsailă ori prin năzărelile celor mai samavolnici regizori rablagiți de acid nu se pomeniseră. Unde mai pui chiotele, orăcăielile, șuierăturile, tropăielile ori duhorile care se ridicau de sub talpa lui Scaraoțchi uite-aci, la picioarele eroilor noștri care nu degeaba sânt eroi după cum ați remarcat când s-au avântat în ajutorul fârtatelui fără șovăială și fără să cugete la altele, îndeobște mai omenești, cum ar fi frica ori îndoiala că nu s-ar fi trezit nici acum din visul urât al nopți de beție din lupanarul clandestin, unde pesemne se procopsiseră cu niscaiva muște tropicale la creieru-ăl mic.

Dar de sărit sărisera, ce mai... Chinezul se bucură de zbor, așa ca de un fior de libertate pe șira spinării aterizînd pe picioare făra nici un necaz și cu tot trupul încordat precum o strună de vioară, dar parcă cu un strop de părere de rău că nu durase mai mult. Grosu însă se dădu de-a berbeleacul izbind în dreapta și-n stânga fără opreliște, de-ai lor ori de-ai noștri până se înțepeni între doi bolovani mai zdraveni pe care-i crăpă dînd să iasă din strânsoare. Izbuti fără a se muncii prea mult, după care începu a-și pipăi toate mădularele uluit de cum de scăpase după o asemenea prăbușire... Ei.. oleacă ud între picioare, dar pentru un veteran treburile astea fac parte din aventură chiar dacă nu va da în vileag vreodată asemenea amănunte. La urma urmei o pațise și mai rău cu alte ocazii nu atât de date-n mă-sa...

Picaseră în locuri aflate o distanță sănătoasă între ei dar se înțeleseră din ochi, pornind fără a mai sta pe gânduri unul către altul... Ofițerul auzea vacarmul din jur însă pe dinlăuntru realiză că se făcuse liniște, pasul, respirația și palmele care strângeau fără un tremur arma gata să împrăștie moartea își dovedeau deprinderile de parcă n-ar fi fost ale lui... Veni și ocazia împreună cu primul obstacol... Între ei înțepenise o făcătură ce aducea a centaur cu tors și cap de muiere, patru brațe cu ghiare de uliu și-o coadă ca o furcă cu doi craci. Se adăposti printre pietrele cam tăioase dar nu era cazul să facă nazuri și trase din genunchi o rafală. Nimic... Era însă convins că o nimerise în plin... Părăsi adăpostul furișîndu-se cât putea mai bine până între doi pinteni de stâncă... Avusese dreptate... Era deja în locul din care plecase încasînd plumbul împrăștiat cu nemiluita de sergentul aflat mai la depărtare, tot fără a i se aduce vre-o pagubă...

Or fi drone gândi înciudat că nu avea ceva armament mai greu... Nimeni n-avea... remarcă aproape cu furie... Două grenade ofensive... Si netotul ăla le azvârlise peste parapet!... O să facă în așa fel să nu le prăpădească pe ale lui... Patru secunde...așa le armase când le primiseră... Țache la două iar cele pierdute la trei.... Jivina nu se sinchisea de celălalt inamic părînd c-ar adulmeca după el... Scoase ușor eșarfa de sub veston. Toată compania avea câte una de care cususeră o curelușă cât o brățară pe care o treceai pe încheietura brațului... Arma lor secretă și totodată blazon... Îi chinuise ceva până dibăciseră arta străveche... Scoase cuiul cu grijă să nu declanșeze, strângînd-o cu tot cu eșarfă în stânga apoi apucă în palma dreaptă colțul opus celui de care atașaseră curelușa... Patru... eliberă focosul... Trei... pași la vedere ca să aibă spațiu de manevră... Doi... roti larg praștia improvizată... Unu... încă două rotații și zvârrr... eliberă moartea sărind pe burtă între bolovani...

Se ridică deîndată ce auzi bubuitura... Fiara era întreagă... Nici tu sânge ori membre sfârtecate... Imposibil!... nu ratase... De unde era, sergentul ii arăta că explodase la o palmă deasupra capului creaturii dându-și câțiva pumni zdraveni în cască... Acum li se înfundase cu adevărat... Dar bestia devenită imobilă se clatină rostogolindu-se la vale pe grohotiș... Aha... Te-ai fi scăldat tu în apele Styx-ului dar ți-am făcut creieri chisăliță... Nu mi-aș fi închipuit că aveți așa ceva în infern... E bine de știut!... De-aia nu primiseră armament mai serios!..

- Ce descreierat o fi în spatele șaradei ăsteia?!... și contrar obiceiului lui se pomeni

înjurînd cu patos de tot, de toate și cu multă imaginație... Constată surprins după ce se răcorise...

Ceva însă se întâmplase după isprava de adineaori... Bestiile forfoteau... guițau, cotcodăceau ori mugeau parcă mai abitir și de unde înainte luptau parte-n parte cu unul sau doi nefericiți acum se grupaseră câte trei, sau mai bine spus patru... Trei la pământ și unul în aer... În felul ăsta nu mai exista nici o speranță și se așeză pregătindu-și ultima săgeată pentru a mai lua barem încă un demon după el, îndărăt în lumea din care ieșiseră... Începuse măcelul...

Întreaga companie care pornise asaltul număra vreo două sute cincizeci de inși, cu tot cu instructori... Câți să fi fost?... Zece - cin'ș'pe aproximă...Ăștia se dăduseră la fund pe undeva iar ceilalți fuseseră forțați să se împrăștie desfințînd practic până și ideea de exercițiu militar... Dacă mai pui la socoteală lipsa structurii de comandă și a comunicațiilor deveni limpede ca avea de-a face cu un experiment nu cu un test... De data asta nu mai înjură... Alăturea căzu brațul unui nefericit care încă mai mișca degetele scurmînd țărâna... Apoi mai să-i cadă-n cap unul întreg care agoniza cu mațele pe dinafară... În felul ăsta îl pedepseau... Văzuse nenorociri însă nu pierduse nici un om... I se prăpădise unul în țară, revenit pe picioarele lui însă mâncat de bolile si putreziciunile sahelului... I-a părut rău... Si mai cumpănea uneori dacă ar fi putut face mai bine, devenind obsedat de igienă și dezinfecții... Asta nu pățise însă nimeni niciodată...

Privi înspre măgura pe care ar fi trebuit să fie ăl mic... Nu mai era... Deznădejdea fu înlocuită treptat de o furie oarbă, ilogică... Cadavrele, ori bucăți din ele picau peste el... Va fi lăsat la urmă pentru a fi scos de sub hoituri ca să fie devorat... Veni rândul lui David cel blond și frumos care aducea cu statuia florentină dar mai degrabă cu Ares... Capul acestuia, cu lacrimi în gene i se rostogoli la picioare... Nu trebui să-l priveasca ca să știe al cui e.... Rămase nemișcat iar mânia capăta din ce în ce mai pregnant gustul sângelui regurgitînd de undeva din străfunduri în vreme ce negura i se așternea dinainte.... Mai apucă să-l zărească pe Grosu rostogolindu-se către el, fugărit de o altă hidoșenie cu o măciucă ghintuită în coadă, care izbea după prietenul său făcînd pământul să se cutremure... Ceva fulgeră... Stăruia miros de surcele uscate puse pe foc și năluca unei umbre tremurînd pe peretele unei peșteri luminate de flăcări...

Când iși veni în simțiri avea sentimentul ca se întorsese de pe altă lume... Înghițea ceva ca o spumă de sânge a cărei aromă persista în cerul gurii iar ecoul urletului uscat, de fiară nepământeană, stăruia cumva pe interior, răscolindu-l... Ședea pe un bolovan de cremene vânătă avînd în mână coada ruptă a animalului ce-l alergase pe sergent, de care se slujea ca de-un bici, înconjurat de stârvurile tuturor lighioanelor care îi populaseră coșmarul. Ce-i câțiva norocoși rămași în viată îl priveau mai degrabă cu groază, nicidecum cu recunoștință... Grosu nu se afla printre ei...

Veni careva care îl luă de acolo urcîndu-l într-un vehicul militar unde adormi pentru a se prăbuși în visul cu miros pașnic de cetină arsă în care subofițerul așezat pe un buștean alăturea de vatra improvizată îl privea cu dragoste... Sufletul, Chinezule... cu ce are el dinlăuntru!... șoptise cumva de departe...

Era o după-amiază sufocantă și pustie a unei zile oarecare când a fost chemat la comandament pentru a i se comunica oficial că nu se încadra în parametrii misiunii. Semnase tot fără un cuvânt. Nu se miră nici când, conform înțelegerii, i se înmânară efectele personale ale prietenilor dați dispăruți fără hîrțogăraia reglementară și nici că, tot neînsoțit, fu lăsat să și le recupereze pe ale sale, aruncîndu-le de-a valma în sacul de campanie. Așeză cu grijă cele trei ranițe în rabla lor, primită de pomană de la un rezervist japonez, părăsind baza aia prăfuită și goală.

Ieșind pe poartă fără să-l întrebe nici dracu' de sănătate realiză că habar n-avea ce zi este ori încotro s-o apuce... De-altfel era convins că nu avea cum să scape nepedepsit... Vorba sergentului... Drumul hălăduia printre și peste colinele pleșuve și sterpe ale podișului afgan așa că opri în vârful uneia ce-i păru a se ridica deasupra celorlalte pentru a mai privi odată lumea și cerul fără o zdreanță de nor, cu soarele lăsîndu-se către asfințit. O lume roșie și întunecată ca sângele închegat.

A trecut ceva, cu el lăsat pe spătarul tare și gândurile vraiște, până a izbit primul glonț, străpungînd tabla banchetei din spate... Lunetiști!... ri alene printre bolovanii prăvăliți în marginea șoselei, cu pistolul gata armat, apucînd a se îndepărta totuși la timp cât să fie la adăpost de explozia cazanului ăluia de-i spuneau pompos, vehicul militar. Nu încercă să-i localizeze. Erau bine ascunși... La o distanță mult prea mare pentru un fitecine înarmat cu un pistolet. Iar de arătat, nici-o nădejde. Tocmai încheiase gândul când desluși uruitul unui blindat ușor care se năpustise pe serpentine înspre el... Bine că n-au trimis și vre-un elicopter!... șopti sarcastic... Țin cu tot dinadinsul ca trebușoara asta să rămâie îngropată și cu gluga pe cap...

Mașinaria ajunsese la doi stânjeni de el, iar printr-o ușă deschisă cineva îi striga pe englezește să urce odată până nu se pun ce-i din vale la tocat mărunt cu mortiere... Scuipă-n sân, hotărînd să nu mai caute la măsele gloaba ofticoasă... Se aruncă înăuntru, nu fără să plătească cu un cucui și ceva stele verzi... Rămase la podea chircit, înțepenindu-se cu umerii și picioarele în spațiul zgârcit din găoacea aia de tablă, cu toată revolta viscerelor frământate de hurducăturile îndurate mai bine de două ceasuri până debarcară într-un aeroport clandestin, de unde fură preluați de o aeronavă nu tocmai mică și deloc de lepădat cu care zbura la vedere, sub limita radarului, pe deasupra pământului și a apelor până dimineața următoare când înseninară undeva departe, pe o pistă înghețată, într-un ger amarnic. Brrr!... Dacă mai lungeam cumva fraza anterioară am fi dat ocol pământului aducînd personajul de unde a plecat... Să vezi atunci cum am fi luat-o de la capăt cu ăsta care se întreba de n-o fi căzut din lac în puț!.. Noi știm bine că nu-i așa, cu toate că avea la el numai ținuta de vară, nerecomandată ce-i drept, ținuturilor arctice...

În rest n-a rămas nimic de povestit... Tot drumul dacă nu ațipise, tot nu văzuse pe nimeni, ajungînd la concluzia că salvatorul său condusese atât blindatul căt și avionul...Iar dacă tot fusese bietul de el peste măsură de ocupat e de-nțeles că nu mai apucase să-și salute musafirul. Dacă husenul nu știe vorba aia că pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești!.. Las' că vede el!... Oricum trebuie să fi fost ceva de capul lui cu atâtea mijloace dispoziție, fără a mai pomeni de puhoiul cunostințelor și deprinderilor de care dădu-se dovadă... Iar țugulanul nostru căruia i se păruseră cusute cu ață albă basmele alea cu James Bond!... Iote-l, na, cum îți face semne să te iei după el prin nămeți...Ție mă, care mai că nu dai din coadă s-ajungi la căldurică de-atâta degerat...

Dârdâind pe pista aia din țara de nicăieri tot nu zări pe nimeni în afară de ei doi și fu nevoit să-l urmeze pe individ într-o clădire pipernicită îngropată-n zăpadă, situată alături de hangarul în care dispăruse cu totul pasărea de oțel... Înăutru era cald... Dar tot îngust, aglomerat și incredibil de rustic... Două odăi cu un hol și-o verandă, bașca dependințe, inaccesibile deocamdată noului sosit...

- Ai face bine să te îmbraci... Îi spuse celălalt cu un zâmbet amuzat de cum îi

clănțăneau dinții-n gură, îndrumîndu-l către un dulap din care se revărsară toate închipuirile de haine bune pentru expedițiile polare, din care însă extrase un combinezon așijderea celui purtat de el însuși... O chestie argintie, asemănătoare pe undeva cu cele pe care le avuseseră cu toții în visul ăla urât din care nu știa nici acum dacă se deșteptase... Îl acceptă totuși chitit să nu-și pună centura dacă i s-ar fi propus... După ce termină de îmbrăcat trebui să recunoască că se simțea mult mai bine, tărășenia aia, pe lângă faptul că pica ca turnată, îl și încălzea pe unde trebuia grație cine știe cărei tehnologii diavolești...

- Ști cine sânt?...

- 007 probabil, sau Sfântul..

- Ha... pe-aproape... Hai să mâncăm totuși...

Făcu semn să se așeze la o masă înjghebată din scândură negeluită, pe lavițe asemenea, ale căror picioare erau înfipte direct în pardoseala cioplită fără dibăcie din bârne groase de brad îmbinate cam în dorul lelii.

Amfitrionul încropise un mic dejun pescăresc, din alimente, ce-i drept, nu la îndemâna oricui, cu batog de morun, icre negre și multe altele pe care nu le cunoștea după nume dar gustoase... Adică foarte gustoase cu pâinea caldă și crocantă despre care nu avea nici cea mai mică idee de unde răsărise... Și credeți-l pe cuvânt că nu spunea asta din pricină că după întâia îmbucătură realiză ca era întradevăr lihnit dacă tot nu-și mai amintea de câte zile nu mâncase...

- Ce zici?... pe la voi am auzit că se obișnuiește dimineața devreme... îl îndemnă

Pierce Brosnan ăsta, mai tânăr și mai în floarea vârstei dar tot cu dantura imaculată, oferindu-i un pahar bărbătesc dintr-un rachiu uleios și parfumat de atâta zăcut între doagele de stejar scoțian tăiat cu migală și dragoste de drujbele lui Verestoy pe când acesta era încă holtei, cu pușcă și chimir strămoșesc.

- Mmm... Dat în mă-sa... Nu vă-ncurcați voi aștia... Da-ți pe-o sticlă toată solda

unui veteran... Încă unul, chiar dacă încalc regula. Numa' să-ți fac pagubă!..

- I-a sticla... și vezi că după ușa aia mai sânt câteva lăzi...

- Văd eu... nu le duce grija... Și-acu' hai la oile noastre până nu mi se urcă ambrozia asta

l-a mansardă și dacă nu-ți crăp capul, atunci sigur l-ai zobit tu pe-al meu...

- Mă numesc Lux, adică Ferdinand Iechoavi Alexander Thomas Lux...

- Măi să fie... carevasăzică F.I.A.T. Lux, și eu Dorel Aburitu, măgarul din ogradă....

- Oricât ar părea de ciudat, nu e un nume conspirativ... Nu sânt agent secret deși tot ceea

ce fac, ce mă preocupă și ceea ce reprezint este mult deasupra a însăși noțiunii de secret... Aș putea spune că nici nu exist însă numele meu e asta de când m-am născut, acum multă vreme...

- S-o luăm de la capăt... Ce a fost cu selecția și cu măcelul ăla, costumele...

- În ordine cronologică mai bine... Pe la finele secolului trecut se făceau cercetări de

toate soiurile, iar la univesitatea din Columbia s-a descoperit asta... fibra musculară artificială... Îți dai seama că în urma tam-tam-ului creat s-a trezit o minte creață care să-i priceapă implicațiile și posibilitățile, mai ales că respectivul material avea niște caracteristici bulversante... Era de zece ori mai rezistent decât oțelul și dezvolta un lucru mecanic de un Newton la o zecime de Volt. Date fiind aceste amănunte toate aplicațiile medicale avute în vedere s-au dus pe apa sâmbetei deoarece cel protezat cu atare trăznaie ar fi fost mai degrabă omul bionic, nu invalidul neajutorat. Ca urmare a intrat în atenția armatei, care vreme de treizeci de ani a tot umblat cu ea chinuindu-se să-i găsească o utilitate importantă, însă bineînțeles că nu tocmai vizibilă.

Între timp pe undeva prin Canada a apărut și găselnița asta cu omul-păianjen... Ceva cu niște nanofibre ca o panglică velcro care dezvoltau pe câțiva centimetri pătrați o forță de frecare mai mare decât greutatea unui om matur. Puse laolaltă a rezultat treanța asta, mult îmbunătățită și optimizată cu trecerea anilor. Fibra a fost adusă la aproape încă o dată rezistența inițială cu o plasticitate variabilă, i-ar consumul la un nivel mult mai mic, însă apăruse o problemă majoră, controlul ei. Utilizată ca atare ea ar fi omorât individul aflat în contact nemijlocit cu ea și crede-mă ca s-a întâmplat de multe ori... Asta a fost contribuția mea... Am împănat totul cu senzori și microelectrozi de stimulare, punînd la punct arhitectura dispozitivului precum și softul de control și optimizare. Dar aici, ca în orice domeniu care ține de caracteristicile omenești, totul este așa de instabil și de unic încât ADN-ul e nimica toată față de multitudinea încrengăturilor și frecvențelor neurale avute în vedere... Asta a-ți făcut voi două luni apăsînd butonul roșu... descifram ''genomul'' neural reconfigurîndu-l digital pentru a putea în cele din urmă folosi costumul, sau mai bine zis arma...

- Bietul Țache... găbuise el ceva... dar cu lighioanele alea ce era?... că acolo e beleaua...

- Ceva tot a transpirat pentru că cercetătorii au vocație de primadonă și n-au astâmpăr

dacă n-au parte de urale și ovații la scenă deschisă... Acum, în cursul cercetărilor, am băgat de seamă că atunci când subiecții sânt supuși unui stres maxim, lucru obligatoriu avînd în vedere de ce ne ocupam, odată ajunși în pragul morții adică, apare ceva foarte ciudat. Frecvențele se modifică dramatic scoțînd la iveală ceea ce ulterior am numit fantoma totemică, ceva atavic iese la lumină conferind individului puteri și aptitudini nebănuite... Gândisem echipamentul și în scop de camuflaj, de așa natura încât să aibă caracteristici mimetice, practic putea-i deveni un pom, un animal sau o piatră, ca amicul tău, pe care îl apărai...Orice ți-ar fi trecut prin cap într-o anumită situație...

- Grosu!... era bolovanul ăla vânăt pe care mi-am venit în simțiri... Unde e?...

- Nu știu... Nici ei... Încă îl caută... Ai răbdare că n-am terminat...

- Hmm... Zi...

- Această proprietate ne-a dat ocazia să le și vedem... himerele... Erau soldați coborâți

în profunzimea subconștientului... Ajutați și de doctori cu medicamentele lor... Cu antrenamente specifice, am reușit să determinăm voluntarii să ajungă acolo, rămânînd în stare conștientă... De fapt sentimentul e plăcut pentru unii din ei și o fac cu plăcere... Pentru alții nu, dar aceia nu vor fi niciodată selectați...

- Adică nu vor mai fi deloc...

Observă că deja vorbea împleticit... Nu trebuia să-l bea pe-al doilea, oricum nu era prieten cu alccolul și se duseseră vremurile când o făcea numai pentru a nu fi mai prejos de restul trupei... Cam repede totuși... Dar după atâtea chinuri!...

- Întinde-te, experiențele astea te seacă de puteri... eu o să-ți explic în continuare

până adormi...

N-ar fi vrut însă interlocutorul său îl ajută curtenitor să se ridice, purtîndu-l la marginea patului de campanie în care se întinse cât era de lung fără a închide însă ochii...

- Continuă...

- E interesant să ajungi la concluzia că tot ce credeau primitivii despre totem, anticii

despre fabule și că bestiariile țicnite ale evului mediu aveau totuși o bază reală despre care aș putea spune că e definitorie pentru ceea ce reprezintă omul în sine. Trebuie să-ți explic că nu toate aceste fantome sânt utile ori eroice... De principiu cele de păsări și de mamifere, celelalte se întoc la stadii înapoiate de conștiință fără a putea fi controlate... Mai ales acelea care păstrează caracteristici umane, ca centaurul pe care l-ai doborât, constituie dezideratul. Unele sânt de-a dreptul fricoase... Ce să faci cu una care o rupe la sănătoasa dacă aude prima împușcătură, ori cu un vierme surd, orb și lipsit de rațiune... Algoritmul pus la punct de mine îi elimină înainte de a ajunge la etapa finală... Așa se face că deși pare straniu, cei inutili rămân de fapt cei mai norocoși deoarece supraviețuiesc.. Apropo, te felicit pentru ideea avută cu praștia și grenada.. Asta e singura slăbiciune a costumului... Nu poate fi străpuns de aproape nimic. E de vre-o douăzeci și cinci de ori mai rezistent decât oțelul acum, întrețesut cu fibră nanocarbonică pe post protecție și totodată transmițător de impuls cu semiconductori. Într-o nanosecundă adoptă diverse configurații defensive care face șrapnelul ori glonțul să ricoșeze înainte de a ajunge la piele. Dar cu rezonanța nu avem ce face... Bubuitura aia la câțiva centrimetri de țeastă i-a fărâmat urechea internă declanșînd hemoragia cerebrală... Știam de problemă însă ar trebui să fie cât un tanc ca să fie eficient... Poate ar fi posibil însă costurile ar întrece orice așteptări... Producția unei astfel de jucării acum costă mai bine de o sută de milioane, aproape cât un avion... Unde mai pui că ar deveni vizibil, iar de fapt asta nu se dorește...

- Deci toate fiarele alea nu erau decât niște drogați cu mințile sucite, duși de-acasă cu

dracii lor stacojii de mânuță să se distreze olecuță la bâlciul groazei.. Dar noi?..

- Erați doar un pic sedați... Două luni n-ați băgat de seamă că vă mișcați ca niște zombi

fără nici o înjurătură mai de doamne ajută la dușuri ori un perdaf de la gradați?..

- Mm..mi-a... mm... mirosit ce...ceva...

- Chestia aia iese prima oară la iveală doar în situații critice... n-o poți momi cu

bombonele... Odată devenit conștient de existența ei o poți invoca din ce în ce mai lesne, ca într-un ritual șamanic sau vrăjitoresc... Înveți căpătînd încredere în ea și în tine...

- Bun... Acu-nțeleg că după ce am mântuit bestia ceilalți s-au grupat ca să-și răzbune

confratele, ceea ce e corect până la urmă însă prea e mare prețul...

- Măcelul ar fi avut loc oricum. Scăpau numai ce-i capabili... Răzbunarea a constat doar

în faptul ca te-ar fi lăsat ultimul pentru a conștientiza grozăvia ajungînd la limita disperării... Dacă îi lăsai... Ceea ce s-a întâmplat a întrecut însă orice așteptări... Vei pricepe vizionînd înregistrările... Asta după ce te vei trezi, pentru că ți-am pus ceva în băutură care te v-a prăbuși iar în starea primordială. A cam început să-și facă efectul... Da... Am băut și eu... O să fie nevoie de amândoi în câteva minute. Vor da năvală și v-a trebui să ne luăm la trântă cu toți...

Cu ajutorul unei comenzi date prin intermediul telefonului făcu să răsară din pământ până-n tavan un grilaj din drugi groși de fier care împărțiră încăperea în două, protejîndu-l momentan de furia ofițerului ce se străduia fără sorți de izbândă să se ridice din așternuturi... Știa că atunci când va veni momentul nu-l vor putea opri, însă inamicii acestuia vor fi mult mai mulți și mai periculoși... Ieși, pentru că transformarea începuse iar ceea ce scotea la iveală nu era pentru ochii unui muritor...

Prietenul nostru însă nu mai simți strop de furie... La urma urmei, deși înțelegea că ajunsese fără voia lui pionul principal al unui joc scrântit, ale cărui reguli nu numai ca nu le știa, dar nici nu le deslușea rostul, realiză că ratase tot prin moartea doctorului, copilul de suflet de care fusese atât de mândru... La momentul acela nu mai vedea sensul oricărei străduințe dacă cei dragi nu mai erau aproape... Poate Ilinca... Totuși cum putea scăpa dintr-un carusel al coșmarurilor în care nimic nu depindea de el iar tot ceea ce părea inteligibil acum, se spulbera la următorul pas...

- Chinezule... auzi iar de undeva din depărtările launtrice...

Vedenii de la zeama ăluia... Nu credea ca hoașca bătrână scăpase...

- Capitane... vino... Hai!..

Se prăbuși... În peșteră... Lângă focul blând cu Grosu șezînd în același loc...

Vizualizări: 133

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Noiembrie 23, 2016 la 10:26pm

Taifas!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->