Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Din Argedava, prin câmpii aride,

Spre Istru un izvor se scurge lin,

Cu apele mocnind scântei candide

Și cu parfum de izmă și pelin.

Izvorul sapă maluri în surdină

De veacuri, întâlnind în drumul său

Mitropolii căzute în ruină –

Un loc pustiu, uitat de Dumnezeu.

Argessis uneori se mai înalță

Din ape să cuprindă în privire,

În noapte, orizontul fără viață

Și unde Luna nu dă strălucire.

Văzând aceleași ziduri părăsite

În negura uitării printre vânturi,

El își închide pleoapele-amorțite

Și iară se afundă în adâncuri.

Aici au fost cândva mărețe dave

Cu oameni puri, născuți demult în cer,

Copii ai lui Zamolxis, ce-n otave

Trăiau sub razele lui Lucifer.

Dar vestea astei lumi de zei pelasgici

Ajunse la Lupoaica din Apus,

Ce, dând târcoale printre munții dacici,

Pe Decebal cu cântec l-a sedus.

Se năpustiră haitele romane,

Strivind cu ură spicele de grâu,

La Apullum, Napoca, Herculane,

Să se adape din Eternul Râu.

Cu lovituri de falusuri în scuturi

Se salutau cohorte, legiuni,

Pândari mișei purtând pe frunte focuri

Și în privire fumul din genuni.

Pe la Drobeta ocoliră calea

Spre Sarmisegetuza, în Carpați

Și-atunci cu urlet răspândiră jalea

Prin codrii de amar cutremurați.

Cu-o mușcătură Dacia se frânge,

Lupoaica pe Zamolxis e stăpână;

Din gură printre colți îi curge sânge

Pe munți, pe codri, ape și țărână.

Cu gheara scormonind adânc în rană,

O vulpe a lovit acest popor,

Pe fruntea-i de tiran a pus coroană

Spunându-și Împăratul tuturor!

De-atunci nu au mai vrut în câmp să crească

Nici florile în farmecul divin;

Doar buruieni, ciulini, licheni și iască,

Iar apele au miros de pelin.

Și, peste veacuri, au venit creștinii

Purtând însemn de binecuvântare;

Ei cu biserici au strivit ciulinii,

Cu pâine și cu pești, cu grâu și sare.

Deși plăcut le-a fost întâi cuvântul,

Sub jug de legi pe oameni i-au strivit.

De-aceea s-a cutremurat Pământul

Și mii de mânăstiri a înghițit.

De-atunci, Argessis albia își crește,

Ca prin blestem biserici să dărâme,

Căci tot Lupoaica lumea o domnește,

Cu altă blană, dar același nume.

Un creator curat de va să vină

Să reînvie-ai cerului copii,

Argessis va aprinde iar lumină

Și-n veșnicie se va odihni.

Vizualizări: 44

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Decembrie 4, 2018 la 8:48am

Reverență, Paul! Povestea rădăcinilor noastre atât de frumos pusă în cuvinte! 

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->