Zile de naştere

Artistul este singurul care nu se sfieşte să dea jos masca, fie că este vorba de a sa sau de cea a semenilor săi, şi nu ştiu dacă acesta este un privilegiu sau mai degrabă, o dramă. Pentru că dând jos masca sa şi a semenilor, a întregii societăţi în ansamblul ei până la urmă, dezvăluindu-i tarele, artistul trăieşte, în fapt, o intensă ardere. El arde odată cu eroii săi. Se simte sfâşiat asemenea lor până în cele mai adânci măruntaie şi punând jos condeiul, penelul sau dalta s-ar putea crede că răsuflă uşurat.
Ei bine, nu. Artistul nu este asemenea fierarului, care pe dată ce-a terminat de prelucrat un obiect sau altul sau a potcovit un cal lasă uneltele jos şi pleacă liniştit într-ale sale. Scriitor, sculptor, pictor sau muzician, artistul este sfâşiat de ideile aşternute pe hârtie, de formele ieşite din prelucrarea lemnului sau pietrei, de culorile amestecate pe pânză sau de notele înşirate pe portativ zile, nopţi la rând. Şi revine asupra creaţiei sale şlefuind-o pentru a ajunge la desăvârşire, deoarece artistul veritabil este un perfecţionist. Până nu ajunge la perfecţiune, bineînţeles la perfecţiunea înţeleasă de el la un moment dat, nu se opreşte. Iar dăruirea întru desăvârşire este atât de mare, încât se jertfeşte cu ardoare pentru atingerea scopului propus.
Aşadar, artistul născut, iar nu făcut, se află într-o continuă căutare a eu-lui, a vocii care să-l reprezinte, pentru că mai presus de toate el este un mare intuitiv. Şi când afirm aceasta, mă bazez pe propria experienţă, precum şi pe mărturiile colegilor mei. Nu există operă de artă finalizată, care să nu fi trecut proba de foc a analizei, a observaţiei, a schimbării, a transformării.
Ba de cele mai multe ori, opera în forma sa iniţială nici că se mai regăseşte în forma finală. Pentru că acesta este artistul, artistul adevărat. El se află într-o permanentă scotocire, descoperire a formei care să emane ideea, a formei care să reprezinte omul într-o ipostază sau alta, natura în splendoarea ei etc.

Şi chiar nu ştiu dacă măcar din acest punct de vedere artistul nu este un privilegiat în comparaţie cu omul obişnuit care nu-şi pune întrebări existenţiale şi nu cunoaşte drama neputinţei de-a atinge un ideal, dacă nu chiar absolutul. Pentru că, se înţelege, absolutul nu poate fi atins. Este doar un deziderat şi aşa va rămâne. Că artistul se amăgeşte în urmărirea idealului său, că este, esenţialmente, un idealist şi se luptă asemenea lui Don Quijote cu morile de vânt, asta e structura lui nativă, viscerală, şi va continua mereu să-şi caute împlinirea prin artă, fie că este poezie, sculptură, pictură sau muzică. Până nu ajunge la desăvârşire, un artist adevărat nu depune armele..
Din nefericire însă, există şi autori care se simt împliniţi dacă le apare un volum, două, nouă, dar nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece asemenea lor, ba chiar trebuie să subliniem că aceştia pierd încă din start, pentru că intră în cercul vicios al automulţumirii, blazării, plafonării. Şi nu este nimic mai dăunător decât egoismul şi suficienţa.
Un artist care se complace la un anumit nivel, care nu ascultă sfaturile specialiştilor sau nu are norocul de a se afla într-un cerc de critici cu experienţă, nu-şi va corecta greşelile şi nu va progresa, ci dimpotrivă. De aceea, chiar dacă este apreciat de colegi sau de critici de artă la un moment dat, artistul trebuie să rămână circumspect, căci numai căutând şi scormonind continuu va avansa, va ajunge să creeze lucrări de valoare, opere reprezentative, capodopere care vor dăinui prin vreme.
Aşadar, ne pot peria confraţii, ne pot pansa orgoliile rănite, dar Cronos e neiertător. Sita—i cerne şi discerne şi din ce-a scornit un secol, o miime de fărâmă de rămâne.

Vizualizări: 55

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Iulie 31, 2019 la 8:48pm

Cred că e mai util să vorbim în particular...


ACTIV
Comentariu publicat de ELENA AGIU-NEACSU pe Iulie 29, 2019 la 1:30am

Cum vi se pare acum?


ACTIV
Comentariu publicat de ELENA AGIU-NEACSU pe Iulie 29, 2019 la 12:53am

Vă mulţumesc, domnule Muntean, dar fiţi mai explicit! Ce trebuie schimbat ca să fie bine reactat? Alineate, aşezare în pagină etc.?


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Iulie 28, 2019 la 8:56pm

Nu suntem sclavi ai dramei, dar, uneori ai privilegiilor, DA...

Imagini pentru Arta Privilegiu sau dramă?


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Iulie 28, 2019 la 8:55pm

Deşi e un privilegi, arta o crează Omul, dar şi drama e creată tot de om. Cu diferenţa dintre Om şi om! 

Frumos descris, mai puţin frumos redactat... 

© 2022   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->