Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Îmi înfloreşte timpul pe urme, drumuri
cu borne pe marginile sorţii
se-ncheagă într-o limbă tămăduind durerea
întărind cusăturile vieţii
cu aţă din cânepa luminii.

Destinul meu ca o cremene
încă nemişcată din loc
priveşte trecerea asemenea apei
şipotind între curbele valurilor.

O ceaţă cu faţa pătată şi aspră,
copaci aproape desfrunziţi şi desculţi
uitând să se ascundă după colţuri
răsuflă uşuraţi ecoul unui tunet.

Asimetric şi oblic cad ploile
până se obosesc şi plâng
tot mai subţiate de obsesii,
de mi se clatină şi înclină scrisul.

Atunci să vii şi tu
destrămând din mine întunericul,
apele limpezindu-le
împărţind darul secret al iubirii.
 

Vizualizări: 19

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->