Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

banca de amintiri

 

lângă apele cu valsurile

Dunării albastre

fecioarele şi-au sădit visele,

rătăcite prin pulberi de timp,

aşteptând cavalerii de ieri;

a tăcut vântul şi vulturii

au căzut peste toamnă,

ard tapiserii pe coline,

licori de lumină se zbat

 spasmodic, cad în amurguri,

se-ntorc în baladă;

cade rugina din cer,

mai cântă la flaut un înger,

mai vine încă o ploaie,

ard orologii pe rug,

oamenii fac inventarele

 sentimentelor,

îşi spală autobiografiile,

fac bilanţuri

pentru a le depune

 la banca de amintiri.

 

 

joi, 24 septembrie 2015

 

 

 

 

Vizualizări: 61

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Septembrie 25, 2015 la 12:08pm


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Septembrie 25, 2015 la 12:07pm

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->