Zile de naştere

Pentru majoritatea romanilor, Baraganul nu este altceva decat o campie nesfarsita unde iarna musca viscolul, iar vara soarele arde ucigator. Insa, foarte putini oameni cunosc suita de mistere care invaluie oceanul de campie dintre Marea Neagra, Carpati si Dunare, un taram evocat deseori de Panait Istrati si Fanus Neagu. Conform legendelor locale, in pamanturile campiei se afla ingropate numeroase comori pazite de blesteme crunte. Undeva intre Calarasi si Lehliu se gaseste satul Dor Marunt, celebru nu demult pentru frumosii armasari care alcatuiau cea mai mare herghelie de cai de rasa din Baragan. Aici se afla, insa, ingropate si comori stravechi strajuite de flacari ireale, de un albastru nelumesc care danseaza in puterea noptii pe necuprinsul campurilor.

Celebru in acest sens este locul denumit La Movila, unde, inainte de Revolutia din 1989, un satean a descoperit in timp ce ara, un ulcior plin cu bani de aur. Fire marinimoasa, localnicul i-a impartit frateste cu ceilalti sateni. Nu a durat mult pana cand despre aceasta isprava a aflat si Militia, care s-a autoinfintat si a confiscat taranilor toate monedele gasite.

Soarta blestemata a comorilor este intarita de povestea lui Gheorghe Prepelita, un satean care a descoperit peste 100 de monezi de aur. Prepelita nu a suflat un cuvant, dar satenii vedeau cum neamul lui isi construieste case si grajduri noi, se imbraca scump, isi cumpara turme de oi si vite. Blestemul comorii nu dormea: la 7 luni de la descoperirea averii, nevasta lui Prepelita se arunca fara motiv intr-o fantana. La cateva saptamani dupa, ginerele sateanului are aceeasi soarta, pentru ca, peste un an de zile, fiica lui Prepelita sa se spanzure de aceeasi fantana.La fel de sinistru este – spun legendele – si blestemul comorii lui Pintecan, un alt satean care a gasit un butoias cu galbeni de aur ingropat la radacina unui nuc. In noaptea imediat urmatoare, “norocosul” Pintecan aude in vis o voce care-i porunceste sa construiasca o biserica pe locul unde a descoperit banii sau il va ajunge blestemul comorii. Dimineata, Pintecan a ignorat visul, grabit sa se imbogateasca. Si-a impartit comoara in familie si s-a apucat de afaceri prospere. La doi ani de la eveniment, cand se intorcea acasa si-a gasit baietelul de doi ani spanzurat intre gratiile de la patut. In noaptea nenorocirii, a visat din nou aceeasi voce care l-a avetizat ca daca nu face biserica, va fi lovit de necazuri si mai mari. Socat, omul a construit cea de-a doua biserica a satului, care este vizibila si astazi.

Vizualizări: 142

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Iulie 19, 2010 la 10:45pm

Se spune că locul în care se află ascunsă o comoară este dezvăluit, o singură dată pe an, în noaptea de Sfântul Gheorghe sau, după alte păreri, în noaptea de Drăgaică. Atunci, deasupra acelui loc tainic, dracii puşi să păzească aurul îngropat, bucuroşi că şi-au îndeplinit nestingheriţi misiunea încă un an, încing o horă nebună. Oamenii, aflaţi din întâmplare în acele locuri, nu pot să vadă decât nişte flăcări verzui care, deşi uneori ating şi trei metri înălţime, nu pârjolesc nimic în jur.


Aproape că nu este cătun mai răsărit în care să nu fie cineva care să nu se jure că a văzut, măcar şi o singură dată, astfel de flăcări, pe la vreo răscruce de drumuri, lângă vreun copac scorburos sau, pur şi simplu, în mijlocul câmpului. Este vorba despre ulceaua, cazanul sau, uneori butoiul plin cu galbeni.

Fiecare ar putea să sape în locul în care a văzut cu ochii lui dansul flăcărilor, dar aproape toţi se tem de „răzbunarea comorii”, asupra căreia veghează un jurământ teribil. „Nu vreau să păţesc la fel ca...” şi aproape întotdeauna există o poveste ciudată, despre sfârşitul tragic al câte unuia care, cândva, a găsit o comoară.

Undeva, într-un sat aflat prin mijlocul Bărăganului şi acum se mai povesteşte despre păţania boierului Iamandi. Se spune că acesta a trăit pe la începutul secolului trecut, şi, iniţial, nici nu a prea fost boier. Fusese doar un mic negustor grec, pe care nişte afaceri păguboase îl făcuseră să naufragieze, fără nici o speranţă în Ţara Românească. Aproape toată viaţa să el a tot încercat să-şi mai înjghebeze câte ceva, ba prin târgul Urzicenilor, ba prin cel de la Ţăndărei sau Feteşti, dar norocul nu i-a surâs niciodată.

Era deja bătrân când, pe neaşteptate, a devenit foarte bogat. Într-un timp foarte scurt, el şi-a cumpărat câteva mii de hectare de pământ, iar mai apoi, în doar câţiva ani, şi-a clădit un conac deosebit de luxos. Lumea vorbea că, în peregrinările sale de negustor fără noroc, grecul ar fi găsit o comoară imensă. Iar el nu a contrazis niciodată aceste zvonuri. Se mai spune că, în ultimii săi ani de viaţă, îşi pierduse minţile. Avea aproape 75 de ani când, brusc, a căzut în patima femeilor. Nu trecuseră încă şapte ani de la găsirea comorii când, într-o noapte, boierul şi-a dat duhul în braţele unei armence focoase, venită tocmai de la Constanţa.


La câţiva ani după moartea lui, toată averea ivita pe neaşteptate s-a risipit şi din ea nu au mai rămas decât ruinele conacului, pe care, pe la începutul secolului, bătrânii din sat îl mai prinseseră în picioare.

Tot în Bărăgan, în satul Dor Mărunt, localnicii mai povestesc şi acum despre două comori. Găsite în primele decenii ale secolului, amândouă au adus nenorocul asupra celor care le-au scos la lumină. Prima, „comoara lui Prepeliţă”, a fost descoperită la câţiva ani după încheierea primului război mondial. Neamul lui Prepeliţă era o familie de ţărani înstăriţi, care îşi permiteau să aibă chiar şi câţiva argaţi. Într-o zi, Prepeliţă al bătrân l-a trimis pe unul dintre aceştia să aducă o căruţă de lut galben din malul unei ripe. După mai puţin de un ceas, argatul s-a întors însă, acasă, cu căruţa goală. Ajuns în bătătura, omul tremura ca zgâlţâit de friguri şi vorbea alandala. Abia într-un târziu, când şi-a mai potolit clănţănitul dinţilor, el i-a putut povesti stăpânului că, săpând după lut sub un mal, cazmaua i s-a izbit de un cazan de aramă plin cu galbeni. Cu greu a fost convins să revină la locul unde se afla comoara, dar nici în ruptul capului, argatul nu a mai vrut să intre şi el în groapă.

Mai curajos, bătrânul a scos de acolo vasul metalic în care, într-adevăr, erau mai mult de 100 de galbeni, „icosari şi mahmudele” turceşti. Drept mulţumire pentru acest dar venit pe neaşteptate, Prepeliţa a pus să se facă, la marginea satului, o fântână largă şi adâncă. Însă, la scurt timp după ce ea a fost gata, una dintre femeile din neamul său s-a aruncat acolo şi s-a înecat. După un timp, fântână a fost „sleită”, apoi i s-a făcut sfeştanie. Cu toate acestea, în anii care au urmat, deşi avea o apă rece şi bună, sătenii au ocolit fântâna spurcată prin moarte de om. Locul devenise blestemat, mai ales după ce încă trei sinucigaşi şi-au căutat sfârşitul în răcoarea ei.

Cel de-al doilea tezaur, descoperit în aceeaşi localitate, a fost „Comoara lui Pintecan”, găsită la câţiva ani după prima. Pe atunci, acest Pintecan era un tânăr negustor de prin partea locului. Oamenii nu mai ştiu unde a găsit el aurul, dar se spune că a fost vorba de mai multe butoaie pline.

La scurt timp, îmbogăţit peste noapte, el s-a însurat iar nevasta i-a născut un băiat. Toate păreau să-i meargă din plin dar, într-o zi, la scurt timp după ce feciorul împlinise doi ani, l-a găsit spânzurat între barele pătuţului. Lăsat un timp singur, copilul căzuse cu gâtul între ele. Din averea sa uriaşă, omul a pus să se ridice în sat o biserică mare şi bogat împodobită. Dorinţa sa a fost ca lăcaşul să aibă hramul „Sfântul Gheorghe”, la fel cu numele fiului său mort.

Biserica a fost târnosită cu mare fast în anul 1937, dar parcă şi ea a fost urmărită de nenoroc. În ultimul an al războiului, ajunşi şi aici, ocupanţii ruşi au împuşcat, pe terenul din spatele său, mai mulţi prizonieri nemţi. De-a lungul timpului, cu câteva excepţii, preoţii care au slujit acolo au fost nişte oameni fie beţivi, fie nevolnici. Acum clădirea este la fel de impozantă dar, cu toate că actualul preot paroh este unul destoinic, lipsa banilor face ca biserica să fie departe de strălucirea ei din anii de început.

Poate că toate acestea şi multe altele la fel nu sunt decât nişte simple legende, dar oamenii nu le uită. Acum nimeni nu mai ştie în ce o fi constat jurământul depus o dată cu îngroparea unei comori şi nici ce fel de descântece puteau desface acest jurământ.


© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->