Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Călătorii geodezice, Cehoslovacia – Moravia vlahă (II)

Călătorii geodezice, Cehoslovacia – Moravia vlahă (II)

(postarea precedentă)

 

Moravia vlahă (valahă)

 

Moto: „Ca să supraviețuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri să cucerească pământul”. Mircea Eliade, în "Căderea în istorie” (1952); Răspuns: „Așa că.... n-am făcut nicio „brânză”! Nițu Constantin

 

Vlahii

 

„Vlahi” este un exonim, o veche denumire a populațiilor romanizate din Europa Centrală și Răsăriteană, de o parte și de alta a Carpaților, Dunării și Prutului, respectiv românii, aromânii, meglenoromânii și istroromânii. Denumirea provine din cuvântul βλάχοι în limba greacă (vlahoi, în greaca nouă –ngr βλάχικα - vlahica), care a dat și cuvintele воло́хи (volohi) în rusă și oláh în maghiară. Mai recent a apărut neologismul „valahi”, un calc lingvistic recent, datorat înmulțirii traducerilor din lucrări în limbi străine (Walachen în germană, Valacchi în italiană, Vlachs sau Wallachians în engleză, Valaques în franceză, Valacos în spaniolă), de către traducători care nu cunoșteau forma românească „vlahi” [CALC, calcuri, s. n., ... , 3. Fenomen lingvistic care constă în atribuirea de sensuri noi, după model străin, unor cuvinte existente în limbă ori în formarea unor cuvinte sau expresii noi prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte străine; decalc (2). – Din fr. calque. sursa: DEX '09 (2009)].

 

Hartă franceză a Europei de Sud-Est în 1020, menționând vlahii din Moravia, pe cei din Istria (Istro-Românii), pe cei din Carpați (românii) și pe cei din Balcani (aromânii)

 

Cuvântul vlahi a devenit și un „endonim" (autodefiniție) la meglenoromâni sub forma „vlași” (pe care o preferă sârbii). După crearea statului modern român, cuvântul vlahi devine denumirea preponderentă a aromânilor, meglenoromânilor și istroromânilor, pentru a-i deosebi de românii din țară. În domeniul istoriei, denumirea de vlahi este folosită uneori pentru a-i desemna pe români înainte, dar și după apariția statului modern român.

Se știe că latinitatea Europei provine de la Imperiul roman: părțile occidentale au fost germanizate, cele din mijloc maghiarizate, cele din est (românii/vlahii) și din sud și-au menținut latinitatea; unii zic că supraviețuirea latinofonilor in zona dunăreană se datorează demografiei pozitive a insulelor latinofone din principatele române și din Balcani; totuși insulele latinofone din Balcani sunt în pericol de dispariție. Dacă limba latină este continuatoarea unei limbi arhaice de pe aceste meleaguri, istoria o va dovedi dacă se va da acces la toate documentele din arhivele Vaticanului!

            Că doar recent, Miceal Ledwith, confident al Papei Ioan Paul al II-lea, omul care a avut acces la arhivele secrete ale Vaticanului, a declarat că, potrivit informațiilor pe care le deține, limba latină se trage din limba română arhaică și nu invers cum cred lingviștii.

Filologul român Ilie Gherghel, după compararea documentelor istorice apărute în Imperiul Roman de Răsărit a demonstrat o origine romano-bizantină a cuvântului „vlah”. Demonstrația se bazează în special pe scrierile lui Genesios și pe Lexiconul Suidas. Conform acestei opinii, cuvântul vlah a apărut prima dată în Imperiul Roman de Răsărit și s-a răspândit în lumea germanică și slavă prin intermediul vikingilor care au intrat în contact cu Imperiul Roman de Răsărit (Ilie Gherghel, Câteva considerațiuni la cuprinsul noțiunii cuvântului "Vlach", București: Convorbiri Literare, 1920, p. 4-8).

 

Moravia vlahă

(vlahii din Moravia)

 

Moravia (Morava în cehăMähren în germană) este o regiune în centrul Europei, în estul Republicii Cehe. Are o suprafață de 22.349 km² iar numele său vine de la râul Morava, ce traversează regiunea, cuvânt pe care l-am analizat în primul articol (moře – „mare”, cu sufixul a(h)va – „apă”, „apă mare”). Românii, sau mai bine zis, valahii din regiunea Moraviei reprezintă una din cele mai misterioase comunităţi de români din afara graniţelor ţării.

 

 

Harta Cehiei, cu Moravia (în verde)

 

            Spre granița cu Slovacia este o regiune numită Vlahia Moravă (în cehă Moravské Valašsko, sau  simplu Valašsko), locuită de urmașii românilor păstori veniți din Evul Mediu din Panonia și Transilvania. Este o regiune muntoasă localizată în estul Moraviei  din Republica Cehă, lângă granița cu Slovacia, centrată pe orașele VsetínValašské Meziříčí și Rožnov pod Radhoštěm.

 

Districtele Vlahiei Morave (roșu complet, galben parțial)

Valašské Meziříčí pe fotografia aeriană

 

            Numele Vlahia sau Valahia (Wallachia) folosit pentru zona muntoasă din Moravia și Silezia (Silesia) vecină, e uzual încă din secolul al XIX-lea pentru această zonă etno-culturală. Fiind obligaţi de istorie şi condiţiile geografice să trăiască înconjuraţi de o mare de slavi, vlahii moravi şi-au pierdut treptat graiul românesc iniţial, din care au mai păstrat câteva cuvinte, doar cele care se refereau la meseria lor de păstori şi la traiul la munte, cuvinte care nu aveau corespondent în slovacă sau în cehă („bryndza” pentru brânză, pe care acum și-l asumă slovacii, având și o mâncare specifică cu care se laudă, „bryndzove halusky” - găluște cu brânză,  pentru brânză noi scriem în DEX „de etimologie necunoscută”!). Păi să nu se supere ministrul Daea, adică cel cu oaia? Și pe lângă brânză, alte cuvinte folosite aici sunt baci, jintiţă, fluier, putină, ciomag, şiţă, zgardă, colaci ș.a.

Și ca să ne distrăm, reiau ce am scris, separat, despre brânză! Cunoscută sub numele de brânză în limba rămână, juhtúró în limba maghiară, брынза în limba rusă, Brenca în limba sârbă, Brimsen în limba germană, și ברינזע în idiș, brânza de oaie, un cuvânt împrumutat de la brânza românească („brânză“), este utilizat în diferite țări din întreaga Ucraina și UE, datorită existenței pe acolo a vlahilor. Deși cuvântul „Bryndza” (pronunțat în română: [brɨnzə]) este pur și simplu cuvântul generic pentru „brânză“ în limba română, asociat nu doar un anumit tip de brânză. Este un cuvânt moștenit probabil din limba română dacică, limba populației pre-romane în zilele noastre din România. În afara Slovaciei și regiunilor din sudul Poloniei, este încă popular în zilele noastre în Republica Cehă, cu ortografia „brynza“.

Cuvântul a fost mai întâi înregistrat ca Brenco, descris ca „brânză vlahă“ în portul croat Dubrovnik în 1370. A fost apoi înregistraă în Regatul Ungariei, în 1470 și în zona poloneză Podhale în 1527 (de principatele române nu se spune nimic). În Slovacia, brânza de oaie e ingredientul principal pentru „găluște de brânză de oaie”, considerate specialitate națională (bucăți mici de aluat sunt amestecate cu brânză de oaie și acoperite cu felii prajite de bacon gras). Și uite-așa, „Bryndza” este considerat un produs tipic slovac! Versiunea modernă a brânzei moale de oaie tartinabilă se crede că a fost dezvoltată de către antreprenorii din Stara Tura (Australia de Vest). Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, „s-au pus bazele” brânzei de oaie produsă în regiunile muntoase din Europa Centrală și Slovacia de Nord, când producția de brânză de oaie avea rădăcini adânci în tradiția locală a brânzeturilor și popularizarea brânzei în jurul monarhiei austriece. În Austria, era numită Liptauer, după regiunea nordică Liptov din Slovacia (eu aveam să o încerc la Arad, soția procurând-o și acum de la o producătoare româncă „din mamă în fiică” de asemenea brânză tartinabilă de excepție). Și uite că nici la oaia promovată de Daea nu avem prioritate! Asta ca să moară ciobanul aromân Becali de necaz, altfel un om de excepție, care nu-și neagă rădăcinile și ajută mereu pe cei în nevoie!

De fapt, aceşti oameni vorbesc o limbă distinctă, un dialect bizar, de neînţeles, cuprins din cuvinte cehe, slovace şi arhaisme româneşti. Cuvintele specifice zonei au originea de la „vlahi", urmași ai dacilor care se întindeau până în Elveția sau migrați în Moravia din Transilvania, Maramureș și chiar din Banat. Așadar, recunoaștem că românii din Moravia au fost astăzi aproape complet slavizaţi. Limba lor din prezent mai conţine doar câteva cuvinte neaoş româneşti. Că de fapt, cum am scris mai sus, cehii `literați` îi zic brânzei „sýr”, iar slovacii `literați` „syr”...

            Valahia Moravă este parte a Carpaților Vestici. Se învecinează la vest cu Lachia (în cehă Lašsko) pe traseul ŠtramberkPříborFrýdek  (după Šembera) sau conform dialectologiei (după František Bartoš, în „ Kevin Hannan, 1996. Borders of Language and Identity in Teschen Silesia. Peter Lang. p. 67–71).

 

Districtele regiunii Zlin

 

            Populația este în mod tradițional pastorală. Metodele și ritualurile v(a)lahe asociate oieritului sunt vechi. Producția de lapte și brânză (bryndza) sunt importante. Etnografia „vlahă" este un element important al etnografiei Republicii Cehe și Slovaciei, ca și a „goralilor” din Polonia (despre care am scris). Din fericire, românitatea lor a fost salvată şi prezervată exemplar în cultura, ethosul, foclorul, cântecele şi costumele lor, precum şi în  „arta” ciobănitului, ocupaţie la care nici cehii, nici slovacii nu se pricep atât de bine precum ei. Tradiţiile şi mai ales conştiinţa etnică a vlahilor (românilor) au rămas neatinse de depărtarea de ţară. Probabil, pe viitor, ei vor renaşte naţional şi cultural. Iar de acest lucru suntem responsabili noi, ăștia de pe-aici, din România! Dar noi dăm milioane de români și la export după distrugerea industriei naționale la îndemnul lui Petre Neulander, devenit Roman! Că suntem pe locul 2 la migrație, după Siria, dar în Siria e război... Și precis nu e declanșat de sirieni... Rezervele de petrol și gaze naturale din Marea Mediterană ar trebui exploatate de „cine trebuie”!

Este încă în dispută de când există vlahii aici, dacă regatul dac se întindea până în Elveția sau dacă vlahii au migrat cândva din Transilvania și Banat.  După lingvistul Eugen Lozovan (1929-1997), vlahii vorbeau limba română și erau creștini ortodocși, păstori în transhumanță din Transilvania. Polonezul Tomasz Kamusella scrie că vlahii au migrat de-a-lungul Carpaților spre Moravia între secolele al XII-lea și al XVIII-lea, cei mai mulți păstrându-și ortodocsia, dar au fost slavizați (2008. The Politics of Language and Nationalism in Modern Central Europe. Springer).

Orice ar zice unii sau alții, toate sursele arată faptul că aceste comunităţi româneşti din nordul Carpaţilor, astăzi complet izolate geografic şi administrativ de România, au origini străvechi, fiind la fel ca românii din ţară, originari din dacii liberi. Conform documentelor vremii, vlahii de aici trăiau de asemenea după regulile impuse de faimosul Drept Cutumiar Valah sau Jus Valachorum, denumit şi Lex Antiqua Valachorum. Un argument în plus referitor la vechimea lor în regiunea Moraviei, este faptul că cehii i-au găsit deja acolo, când sosiseră să se stabilească, de asta au respectat toponimele și denumirile comune existente aici. Chiar ei, cehii, au denumit regiunea în care trăiau vlahii Valassko, pentru a marca astfel componenţa etnică a celor care au ocupat din timpuri imemoriale partea de nord-est a Moraviei. Valaska era şi numele temutului baltag purtat tot timpul asupra lor de aprigii păstori români, care nu se codeau să-l folosească atunci când situaţia o cerea.

Prima lor menţionare istorică datează din anul 976, când cronicarul bizantin Ioannis Skilitzes (în latină Ioannes Scylitzes, (în greacă: Ἰωάννης Σκυλίτζης) menţionează în scrierile sale un schimb de populaţie între Bizanţ şi regatul Moraviei. În urma schimbului de populaţie amintit, mai multe familii de păstori vlahi din Valea Timocului şi din alte regiuni sud dunărene care aveau relaţii tensionate cu regimul instituit de basileul bizantin Vasile al II-lea Bulgaroctonul („omorâtorul de bulgari”), au ales să plece în Moravia. O altă perioadă de stabilire a păstorilor români în Moravia a fost aceea în care rege al Ungariei era Sigismund de Luxemburg. Istoricul și preotul Ştefan Meteş, membru corespondent al Academiei Române, scria că ultima mare migrare medievală a românilor în Moravia a avut loc în perioada tulbure şi presărată de războaie şi invazii, în care guvernator al Transilvaniei era tocmai românul nostru Iancu de Hunedoara (în lucrarea „Emigrări româneşti din secolele XII-XX”, 1977).

Datorită muncii lor, valahii din Moravia erau foarte prosperi după 1600. Ocupaseră de mulți ani primii zonele montane, pe care doar ei le ştiau munci, şi, neîngrădiţi de nimeni, vreme de sute de ani, au ajuns la o dezvoltare extraordinară. Aveau oi şi capre, vite, cultivau şi pământul, erau meşteri neîntrecuţi în prelucrarea lemnului, iar poziţionarea în inima Europei Centrale, în apropierea unor mari oraşe comerciale, le-a priit de minune urmaşilor cio­banilor plecaţi din Carpaţii româneşti sau chiar din Câmpia Panonică. Forţa şi statutul privilegiat al acestor valahi e dovedit prin faptul că aveau primari proprii, se administrau singuri.

Cronicarul Jan Amos Comenius relatează în anul 1620 că „Moravii din munţii de lângă Vsetin îşi spun valahi şi sunt un neam deosebit de războinic… Ei refuză să acepte legile Habsburgilor şi timp de trei ani încheiaţi şi-au apărat libertatea cu săbiile”. Mai târziu, în anul 1624, acelaşi cronicar nota că „Locuitorii din Vsetin şi din împrejurimi continuă să reziste cu armele şi nu pot fi convinşi în niciun fel să renunţe la credinţa lor ortodoxă”. De ce oare?

 

Vsetin (în germană Weißkirchen sau Mährisch Weißkirchen), cu Google Earth Pro

 

Deoarece acești vlahi erau în stare să se și lupte pentru teritoriul lor. Vlahii din Moravia au crescut ca număr în timpul războiului de treizeci de ani (1618-1648). S-au luptat cu succes împotriva guvernării habsburgice în 1620-1623 și au fost inițial susținuți de maghiarii protestanți rebeli. Având în întregime sub controlul lor Moravia la est de râul Morava până în 1621, vlahii au fost învinși în 1623, după care au avut loc o serie de execuții publice.

Locuitorii din Valassko sunt valahi care sunt infractori primejdioşi”, scriau cronicile vremii, în timp ce în arhivele oraşului Zlin din anul 1621 stă scris că : „Valahii sunt turbaţii de care nu putem să scăpăm”. Albrecht von Wallenstein, comandantul militar din partea regimului Habsburgilor al regiunii Vsetin se plângea de valahii care nu mai vroiau să lupte sub comanda sa, iar un alt comisar al Habsburgilor scria că „ Valahii sunt din firea lor înclinaţi să fraternizeze cu duşmanii”.

Ei și-au reînnoit atacurile la sfârșitul anului 1623 și au învins un contingent polonez în martie 1624. Valahii moravi au mers până într-atât încât au jefuit şi incendiat oraşele Malenovice şi Valasske Mezinci. Disperat, Wallenstein se plângea împăratului că valahii luptă organizaţi în cete şi în primii ani de război, aceşti ciobani luptători ieşeau mereu victorioşi în luptele cu trupele imperiale. În 1625-1630 dinastia de Habsurg a luptat în  Moravia cu armatele daneze. Vlahii s-au alăturat danezilor, iar mai târziu, suedezilor.

Furia ciobanilor războinici a fost fără margini, cronicile notând cu uimire că aceste clanuri de păstori luptători au măcelărit armatele Habsburgilor şi au capturat oraşul Lukov după care s-au aliat cu trupele daneze şi împreună, într-o premieră istorică absolută şi neaşteptată, ciobanii noştrii şi armatele regatului Danemarcei au capturat oraşul Hranice în anul 1626. După retragerea daneză în 1627 și retragerea suedeză în 1643, Habsburgii au învins în cele din urmă pe vlahi în 1644. Represaliile au fost deosebit de crude, culminând cu incendierea satelor vlahe, dezarmarea populaţiei, distrugerea recoltelor şi confiscarea animalelor domestice, în timp ce aproximativ 20% - 30% din totalul populaţiei masculine a fost ucisă în lupte sau executată.

 

Desen de epocă, din anul 1786 care reprezintă un cioban valah din Brumov, Moravia, cu nelipsitul baltag (sursa: Wikipedia)

 

Valahii care au fugit au fost urmăriţi de trupele imperiale şi ucişi pe loc. Vlahilor rămaşi în viaţă le-a fost impus să jure credinţă Habsburgilor şi să se convertească la catolicism, în caz contrar fiind condamnaţi la moarte. Cel puţin aşa dictează Conscriptio Valassko din 16 februarie 1644. În urma acelei campanii de exterminare, vlahii din Moravia nu şi-au mai revenit niciodată. Din acel moment, vlahii şi-au pierdut progresiv limba şi credinţa, supravieţuind doar etnic, folcloric şi cultural.

            Începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea locuitorii Valahiei Morave își spuneau valahi. În acelaș timp și germanii îi numeau valahi (Wallachey). Etnograful Daniel Sloboda înlocuiește termenul Ualachy (Vlahi) cu Ualassko (Vlasko), și îi definește ca fiind ciobani și a subliniat că termenul nu are nimic de-a face cu românii. Așa crede el! A menționat că vorbesc un dialect polab, slavic oriental, că de „brindza” (brânză) s-a făcut că nu știe (Kevin Hannan, 1994. Language and Identity in a West Slavic Borderland: The Case of Tesc.... University of Texas at Austin. pp. 124–125, 148).

 

Şopron tradiţional dintr-o casă valahă din Moravia    (sursa: Shutterstock)

 

Dar de când știm noi, cei de aici, din actuala Românie, de valahii din Moravia? Pe la mijlocul seco­lului al XIX-lea când năsăudeanul D. P. Marţian trecea, prima oară, prin oră­şelul Meziriciul Valah (Valasske Mezirici sau Va­lahisch-Mezeritsch, cum îi ziceau hărţile în limba germană). Se grăbea spre Rožnov pod Radhoštěm, unde se făceau cele mai bune cure de zer din lapte de oaie împotriva unei anumite boli. Forma stranie, a numelui localităţii, „Valahisch – Valasske”, l-a trimis cu gândul la valahii de acasă. Casele din bârne groa­se de lemn îi păreau familiare, de parcă nu se afla în mijlocul Imperiului Habsburgic. Mirarea a devenit şi mai mare când, ajuns în Rožnov pod Radhoštěm, a fost întâmpinat cu cuvintele: „Bine aţi venit la noi, în Vallachia!”.

            Întors acasă, impresionat de extra­ordinara expe­rienţă trăită în călătoria sa, de întâlnirea cu vlahii mo­ravi, despre care nu se ştia nimic prin ţă­rile române, D. P. Marţian avea să scrie, într-un număr din 1864 al foii „Buciu­mul”, o emoţionantă relatare despre fru­museţea Vala­hiei Morave şi despre oamenii minunaţi pe care i-a întâlnit acolo. Publicul „citit” afla, după nedrept de mul­tă vreme, despre existenţa în Munţii Tatra a unei mari comunităţi de fraţi valahi ce se consideră, cu mândrie, urmaşi ai păstorilor din Carpaţii româneşti.

Și știrea s-a lansat în întreaga Europă, așa că eminen­tul specialist Hyde Clarke face aici o călătorie de studii, despre care scrie în „Jurnalul Societăţii de Antropologie” din Londra. Fabulosul drum prin Car­paţi al ciobanilor români, din Ardeal până în Moravia, şi felul în care ei şi-au con­servat, vreme de sute de ani, obiceiurile şi stilul de viaţă originare, în ciuda slavi­zării lor treptate, pri­meau, în fine, recunoaşterea inter­naţională. Așadar, în 1866 britanicul scria că aici locuiau vlahii moravi(eni) (Moravian Vlachs, Wallachians), ca o rasă străină - extraterestră („alien race"), dar care vorbesc o limbă slavă. Aveau case și îmbrăcăminte specifice (The Anthropological Review. Trübner and Company. 1866. pp. 91–94)!

 

Vlahi din Tatra în 1880 (sursa: Internet)

 

În 1893, entuziastul etnograf şi muzicolog ieşean Teodor Burada refăcea traseul lui D. P. Marţian, după ce s-a documentat temeinic. Aşa a aflat că atunci  se găseau în regiune circa 150.000 de valahi. Mari erudiţi ai Europei acelui timp, dr. Franz Mik­losich, H. Jiricek, Fr. Bartose, adu­seseră deja contribuţii ştiinţifice importante privind originea românească a slavilor mo­ravi. Și B. P. Hasdeu scria, la 1892, că „astăzi nimenea nu se mai îndoieşte că valahii din Moravia sunt adevăraţi români”, venirea lor din Car­paţi suprapunându-se „din punct în punct” cu năvăli­rea ungurilor în Panonia (sfârşitul secolului IX).

Teodor Burada a pornit spre Os­tra­va, înarmat cu recomandări primite de la înalţi func­ţionari ministeriali de la Bucureşti. Gazdele l-au îndru­mat, dintru început, spre un mic muzeu găzduit de şcoala din localitate. Acolo se găseau  obiec­te lucrate, în vechime, de valahii moravi: bâte ale „pastirilor”, frumoasele „fuiare” ciobăneşti, cum li se spuneau pe acolo fluierelor, fuse, vârtelniţe, co­soare, toate foarte asemănătoare cu cele din Româ­nia.

Apoi, în Meziriciul Valah, capitala Valahiei Mora­ve, vede casele acelea munteneşti care îl uimiseră, câteva decenii în urmă, pe D. P. Marţian. „Intrând în acest oraş, ce m-a impresionat mai mult au fost casele de bârne de lemn, cu prispe şi cu fereş­tile mici, cu ogrăzi îngrădite, unele cu zaplaz de scânduri, altele cu gard, având şi portiţă, întocmai ca şi casele românilor noştri de la munte. Întrebând în limba germană pe hamalul ce-mi ducea bagajele că ce case sunt acele, el mi-a răspuns că sunt casele vechi ale valahilor.”

 

Sat al valahilor din Moravia Vlahă

Lăutari vlahi în costume tradiţionale    (sursa: Shutterstock)

 

Și uite că vlahii moravi au dat țării lor și personalități, cum ar fi: Boleslav Polivka – actor de teatru și film cu peste 40 de filme, Alois Hába – compozitor, Markéta Irglová – cântăreață-compozitor, câștigătoare a premiului Oscar, Bohuslav Fuchs – pionier al arhitecturii moderne, Ivana Trump – femeie de afaceri americană, Mirek Topolánek - fost prim-ministru ceh, Tom Stoppard – dramaturg britanic, Tomáš Berdych – tenisman profesionist, Ludvík Vaculík – scriitor ceh, coautor al Cartei 77 (cu Jan Patočka și Václav Havel), Radoslav Brzobohatý, actor ceh, Emil Zátopek – campion olimpic.

 

Formație folclorică din Valahia Moravă    (sursa: Shutterstock)

 

            Acum vlahii din Cehia şi Slovacia se bucură de toate drepturile care se cuvin unei asemenea minorităţi etnice care a contribuit în timp la civilizaţia şi cultura Carpaţilor de nord-vest. În Cehia, spre exemplu, autorităţile sunt mândre de moştenirea culturală, istorică şi spirituală pe care au adus-o valahii în Tatra. Drept dovadă, acolo, în oraşul Rožnov pod Radhoštěm  (avem un oraş cu nume Roznov şi în Romania), se află Valašske Muzeum v Prirode, adică un mare Muzeu al Culturii şi Civilizaţiei Valahe, cu numeroase colecţii şi piese unice din patrimoniul acestor români, prea puţin cunoscuţi în România.

 

Schema muzeului satului valah (sursa: https://www.vmp.cz/en/)

 

Închipuiți-vă că muzeul Satului din București ar fi pe un deal pe care ar fi și albia unui râu! Muzeul din Rožnov pod Radhoštěm este într-un parc uriaş și reface cu acurateţe un sat valah, în mijlocul căruia tronează turla înal­tă a unei biserici de lemn. De jur-îm­prejur sunt câteva replici ale unor clădiri de pe la 1700, perfect conservate. Există o primă­rie, cu magazin şi oficiu poştal, casa cu două etaje a primarului şi chiar crâşma sa­tului. Sus, pe deal, peste drum de Parcul Central, muzeul continuă cu un cătun în toată puterea cuvântului, aşa cum trebuie să fi fost toate cătu­nele valahe prin partea locului, cu moară pe apă, cu poieţi şi ţarcuri pentru oi şi vite, cu porumbare pentru grâne, cu stupi de albine, cu mici grădinuţe de legume pe lângă casă, cu căpiţe de fân pe răzoare şi cu muş­cate vesele în ferestrele, de-abia mijind, ale ca­selor. Cea mai nouă parte a muzeului este „Valea morii de apă”.

 

Imagine din muzeul în aer liber

 

Așadar, vlahii de aici trebuie cunoscuți și ajutați de comunitatea românească, dar pe politicienii noștri nu-i interesează nici românii recent „exportați”, decât, poate, la alegeri! Cred că și programele guvernanților noștri, ale ministerului culturii, ale ministerului de externe, trebuie revigorate în ceea ce privește legăturile cu aceste comunități din țările vecine. În articolele următoare ne vom referi la alte aspecte din țara vizitată „geodezic” și militar!

 

Să fiți (prea)iubiți!

 

(continuare)

 

Constantin NIŢU

 

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

Vizualizări: 896

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


decedat
Comentariu publicat de Petru Plătică pe Iunie 11, 2018 la 10:12am

Mulțumesc frumos, stimate domn! La fel: tot respectul!


moderator
Comentariu publicat de Nitu Constantin pe Iunie 11, 2018 la 9:26am

R E S P E C T!

Mulțumesc de trecere,

Nu sunt în întrecere

Cu nimeni și-mi pare bine!

Scriu de vlahi și de ovine!


decedat
Comentariu publicat de Petru Plătică pe Iunie 11, 2018 la 7:53am

Un material foarte interesant.


ACTIV
Comentariu publicat de Aurora Luchian pe Iunie 10, 2018 la 5:41pm

Reverență!

Cu tot respectul,

Aurora

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->