Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Călătorii geodezice, Istoria Transilvaniei (IX.1)

 

Călătorii geodezice, Istoria Transilvaniei (IX.1)

 

(postarea precedentă)

 

Istoria Transilvaniei până la migrația ungurilor

 

Moto: „Istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra cărora oamenii s-au pus de acord.” definiţie celebră de Napoleon Bonaparte

 

 

Ne-am întrebat noi în postarea anterioară „Al cui este Ardealul?”! Și am răspuns simplu că e al tuturor celor care locuiesc aici, ba și al prințului Charles și al altor străini, care au mai multe bunuri imobile cumpărate sau recuperate, parcele de teren și case, păduri... Dar să vedem noi cam de unde și din cine se trag ardelenii... Deoarece din cei ce-au trecut pe aici mulți au rămas și au conviețuit! Teren „gol” nu putea rămâne niciodată! Că unii „trag spuza pe turta lor”, e o altă problemă...   Transilvania sau Ardeal (în latină Transsilvania sau Transsylvania („terra ultra silvam”), în maghiară Erdély, în germană Siebenbürgen, în dialectul săsesc Siweberjen, în turcă Erdelistan) este o provincie istorică în centrul și nord-vestul României. Denumirea germană Siebenbürgen, în traducere Șapte cetăți,  a fost de asemenea tradusă din latina de cancelarie, atestată fiind ca Septem urbium (1241) respectiv Septemcastris (1248), iar în 1296 pentru prima dată sub forma Siebenbürgen. Istoriografia slavă a receptat numele german, numind ținutul Siedmiogród (în poloneză), Sedmihradsko (în cehă), Семиградье (în rusă).A fost parte a Regatului dacic (secolele I și II), a Daciei Romane (secolele II-III), a Imperiului Hun(ic) (secolele IV-V), a Regatului Gepizilor (secolele V-VI), hanatului (caganatului) Avarilor (secolele VI-IX) și a primului imperiu bulgar din secolul al IX-lea.

 

Marile migrații în Europa (150-500 d.Hr.)

 

La sfârșitul secolului al IX-lea, Transilvania de Vest a fost atinsă de cuceritorii maghiari și mai târziu a devenit parte a Regatului Ungariei, format în anul 1000. După bătălia de la Mohács din 1526 aparținea Regatului Ungariei de Est, altă invenție, din care a apărut ca  Principatul Transilvaniei. În cea mai mare parte a secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, principatul era stat  vasal Imperiului otoman, dar cu suzeranitate dublă, otomană și habsburgică. În 1690, habsburgii au intrat în posesia Transilvaniei, subordonând și coroana maghiară. După 1711 controlul habsburgic al Transilvaniei s-a consolidat, iar prinții transilvăneni au fost înlocuiți cu guvernatorii imperiali habsburgici. După compromisul austro-ungar din 1867, statutul separat al Transilvaniei a încetat, fiind încorporată în Regatul Ungariei (Transleithania) ca parte a Imperiului Austro-Ungar. După primul război mondial, Transilvania a devenit parte a României. În 1940, Transilvania de Nord s-a „dat” Ungariei ca rezultat al  dictatului de la Viena (pe care ungurii îl denumesc „al doilea premiu…”), dar a revenit iar României după cel de-al doilea război mondial.

Datorită istoriei, populația din Transilvania este diversă din punct de vedere etnic, lingvistic, cultural și religios. Din 1437 până în 1848 puterea politică din Transilvania a fost împărțită între nobilime, în cea mai mare parte maghiară, „burgării” germani și secui, etniile „privilegiate”. Populația era formată din români (mereu majoritari), maghiari, secui („însușiți” de maghiari, inclusiv prin limbă) și germani. Majoritatea populației prezente este clar românească, însă minoritățile mari (în principal maghiari și romi) își păstrează tradițiile.

Istoria provinciei poate fi urmărită prin religiile locuitorilor ei. Majoritatea românilor din Transilvania aparțin bisericii ortodoxe, dar din secolele XVIII-XX și bisericii greco-catolice românești (găselniță a Imperiului Austriac), care a avut o influență substanțială. Maghiarii aparțin bisericilor romano-catolice sau reformate, unii fiind unitarieni. Dintre etnicii germani din Transilvania, sașii, de care am scris, erau luterani de la reformă, iar șvabii dunăreni catolici. Uniunea Baptistă din România este al doilea cel mai mare astfel de organism din Europa. Au apărut adventiștii de ziua a șaptea, iar alte biserici evanghelice au fost o prezență tot mai mare începând cu 1989. Nici o comunitate musulmană nu a rămas din epoca invaziei otomane. Ca și în alte părți, politica antisemită din secolul al XX-lea a vizat populația evreiască din Transilvania, mult redusă de Holocaust (din greacă ὁλόκαυστον – holókauston; din holos, „complet” și kaustos, „ars”; în ebraică Hașoa השואה, în idiș Hurben -  חורבן) și de emigrare, de această emigrare beneficiind și germanii….

 

Istoria antică

Parte a statului dac

 

Regatul dacic în timpul domniei lui Burebista (82 î.Hr.)

 

Herodot scrie despre  agatârși (agathyrsi), care au trăit în Transilvania în secolul al V-lea î.Hr, popor luxos care se bucura purtând ornamente de aur, cei care își țineau soțiile „în comun”, astfel ca toți oamenii să fie frați. O împărăție a Daciei era la începutul secolului al II-lea î.Hr. sub regele Oroles. Sub Burebista, cel mai mare rege al Daciei și contemporan al lui Iulius Cezar, împărăția a ajuns la maximum. Zona care constituie astăzi sudul și centrul Transilvaniei a fost centrul politic al Daciei.

Dacii sunt menționați de Augustus, conform căruia au fost obligați să recunoască supremația romană. Totuși ei nu prea erau supuși și, mai târziu, au trecut Dunărea înghețată în timpul iernii și au devastat orașele romane din  Moesia. Dacii au construit cateva orașe fortificate importante, ca Sarmizegetusa. Dacii erau împărțiți în două clase, aristocrația (tarabostes) și „poporul” (comati).

 

„Dacii liberi”, Adrian Păuneascu

 

Dacia Romană

 

Dacia Romană

 

La extensia Imperiului Roman în sudul Dunării dacii au intrat în conflict deschis cu Roma. În timpul domniei lui Decebal, dacii s-au angajat în mai multe războaie cu romanii în anii 85 - 89 d.Hr. Romanii au câștigat un avantaj, dar au fost obligați să facă pace datorită înfrângerii lui Domițian. Dacii au rămas independenți, dar au trebuit să plătească un tribut anual Romei. dar Decebal a plătit puțin timp tributul și a provocat o revoltă printre triburi, jefuind coloniile romane de-a lungul Dunării.

 

Dacii pe Columna lui Traian

 

În anul 101 d.Hr. Traian începe un război îm potriva dacilor, cucerind Sarmizegetusa Regia și ocupând o parte a țării. Decebal a fost lăsat ca rege sub protectorat roman. Trei ani mai târziu, dacii s-au răzvrătit și au distrus trupele romane din Dacia. A doua campanie (105-106) s-a încheiat cu sinuciderea lui Decebal și transformarea unor părți ale Daciei în provincia romană Dacia Trajana. Istoria războaielor dacice a fost scrisă de Dio Cassius, inclusiv cu un comentariu pe Columna lui Traian din Roma.

Lupta pentru Sarmizegetusa Regia a avut loc la începutul verii, în 106, cu participarea legiunilor II Adiutrix și IV Flavia Felix și a unui detașament (vexillati) din legiunea VI Ferrata. Dacii au respins primul atac, dar apeductele din capitala dacică au fost distruse. Orașul a fost incendiat, stâlpii sanctuarelor sacre au fost tăiați și sistemul de fortificații a fost distrus, dar războiul a continuat. Prin trădarea lui Bacilis (confident al regelui dac), romanii au găsit  în râul Strei comoara dacilor (estimată de Jerome Carcopino ca 165.500 kg de aur și 331.000 kg de argint). Ultima bătălie cu armata împăratului dac a avut loc la Porolissum (Moigrad, în jud. Sălaj).

 

Porolissum, în comuna Mirșid, județul Sălaj, cu Google maps

 

Cultura dacică îi încuraja pe soldați să nu se teamă de moarte și se spunea că ei erau mai mult războinici decât orice altceva. La retragerea sa în munți, Decebal a fost urmărit de cavaleria romană condusă de  Tiberius Claudius Maximus. Religia dacică a lui considera sinuciderea ca ultima soluție, decât o viață în sclavie, iar dacii care au auzit ultimul discurs al lui Decebal s-au despărțit și s-au sinucis. Regele a încercat să se retragă din fața romanilor, sperând că ar putea găsi în munți și păduri mijloacele de reluare a luptei, dar călăreții romani l-au urmărit îndeaproape. După ce l-au prins, Decebal s-a sinucis, scena sa de moarte fiind reprezentată pe Columna lui Traian.

 

Dacia  post-romană

 

Donariul de la Biertan, obiect votiv creștin timpuriu al secolului al IV-lea; inscripția în latină  „EGO ZENOVIUS VOTUM POSVI " („Eu, Zenovius, am oferit acest dar”; donariu [lat donarium] 1 parte a unui templu sau edificiu antic unde se păstrau ofrandele aduse zeilor. 2 piesă cu caracter votiv< votiv - care exprimă o făgăduință solemnă față de divinitate; hărăzit, închinat divinității.. – Din fr. votif, lat. votivus; sursa: DEX '09 2009)

 

Romanii aveau mine de aur în provincie și au construit drumuri de acces și forturi (cum ar fi Abrud) pentru a-i proteja. Regiunea a dezvoltat o infrastructură puternică și o economie bazată pe agricultură, creșterea vitelor și minerit. Au fost adusi coloniști din ThraciaMoesiaMacedoniaGaliaSiria și din alte provincii romane pentru a cultiva terenul, dezvoltând orașe precum Apulum (Alba Iulia) și Napoca (Cluj Napoca), orașe și sate noi.

Dacii s-au răsculat frecvent, mai ales după moartea lui Traian. Sarmații și bursii au fost lăsați să se stabilească în Dacia Trajana după ciocniri repetate între daci și administrația romană. În secolul al III-lea, presiunile din ce în ce mai mari ale dacilor și vizigoților liberi i-au forțat pe romani să abandoneze Dacia Trajana. În 271 d.Hr., împăratul roman Aurelian a evacuat populația romană din Dacia Trajana și și-a mutat legiunile pe Dunăre în noua Dacia Aureliana din fosta Moesia Superior. Abandonarea Daciei Trajana este menționată de istoricul Eutropius în Liber IX din Breviarum. Unii cetățeni romani plecați s-au așezat în interiorul Moesiei, numind-o Dacia care acum împărțea cele două Moesii din dreapta Dunării. Câteva informații găsiți în zece cărți, denumite Eutropie, Breviarium istoriae romana - Liber IX, XV.

O parte din populația creștină  (protoromână) a cunoscut o înflorire în comunități îndependente, evidențiată prin descoperirile ce aparțin secolelor IV-VII, ca monede romane, secțiuni ale inscripțiilor latine (vezi donariul de la Biertan), artefacte crestine etc.

Înainte de retragere, romanii au negociat un acord cu goții, popor germanic răsăritean, prin care Dacia a rămas teritoriu roman, câteva avanposturi romane rămânând la nord de Dunăre. Thervingii („goții cei buni”), un trib vizigot, s-a stabilit în partea de sud a Transilvaniei, iar ostrogoții, popor germanic venit dinspre Marea Baltică, erau stabiliți în stepa pontico-caspică. Cam în anul 340 d.Hr., Ulfilas a adus arianismul acacian (monoteisn) la goții din Guthiuda (între Olt și Dunăre), iar vizigoții (și alte triburi germanice) au devenit arieni.

 

Stepa pontico-caspică

 

Evul Mediu

 Evul mediu timpuriu - marile migrații

 

Goții au reușit să își apere teritoriul timp de aproape un secol împotriva gepizilor, vandalilor și sarmaților. Vizigoții nu au reușit să păstreze infrastructura romană a regiunii. Minele de aur ale Transilvaniei nu au fost folosite în Evul Mediu timpuriu.

Prin 376 d.Hr., un nou val de asiatici a migrat, hunii, de care am scris pe larg, a ajuns și în Transilvania, declanșând un conflict cu regatul vizigot.

 

Migrația vizigoților

 

Fugind din fața hunilor, Fritigern (lider vizigot) a apelat la împăratul roman Valens în anul 376 pentru a i se permite să se stabilească împreună cu poporul său pe malul sudic al Dunării. dar a izbucnit o foamete și Roma nu a putut să le furnizeze alimente sau pământ. Drept urmare, goții s- au răzvrătit împotriva romanilor timp de mai mulți ani. Hunii au luptat cu alienii, cu vandalii și cu alte triburi, forțându-i spre Imperiul Roman. Pannonia, după cum am scris, a devenit centrul imperiului hunic în timpul domniei lui Attila (435-453 d.Hr.). Dar după moartea lui Attila, imperiul hunic s-a dezintegrat.

În 455 d.Hr., gepizii (sub regele Ardarich) au cucerit Pannonia, permițându-i să se extindă spre est, stabilindu-se timp de două secole în Transilvania. Stăpânirea lor s-a încheiat în 567 datorită atacurilor lombarzilor și avarilor. Foarte puține situri gepide au fost descoperite (e.g. cimitirele din regiunea Banatului) după 600 d.Hr., gepizii fiind asimilați ca aparținând imperiului avarilor. Așa că vă dați seama ce amestecuri de populații au fost pe aici ?

 

Regatul gepizilor în Pannonia și Carpați (539-551)

 

Prin 568, avarii, sub hanul Bayan, au înființat un imperiu în Bazinul Carpatic, care a durat 250 de ani. În această perioadă slavii au fost lăsați să se stabilească în Transilvania.

 

Imperiul avar

 

Avarii au început să se teamă de apariția imperiului francilor condus de Charlemagne. După un război dintre han și Yugurrus, din 796 până în 803 d.Hr., avarii au fost învinși.

 

Colonii ale primului țarat bulgar în sec. VII

Țaratul bulgar în timpul regelui Simeon I cel Mare al Bulgariei, (893-927)

 

La începutul secolului al IX-lea avarii transilvăneni au fost subjugați de bulgarii de sub conducerea hanului Krum (han protobulgar în perioada: 796/803 - 814), Transilvania și Pannonia de Est fiind încorporate în primul țarat bulgar, care se întindea până la Budapesta și Marea Neagră și de la Nipru (azi în Ucraina) până la Marea Adriatică.

În anul 862, Principele Rastislav din Moravia s-a răzvrătit împotriva francilor și, după ce a angajat trupe maghiare, și-a câștigat independența. A fost prima dată când trupele expediționare maghiare au intrat în Bazinul Carpatic. Forțați de bulgari și pecenegi, triburile maghiare au traversat Carpații din actuala Ucraină jurul anului 896 și se stabilesc în bazinul Tisei, despre care am scris și noi. Potrivit lui Florin Curta, nu există dovezi că maghiarii trec Munții Carpați Orientali în Transilvania.  Potrivit teoriei continuității daco-romane, Transilvania era populată de vlahi (români) la momentul cuceririi maghiare (Previté-Orton Charles William - The Shorter Cambridge Medieval Hist...). Oponenții acestei teorii afirmă că Transilvania era puțin locuită de popoarele de origine slavă și de popoare din Imperiul otoman, adică de vlahi (Madgearu, Alexandru, 2001. Românii în opera Notarului Anoni. Cluj-Napoca: Centrul de Studii Transilvane, Fundația Culturală Română. ISBN 973-577-249-3). Momentul cuceririi Transilvaniei nu este cunoscut. Înfrângerea maghiarilor în bătălia de la Lechfeld din 955 a pus capăt raidurilor maghiare împotriva Europei Occidentale, dar raidurile în Peninsula Balcanică au continuat până în anul 970. Dovezile lingvistice sugerează că, după cucerirea Pannoniei, maghiarii au moștenit structurile sociale locale ale slavilor panonieni cuceriți. În Transilvania erau obișnuite căsătoriile între maghiari și elita slavă sau valahă, exemplul cel mai bun fiind între Zoltan și fiica lui Menumorut, după cum am arătat deja.

Să fiți iubiți!

 

(continuare)

 

Constantin NIŢU

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

 

 

Vizualizări: 398

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->