Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Călătorii geodezice, Istoria Transilvaniei, situația actuală (IX.8)

Călătorii geodezice, Istoria Transilvaniei, situația actuală (IX.8)

(postarea precedentă)

  

Situația actuală a Transilvaniei

 

Moto : Rugă improvizată la Banchetul Asociaţiei Scriitorilor Români din Ardeal (1937):

„Vă văzui aici la masă,

Şi-nălţai o rugă-adâncă:

- Doamne, fă ca ardelenii

Toţi să scrie cum mănâncă!” epigramă de Gabriel Ţepelea din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)

 

ROMÂNIA

 

România (cu Transilvania în galben)

 

Astăzi, „Transilvania propriu-zisă" cuprinde județele Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureș, Sălaj și Sibiu. Dar acum Transilvania modernă include părți din Banat, Crișana și Maramureș. Aceste zone se află în județele Arad, Bihor, Caraș-Severin, Maramureș,Sălaj, Satu Mare și Timiș.

Totul părea bine sau a fost bine până în 1989. România și Ungaria făceau parte din țările socialiste est-europene, din CAER și din Tratatul de la Varșovia. Și geodezii celor două țări colaboram în cercetarea științifică geonomică și la realizarea de hărți necesare economiilor naționale și apărării, de care voi scrie pe larg în alte articole. Și în armata română, colegii români de etnie maghiară erau apreciați corespunzător activității lor, așa cum am mai scris.

Și nu putem vorbi de Transilvania și de Ungaria, fără a vorbi de anul 1989 și de declarația de la Budapesta și de alte evenimente dinaintea și din timpul „îngrămădelii” din decembrie (la care nu mă voi referi) și a loviturii de stat ce a urmat. Pe la mijlocul anului 1989, când mai multe forţe oculte („agenturili” de care vorbea Ceauşescu) pregăteau „aplicaţia” din decembrie, planurile erau altele decât ce a ieşit. Pe 16 iunie, un grup de 12 maghiari şi un grup de 6 români (scor 2 - 1 pentru maghiari, la care s-au adăugat ulterior şi alţii) semnau un document dubios, care n-avea nicio legătură cu situaţia socială din România. Avea în schimb legătură cu toate acţiunile separatiste de astăzi ale UDMR (numite eufemistic în fel şi chip: democraţie, europenism, civilizaţie, autonomie culturală etc.).

La momentul acela, era folosită formula „restructurare democratică general-europeană“, iar Transilvania era numită „spaţiu de complementaritate“. În acel document se cerea, nici mai mult, nici mai puţin, „dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la autonomie culturală a fiecarei naţiuni“, pe considerentul că „politica dusă de dictatura ceauşistă a creat o situaţie de criză acută care impiedică comunicarea dintre români şi maghiari“. Oare nu comunicam unii cu alții mai bine atunci ca acum, când școlile s-au separat? Documentul se numea DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA, iar printre semnatarii români se numărau Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Vladimir Tismăneanu, Doru Braia. Adică români unul și unul!

Oricâtă greutate ar avea aceste nume în spaţiul public, aderarea lor, prin semnătură, la intenţiile bine învelite în concepte europene, ale declarației, nu poate fi calificată decât trădare sau prostie. La trei săptămâni de la difuzarea scrisorii, pe 4 iulie 1989, o delegaţie maghiaro-română s-a deplasat la Vercoix, în Elveţia, şi i-a prezentat-o regelui Mihai. Acesta a salutat întru totul conţinutul documentului. Și noi vă indicăm unde puteți citi declarația, ca să nu avem vorbe! Faceți doar un click!

           Și vă enumerăm semnatarii: Antal G. Laszlo, Antall Jozsef, Balogh Julia, Biro Gaspar, Csoori Sandor, Fur Lajos, Illzes Maria, Jeszensky Geza, Keszthelyi Gyula, Kodolanyi Gyula, Molnar Gusztav, Stelian Balanescu, din partea Cercului Român din RFG, Mihnea Berindei, vicepreședinte al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului in România (LDHR), Ariadna Combes, vicepreședinte al LDHR, Mihai Korne, director al revistei „Lupta”, Ion Vianu, reprezentant al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România din Elveția, Dinu Zamfirescu, membru al Biroului LDHR.

           Acestei declaraţii i s-au mai alăturat: Rockenbauer Zoltan și Vagvolgyi Andras, din partea Federației Tineretului Democrat (FIDESZ; hopa, acum v-ați prins?), Partidul Liber Democrat, Asociația Maghiarilor din Transilvania, prin președintele Kiss Bela si secretarul Spaller Arpad, întregul colectiv redacțional al revistei „2000″, Bojtar Endre, șeful secției pentru Europa răsăriteană a Institutului de Istorie Literară, prof. Bela Kallman, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismăneanu, Ileana Vrancea, iar în final George Barbul, Doru Braia, Dina Brătianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea.

           Dar diaspora românească a reacţionat prompt şi categoric împotriva declarației, pe care a considerat-o un precedent periculos, care a făcut un mare deserviciu istoriei şi chiar viitorului poporului român. Uniunea Mondială a Românilor Liberi a adoptat o poziţie neechivocă în problema relaţiilor româno-maghiare. „SĂ NE ÎNFRĂŢIM“, a fost apelul ce am lansat ungurilor, cu litere de o şchioapă, în numărul din iunie 1986. Să luptăm împreună împotriva comunismului. Pentru democraţie. Declaraţia, însă, după Ion Rațiu, a făcut un mare deserviciu istoriei şi chiar viitorului poporului român. E prima dată când un grup de români a recunoscut implicit că Transilvania nu e pământ românesc, că ne-am format acolo împreună cu ungurii. E destul să citeşti Erdey Tornete ca să-ţi dai seama că nu vor înceta, de acum încolo, să ne reamintească că această Declaraţie a fost făcută de români patrioţi nesiliţi de nimeni, în deplină libertate, în Lumea Liberă. Și Rațiu continuă : „Mie, personal, mi-a atras atenţia asupra acestui lucru dl. Kszorus, unul din conducătorii militanţi maghiari, la o masă ce ni s-a dat la Washington, în iunie anul acesta. La timpul său UMRL îşi va defini poziţia: pozitiv ca întotdeauna.”

Și criticile au continuat.

Coriolan Brad (R.F.G.) arăta că: „Transilvania trebuie apărată şi nu scoasă la mezat“, continuând cu părerea că dialogul „între cele două naţiuni care s-au format în acelaşi spaţiu geografic“, conform Declaraţiei, ar însemna că şi românii sunt un popor migrator, pripăşit pe meleagurile carpatine, la fel ca ungurii ce au năvălit din Asia Centrală şi s-au aşezat în câmpia Panonică. Prin girul semnăturii lor au confirmat teoria maghiară de dezvoltare a celor două naţiuni, respectiv română şi maghiară, în acelaşi timp formarea poporului român cu mult înainte de venirea lor şi pe un spaţiu mult mai mare decât este azi România, incluzând bineînţeles şi Transilvania. Transilvania trebuie apărată şi nu scoasă la mezat, arăta „Românul liber” (Londra), V, nr. 9, septembrie 1989l. Noi vă lăsăm să vă faceți o părere după ce citiți drclarația și după ce analizați faptele petrecute la evenimentele din 1989 și din anii 1990-2018.

Și așa ajungem la zilele de azi, când deși ambele țări vecine sunt în Uniunea Europeană și în NATO, nostalgia după destrămarea Imperiului Austro-Ungar prin Tratatul de la Trianon se manifestă în numele unei așazise Ungarii Mari. Vizitele „incognito” prin Ardeal ale conducătorilor Ungariei și incitarea la ură etnică sunt cunoscute. Chiar în acest an, la alegerile din țara vecină a luat locuri destule și un anumit partid etnic. Dar cel puțin dorința de a instala un gard de sârmă ghimbată nu face altceva decât să fie recunoscutăactuala graniță dintre cele două țări!

Zsolt Semjén, vicepremierul ungar responsabil pentru politicile naţionale, a cerut după alegerile din aprilie 2018 autonomia teritorială pentru maghiarii din Ţinutul Secuiesc, potrivit agenţiei maghiare de presă MTI. El a mai cerut o „puternică autonomie culturală” pentru maghiarii din regiunea Partium (nord-vestul României) şi autonomie „pe bază personală” în zona de sud a Transilvaniei, relatează G4Media.ro.

Zsolt Semjén a mai spus că autonomia nu este o favoare sau o cerinţă extremă, ci o practică de succes deja prezentă în UE, potrivit MTI. Zsolt Semjén adăugat că nu se doreşte ca Budapesta să fie cea care spune ce anume se potriveşte, acest lucru trebuie decis de comunităţile locale, dar din Ungaria se va oferi tot sprijinul necesar pentru asta.

Reamintim că un înalt reprezentant al premierului maghiar a mijlocit la începutul acestui an colaborarea dintre cele trei partide ale maghiarilor, colaborare ce a dus la elaborarea unei declaraţii comune prin care acestea cer autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. De notat că în data de 10 martie, la mitingul pro-autonomie organizat la Târgu-Mureș s-a înregistrat o participare mult sub așteptări. Potrivit HotNews.ro, circa 2.000 de manifestanți au participat  la o comemorare la monumentul Secuilor Martiri și au pornit apoi într-un marș spre centrul municipiului Târgu-Mureș, pentru a depune la Instituția Prefectului o petiție prin care solicită autonomie teritorială, potrivit Agerpres. Numărul este cu mult mai mic decât preconizau organizatorii. Balazs Izsak, președintele Consiliului National Secuiesc spunea că se așteaptă ca circa 40.000 de maghiari să participe la eveniment.

Zsolt Semjén a prezentat publicaţia „Rezultatele politicii naţionale, 2010-2018”, spunând că s-a oferit singurul răspuns posibil astăzi la „catastrofa Trianon”, iar cei peste un milion de cetăţeni maghiari noi şi politica naţională construită este „istoria însăşi” și acest lucru va dăinui. E ceva de comentat? Nu cred!

 

Ale cui sunt bunurile imobile din Transilvania?

 

Reamintim că bunurile imobile, parcele de teren și construcții, sunt obiect al proprietății de stat sau private, sunt ale persoanelor fizice sau ale persoanelor juridice. Pentru ele trebuie să existe acte de proprietate și situația lor este înscrisă în cartea funciară. Mi-a plăcut ce a scris colegul colonel inginer Birceanu Nicolae, un geodez de excepție și bun scriitor, în cartea sa „Ai carte, ai parte”, căruia îi mulțumesc că mi-a trimis-o, domnia sa arată destul de clar și cu umor că zicerea din titlu se referă la cartea funciară, adică „ai proprietate înscrisă în cartea funciară, ai parte (de uzufruct!)”. Așa cum are, știm noi cine, pe acolo și a luat chirie babană! Nea Nicule, argeșean de-l meu, ești tare! Îmbini frumos utilul cu umorul... 

Am scris că destui străini au proprietăți în Transilvania, inclusiv prințul Charles, moștenitorul tronului Marii Britanii și Irlandei de Nord, cel ce închiriază o cameră cu peste 100 de lire sterline pe zi. A fost invitat să cumpere de un prieten, Tibor Kalnaki, care și-a recăpătat proprietățile. Asta deoarece a avut loc jaful retrocedărilor din Transilvania, care continuă nestingherit datorită unei legi făcute aiurea și datorită complicităților din justiția română, aia de care se laudă unii că stopează corupția!

 

Klaus Johannis și prințul Charles, doi proprietari din Transilvania, înscriși în cartea funciară

 

Comparați cu legile retrocedării din Ungaria. Și o să vedeți de ce ni s-a interzis recuperarea bunurilor imobile ale fundației Gojdu, cu complicitatea unui Tăriceanu, unui MRU (utecistul ăla care a participat la ultimul congres PCR, a fost ministru de externe, premier de șase luni și de două ori director al SIE) și a unui întreg guvern, dar și a tuturor partidelor. Și recapitulăm că s-au retrocedat bunuri imobile după acte din secole de mult trecute, aduse de prin arhivele budapestane. Așadar, statul român a retrocedat clădiri publice, clădiri istorice sau particulare, mii de hectare de pădure sau chiar sate întregi, spre exemplificare vedeți cazul satului Nadăș. Și organele statului, bine plătite, nu zic nimic. Sunt restituite fără ca statul să intervină.

Se știe că prin Transilvania maghiarii aveau proprietăți datorită legilor strâmbe care priveau românii ca națiune tolerată. Așa că retrocedările către „nobilii” maghiari, baroni, conți, grofi, care se petrece de mulți ani sub privirile nepăsătoare ale autorităţilor române, în ciuda tuturor strigătelor disperate ale societăţii civile, ale presei, continuă. Se știe că românilor le era interzis să cumpere bunuri imobile în orașe („burguri”). Ori retrocedarea clădirilor mari din orașe nu este decât o tendinţă dirijată ca românii să fie scoşi din toate centrele mari ale Transilvaniei, șă se revină la situația desuetă de atunci.

„Dacă s-ar întâmpla doar în Târgu Mureş (ne spune Ioan Sabău Pop, profesor la Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureş, membru al Curţii Internaţionale de Arbitraj Comercial), aş zice că e un accident. Dar se întâmplă în toate oraşele Ardealului, se întâmplă la Cluj, unde 160 de imobile din centrul oraşului au fost retrocedate maghiarilor, în Oradea, Arad, Timişoara, Sibiu. Aceeaşi situaţie este şi cu pădurile sau terenurile agricole transilvănene. Sunt restituiri către foştii grofi maghiari sau către instituţii, în majoritatea lor ilegale sau abuzive.”

Vedeți unde duce prostia politicienilor români, indiferent de partid? Că prost nu e cel care cere, ci cel care dă! Exemplificăm doar că țara vecină, Ungaria, indiferent de mărimea vechii proprietăți a unui cetățean, plafonul superior al despăgubii este de circa 200.000 de dolari. Și noi retrocedăm în natură mii de hectare de teren, de păduri, chiar sate, pentru acte vechi aduse din arhive sau uneori artistic plastografiate. Iar românilor de rând întârziem să le redăm proprietățile (peste 200.000 de bunuri imobile neretrocedate). Cauza a fost ignorarea voită a unor înţelegeri şi tratate internaţionale în vigoare.

Tratatul de la Trianon este unul dintre ele și s-au scris multe despre „optanți”! În tratat scria clar că persoanele imperiului austro-ungar pot opta pentru ce cetăţenie doresc, faţă de ţările ce îl compuneau. Acestora li s-a spus optanţi. În România, majoritatea optanţilor maghiari au ales cetăţenia maghiară, iar statul român a avut mai multe procese pe această temă, inclusiv la Curtea de Arbitraj din Paris, unde a fost reprezentată chiar de Titulescu, ajutat de alţi doi avocaţi mari ai timpului. Ungaria a fost reprezentată de contele Apponyi. Din moment ce optanţii alegeau cetăţenia maghiară, ei îşi pierdeau proprietăţile din ţară, cu condiţia ca România să le plătească optanţilor maghiari despăgubiri pentru părţile expropriate.

Așadar, optanţii care alegeau cetăţenia maghiară renunţau la proprietăţile lor din România şi statul îi despăgubea. România era foarte bogată pe atunci, iar Brătianu, ca să fie sigur că acest conflict se va şterge, a spus că pe lângă sumele decise la Paris, România va da maghiarilor încă 10% primă ca răscumpărare. Pentru asta, România a plătit optanților, din 1927 şi până în 1934, echivalentul a 4,48 tone de aur, plus echivalentul a 87 de milioane de dolari ce trebuiau primiţi de statul român ca despăgubiri de război şi pe care România nu i-a mai luat, ci i-a lăsat tot în contul plăţilor. Se plătea către un fond extern din Paris, „Fondul Agrar”, de unde banii erau distribuiţi către optanţii maghiari.

Toate aceste proprietăţi (terenuri și construcții) au fost luate de statul român pentru a se face reforma agrară a lui Ferdinand, când toţi ţăranii au primit pământ. A constat în faptul că s-a luat de la cei bogaţi contra unei sume şi s-a redistribuit către ţăranii români. Așadar statul român a plătit deja ceea ce se retrocedează după îngrămădeala din decembrie și lovitura de stat, lovitură mică atunci, față de „marea lovitură de stat” cu retrocedarea proprietăților! Ceea ce s-a plătit atunci, în baza unui tratat şi a unui proces la Paris, se mai plătește o dată celei de a patra sau celei de a cincea generaţii a optanţilor, ăștia recuperând de la statul român  ceva ce nu le mai aparţine de drept.

O lipsă este și aceea că românii simpli nu au avut cultul „actelor de proprietate”! Unii din cei împroprietăriţi erau atât de săraci şi de neştiutori de carte, încât marea majoritate nu și-au înscris proprietâțile în cartea funciară, plus că în timpul comunismului, odată cu colectivizarea, nu s-a mai dat importanță cărților funciare.. Situaţie care există şi astăzi, când, la atâția ani de la revoluţie, încă mai sunt oameni fără acte pe pământul deţinut.

Cadastrașii erau puțini sau nu aveau ca sarcină să țină riguros situația la zi a cărților funciare. Așa că prostia se plătește! Să mai reținem că foarte multe cărţi funciare au fost luate de grofi şi de cei care au plecat, iar statul român s-a trezit cu această problemă naţională majoră, imposibil de rezolvat pe termen scurt. Problema e cunoscută şi, deşi statul maghiar trebuia să restituie acele acte, nici în ziua de azi nu au fost returnate, chiar dacă avem şi tratate noi care reglementează această problemă cu Ungaria.v Dar cea mai mare prostie e tot legea care nu a limitat mărimea proprietății sau valorii proprietății retrocedate.

           Iar unde e vorba de retrocedări, apar imediat samsarii! Și cum noi apelăm mereu la dicționare, că intelectualul nu-i de capul lui, aflăm că „SAMSÁR, samsari, s. m. Persoană care intermediază afaceri de vânzare-cumpărare; misit. ♦ Fig. Persoană care face din orice lucru obiect de negoț. – Din tc. simsar, bg. samsar. sursa: DEX '09 (2009)!” De unde o veni, din turcă sau din bulgară, românul s-a adaptat imediat la economia de piață, în care rolul dominant îl are SAMSARUL și nu PRODUCĂTORUL! Că samsar poate fi și un primar care dă ajutoare sociale, de la noi to(n)ți, în schimbul voturilor...

Așadar, legat de retrocedări au apărut samsarii, cu „hoţia pe faţă”! „La Tribunalul de Mare Instanţă din Paris (ne spune același profesor Pop din Târgu Mureș) există aceste acte, dar nimeni, niciodată, nu a mers acolo să întoarcă măcar o filă! Şi la noi, la Banca Naţională, sunt o parte din aceste liste oficiale, dar funcţionarii de-acolo nu vor să dea acces. În aceste acte s-ar vedea exact cât a dat statul român şi cine a beneficiat de plăţile acelea. Aşa s-a ajuns cu un caz de la Topliţa, unde familia Urmanzi, cu o restituire dubioasă, la fel ca şi familiile Banffy, Elteteo, Kemeny, Kanouky, Kendeffy şi alte familii ale foştilor grofi, care probabil se regăsesc pe lista optanţilor despăgubiţi deja de statul român, dar care vin şi cer din nou să li se retrocedeze suprafeţe şi averi imense.”

Atunci pe funcționarii BNR nu-i putem trece la samsari? Pe unii judecători, unii avocați, unii procurori chiar, dovediți, care au mizat pe acte false și au dat decizii false, nu-i putem trece la samsari? Și la samsari îi putem trece și pe cei care au cumpărat rapid proprietățile cu sume mici, apoi au continuat ei să se judece cu statul român? Grele probleme!

Și se fac unii moștenitori din a patra sau a cincea generație chipurile că nu ştiau că au fost date compensaţii, mulţi nu ştiau nici cum arătau exact vechile proprietăţi deţinute. Dar samsarii apăruți, care au transformat retrocedările în sursă de profit sunt de aici, neaoși din România. Cum ne reține atenția profesorul Pop, mergeau şi băteau la uşă în Austria sau Ungaria şi spuneau: „Iată, aveţi de recuperat o avere imensă în România! Ne ocupăm noi, contra cost”. Se întorceau apoi în România, se înţelegeau cu un prefect, sprijiniţi de putere, de avocați și judecători şi afacerea era foarte profitabilă. Deşi statul român avea documente în arhive, nimeni nu le-a verificat. Și profesorul Pop se referă la județul unde viețuiește: „La noi, în Mureş, au fost 18.000 de revendicări ce trebuiau rezolvate rapid, cu presiuni de sus, de la oameni gen Hrebenciuc, Chioariu, Paltinu, Frunda şi alţii, aşa că la comisiile de împroprietărire s-au luat decizii greşite. În acest context politizat s-au întâmplat lucrurile. La Sovata, un composesorat primeşte, în loc de 2 hectare, 2.000 de hectare, doar prin falsificarea unei virgule. Prefectul a făcut plângere şi parchetul din Sighişoara a venit după 8 ani, spunând că s-a prescris cauza! E un complex de complicităţi împotriva statului român, cu mize financiare enorme.”

Dar a fost şi multă ignoranţă, nu doar corupţie. Ar fi trebuit ca prin lege, arhivele să furnizeze date pentru proprietăţi. Dar asta nu s-a întâmplat şi s-a ajuns la paradoxuri precum cel de la Arcuş, unde a apărut un moştenitor din Africa. Nu ştie ungureşte, nu îşi cunoştea nici avocatul până să vină în România, dar el revendica o restituire de 11 milioane de euro!

Arcuș, cu un moștenitor din Africa

 

Asta, în timp ce o nepoată a lui Augustin Maior, fost prefect, prezent la Marea Unire, preşedinte al Astra şi senator, nu a reuşit să recupereze mai nimic din averea familiei, pentru că aceşti samsari au intervenit împotrivă.

Castelul familiei Banffy din Bonțida

 

Castelul di comuna Bonțida, cu Google Earth Pro

 

Și aminteam noi udeva de familia Banffy, cea care avea un castel la Bonțida. Banffy a fost criminal de război şi averea sa a fost confiscată prin decizia tribunalului militar. Şi totuşi, familiei sale i s-au restituit proprietăţi de păduri de zeci de mii de hectare. Unele sunt primite, altele în proces încă.  Nu e ăsta un caz dramatic? Caz dramatic e și cel al satului Nadeş. Acolo s-a cerut nici mai mult nici mai puţin decât retrocedarea întregului sat, cu cimitir, cu pământul de sub biserică şi cel de sub casele oamenilor, adică aproape 8.000 de hectare.

 

Nadeș, cu Google Maps

 

Aceeaşi situaţie este acum în satul Idicel, pe care îl revendică în întregime familia Kemeny. La Târnăveni s-a făcut o cerere de retrocedare în numele unui mort. Omul murise din 1982 şi cineva a venit cu o procură că îl reprezintă! Un caz clasic de restituire dubioasă este al familiei Urmanzi din Topliţa, de care am amintit mai sus. În 1944, e dat în urmărire ca fiind criminal de război şi moare în 1945. Dar astăzi vine fostul viceprimar al oraşului, strânge documente şi se dă nepotul lui Urmanzi. A primit în jur de 3.000 de hectare şi câteva clădiri.

 

Toplița cu Google Maps

 

Apoi, sunt cazurile celebre cu Hrebenciuc şi Paltin Sturdza (justiția încearcă să pună batista pe țambal. i-a dat doar doi ani lui Hrebe, fără CONFISCAREA EXTINSĂ A AVERII) şi retrocedarea a 43.000 de hectare în judeţul Bacău, sau cu deputatul Marko Attila, nepotul lui Marko Bela, care se ascunde şi astăzi în Ungaria, fiind condamnat, dar nu pentru retrocedări abuzive. Ăstuia nu i se ia „averea”? E de subliniat faptul că multe dintre aceste retrocedări au la bază falsuri. Și autorităţile române sunt inerte, adică sunt populate de alți samsari și sunt complice. Și mi se pare că un fost general controversat de prin SRI e ardelean, mai precis din județul Arad!

Și în aceste retrocedări sunt implicate și instituții. Bisericile catolică, evanghelică şi cea lutherană, biserici pe cai mari mereu, nu ca cea ortodoxă, care era „tolerată” și fără dreptul la proprietăți, luptă pentru restituire! Bunurile bisericeşti imobiliare ale acestora sunt păduri, parcele de teren, clădiri etc.

Un exemplu e necesar, privind comunitatea germană, știm noi „a cui”. În 1942, printr-o convenţie între „Grupul Etnic German” şi bisericile evanghelică şi lutherană, toate bunurile imobile, terenuri și construcții ale acestor biserici sunt trecute în proprietatea grupului etnic, cele două biserici identificânduse cu el. Dar „Grupul Etnic German” era o mişcare hitleristă, cam cum erau în România legionarii, dar cu membri mai duri chiar şi decât naziştii. Motiv pentru care, ulterior, a şi fost desfiinţată. După 1944, toate bunurile de pe teritoriul statului român aparţinând inamicilor statului român şi aliaţilor lor se preiau de către stat în administrare, mai puţin soldaţi, efecte de război şi altele care se predau.

Pentru asta, statul român a înfiinţat, pe baza Legii nr. 91 din 10 februarie 1945, CASBI – Casa de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice. CASBI a preluat și tot ce deţinea „Grupul Etnic German”, dar şi ce deţineau legionarii. Numai că după revoluţia din 1989, se înfiinţează la Sibiu „Forumul Democrat al Germanilor din România” (FDGR), care se consideră urmaşul „Grupului Etnic German”. Ca urmare, revendică tot ceea ce le-a aparţinut. Și justiția română le dă! Aşadar, ignorăm convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944, un document de drept internaţional, ignorăm şi Convenţia de la Paris din 1948, care a fost o lege dată pentru clarificarea situaţiei după cel de-al doilea război mondial, la nivel internaţional, nu o lege a comuniștilor, şi începem să retrocedăm în mod aberant. Și știm noi cine a fost președinte al acestui forum! Să fie o întâmplare? Și iar ajungem la legea retrocedării...

Atunci, de ce nu li se retrocedează şi legionarilor ceea ce au avut? Cumva, pe acelaşi model s-a acţionat şi în cazul „Statusului Romano Catolic”, desfiinţat în anii ’30, care nu a fost persoană juridică cu drept de proprietate asupra clădirilor din Transilvania. Cu toate acestea, în 2002 se înfiinţează o Asociaţie a Statusului Romano Catolic şi se autoproclamă continuatoarea şi moştenitoarea vechiului Status, pe baza unei hotărâri judecătoreşti false şi cu un procuror de-al lui Lazăr, reprezentant al statului român, fie cumpărat, fie adormit. Această nouă asociaţie revendică aproximativ 2.000 de clădiri din Transilvania, printre care unele de notorietate, precum Liceul Unirea din Tg. Mureş sau Liceul Piariştilor din Timişoara. Conform codului canonic însă, Statusul Romano Catolic nu avea personalitate juridică, ci doar Sfântul Scaun şi Arhidiecezele. Așadar, ei nu aveau drept de proprietate, ci doar de folosinţă. Cu toate acestea, statul român consideră noua asociaţie continuatoarea cu drept de proprietate a vechiului Status.

În acelaşi timp s-a reînfiinţat societatea „Astra” din Sibiu. „Astra” a avut foarte multe proprietăţi, mai ales pentru că românii de peste Carpaţi au trimis ajutoare băneşti imense, pentru că înainte de Marea Unire, au fost relaţii extraordinare între românii pe care îi despărțeau Carpaţii. Dar spre deosebire de cazul Statusului, noua societate „Astra” nu este recunoscută şi nu i se retrocedează nimic!

Şi acelaşi lucru se întâmplă cu „Fundaţia Gojdu”, de care am mai amintim și de care vom mai scrie. Deci, astăzi, în Transilvania, pe aceeaşi lege strâmbă, pentru maghiari, germani şi secui, adică cei din defuncta Unio Trium Nationum, se poate, dar pentru români, etnici foști „tolerați”, nu se poate! Ca să nu mai spunem că imobilele cerute de Status au fost făcute cu contribuţia românilor, după cum a descoperit în arhive istoricul Lechinţan, la Cluj. Satele din jur dădeau muncitori la construcţii, brânză, carne, susţineau românii cu ce putea. „Colegiile Unirea şi Bolyai din Târgu Mureş au fost construite cu mai multă contribuţie românească, și astăzi am ajuns ca statul român să plătească acolo chirie 20 de mii de euro pe lună!”, ne amintește profesorul Pop.

Așadar, „adormitele” instituţii ale statului trebuie să se trezească și să acționeze. Trebuie cercetate arhivele, iar guvernul, atât de mult criticat de ca președintele țării, cel ce a inițiat și a beneficiat de bunurile imobiliare retrocedaate forumului german, trebuie să stabilească ce să facă Arhivele Naţionale. DNA-ul să nu se mai ocupe de nimicuri tipice procurorilor din Ploiești, ci să specializeze procurori pe problema retrocedărilior, să fie specializate instanţe pe această problematică. Trebuie creată o lege care să revizuiască toate retrocedările. Asta deoarece situația din Transilvania, a tuturor ardelenilor și românilor, inclusiv a lui Gherman, cel care s-a săturat de România, e gravă. Așadar, întrebarea pe care am pus-o în articolul publicat la Iași și existent și în blogul meu de pe saitul Cronopeedia, „Al cui este Ardealul?”, rămâne valabilă... Aștept replica g(h)ermanului „maghiarizat” care „s-a săturat de Româmia”! Jocuri de cuvinte... Că despre maghiarizare vom scrie în articolul următor...

 

 

Să fiți (prea)iubiți!

 

(continuare)

 

Constantin NIŢU (Ardelean după nevastă; că dacă te întreabă oarecine „- De inghe ești?”, răspunzi mereuaș sau mintenaș: „ De inghe-i muierea!” Și nu-mi pare rău...)

 

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

 

 

 

Vizualizări: 540

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->