Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

 

            Călătorii geodezice, Ungaria, Hunii (01)

 

            (blogul meu)

 

            Moto:

„Cândva...

 

Îşi călăreau în linişte măgarii

Toţi înţelepţii, până la Cristos.

De când au devenit măgari husarii,

Toţi înţelepţii lumii merg pe jos.”

epigramă de Sandor Petofi din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache

 

            Introducere

 

Am aflat din surse confidenţiale că, după ce colindasem prin Eurasia de la Marea Nordului la Oceanul Pacific, urma să plec şi mai pe lângă noi,  în Ungaria, la o consfătuire tehnico-ştiințifică, la analiza modului de colaborare pentru rezolvarea unei teme de cercetare privind automatizarea construcţiei hărţilor şi planurilor topografice. Cu această ocazie sunt verificate şi omologate diferite faze ale temei, cu părţi realizate în diferite ţări şi asamblate într-un tot unitar.

            Colaborarea tehnico-ştiinţifică avea loc între serviciile geodezice civile şi militare ale ţărior est-europene (foste socialiste). Din partea armatei române eram doi delegaţi, colonelul dr. Marton, şeful laboratorului de cercetare şi subsemnatul. Referitor la originea etnică maghiară a colonelului Marton aveam să îmi pun numeroase întrebări. Era un specialist de excepţie, după mine cel mai bun specialist al ţării noastre în fotogrammetrie.

            Și ca să fiu bine înțeles, puteți citi ce înțeleg eu prin etnii și naționalități, cu un simplu clic pe această expresie. Acolo am definit etnia, naționalitatea, naționalitatea conlocuitoare. Așa că toți venim de undeva, unii nici nu știm precis de unde. Iar naționalismul trebuie bine definit, să nu „sărim gardul”! Ca să fim riguroși, recurgem iar la dicționare. Așa aflăm că: NAȚIONALÍSM s. n. Ideologie și politică derivate din conceptul de națiune, care a contribuit în sec. XVIII-XX la cristalizarea conștiinței naționale și la formarea națiunilor și statelor naționale. Din fr. nationalisme; sursa: DEX '09 (2009).

            Dintr-un dicționar specializat aflăm că: NAȚIONALÍSM (< fr. {i}) s. n. Ideologie și politică derivate din conceptul de națiune, cu diferite accepțiuni, în funcție de condițiile istorice și de obiectivele forțelor politice. În sec. XVIII-XX, n. a contribuit la cristalizarea conștiinței naționale și la formarea națiunilor și statelor naționale, mai întâi în Europa, iar apoi în Africa, Asia și America Centrală. În cursul dezvoltării sociale, n. s-a manifestat și se manifestă cu exaltare excesivă a superiorității unei națiuni față de altele și sub forma exclusivismului național în raport cu alte naționalități, îmbrăcând adesea forme de șovinism, rasism și hegemonism, care au condus la crearea premiselor izbucnirii unor conflicte interne și interstatale; sursa: DE (1993-2009). Despre formele de manifestare a șovinismului ar fi multe de spus.

            Felul cum au fost tratați românii din tertoriile în care locuiau oferă destule exemple de intoleranță a celor ce stăpâneau aceste teritorii, mai ales în Transilvania și nu numai. Să ne amintim doar de cele trei națiuni favorizate, ungurii, germanii și secuii, în dauna națiunii majoritare a românilor. Dar ia să definim noi și șovinismul: ȘOVINÍSM s. n. Ideologie și politică de ațâțare a urii și dușmăniei între națiuni și popoare, de propagare a ideii superiorității unei națiuni asupra altora, de promovare a exclusivismului și intoleranței naționale; naționalism extremist. – Din fr. chauvinisme. sursa: DEX '09 (2009). Originea e simplă - după numele luĭ Neculaĭ Chauvin, un naiv și viteaz soldat al primeĭ republicĭ franceze și al primuluĭ imperiŭ francez, pus pe scenă de Scribe în pĭesa Soldatu plugar, reprezentată la Paris la 1831). Patriotizm exagerat; sursa: Scriban (1939).

Cum ne-am cunoscut eu şi colonelul Marton, de care aminteam? Eram în penultimul an al facultăţii de construcţii şi geodezie, la Academia Militară din Bucureşti. Domnia sa, ca cercetător ştiinţific, ne-a predat magistral cursul de aerotriangulaţie (cu metode de determinare a coordonatelor punctelor prin măsurători pe fotograme preluate dintr-un vehicul spaţial - avion, satelit etc.).

Mi-a recomandat să adâncesc cunoştinţele de limbă engleză, ceea ce am şi făcut, iar pentru lucrarea de licenţă să studiez erorile de poziţie ale punctelor înregistrate pe fotograme, acceptând să-mi fie conducător ştiinţific. Lucrarea de licenţă a avut un mare succes şi a fost, pe lângă diploma de merit şi titlul de şef al celor două promoţii din martie şi august 1973 de ingineri militari, un punct forte în admiterea mea ca cercetător ştiinţific în centrul de cercetări ştiinţifice de geodezie şi topografie militară, chiar în laboratorul condus de colonelul dr. Marton.

 Cu profesorul și comandantul meu prin lume

 

Ulterior, colonelul Marton avea să fie comandant (director) al centrului de cercetări, inclusiv conducătorul meu la doctorat, cu teza „Pachet de programe pentru construcţia automatizată a hărţilor”. Aşa că nu pot fi considerat naţionalist român, ci o persoană care crede că ungurii din Transilvania sunt buni cetăţeni români, integraţi în societatea română şi cărora aici le e locul. Că sunt „instigaţi” de unii, e cu totul altceva!

Dar, cu mulţi prieteni unguri, mai am o glumă. Cu un ungur te înţelegi uşor, dar cu doi nu, că pun la cale de o „minoritate”. Aşa glumeam eu cu colonelul Marton, care de multe ori îmi zicea când doream să aflu ceva de la el „Niţule, mă tragi la limbă!”. Sau, la câte o petrecere, mă punea să cânt ce romanţă românească vreau eu, părându-i rău că nu ştiam maghiara, să „îi zic ceva” de dor şi de inimă albastră...

Relaţiile cu ungurii din România erau, aşadar, normale. Cu specialiştii militari din ţara vecină, nişte oameni minunaţi, mă cunoscusem în alte consfătuiri tehnico-ştiinţifice care au avut loc în Cehoslovacia, R.D.G., Bulgaria, Coreea de Nord sau în alte ţări. Cu problemele ştiinţifice ale temelor internaţionale de rezolvat nu aveam probleme deosebite, eram în grafic şi rezolvasem fazele la timp.

Mai trebuia să mă pun la punct cu cunoştinţele despre ţara vecină şi am trecut imediat la treabă. Că urma să merg și în 1990, apoi ca turist de mai multe ori, când, în sfârșit, aveam și eu dreptul să merg cu familia în țări străine...

 

Hunii

 

Şi totuşi, cine sunt ungurii? Sunt aceiași cu hunii? În secolul al V-lea în Europa au venit hunii, călăreţii apocalipsei, care au umilit Roma, Parisul sau Constantinopole. Apăruţi din stepele Asiei, au muşcat adânc din inima Europei. Călăreţi desăvârşiţi, cu proviziile de carne ţinute sub şa,  înarmaţi cu arcuri şi săgeţi, au lovit ca fulgerul. Pe unde au năvălit nu a mai rămas piatră peste piatră… Au ucis bărbaţii, au siluit femeile, au înrobit copiii și tinerii, au ars si jefuit cetăţi, oraşe, sate. Au distrus totul in calea lor.

Cu ochii înguşti şi capete ţuguiate grotesc, hunii căutau noi păşuni pentru turme. Trufaşul imperiu roman, la acea dată împărţit in  două, avea să fie zguduit de cei mai dificili războinici.

 

 

Invaziile „barbarilor” în anii 100-500 d.Hr.

 

Confederaţia triburilor hune, cu populaţie turcică, era  cuprinsă intre Carpaţi, Caucaz, Altai, Siberia şi Persia. Au declanşat prima expansiune în Europa, mânaţi de o secetă cruntă. În drumul spre vest, au înfrânt succesiv alanii (din sciţi, singurul popor de etnie iraniană din Europa), triburile ostrogoţilor, regatul armean, ajungând până în Siria (că sirienii și alți arabi au încercat în acești ani în țara lui Orban, asta e o altă problemă).

 

Attila, „biciul lui Dumnezeu”

 Hunii vin din Asia

 

            Caii le erau necesari pentru migraţie, transport („turism”), vânătoare, comerţ şi evident, război. Băieţii huni învăţau concomitent mersul şi călăria, confecționarea arcului și săgeților, tragerea cu arcul, aruncarea suliței…

 Hunii şi caii – un tot

După formarea imperiului hun, regele Attila avea 30.000 de luptători, jumătate fiind pedestraşi germanici şi ostrogoţi. Hunii aveau un respect deosebit faţă de războinici (or fi ştiind Băsescu, Boc, Ponta, Dragnea, Tăriceanu, Igaș?). Chiar şi luptătorii duşmani care dăduseră semne de vitejie erau onoraţi de huni. și fiindcă ne ocupăm noi de toponime, de ce să nu ne ocupăm și de nume? Attila ar avea sensul denumirii de tată, asemănătoare cu cea din limba gotică, și unele limbi slave (vezi în rusă oтeц, pronunțat: [ateț], sau termenul probabil de origine mixtă, „ataman”, în ucraineană), existentă în maghiară, „atya”, și în nume proprii turcice ca Atatürk sau Almatî (Alma-Ata) și în denumirea de dregătorie turcă medievală „atalîk”. Un alt sens ipotetic ar fi o înrudire cu numele vechi turcic al fluviului Volga — Atyl/Atal/Atil. În cazul acesta numele ar însemna „Râu mare”, numit de noi acum fluviu. Așa că numele de persoane și numele de locuri sunt strâns legate între ele!

            În sursele germanice, Attila este menționat ca Etzel în epopeea-legendă Cântecul Nibelungilor (Nibelungenlied), ca Atli în legenda nordică „Volsunga Saga” și ca Attilius în „Thidrekssaga”; în germana veche, „Attli” însemna „tatăl” sau „ăl bătrân”. După o altă ipoteză, mai comună, Attila ar fi diminutiv al cuvântului „tată”, însemnând „tătucul”. Alte cronici presupun că Attila Hunul, (406-453 d.H) ar fi fost de neam finic (finlandez), dar noi ne îndoim. Că finicii tot de prin Asia vin...

 Imperiul lui Attila

 Attila – Biciul lui Dumnezeu

 

Attila a condus confederaţia pe cele mai înalte culmi. În timpul domniei sale, efemerul Imperiu hun se întindea din Germania până la Munţii Urali, şi de la Dunăre până la Marea Baltică. Atilla era o întrupare a cruzimii şi a rapacităţii. Epopeea lui Attila începe odată cu alianţa făcută de unchiul său, regele hun Rua cu conducătorul legiunilor romane, generalul Flavius Aetius. Rua plănuia o invazie masivă în Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin). Spre norocul romanilor, Rua a fost lovit de fulger în timp ce călărea prin stepă. Nepoţii lui Rua, fraţii Attila si Bleda au moştenit în egală măsură tronul.

Attila a aranjat ca fratele său să fie ucis „accidental” la o vânătoare, după care şi-a concentrat atenţia spre romani. Civilizaţia romană prezenta încă multe tentaţii pentru el, pentru care atacase graniţele imperiului, forţându-i pe romani să semneze tratatul ruşinos de pace de la Margus (în prezent Pozarevac), în care romanii se obligau nu doar să le plătească hunilor 115 kilograme de aur, ci să-şi deschidă pieţele comerţului cu hunii. După acest scucces, porneşte o campanie de cucerire în est,  subjugând triburile popoarelor migratoare care „făceau turism” prin zonă.

Întors în Panonia, unde hunii se stabiliseră atraşi de câmpiile care le ofereau o imagine familiară stepelor, Attila a turbat de furie deoarece romanii nu şi-au plătit tributul. În plus, episcopul din Margus trecuse Dunărea si jefuise mormintele nobililor huni. Armata romană era prea slabă pentru a stăvili puhoiul hun.

Oraşe precum Margus (Požarevac, Serbia), Sigindunum (Belgradul de azi) au căzut unul după altul. Romanii au impus un armistiţiu urgent în anul 441, dar războiul a reînceput doi ani mai târziu. Căpetenia hunilor se indreapta spre sud, incendiind Sardica, Filipopolis şi Arcadiopolis.

Hunii au atins și zidurile Constantinopolelui, înfrângând armata imperială chiar lângă capitală. Asediul cetăţii s-a dovedit lipsit de succes pentru huni, care l-au abandonat. Attila îşi continuă expediţia de jaf şi cucerire zdrobind armata împăratului roman Teodosius în bătălia de la Chersonesus. Hunul primeşte două tone de aur pe loc de la romani (o fi oare din cel luat de traian de la daci?), plus promisiunea că-i vor plăti anual alte 700 de kilograme de aur.

Odată deschis apetitul hunilor pentru bogăţii, Attila porneşte iarăşi o expediţie, în urma căreia, conform unei cronici galice, a ars peste 70 de oraşe. Incântat de succese, este animat de cucerirea Imperiului Roman de Apus, invadând Galia în anul 451, în drumul lor hunii distrugând şi localităţile Germaniei de azi.

Attila era însoţit de aliaţii săi, gepizii, ostrogoţii, rugienii, scirienii, herulii, turingienii, alanii si burgunzii. A urmat căderea oraşelor Metz şi  Paris. A rămas deopotrivă în legende şi în istorie modul în care generalul Aetius, nimeni altul decât fostul prieten din copilărie al lui Attila, l-a oprit pe acesta din urmă în bătălia de la Câmpiile Catalanice.

 Attila în Galia, oraşele importante cucerite sau ameninţate de huni şi trupele aliate

 

Avem şi aici o întâmplare nostimă. Prin anii ‘80, cumpăram săptămânal Gazeta literară. Într-o luni, a apărut articolul „Hunii la Paris”. Aveam publicaţia pe birou. În cameră a intrat colonelul Marton, pentru a discuta cu mine nişte probleme curente de rezolvat. A citit titlul şi m-a întrebat despre ce e vorba. I-am răspuns că nu citisem articolul. Luat cu treburile, nu am observat dispariţia de pe birou a săptămânalului. Un coleg binevoitor, P.V., l-a luat şi l-a dus să îl „arate” şefului D.T.M., generalul maior Dragomir. Acesta, l-a citit pe sărite şi l-a chemat pe colonelul Marton, să îi arate ce scrie despre huni. Colonelul Marton, care știa că eu aveam revista, a crezut că eu am dus publicația generalului. Aveam să lămurim problema abia peste un an şi să tragem concluzia asupra „turnătorului”. Al dracului regim draconic cu turnători ordinari! Dar de morţi, „numai de bine!”

Pentru a-şi sărbători victoriile, Attila organizează o petrecere rară, al cărui punct culminant îl reprezentă nunta sa cu mai tinerică (precum pupila unuia Dragnea), pe nume Ildiko, de neam germanic. După noaptea nunţii, Attila a murit după o beţie cruntă şi o hemoragie internă. Sfârşitul său a însemnat sfârșitul imperiului. După funeralii au început luptele interne între fiii săi Elak, Dengizik si Ernak. Anul următor, odrasele „nomenclaturistului” Attila au fost înfrânte în bătălia de la Nedao de către ostrogoţii si gepizii conduşi de Ardaric, nimeni altul decât cel mai bun general al lui Attila. Hoardele hune s-au retras in dezordine în părţile sciţilor unde au dispărut brusc.

 

Kutriguri si utiguri, nicio urmă de unguri

 

Multe popoare migratoare au încercat să-şi revendice originea direct din sadicii  huni. Triburile turcice ale proto-bulgarilor au avut cele mai strânse legături cu hunii refugiaţi din Europa. Relaţia dintre huni şi bulgarii de pe Volga a mers aşa de bine, încât cele două etnii au făcut o alianţă. Noua entitate politică s-a numit iniţial Onoguria, apoi Utiguria, devenind în final Kutriguria. Kutrigurii au atins maximul de dezvoltare sub hanul Kubrat, după care au dispărut din istorie fiind cuceriţi de către Gok-turci, strămoşii direcţi ai otomanilor. Insă în vremurile apropiate, cea mai vehementă asociere cu hunii a venit din partea șogorilor unguri! Apropierea între unguri şi huni este însă mai mult decât forţată, dacă ţinem cont de adevărul istoric, chiar dacă Hungaria începe cu Hun!

 Arcaşul hun

 

În primul rând, hunii erau neam turcic, vorbitor de limbă turcică. Și zic unii că din limba hună s-ar fi păstrat doar 3 cuvinte mari si late, recte Medos, Strava şi Kamos, care nu au corespondent în limba maghiară. Noi nu ne pronunțăm! Mai studiem…  Însuşi numele Attila are rezonanţă în limbile turce. În unele dialecte turcice, termenul „Atil” are sens de verb si semnifică „a ucide” (dar în turcă se zice öldürmek!). Hunii aparţineau etnic ramurii turcilor oguzi, din care mai fac parte bulgarii, avarii, khazarii si ciuvaşii. Maghiarii au fost la rândul lor un popor nomad al stepelor de origine asiatică, dar de etnie ugrică. Să nu se fi combinat ei pe după Urali triburile ugrice cu cei din triburile turcice?

Al doilea argument, mai rezonabil,  este acela de ordin temporal. Maghiarii s-au stabilit in câmpia Panonică la peste 400 de ani după ce hunii şi-au procurat bilete „one way tickets” spre stepele Asiei. Cu toate acestea, tânărul stat maghiar proaspăt stabilit în Panonia s-a revendicat de la huni pentru a-şi însuşi capitalul politic de nenumărate ori în istorie. Dar or fi plecat toți hunii, așa cum zic unii că ar plecat legiunile romane cu vreo două secole înainte din Dacia, prin 271 d.Hr. (retragerea aureliană)? Chiar și cei cu familii mixte și cu oarece averi?

După cum menţiona un istoric ungur, maghiarii foloseau foarte rar numele de Attila, ruşinându-se deoarece era perceput în toată Europa ca numele unui criminal istoric, până la momentul revoluţiilor din 1848, moment în care, într-un acces de naţionalism greşit canalizat, tot mai mulţi maghiari au început să-şi boteze copiii Attila. O parte a istoricilor naţionalişti maghiari a continuat în aceeaşi notă până în pragul secolului al XX-lea, fiind convinşi bunăoară că secuii ar fi descendenţi puri din huni. Adevărul istoric insistă totuşi că secuii se trag din triburile avare. Complicată treabă!

In preajma anului 2005, un grup de circa 2.500 de cetăţeni maghiari au înaintat o petiţie guvernului ungar din acea perioadă, în care cereau să fie recunoscuţi ca minoritate hună direct descendentă din Attila. Cererea le-a fost respinsă fără drept de apel de către autorităţile de la Budapesta, cu toate că grupul acţiona încă din anul 1990, fiind ghidat de o ideologie mistică proprie de inspiratţie proto-maghiară. Autorităţile maghiare şi-au motivat decizia prin faptul că grupul autoproclamat nu posedă niciun bagaj cultural sau fonetic care să ateste acest lucru. Astăzi, conform tuturor specialiştilor, minoritatea ciuvaşă din Rusia este populaţia care se înrudeşte cel mai mult cu străvechii călăreţi care au îngrozit Europa… Despre unguri vom scrie în postarea următoare!

Să fiți iubiți!

 

 

(continuare)

 

Constantin NIŢU

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

 

Vizualizări: 580

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->