Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

cântă cocoșii

 

cântă cocoșii

 sus pe burguri,

al treilea cântat,

al treilea păcat,

cântă cocoșii

 sus pe burguri,

al treilea cântat,

 al treilea oftat,

speriat

de umbra ta caldă,

m-am pitit în mine

 ca un spiriduș,

așteptând lumina

 dinspre răsărit,

se ruinează clipa

de când ne-am iubit,

umblă prin albume

chipu-ți fără nume,

ca o suvenire…

 

ne-au căzut

 la cina rece

fimiturile din rai,

și le-am adunat pe toate,

ca-n poveștile cu crai.

tu erai o cerșetoare,

eu eram un cerșetor,

din găvanele de linguri

vărsam domnului obol,

bir din pâinea

 noastră frântă

și din vinul cuvenit,

am băut ca doi nebuni

și-am uitat de ce-am venit.

 

ne visam la Bellagune,

cu gondolele pe cer,

tu o fată de minune,

eu un biet gondolier

și-n morgane-mpărății

ne jucam ca doi copii,

în frumosul nostru vis

ne-am trezit

 pe la zenit

c-am căzut ca într-un vad

drept în tartarul din iad.

 

cântă cocoșii

 sus pe burguri,

noi ardem în iad

pe ruguri.

licăr blond

 de lună plină,

în noaptea noastră,

senină,

ies la nimfe din izvoare,

driade nepăsătoare,

lebede, albe, morgane

dansând pe ape-gorgane,

peste rânduri și-n cadențe,

îmbrăcate toate-n zdrențe.

 

ăsta-i timpul tuturor,

un dezmăț de nervi furor,

coborâm în iad cu Dante,

în piano și andante,

oameni răi, copii, amante,

ambalați în briliante,

dăm ocol în hăuri vaste,

butonând mereu la taste.

 

 

luni, 28 mai 2012

 

 

Vizualizări: 35

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Mai 28, 2012 la 8:03pm

Cu toata admiratia pentru aceste versuri

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->