Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

în seara asta vine femeia
salcie despletită pe ape
un vas de lut cu sunetul tras pe roată

mă pedepseşte prin cuvinte spuse într-un descântec
ca pe un suflet descărnat şi atunci când respir
aerul ei se clatină de îndoieli

o las să-şi toarcă clipele
ca o pisică sălbatică
într-un culcuş sub stăncă

cerul se răzbună pe umărul ei gol
cu o ploaie din acelea în ropot
pe care adormea bunica cu mine pe genunchi
şi se trezea speriată să nu mă scape

nu ştiu ce se întâmplă că arde în flăcări
movilele pieptului le rotunjesc în palmele aspre
şi clipele-mi taie răsuflarea
cum fuge lumina din ochiul unui orb

de-acum femeia asta-i jumătatea plină
care mă întregeşte într-un cerc

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Nicolae Valareanu Sârbu pe Februarie 2, 2011 la 12:34am

Mulţumesc Lenuş,

Noapte bună!


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Februarie 1, 2011 la 1:41am
Foarte frumos.Felicitări!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->