Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

 

             Extras din Capitolul XV. Caracterul omului  prin scriere . Ludwig Klages , Vindecare prin scris, Editura EIKON, 2017/ 2/

             Scrisul poate fi considerat un dar divin. Referitor la acesta se mai poate vorbi de talent ,predispoziție, legat de impulsul interior existent latent, care te împinge mereu să lucrezi.

            El vine ca o invitație irezistibilă de sărbătoare, precum o terapie. Fiece cuvânt, frază pe care o construiești, apoi o așterni pe foaia de hârtie, oricare persoană prezentată, trezesc în tine amintiri  profunde, trăiri importante.

            Scrisul nostru se armonizează în mod tainic cu universul. Lectura  poate deveni o pasiune pe care  nu o mai putem stăpâni, precum o fântână adâncă din care să ne alimentăm setea de cunoaștere din trăirile noastre

           Căutăm să observăm  ce anume corespunde  cel mai bine preocupărilor, dorințelor noastre literare. Dorim să distingem afinități cu alți scriitori, poeți care răspund stilului nostru, genurilor care ne atrag.

           O analiză sinceră, obiectivă va determina momentul deciziei noastre celei mai importante, aceea de a continua sau nu, de a ne arunca mai departe cu mai mare perseverență și putere în această muncă nobilă sau a renunța cu totul.

          Citim și recitim textele noastre de zeci de ori pentru a le retușa. Trimitem lucrările apoi  spre citire unor prieteni, rude apropiate care ne ajută, unor critici, le afișăm  parțial pe rețele literare, înainte de a le trimite editorului. 

         Cu trecerea timpului, exact ca la un fruct , așteptăm să realizăm maturitatea necesară pentru a învinge și convinge prin ceea ce creăm.

         Privitor la temele alese, adesea ca începători ne este teamă de lipsa de inspirație. Dar Tu, Doamne, ne luminezi pe toți, cum să mergem mai departe . Simți aceasta de când te așezi la masa de lucru  să scrii, ca o chemare irezistibilă , pentru vindecarea sufletelor și sufletului tău.

         Unii critici propun ca atunci când vrei să scrii o carte să alegi o temă  de actualitate, sau cât mai apropiată, pe care să o prezinți într-o manieră nouă.

         Sunt multe, numeroase probleme de abordat. Dar ce poate fi mai important ca tema iubirii. Scrierea ta o simți ca o proiecție , o promisiune a ta către viitor. Ai nevoie permanent să te rogi, dar în același timp să te doumentezi, informezi, instruiești.

         Recent, un scriitor din Coasta de Fildeș  cu numele Isaia Biton Koulibaly, apropiat ca vârstă, născut la 7 iunie 1949 la Abidjan, laureat al mai multor premii, relata faptul că a citit peste 10.000 de cărți. Și cărțile citite de alte persoane pot ajunge, prin pasiune, interes, putere de parcurgere, de ordinul miilor de-a lungul unei vieți. Un argument important îl are însă selectarea operelor, privitor la ceea ce ai posibilitatea efectiv să reții prin citirea lor.

         Cu capitolul III al cărții sale, intitulat sugestiv ""Tehnici de determinare a nivelului vital, Ludwig Klages începe partea  pe care am considerat-o cea mai interesantă a acestei opere cu cincisprezece capitole.

        Noțiunea de nivel vital a fost creată cu o generație înainte de Klages. Ea s-a dovedit viabilă zeci de ani.

        I-a incitat pe grafologi.  Klages a denumit cu Forminwo rezultatul unei mișcări rezultate dintr-o polarizare de forțe și contraforțe legate de scriere.

        Forțele de creație, de scriere, s-au concretizat în ritm, ca expresie a vieții profunde și unice prin: expresia vitală și personală a  formelor originale creative, plenitudinea vieții , căldura, culoarea, intensitatea acesteia, apreciată prin presiune și rapiditate, spontaneitate, rigoare a scrisului, analogiile, armonizările, echilibrele și componentele ritmice ale scrisului, vitalitatea expansivă, efervescența.

           Referitor la nivelul vital autorul continuă :"Nu există activitate umană în care să nu fie diferențe aptitudinale individuale. Nu încape îndoială pentru nimeni, cu tot exercițiul ce va depune, că fără talent  nimeni nu va ajunge la realizări…Calificarea profesională nu echivalează implicit cu aceea aptitudinală. …  Capacitatea de exprimare în scris a oamenilor crește cu gradul lor de cultură. Există o relație intimă între cel ce scrie și activitatea sa grafică

        Cu cât omul este mai cultivat, cu atât acesta se va vedea mai mult în scrierile lui. Principalele semne de cultură cunoscute sunt simplificarea armonioasă a literelor, scurtarea traseului scrierii, de preferință prin legături ale literelor dextrogire, pe partea dreaptă, literelor de formă topografică , sau scrise cu majuscule . De asemenea promovarea unor texte ordonate cu gust /1/.

          Un exemplu dat de cultură este utilizarea e-ului grecesc în locul celui latin. Un exemplu de slabă cultură a persoanei care scrie, dat de autor este absența totală a legăturilor dextrogire, printr-o rea repartiție a acestora:

         "Cel care scrie bine, lasă să îi alunece pana sau stiloul pe hârtie, ca și cum s-ar juca, astfel realizând legături pline de energie, marcând bunul gust. Pentru altul, penița se împiedică de hârtie. Primul scrie cu plăcere, celălalt doar atunci când este obligat. Spiritul ultimului  duce lipsa de legătură interioară necesară nei bune activități grafice. /1/ " Sunt comparate din punct de vedere tehnic traseele unui scris rigid :

         " Este necesară aprecierea ritmului de scriere. El se regăsește în fiecare literă , sau fiece mic fragment al scrierii. Ritmul nu poate fi recompus, adăugând una sau alta  din particularitățile procesului  grafic. E vorba de aspecte care se referă la conținutul vital."

           Referitor la sinteza proprietăților grafice ale scrisului, Klages remarcă faptul că :" nu se cunosc decât  puține din proprietățile sau calitățile mișcării grafice."

            Compararea particularităților  grafice ale scrisului între ele le pune mai bine în valoare.

            La fel procesul de combinare a acestora :" Dacă forma vitală este inclusă în mișcarea personală, ea este și în calitatea acesteia, iar dacă determinarea depinde de ea mai mult sau mai puțin, combinarea calităților și a proprietăților scrierii nu trebuie să aducă nicio altă contribuție. "

             Pare să fi găsit cele mai bune cuvinte cu care să explice în ce constă puterea de a exprima ceea ce scrie, spunea marele scriitor Herman Hesse. 

 

Bibliografie

  1. Ludwig Klages, "L'éxpression du caractère dans le Téchnique de la graphologie . Expresia caracterului prin scriere. Tehnici de grafologie" , Delachaux et Niestle ,1967,
  2. Mircea Florin Caracaș, "Vindecare prin scris", Editura EIKON, noembrie 

Vizualizări: 35

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de CARACAS MIRCEA FLORIN pe Noiembrie 2, 2020 la 3:50pm

Multumesc din suflet pentru toate  comentariile deosebit de utile  domnule Ioan Muntean, In sfarsit pot si eu comenta cat de putin .


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Noiembrie 2, 2020 la 9:25am

Se schimbă omul, se schimbă și scrisul

DE VLAD ODOBESCU, ILUSTRAȚII DE SORINA VAZELINA


PUBLICAT PE 15 MAI 2016

Mă uit în carnețelul cu însemnări și mă apucă groaza. „T”-ul mare e ba încârligat, ba drept, curba de la „p” coboară sub linie, „r”-ul e ca Munții Dobrogei, cei mai vechi munți ai României. Pot înțelege ce-am scris doar dacă asociez două cuvinte mai clare cu unul care seamănă a electrocardiogramă. Cum am ajuns în halul ăsta?

Scriu de mână din perioada Revoluției române. Am exersat întâi pe caiete de treabă, cu mai multe rânduri de linii care îmi țineau literele în chingi. Am continuat pe dictando și încă era bine, literele erau încă suple și aveau bucle, și doamna învățătoare mă lăuda. După aia m-am levenit, iar mai încolo a venit vârsta rebeliunii, când am decis să rup normele și să scriu de tipar, cu „T”-uri ca niște cruci și “A”-uri pătrățoase. Mi-am băgat mințile-n cap abia când profa de română mi-a zis că scrisul ăla ar putea fi considerat semn la examenul pentru liceu. Voiam la liceu.

Odată cu apariția colilor de Word și a Times New Roman-ului aferent în viața mea, scrisul s-a tot lățit pe pagini de carnețel, s-a tot mototolit. Mi s-a întâmplat să iau interviuri și să punctez chestii mai importante cu liniuță, iar personajul să devină curios și să se uite peste mâna mea, să vadă ce-aș avea de zis despre el, dar să-mi mărturisească apoi resemnat că n-a înțeles nimic și să se lase în voia tastelor mele. De multe ori n-am reușit să-mi mai descifrez propriile cuvinte și le-am lăsat să se usuce prin pagini, ca niște fructe neculese la timp.

Mi-am zis că nu-i nimic, asta înseamnă că am personalitate și personalitatea mea vine la pachet cu o caligrafie unică. În orice caz, n-avea de ce să-mi fie rușine: mai toată lumea trăiește cu durere scrisul de mână. Tot ce depășește trei fraze mâzgălite se lasă cu dureri la nivelul degetelor, dureri de umăr, mici traume. Nu prea mai scriem de mână, de când avem prelungiri electronice în vârful degetelor care creează instantaneu fonturi serifate și neserifate, stocate automat, convenabil, sigur. Mulți avem însă senzația că pierdem ceva, că scrisul făcea parte din noi. Și nu știm unde să căutăm răspunsurile. 







Multe surse consideră grafologia drept o pseudoștiință, cam la fel ca astrologia. Chiar și-așa, am vrut să văd ce-mi poate zice despre scrisul de azi Timea Gaspar, președintele Asociației Grafologice din România. Organizația are 17 membri, funcționează din 2004 și își propune, între altele, să promoveze „cercetarea grafologică pe plan pedagogic, psihodiagnostic, criminalistic precum şi în cadrul ştiinţelor umane”. Gaspar a terminat Facultatea de Psihologie și a prins drag de grafologie de la mama ei, Andreea Gaspar, care a înființat sociația și a ținut cursuri post-universitare despre scris.  

Cine apelează la un grafolog? 

Sunt persoane din orice domeniu, curioase de o analiză de personalitate, pentru cunoștințe generale sau pentru auto-cunoaștere. [Grafologia - n.r.] se mai aplică la copii, pentru probleme de învățare, probleme de integrare și de genul. Se mai poate utiliza și în criminalistică, ceea ce este un pic mai cunoscut. Se face și confuzie între expertiza grafică și grafologie, dar nu sunt același lucru. Apoi, în domeniul medicinei, pentru descoperirea anumitor boli sau predispoziții spre anumite probleme. 

Sunt și teste grafologice care se fac în timpul interviurilor de angajare.

Exact: în angajare, în resurse umane, în orientare profesională. 

Asta e o practică care devine mai răspândită sau mai limitată?

În afara țării este foarte răspândită și chiar se folosește. Sunt anumite firme care cer și CV-uri scrise de mână. La noi în țară nu prea există interes pentru așa ceva, din păcate. 

Puteți să-mi dați câteva exemple de cazuri de care v-ați ocupat și care vi s-au părut interesante? Lucruri pe care le-ați descoperit în scrisul oamenilor? 

Am avut cazuri de depresie, care erau în ultimul hal. Cu ajutorul grafologului și cu grafoterapia împreună, chiar s-au vindecat și și-au revenit. 

Grafoterapia înseamnă exersarea unui anumit tip de scris?

Este ceva complex. Există și terapie prin scris. Prin grafocontrol se schimbă anumite elemente în scris și, pe baza schimbărilor respective, se schimbă trăsături de caracter. 

Care sunt primele elemente la care vă uitați?

Când se face analiza complexă, începem de la elementele mari: așezare în pagină, alineate, aspectul scrisului, adresare, semnătură și așa mai departe. Treptat, intrăm în elementele mai mici: până la accente, la legăturile dintre litere, deși primele lucruri care-ți sar în ochi sunt elementele mai mari, care se văd la prima vedere. Însă nu astea sunt cele mai importante. Cele mai importante sunt elementele mici, ceea ce numim "micro-structură". Ce vedem la prima vedere nu are așa o mare semnificație din punctul nostru de vedere. Fiecare are în scris câteva lucruri care sunt foarte specifice, care sar în ochi, care sunt oarecum individuale. 

Elementele astea trebuie corelate cumva, nu?

Da, exact. Noi avem un fel de motto: "Un semn nu este semn". Pentru noi, doar faptul că se înclină spre stânga sau dreapta sau că e scrisul mare sau mic nu înseamnă nimic. 

Unele studii au concluzii rapide: liniuța de la T mai scurtă sau mai lungă înseamnă că ești sau nu ambițios. Bănuiesc că nu-i atât de simplu.

(Râde) Chiar așa nu se poate spune. Există posibilitatea să fie așa, poate fi un semn sau ne putem gândi la așa ceva. Însă dacă nu este confirmat și de alte semne, care de obicei sunt micro-elemente, nu putem afirma acest lucru. Și noi am văzut foarte multe articole în reviste, în ziare, că "dacă scrisul se înclină într-o anumită parte, e așa sau altcumva". Un singur semn are foarte multe înțelesuri pozitive sau negative. Trebuie făcută tot timpul o sinteză în urma analizei. 

E valabilă percepția asta, că femeile scriu mai frumos decât bărbații?

Există scris tipic de femei și scris de bărbat. Dar pentru că scrisul reflectă personalitatea și caracterul, așa cum sunt și femei mai masculine, și bărbați mai feminini, scrisul reflectă trăsăturile și nu calitățile fizice. Am întâlnit foarte multe cazuri în care puteam să jur că este femeie și de fapt era bărbat. Ăsta e un lucru care trebuie știut înainte de analiză. De asemenea, trebuie să știm dacă este stângaci sau dreptaci. Pentru că un scris de stângaci se interpretează altfel. 

Scrisul fiecăruia se modifică de-a lungul vieții. 

Da, până la moarte se modifică. După cum se dezvoltă o persoană, așa se schimbă și scrisul. 

Sunt anumite vârste la care se schimbă scrisul? 

Nu neapărat vârste, sunt mai mult întâmplări sau evenimente din viață. Sau depinde de felul în care se maturizează fiecare. Până la vârsta de 16 ani, scrisul se schimbă foarte repede și foarte mult: chiar de la o lună la alta poate să pară alt scris. Așa e perioada aceea. Adolescenții, copiii se schimbă foarte mult. Până își găsesc stilul, până se automatizează scrisul, se schimbă foarte mult. De aceea, până la 16 ani nu e recomandat să facem analiză complexă de personalitate, ne concentrăm doar asupra anumitor probleme școlare sau sociale. După vârsta aceea, schimbările sunt mai lente, scrisul e oarecum stabilizat. Se mai schimbă odată cu evenimentele majore din viață. Fiecare, dacă are o traumă sau anumite probleme, imediat își schimbă și scrisul. După aceea, cu bătrânețea, iarăși: cum o persoană începe să se degradeze, și scrisul își pierde din calități. 

Pentru a face o analiză, cum procedați? Îi cereți respectivului "bucăți" de scris din diferite etape ale vieții? 

Nu neapărat. La adulți, nu, pentru că la adulți e deja automatizat scrisul. Trebuie doar să știm vârsta, sexul, cu care mână scrie și dacă are anumite probleme de sănătate. 

Probleme care să afecteze mecanica scrisului, nu?

Acelea oricum se văd în scris. Dar mă refer mai degrabă la probleme de vedere. Inevitabil, scrisul are anumite caracteristici și, dacă nu cunoști acea problemă, îl interpretezi altfel. 

Cum s-a schimbat scrisul dumneavoastră, după ce ați avut un contact cu domeniul ăsta?

Sincer, nu pot să zic că mi-a afectat foarte mult scrisul. Da, inevitabil că am observat anumite chestii care se referă la personalitatea mea. Dacă am realizat că așa este și mi s-a părut ceva negativ, am încercat să fiu atentă și să mă schimb eu. Însă scrisul, în mod intenționat, nu mi l-am schimbat. 

Deci ați încercat să umblați la cauză.

Da. Și am observat cum s-au schimbat anumite lucruri la mine, la personalitatea mea și la stilul meu de viață, am observat modificări involuntare în scris care corespundeau. 







Aș vrea să vorbim puțin despre efectele epocii digitale asupra scrisului. Eu, de exemplu, am acum dificultăți fizice în a scrie. 

Da, este o problemă. Însă și modul de a scrie - mă refer și la standardul acela care se învață la școală, modelul de scriere - s-a modificat. Cum se schimbă o epocă, se modifică și standardul de scriere. Diferă de la țară la țară și de la o epocă la alta. S-a observat cum s-a simplificat scrisul de-a lungul anilor: cel de acum 100-200 de ani era mult mai caligrafic, mai împodobit. Acum s-a simplificat foarte mult. Oamenii scriu doar din necesitate și nu mai au timp să scrie caligrafic, mai ales în ce am văzut din modelele de scriere din Anglia, din Statele Unite. Sunt aproape identice cu scrisul de tipar. Se învață acel model și nu se mai folosește scrisul caligrafic nici măcar în clasa I. 

Asta vă îngreunează munca?

Nu, pentru că orice grafolog trebuie să analizeze scrisul pe baza standardului. În țară, interpretăm scrisul în baza a ceea ce se învață în clasa I. De aceea, la noi se interpretează un pic altfel decât în Anglia sau în altă țară, unde copiii învață altfel să scrie, e alt model de scriere. Există însă și fenomene comune în scris. Dar scrisul e individual. Cu cât este o persoană mai dezvoltată și mai inteligentă, cu atât scrisul trebuie să fie mai diferit față de standard. O persoană cu un retard mintal sau cu o inteligență sub medie n-o să producă un scris foarte diferit față de standardul învățat în clasele primare. 

Revenind puțin la diferențele între țări, ce ar fi specific României când vine vorba de învățarea scrisului?

La noi, este specifică înclinația moderată spre dreapta. Mai ales în țările occidentale, modelul este scrisul drept. Ar mai fi bogăția liniilor: la noi, este un pic mai stilizat scrisul decât în alte țări. Sau bara de tăiere de la litera T este la noi poziționată mai sus. În alte țări, e mai jos. Mărimea literelor, iarăși, sau raportul dintre lățimea și lungimea literelor. La noi scrisul e mai înalt decât în alte țări, unde literele-s mai late și mai puțin înalte. 

Un coleg îmi spunea că a văzut tineri care, pentru că scriu mult mai puțin de mână, în momentul în care scriu, nu mai folosesc diacritice. 

Da, este o problemă destul de neplăcută, pentru că îngreunează și înțelesul scrisului, și dacă nu cunoaștem motivele sau dacă nu știm despre cine e vorba, poate să aibă interpretări negative, putem să tragem niște concluzii destul de proaste. Bineînțeles, sunt și scrisuri specifice unor anumite profesii: dacă știm că persoana respectivă are o anumită profesie, și asta-i afectează scrisul, se interpretează altfel. Dacă nu, se pot trage concluzii destul de negative. 

Credeți că ar putea renunța omul la scrisul de mână odată cu invazia de tastaturi și de touchscreen-uri sau considerați că e ceva profund atașat omului și personalității lui? 

Eu sper cel puțin că nu se va renunța la scrisul de mână, așa cum sper că n-o să renunțăm nici la cărțile tipărite. Este ceva ce ține de personalitatea și de cultura generală a omului. Degeaba există tot felul de tablete și chestii online. Chiar dacă scriam tot mai puțin cu mâna și citim tot mai puține cărți tipărite, totuși eu sper că n-o să dispară. Scrisul de mână e oricum mai deosebit: dacă vrem să lăsăm un bilet cuiva drag sau vrem să scriem ceva personal, probabil că n-o să scriem niciodată un text pe calculator și să-l scoatem la imprimantă. Scrisul de mână ține și de sufletul omului. Este ceva personal, ceva ce eu sper că nu se va pierde niciodată.



 


Litere cu personalitate

Pentru că “un semn nu e un semn”, cele de mai jos trebuie luate cu o doză mare de precauție. 

Scrisul apăsat înseamnă energie emoțională mare. E semn că autorul trăiește intens sau senzual, după caz. 
Scrisul înclinat spre stânga sugerează că omul vrea să-și ascundă emoțiile. 
Posesorul unui scris drept încearcă să-și țină emoțiile sub control. 
Un scris care urcă pe foaie e semn de optimism. 
Mărimea literelor contează: literele mici sugerează introvertire. 
O buclă mare pentru “l” mic e semn de om cu vise mari.  
Literele dezlegate sunt marca omului intituitiv. 

SURSE
http://www.wikihow.com/Analyze-Handwriting-(Graphology)
http://www.viewzone.com/handwriting.html
http://www.businessinsider.com/what-handwriting-says-about-your-per...


 





admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Noiembrie 2, 2020 la 9:24am

Ce spune scrisul despre personalitatea unui om 

de Ionela Samoila
Oamenii din ziua de astazi isi exprima din ce in ce mai rar gandurile prin scris. Totusi, chiar si cea mai comuna mazgaleala a unei persoane poate spune multe despre personalitatea sa.

Asadar, daca vrei sa stii cum este si cum gandeste cineva, arunca un ochi peste ceea ce spun specialistii legat de scrisul unui om si personalitatea sa. Expertii citati de Glo.msn au analizat scrisul mai multor voluntari si au facut conexiuni intre acesta si felul in care sunt ei ca oameni.

Acestia au pus mai multe persoane sa scrie de mana acelasi text pe o foaie de hartie, dupa care le-au interpretat personalitatea in functie de scris.

Ce spune scrisul unui barbat despre felul sau de a fi

Spre exemplu, scrisul din imaginea de mai jos apartine, potrivit specialistilor, unei persoane rationale si obiective. Acestia sustin ca trasaturile acestea sunt specifice oamenilor cu un scris de mana vertical, in care se folosesc si litere de tipar. De asemenea, in functie de cat de mult este inclinat spre stanga scrisul unui om, cu atat acesta da dovada de mai mult scepticism.

Scris de mana la barbati


In poza de mai jos este ilustrat scrisul unui barbat cu un "t" hotarat, lucru care ilustreaza un simt al determinarii bine conturat in caracterul sau. Acest barbat poate fi si unul cu deosebit simt al anticiparii.

Personalitatea unui barbat si caligrafia


Barbatul caruia ii apartine scrisul de mai jos este unul foarte ordonat, spun specialistii. Indiciul pe care mizeaza acestia il reprezinta buclele de sus si de jos ale literei "j", care sunt egale ca lungime. De asemenea, acest barbat pare orientat spre viitor, intrucat cineva din trecut l-ar fi ranit, dupa cum reiese din buclele de jos ale literei "f".


Scrisul de mana al unui barbat si personalitatea sa


Scrisul din imaginea de mai jos are litere cu lungimi diferite, dar destul de inalte. Potrivit specialistilor, asta dezvaluie ca apartine unui om mandru, orientat spre reusita si relizari, dar si catre satisfactie emotionala.

Ce spune despre un barbat felul in care scris


Scrisul din imaginea de mai jos, inclinat mult spre dreapta, arata ca acest om este unul extrovertit si spontan, dar care fuge de trecut, cred expertii consultati de publicatia citata.

Personalitatea unui barbat, dezvaluita de scrisul de mana


Scrisul de mai jos apartine unui barbat carismatic si expresiv. Buclele perfect inchise si usor alungite dau de inteles ca acest barbat este unul care se limiteaza la "realitatile desavarsite ale vietii", sustin specialistii.

Personalitate scris mana barbati


Scrisul de mai jos indica faptul ca persoana care l-a pus pe hartie este una relaxata. Buclele stranse ale literei "l" spun despre el ca ar fi o persoana care cauta sa se protejeze, cel mai probabil de cineva din trecutul sau, care l-a ranit, cred expertii grafologi.

Scrisul de mana al unui barbat ii dezvaluie personalitatea


Ce spune scrisul unei femei despre personalitatea ei

Grafologii care au analizat randurile din imaginea de mai jos au dedus ca acest scris apartine unei femei foarte emotive, orientata spre partea sentimentala. Din felul in care sunt inclinate literele, usor spre dreapta, reiese ca aceasta persoana este genul care plange atunci cand vede un film trist. Totusi, "m"-urile si "n"-urile ascutite ale acestei persoane indica un spirit extrem de analitic si curios, precum si o minte extrem de iscusita.

Scrisul de mana al femeii si personalitatea sa


Scrisul din imaginea urmatoare apartine unei femei extrem de relaxate in atitudine, o persoana calma. Acest lucru este indicat de spatiile dintre cuvinte, spun specialistii. Inclinarea scrisului spre dreapta arata, la fel ca si in cazul primei femei, ca este vorba despre o persoana sensibila, care se emotioneaza usor.

Ce spune scrisul unei femei despre personalitatea ei


In imaginea de mai jos poate fi observat un scris vertical, usor inclinat spre stanga. Specialistii sustin ca persoana careia ii apartine este una foarte rationala, cu o gandire cerebrala. Faptul ca scrisul acestei femei nu prezinta bucle la literele ovale ("o" sau "a") demonstreaza ca este si o persoana onesta, dreapta, altruista.

Ce spune scrisul unei femei despre personalitatea ei


Randurile din imaginea urmatoarea ilustreaza un scris extrem de marunt, ceea ce, potrivit expertilor in grafologie, dezvaluie o mare capacitate de concentrare si atentie. Femeia care a scris randurile de mai jos are si o "inteligenta emotionala dezvoltata", fiind genul care traieste lucrurile la intensitate maxima.

Scris marunt al unei femei


Scrisul de mai jos apartine, potrivit expertilor, unei femei care combina puterea ratiunii cu cea emotionala atunci cand trebuie sa ia decizii. "Are intuitie, este fidela principiilor in care crede, dar este si o persoana usor de abordat", spun grafologii.

Scris mare de femeie


Scrisul extrem de spatiat si inclinat spre dreapta de mai jos apartine unei persoane extrovertite si foarte deschise. Aceasta femeie este si una destul de impulsiva, careia ii place sa socializeze, dar si sa-si mentina independenta, cred expertii consultati de Glo.

Scris spatiat de mana al unei femei


Urmatorul tip de scris contine litere rotunjite si scurte, usor labartate si inclinate spre stanga. Potrivit grafologilor, acest tip de scris apartine unei femei detasate si relaxate, care nu obisnuieste sa poarte ranchiuna nimanui.

Scris rotunjit inclinat spre stanga


In fine, ultima mostra de scris analizata de grafologi, cea din imaginea de mai jos, contine litere drepte, cu linii foarte precise, asemanatoare celor de tipar. Potrivit expertilor, aceste randuri au fost scrise de o femeie foarte echilibrata, cu o memorie vizuala extrem de buna si cu o gandire extrem de logica.

Scris de mana cu litere de tipar
Nu CTP i-a facut pe credinciosi vite, ci insusi Patriarhul Daniel
Opinia zilei
Nu CTP i-a facut pe credinciosi vite, ci insusi Patriarhul Daniel

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->