Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

 

Puterea îmi vine de sus,

din susul în care mama a primit în posesie o fâşie de cer,

de unde veghează

ca o leoaică blândă,

ca Chomolungma, înfăşurată într-o zăpadă castă,

Zeiţa-Mamă a pământului care sunt

-cotropit de sete pământ-;

şi când ciutura mea

devine sită,

roagă norii să-si încline puţin găleata;

 

când lichenii îmi sugrumă

pădurea  crescută din umeri,

armura veche roasă de rugină, încă

impregnată de zgomote vagi de bătălii,

roagă păsările să mă cureţe, atât

cât să mai pot împinge bolovanul la deal

-zadarnicul bolovan

al experienţelor din care nu învăţăm nimic,

decât cum să ne sfârtecăm

mai bine

unul pe altul şi fiecare

pe sine-însuşi-,

o zi

şi încă o zi;

 

când ţipătul

se instalează în cuvânt

ca într-un fotoliu vechi şi confortabil,

roagă frunzele să îmi aştearnă

o rugăciune uitată, la picioare:

 

“Tu, care n-ai pierdut amintirile,

trimite-mi câteva seminţe de mac,

să nu mai doară nesomnul!”

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->