Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Zăcea de ceva vreme. Cu fiecare zi care trecea parcă mă pietrificam, mă detaşam de el fără să vreau... încet, încet, nu-l mai cunoşteam. La început încercasem să mă mint, să îl mint. Îi simţeam frica şi lupta, dorinţa de a mai fi puţin. Nu-l înţelegeam, nu-i înţelegeam încăpăţânarea de a suporta chinul. Nu ştiam ce mă doare mai mult prezenţa morţii sau durerea lui.
-Te doare, tată?
-Mă doare,fata mea.
Îl priveam golită de gânduri şi sentimente, străină . Mă speria lipsa asta a mea de compasiune." E totuşi tatăl meu Cum pot fi aşa de...Obsedant, o dorinţa mă bântuia fără putinţa de a o înăbuşi “ De s-ar termina odată!” “Doamne! Ce e cu mine cum pot să gândesc aşa?” Şi totuşi nu puteam să mă opun acestei dorinţe….
Niciodată nu şi-a plâns durerea, se stingea, tăcut ( ştiam de la medic că durerile sunt cumplite) şi atunci, întrebam mirată, iar şi iar .
-Te doare tată?
-Mă doare fata mea. Stai lângă mine aici pe pat, vreau să vorbesc cu tine.
Mă ţinea de mâna fără să mă privească. A început să-mi şoptească frînturi din viaţa lui. Sărea de la una la alta, obositor. Incercam să-l ascult. Nu puteam, cuvintele păreau fără înţeles.
- Să mă ierţi, fata mea. Am tresărit.
-De ce să te iert?
Întrebarea a rămas nerostită, obsedantă în mintea mea blocată. Şi întrebam iar…mecanic…
-Te doare, tată?
-Mă doare, fata mea.
îmi vedeai nerostita întrebare şi spuneai;
-Sunt fericit că pot să te mai văd.
Ţi-ai cerut iertare de la mine. De ce, tată? Ce aveam să-ţi iert? Ce am să-ţi iert? Pentru ce tată mi-ai lăsat povara iertării tale? Am înţeles atunci câtă iubire era în tine. Am înţeles acum de ce nici un geamăt nu ieşea de pe buzele tale, de ce luptai.
A venit apoi o propoziţie şi în urmă ei tăcerea.
- Să nu mă uiţi , tată!
Am aprins mecanic o lumânare, o strângeam cu ambele mâini, aş fi vrtut să te prind de mâna, să te întreb ceva dar o amintire din copilărie se trezise în mine. Bunicul îmi spusese la moarte bunicii că nu e bine să întorci omul când moare din drum, că se chinuie. Te-am privit tăcută, priveam un corp bătrân.Nu, nu ere tata. Tata rămăsese să locuiască în mine
Am crezut că nu mai respiri şi ţi-am închis uşor ochii cu mâna, atunci te-ai ridicat puţin cu o ultima forţare şi ai scos un geamăt. Geamătul ăsta, tată, parcă purta în el cuvintele….
-Să nu mă uiţi tată!…De atunci cuvintele se zbat în mintea mea în întrebari.
-Cum să nu te uit, tată?
- Cum să te uit tată?
Atâta de puţin te-am cunoscut, atât de multe aş fi vrut să-ţi spun şi nu am făcut-o. Dacă aş fi avut timp…Timp am avut… Dacă...oare de câte ori am spus dacă în viaţa mea? Şi oare de câte ori voi mai spune încercând să găsesc o scuză fragilă care să-mi minimalizeze vina .Dacă...aş fi putut să-i spun, să-i arăt cât îl iubesc, dacă i-aş fi acordat mai mult timp, dacă aş fi încercat să înţeleg, să ascult. Dacă…

Vizualizări: 37

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


decedat
Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Aprilie 2, 2014 la 7:58pm

Multumesc pentru lectura si aprecieri.


INACTIV
Comentariu publicat de Valeria Merca pe Aprilie 2, 2014 la 6:43am

Emotionant...Momente similare am trait fiecare dintre noi.Aceasta presupusa "vina" vine, cred eu, din iubirea si recunostinta pe care le-o purtam, mai ales atunci cand nu mai sunt.Am citit cu emotie si placere!


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Martie 29, 2014 la 10:54pm

Frumoasă expunere!


ACTIV
Comentariu publicat de Aurora Luchian pe Martie 27, 2014 la 6:13am

M-a copleşit această expunere...

Reverenţă!

.

Aurora, cu drag şi admiraţie

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->