Zile de naştere

De ce să mergi mai departe, la ce să renunți?

Se plimba așa, fără rost, prin casă, dintr-o cameră-ntr-alta. Își trecea mâinile prin părul dezordonat, își ștergea lacrimile care curgeau pe obraji fără încetare. Fredona un cântec drag ei, un cântec de dragoste și de despărțire. Își amintea că și-a promis cândva că nu va plânge niciodată pentru vreo iubire din viața ei, întâmplătoare sau oricât de mare ar fi. Se uita în jur și nu recunoștea nimic, patul și el în dezordine dezvăluia privirii un somn agitat, perna mai păstra urme de lacrimi. Pe măsuță lucrurile erau în dezordine, foi, stiloul, creioane, calendarul care arăta o dată de mult trecută, câteva farduri aruncate la întâmplare, colierul rupt, cercei .... Nici măcar oglinda nu-i mai dezvăluia vreo figură cunoscută. Vidul din minte nu putea fi umplut cu frânturi de dorințe, cu clipe fugare de iubire, cu vorbe soptite sau aruncate în vânt. Răbufnea în hohote, de râs sau de plâns ... atâta timp irosit ... Apoi a încremenit așa, lipită de tocul ușii, a alunecat încet,privea în gol. Nu înțelegea cum a fost posibil ... era o prezență agreabilă pentru toți, mulți îi cereau sfatul, pentru că era mereu echilibrată, mereu pregătită să ofere ajutorul cui îl cerea. Învățase atâtea în viață, dar nu învățase să ceară ajutor; credea că ar fi o dovadă de slăbiciune pentru cei care o voiau mereu puternică, matură, înțeleaptă. 
Ochii ei erau spălăciți de lacrimi, privirea încețoșată. Se vedea ieșind pe stradă, apariție fantomatică printre oameni care nici măcar nu știau de existența ei, se visa urcând în vârf de munte să-și ia zborul asemeni vulturilor, se gândea la mare, la valurile care ar putea să o ia și să o ducă departe. În clipa aceea și-ar fi dorit să–și iasă din trup, să nu mai simtă durerea, să dispară fără ca nimeni să vadă, să-i simtă lipsa, nimic mai mult. Simțea că doar așa se va putea întorce acasă.
Oare cum poate să încapă atâta iubire într-un suflet de om? Oare cum de s-a lăsat pradă disperării? Oare cum de nu a putut dovedi înțelepciune de data asta? Oare cum de nu a putut să prevadă râul de lacrimi în care își va îneca până și cuvintele? Cum de mai poți să respiri când inima-ți este împietrită? 
Tot ceea ce știa era că se întâmplase. Dar a trecut ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Oare devenise mai înțeleaptă?

Vizualizări: 48

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


moderator
Comentariu publicat de CIOBOTARIU MARIA pe Septembrie 18, 2015 la 9:15am

Superb! Multumesc!


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Septembrie 17, 2015 la 10:08pm

Lecturat cu mare drag!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->