Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Ascult contrariată zgomotele dimineții ce îmi rănesc visele nopții, întrerupte fără menajamente de rutina încăpățânată. Deșteptătorul încă nu a sunat, ceea ce îmi confirmă că ziua e pe undeva pe aproape. De o bună bucată de vreme, diminețile mele sunt chinuite sistematic de ritualul cotidian al vecinului meu albanez, ce își eliberează stomacul martirizat seară de seară cu cantități impresionante de carne de oaie friptă, pe care o stinge apoi grijuliu cu felurite soiuri de vinuri, menite să-i ușureze digestia. Cât de mult i-o ,,ușurează” se poate constata în fiecare dimineață la ora șapte, când răgetele lui disperate poluează toată clădirea și îngrozește toți locatarii. Canalizarea blocului se îneacă, tușește și sughite inundată de efluviile provenite din stomacul acela fioros!
Spre ghinionul meu, dormitorul mi se învecinează cu baia lui și nu e chip să amortizez cu nici un truc imaginabil zgomotele acelea grotești ce îmi dau stomacul nevinovat peste cap. De data asta m-am înarmat cu o pernă uriașă, grea ca un pietroi și la fel de tare, pe care de cum a început ,, asediul”, mi-am pus-o precaută pe cap. Răcnetele și-au redus considerabil decibelii dar aveam mai târziu să aflu de ce! M-am trezit după vreo două ore aproape sufocată, cu o durere feroce de cap, amețită și cu gâtul înțepenit. Am aruncat speriată povara pe care o dusesem în cap inconștientă prea mult timp și am ramas ,, asurzită” de tăcerea ciudată ce mă învăluise complet. Parcă bâjbâiam printr-un nor compact de vată.
Auzeam doar bubuiturile înfundate ale sângelui meu ce se rostogolea prin vene, fericit de eliberarea nesperată și care se izbea dureros de tâmplele strivite de povara pernei monstruoase. Greutatea aceea aproape că blocase circulația sângelui provocându-mi o surditate, temporară din fericire și toate celelalte efecte colaterale atât de neplăcute. Am năvălit speriată afară și am respirat cu lăcomie aerul înțepător al dimineții. Am început să-mi agresez urechile în fel și chip, îngrijorată la maxim de inutilitatea lor. După îndelungi tentative am auzit un țipăt familiar dar foarte îndepărtat, care mi-a readus speranțele risipite care încotro. Am continuat să-mi masez febril tâmplele izbite nemilos de fluxul violent al sângelui a căror durere mă frângea. Pe măsură ce durerea pulsa mai intens în capul meu, auzul revenea lent dar sigur și în curând ascultam cu nesaț zbieretele papagalului uriaș ce își înjura stăpâna de mama focului, așa cum îi era obiceiul. Aparținea unei familii din blocul alăturat și ne împuia urechile cât era ziua de lungă cu vocabularul lui de borfaș sadea. Nicicând insultele lui nu fuseseră atât de apreciate și ascultate cu atâta bucurie!
Deodată lumea prinse viață și din toate părțile începu să curgă peste mine zgomotele zilei ce se trezise înaintea mea. Din apartamentul de la etajul superior se auzeau vocalizele dogite ale bătrânului locatar care exersa de dimineața până seara cu vocea lui teribilă, cântece de pe vremea lui. Puteai jura că avem în bloc slujbe bisericești din cele mai bizare, care puneau la grea încercare nervii tuturor. Auzise el undeva că moartea fuge mâncând pământul la auzul cântecului și de aceea își spărgea plămânii cu atâta ardoare, bietul om!
În semn de protest, cei patru câini de companie ai vecinei de vis a vis, lătrau la unison, acoperind cum puteau și ei ororile sonore ale viteazului bătrânel. Dar vacarmul se sparse brusc când o ușă explodă Înfricoșată sub brațul ucigaș al unui alt locatar, scos din minți de tot haosul cotidian. Suferea de insomnie și atacuri de panică și calvarul lui începea chiar mai devreme de al meu. Un cocoș conștiincios își deștepta suratele cu strigătele lui războinice, menite să alunge spiritele obraznice ale nopții ce atentau la cotețe. Bietul om se jeluia tuturor celor ce voiau sa-l asculte pe facebook și invoca în ajutor pe toți locatarii plini de funingine ai infernului, doar-doar s-o găsi vreunul doritor de cocoș la proțap. Peste pacostea cu cocoșul se suprapuneau zi de zi și mai ales noapte de noapte, tămbălăul celor patru căței și tocurile ascuțite ale stăpânei lor, care treiera apartamentul de la cap la cap căutându-și năravul, probabil. Nu era de mirare că devenise paranoic, bietul om!
Sperând din tot sufletul că nu voi cădea în haznaua depresiei ca bietul meu vecin, mi-am abandonat auzul recucerit plăcerilor neasemuite ale casei de nebuni în care îmi duc zilele, jurând solemn că nicicând nu voi mai încerca să sufoc cu o pernă sau orice altceva, muzica celestială a unei noi dimineți.

Vizualizări: 82

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Mihail Toma pe Martie 21, 2017 la 9:05pm


ACTIV
Comentariu publicat de Giurgiu Silvia pe Martie 21, 2017 la 1:08pm

Bietul păun! Nici să-și jelească necazul, nu mai poate omul! M-ați făcut să râd copios, d-le Mihai Toma! Cu simpatie, vă mai aștept pe aici!


ACTIV
Comentariu publicat de Mihail Toma pe Martie 20, 2017 la 9:54pm

  

                                                             Păunul și Costică

 

  P-aci, pe la mine, chestia cu cocoșii-i fumată de mult, chiar și cu cățeaua lui Maloș care se produce nocturn atunci când intră în călduri m-am învățat, acum descoperind o oarece muzicalitate, o chemare către abisale infinituri drept pentru care o mai acompaniez pe la trei de noapte spre încântarea vecinilor din mahala.

  În atmosfera asta pașnică a apărut, ca întotdeauna, și elementul disturbator:

  Într-o dimineață, pe la cinci, cam pe când ți-e somnul mai dulce și ești pe erotice, un geamăt lugubru face să mi se ridice părul măciucă. Mă salt panicat în dos, cu inima-n gât, și rămân nemișcat încercând să identific sursa abominabilului sunet.

  Nik! Liniștea de dimineață, doar dinspre gară pufăitul înfundat al unei locomotive.

  Bag din nou cornu-n pernă și ațipesc. Ți-ai găsit:

  Ceva horror, de zombi proaspăt ieșiți din morminte, mă zbârcește de tot. Sar din pat, pun mâna pe bâta de baseball, și-n pijamale ies pe ușa din spate, dinspre care mi s-a părut că aud sinistrul zgomot.

  Dincolo de gard, Costică, și ăsta tot în pijamale, care nu găsise la îndemână decât mopul, amușina încrâncenat, cătând spre mine:

  – De la tine vine zgomotul ăsta de mortăciune trasă de coadă?

  – Nu mă Costică! Eu ziceam că de la tine, c-ai călcat într-o capcană de-aia de șobolani de le tot pui noaptea pe la cotineața găinilor.

  – Neee! Ce să fie? Nevastă-mea a făcut un atac de panică...

  Brusc, geamătul agonic, amintind de chinurile inchiziției răsună, din nou, în toată splendoarea lui.

  Dacă n-ar fi fost gardul cred că săream unul în brațele celuilalt.

  – De-acolo se-aude! Dinspre voliera lui Ailoaie.

  Mă cat mai așa, mai într-o parte, de unde puteam să văd, cât de cât, înspre voliera pe care vecinul limitrof al lui Costică și-a instalat-o pe casă și mă chitesc. Nik! Voliera pustie, cum rămâsese după ce-o intrat o mâță de i-o halit toți porumbeii. Mă dau și mai în spate, mă urc pe scara sprijinită de magazie, și-atunci îl văd:

  Un păun imens, cu coada desfăcută, își chema deznădăjduit și fără de speranță soața de care fusese despărțit în mod barbar și închis singur cuc în volieră.

  Mă vede și el și, fixându-mă cu-n ochi, eminte din nou semnalul acela de moarte iminentă.

  Pe la opt merg împreună cu Costică, cu jalba-n proțap, pe cealaltă stradă la adresa susnumitului Ailoaie. Acolo lume adunată la poartă. Se strânsese juma’ de mahala.

  Se pornesc discuții pline de soluții de la, îl mănănc fript pe varză, până la reunirea familiei atât de barbar despărțite.

  Iese și Ailoaie și mai să fie linșat. Promite să mute dihania și lumea se întoarce, cumva învingătoare, spre case.

  A doua dimineață, tot pe la cinci, sar iar din pat. Păunul își făcea din nou programul matinal.

  Mărunțesc din buze și încep să mă îmbrac:

  – Treburi de-asta nu se fac, mormăi în timp ce mă chinui să-mi trag șosetele. Un pic de respect, ce naiba! Mă ambalez singur. Îți bag păunul pe-o parte și-l scot pe ailaltă! Eeeee!

  Ies cu ciomagul în mână, hotărât să-mi fac singur dreptate când, dinspre casa lui Ailoaie, se aud zbierete:

  – Stai, domle, nu da! Văleu! Hoții! Mă omoarăăă!

  Apuc să văd o mână care înfulecă păunul de gât tocmai când deschidea pliscul ca să mai facă o cântare apoi se face liniște.

   „Asta e! Mi-a luat-o altul înainte!”

  M-am consolat singur dar tot am rămas cu un regret amar: că n-am fost suficient de inspirat și-am ratat spectacolul cu Costică roșu la față care intră la circa de poliție cu Ailoaie luat de gât, într-o mână, și cu păunul, cu ochii holbați, în cealaltă.

                                                                                  ***

                                                                                                                                    Bârlad- 2017


ACTIV
Comentariu publicat de Mihail Toma pe Martie 20, 2017 la 8:44pm


ACTIV
Comentariu publicat de Giurgiu Silvia pe Martie 20, 2017 la 8:09pm

D-le Toma, regret că am citit abia acum comentariul d-voastră! Mi se pare o sugestie interesantă, demnă de luat în considerație! 


ACTIV
Comentariu publicat de Mihail Toma pe Noiembrie 29, 2016 la 5:21pm

Fată dragă... recomand un mascul.
Oleacă! Nu da cu parul!
Poate nu vrei sex, nici un filozof în patul tău. Poate vrei doar tihnă.
Atunci chemi un mascul.

Îi arăți unde-i camera de unde... și se face liniște.
Îi bagă cocoșul în cur și...toată lumea ferictă!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->